Legality of administrative audit measures for public investment overruns, reporting failures, and undervalued historic asset disposal

Deliberând asupra prezentului recurs,

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2/2013 şi completată ulterior, reclamanta Academia Română a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României: anularea Încheierii nr. 35/29.11.2012 emisă de Curtea de Conturi a României, anularea măsurilor de la parag. I pct. 2, 4, 6, 7, 9 şi 11 şi parag. II din Decizia nr. 21/17.09.2012 a Curţii de Conturi, precum şi suspendarea acestor măsuri până la soluţionarea irevocabilă acţiunii.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 1982 din 13 iunie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea completată ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut în esenţă, că în perioada 05.03 - 13.06.2012, Curtea de Conturi a României a efectuat auditul situaţiilor financiare încheiate la 31.12.2011 la Academia Română, instituţie de interes public naţional, autonomă, cu personalitate juridică de drept public, conform art. 1 alin. (3) din Legea nr. 752/2001.

Operaţiunea de audit asupra contului anual de execuţie bugetară pe anul 2011 s-a finalizat prin încheierea Raportului de audit financiar şi a Procesului-verbal de constatare nr. x/13.06.2012.

În baza prevederilor Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată, şi ale Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, publicat în Monitorul Oficial nr. 832/13.12.2010, examinând deficienţele consemnate în Procesul-verbal de constatare nr. x/13.06.2012, Curtea de Conturi a României - Departamentul IX a emis Decizia nr. 21/17.09.2012, prin care a dispus măsuri pentru înlăturarea deficienţelor constatate, precum şi termene pentru aducerea la îndeplinire a acestora.

Împotriva Deciziei nr. 21/17.09.2012, reclamanta Academia Română a formulat contestaţie, prin care a solicitat anularea măsurilor dispuse la parag. I pct. 2, 4, 6, 7, 9 şi 11 şi parag. II.

Prin Încheierea nr. 35/29.11.2012 emisă de Curtea de Conturi a dispus respingerea contestaţiei şi menţinerea Deciziei nr. 21/17.09.2012.

Instanţa a apreciat ca neîntemeiat motivul de nelegalitate privitor la încălcarea de către echipa de auditori publici externi a obiectivelor auditului financiar şi pronunţarea asupra unor aspecte care nu au legătură cu acestea, reţinând că, potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 94/1992, Curtea de Conturi exercită funcţia de control asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public, furnizând Parlamentului şi, respectiv unităţilor administrativ-teritoriale rapoarte privind utilizarea şi administrarea acestora, în conformitate cu principiile legalităţii, regularităţii, economicităţii, eficienţei şi eficacităţii.

Totodată, art. 26 lit. f) din acelaşi act normativ reglementează atribuţia Curţii de Conturi de a efectua auditul financiar asupra conturilor anuale de execuţie a bugetelor instituţiilor publice autonome.

În privinţa măsurii instituite la parag. I pct. 2 din Decizia nr. 21/17.09.2012, a reţinut că reclamanta nu a infirmat constatările auditorilor, iar temeiul legal invocat în justificarea măsurii dispuse a fost detaliat în Procesul-verbal de constatare.

Nici motivul de nelegalitate ce vizează măsura prevăzută la parag. I pct. 4 din Decizia nr. 21/17.09.2012 nu a fost reţinut ca întemeiat, reţinându-se că ceea ce s-a dispus a fost în sensul aprecierii asupra oportunităţii achiziţionării bunurilor respective, în etapa următoare, fiind prevăzută şi alternativa renunţării la achiziţionarea bunurilor din import, cu solicitarea de a decide, în această ipoteză, asupra destinaţiei sumelor respective.

Nu a fost reţinută nici critica de nelegalitate a măsurii instituite la parag. I pct. 6 din Decizia nr. 21/17.09.2012, instanţa apreciind că această măsură a fost determinată de constatarea echipei de audit conform căreia recepţionarea lucrărilor efectuate de către UM (...) Bucureşti, în perioada 1990 - 1998, în valoare totală de 272.954.610 RON, s-a realizat abia după 9 ani de la finalizare (respectiv 2007), pe baza Procesului-verbal de recepţie nr. x/22.06.2007, iar începând cu anul 2002 au fost efectuate doar 3 operaţiuni de recepţie parţială la terminarea lucrărilor (16.05.2003, 22.06.2007 şi 29.03.2008). De asemenea, s-a constatat că, deşi în Procesele-verbale de recepţie nr. x/16.05.2003 şi x/22.06.2007 au fost menţionate lucrările nefinalizate sau care necesitau remedieri, precum şi recomandările comisiei de recepţie, echipei de audit nu i-au fost prezentate documente din care să rezulte că lucrările nefinalizate sau care necesitau remedieri, precum şi recomandările Comisiei de recepţie au fost realizate.

Aceste constatări ale echipei de audit nu au fost infirmate de entitatea verificată. Faptul că în perioada 2002 - 2009 a fost efectuat anual auditul financiar de către Curtea de Conturi şi nu ar fi fost constatate abateri de la legalitate, conform susţinerilor reclamantei, nu are relevanţă asupra legalităţii actelor administrative contestate în prezenta cauză, atât timp cât nu s-a dovedit că obiectivele verificărilor au fost aceleaşi şi că nu au fost constatate abateri sau nereguli privitoare la recepţia lucrărilor la obiectivul "Casa Academiei".

Împrejurarea că auditul financiar desfăşurat în perioada 05.03 - 13.06.2012 a avut ca temă "Auditul financiar al situaţiilor financiare încheiate la 31.12.2011" şi că în perioada auditată pârâta nu a constatat nicio lucrare efectuată pentru care nu s-ar fi încheiat proces-verbal de recepţie, nu este de natură să afecteze legalitatea măsurii dispuse, de vreme ce obiectivul de investiţii se află încă în curs de execuţie, deşi au trecut 10 ani de la încheierea contractului de lucrări şi a fost alocat şi cheltuit un volum considerabil de fonduri băneşti, comparativ cu valoarea contractului încheiat iniţial.

A mai reţinut instanţa că ceea ce a determinat adoptarea măsurii instituite la parag. I pct. 7 din Decizia nr. 21/17.09.2012 a fost neîntocmirea fişelor lunare de monitorizare a obiectivului de investiţii pe parcursul anului 2011, fişe în privinţa cărora echipa de audit a reţinut că au fost întocmite, ci faptul că nu au fost întocmite şi transmise la Ministerul Finanţelor Publice Rapoartele trimestriale de monitorizare privind modul de derulare şi finanţare a obiectivului de investiţii "Casa Academiei", contrar prevederilor Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, republicată. Cu probatoriile administrate în cauză, reclamanta nu a dovedit respectarea prevederilor Legii nr. 500/2002 prin întocmirea şi transmiterea la Ministerul Finanţelor Publice a Rapoartelor trimestriale de monitorizare privind modul de derulare şi finanţare a obiectivului de investiţii "Casa Academiei".

Este neîntemeiat şi motivul de nelegalitate ce vizează măsura prevăzută la parag. I pct. 9 din Decizia nr. 21/17.09.2012 constând în "Depunerea diligenţelor de către Academia Română şi FNSA - în calitate de fundaţie de utilitate publică, în vederea reglementării raporturilor dintre Academie şi FNSA (numai în sensul şi în condiţiile în care fundaţia primeşte finanţări de la bugetul de stat prin bugetul Academiei Române), prin perfectarea cadrului legal (angajament legal) şi verificarea pe bază de documente justificative a dărilor de seamă referitoare la utilizarea banului public".

S-a constatat că nu a fost supusă aprobării Adunării Generale a Academiei Române modificarea Statului Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă (FNSA) ca fiind de utilitate publică. De asemenea, s-a reţinut că în anul 2011 Academia Română a finanţat de la bugetul de stat această fundaţie prin virarea sumei de 130.000 RON, sumă care se regăseşte şi în raportul de activitate pe anul 2011 al FNSA către Adunarea Generală a Academiei Române.

Măsura prevăzută la parag. I pct. 11 din Decizia nr. 21/17.09.2012 constând în "Inventarierea generală a obiectivului de investiţii aflat în curs de execuţie "Casa Academiei", precum şi altor active de această natură, se va efectua în strictă conformitate cu prevederile actelor normative de specialitate în vigoare" este legală şi urmează a fi menţinută, întrucât reclamanta nu a susţinut şi nu a dovedit că în acţiunea de inventariere generală a patrimoniului Academiei Române la data de 31.12.2011, obiectivul de investiţii în curs de execuţie "Casa Academiei" a fost inventariat în conformitate cu prevederile O.M.F.P. nr. 2861/2009. Mai exact, nu s-a dovedit că în listele de inventariere au fost menţionate, pentru fiecare obiect în parte, pe baza constatării la faţa locului, datele esenţiale referitoare la obiectivul de investiţii inventariat, respectiv: denumirea obiectivului, valoarea determinată potrivit stadiului de execuţie pe baza valorii din documentaţia existentă (devize), precum şi în funcţie de volumul lucrărilor realizate la data inventarierii. De asemenea, nu s-a dovedit că lista de inventariere întocmită la 31.12.2011 a fost semnată de comisia de inventariere numită prin Decizia nr. 421/05.12.2011 a Preşedintelui Academie Române.

Este neîntemeiat şi motivul de nelegalitate privitor la măsura prevăzută la parag. II din Decizia nr. 21/17.09.2013

Susţinerile reclamantei din cererea de chemare în judecată şi din completarea la aceasta sunt neîntemeiate, întrucât în Raportul de audit financiar din data de 13.06.2012 (pag. 35, 36), Procesul-verbal de constatare din data de 13.06.2012 (pag. 47 - 63), Decizia nr. 21/17.09.2012 şi Încheierea nr. 35/29.11.2012 au fost prezentate cu claritate abaterile de la legalitate şi regularitate, prevederile legale care au fost încălcate, precum şi analiza obiecţiunilor formulate de conducerea entităţii verificate cu privire la constatările echipei de auditori.

Măsura instituită la parag. II din Decizia nr. 21/17.09.2012 nu conţine dispoziţii contradictorii, cum afirmă reclamanta, ci impune în sarcina entităţii verificate obligaţia de stabilire a întinderii prejudiciului, de recuperare a acestuia şi de efectuare a demersurilor pentru readucerea în patrimoniul Academiei Române a imobilului Casa E. şi de acordare a destinaţiei conform dorinţei donatoarei.

Este neîntemeiată susţinerea reclamantei privitoare la lipsa temeiului legal pentru constatarea echipei de auditori conform căreia vânzarea imobilului Casa E. s-a făcut sub valoarea de circulaţie a acestuia.

Astfel, prin actele administrative contestate s-a reţinut că valoarea estimativă a prejudiciului creat Academiei Române prin înstrăinarea în condiţii nelegale a imobilului Casa E. este în sumă de 74.705 euro reprezentând diferenţa dintre valoarea expertizată a imobilului prevăzută în contractul de vânzare-cumpărare în sumă de 424.705 euro şi valoarea achitată de numita A. în baza contractului de cesiune în sumă de 350.000 euro.

În privinţa cererii de suspendare, instanţa de fond a reţinut că nu sunt îndeplinite cumulativ cele două condiţii prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamanta Academia Română, solicitând:

- admiterea prezentului recurs, modificarea în tot a sentinţei recurate, în sensul admiterii acţiunii şi, pe cale de consecinţă, anularea Încheierii nr. 35/29.11.2012 emisă de Curtea de Conturi a României, respectiv anularea măsurilor de la parag. I, pct. 2, 4, 6, 7, 9 şi 11 şi parag. II dispuse prin Decizia Curţii de Conturi nr. 21/17.09.2012;

- obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces în conformitate cu dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., pentru următoarele motive:

A invocat recurenta art. 304 pct. 7, pct. 8 şi pct. 9 din C. proc. civ. A arătat, de asemenea, că potrivit dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ. "recursul declarat împotriva unei hotărâri care potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304 instanţa putând să examineze cauza sub toate aspectele".

În primul rând, în raport de situaţia de fapt şi a cauzelor de nulitate invocate împotriva măsurilor contestate prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost completată, motivarea hotărârii recurate este, pe de o parte, generală, sumară şi incompletă, întrucât instanţa nu a înţeles să motiveze sentinţa în raport de motivele de nulitate invocate, iar, pe de altă parte, hotărârea nu cuprinde motivarea proprie a instanţei, ci, în argumentarea şi sprijinirea soluţiei pronunţate, instanţa a folosit simpla expunere a unor "constatări" cuprinse în procesul-verbal de constatare al intimatei-pârâte.

În al doilea rând, instanţa a interpretat greşit actul dedus judecăţii în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, prin calificarea şi încadrarea situaţiei de fapt într-un alt regim juridic decât cel aplicabil, fiind incidente prevederile pct. 8 al art. 304 C. proc. civ.

În al treilea rând, instanţa a interpretat şi aplicat greşit prevederile legale în raport de situaţia de fapt ce face obiectul cererii şi a cauzelor de nulitate existente prin prisma exigenţelor din normele de drept incidente în cauză.

Totodată, instanţa de fond nu a analizat probatoriul administrat în cauză sub aspectele esenţiale ale cererii, rezumându-se şi reţinând doar constatările dintr-un singur act, respectiv procesul-verbal de constatare al Curţii de Conturi a României, fără a cerceta şi analiza motivele cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost completată.

A arătat recurenta că durata Contractului de execuţie de lucrări nr. 15/31.01.2002 este stipulată la pct. 3 din contract, potrivit căruia "Executantul se obligă să execute şi să finalizeze "Continuare lucrărilor la obiectul de investiţii Casa Academiei", aşa cum este prevăzut în graficul de execuţie Graficul de execuţie se va reactualiza anual conform alocaţiei bugetare stabilite pentru obiectivul sus menţionat în Listele de investiţii anexă la Bugetul de stat pentru anul bugetar respectiv". Or, conform graficului de execuţie de lucrări, anexă la contract, durata contractului este de 3 ani, în acesta fiind detaliate atât tipul şi categoria lucrărilor, cât şi termenul de realizare pentru fiecare lucrare în parte, având în vedere că acest contract este un contract cu executare succesivă.

Prin urmare, susţinerea instanţei că acel contract nu are stabilită o durată precisă este lipsită de orice fundament juridic cât timp la pct. 3 din contract este stipulat că durata contractului este cea prevăzută în graficul de execuţie, respectiv de 3 ani.

Faptul că executarea lucrărilor, respectiv începerea şi finalizarea acestora, a fost şi este condiţionată de sumele de bani alocate de la bugetul de stat pentru obiectivul de investiţii, prin Ministerul Finanţelor Publice, nu poate fi considerată sau interpretată în sensul unei durate imprecise a contractului sau chiar lipsa acesteia. Într-adevăr, în raport de condiţia alocării sumei de bani necesare executării acestui contract, durata contractului este prelungită în funcţie de sumele alocate, întrucât, de la data încheierii contractului, nu au fost alocate toate sumele de bani necesare de execuţiei lucrărilor, acest fapt a condus implicit la prelungirea duratei contractului situaţie care se menţine şi în prezent din lipsă de fonduri.

În plus, instanţa face confuzie între constatările cuprinse în procesul-verbal de constatare şi textul măsurii contestate. Astfel, măsura de la parag. I, pct. 2 prevede iniţierea unei noi proceduri de atribuire a lucrărilor datorită depăşirii cuantumului prevăzut de O.U.G. nr. 34/2006 şi nu datorită lipsei unei durate precise.

Tot astfel, în motivarea soluţiei pronunţate, instanţa de fond a mai reţinut că "(...) majorarea valorii iniţiale a contractului nu a fost determinată numai de factori obiectivi, precum evoluţia/creşterea preţurilor şi tarifelor, variaţia indicilor de inflaţie etc, cum susţine reclamanta, ci şi de efectuarea unui volum nejustificat de mare de lucrări suplimentare.".

Instanţa nu a analizat cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost completată, nici răspunsul depus la întâmpinarea intimatei-pârâte şi nici celelalte înscrisuri depuse de recurentă, întrucât, dacă le-ar fi analizat, ar fi constatat că, în motivarea nelegalităţii acestei măsuri am învederat că depăşirea valorii contractului a fost determinată, în primul rând, de evoluţia preţurilor şi variaţia cursului valutar în perioada 2002 - 2012, precum şi de modificările legislative intervenite în privinţa standardelor din domeniul construcţiilor şi instalaţiilor", dar şi de "Lucrările suplimentare care s-au realizat în baza rapoartelor de expertiză tehnică care atestă necesitatea şi oportunitatea acestor lucrări şi cu aprobarea Ministerului Finanţelor Publice, iar valoarea acestora nu a depăşit valoarea iniţială, cum în mod eronat susţine pârâta".

Prin urmare, motivaţia instanţei este nereală şi nu poate fi susţinută în condiţiile în care recurenta a precizat şi motivat că depăşirea valorii contractului nu s-a datorat exclusiv executării unor lucrări suplimentare, ci şi altor factori obiectivi.

Dacă ar fi analizat înscrisurile depuse de recurentă, ar fi constatat că majoritatea actelor adiţionale au fost încheiate în funcţie de alocarea bugetului şi au avut ca obiect precizarea sumelor de bani alocate de Ministerul Finanţelor Publice pentru executarea lucrărilor pe anul bugetar în curs şi termenul de realizare al acestora şi nu sumele de bani alocate pentru suplimentare de lucrări. Mai mult, ar fi constatat şi că depăşirea valorii contractului nu a fost determinată de încheierea celor 32 de acte adiţionale, astfel cum susţine intimata-pârâtă, deoarece doar o parte din aceste acte adiţionale au avut ca obiect lucrări suplimentare, celelalte, adică majoritatea acestora, au avut ca obiect prevederea sumei alocate de Ministerul Finanţelor Publice pentru executarea lucrărilor pe anul bugetar în curs şi termenul de realizare al acestora, şi nu pentru suplimentare de lucrări.

De asemenea, în motivarea soluţiei, instanţa mai susţine că, s-a reţinut, în aceste condiţii încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 60/2001 privind achiziţiile publice, respective de O.U.G. nr. 34/2006.

Faţă de această susţinere, consideră că instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit ori chiar nu a ţinut cont de prevederile O.U.G. nr. 60/2001 şi ale O.U.G. nr. 34/2006, întrucât, deşi reţine că s-ar fi încălcat O.U.G. nr. 60/2001, nu a precizat care articole au fost încălcate. Tot astfel, deşi instanţa a reţinut că s-ar fi încălcat O.U.G. nr. 34/2006, nici în raport cu această ordonanţă nu a precizat articolul nerespectat.

Pentru a se putea dispune iniţierea unei noi proceduri de achiziţie, în lumina prevederilor O.U.G. nr. 34/2006, pârâta avea obligaţia de a preciza concret care a fost cuantumul depăşirii valorii iniţiale şi care impune iniţierea unei noi proceduri. Or, nici în procesul-verbal de constatare, nici în decizia şi încheierea contestate, pârâta nu precizează care este cuantumul exact al valorii depăşite pentru lucrările suplimentare, cuantum în baza căruia se poate stabili în condiţiile O.U.G. nr. 34/2006 dacă e cazul sau nu de iniţierea unei noi proceduri, ci menţionează la modul general doar "depăşirea valorii" aspecte esenţiale pe care totuşi instanţa avea obligaţia, în virtutea rolului activ, să le analizeze însă, le-a ignorat fără a justifica.

Astfel, în raport de prevederile art. 12 din O.U.G. nr. 60/2001 şi ale art. 122 lit. i) din O.U.G. nr. 34/2006, intimata-pârâtă nu a prezentat nici un argument şi nici o dovadă clară şi concretă cu privire la încălcarea de către recurentă a celor două prevederi legale deşi a solicitat acest fapt. Şi, cu atât mai grav, nici instanţa de fond nu a analizat situaţia de fapt în raport de cele două articole, situaţie care confirmă nelegalitatea măsurii contestate.

Cu privire la măsura de la parag. I, pct. 4 din decizie, recurenta reclamanta a solicitat instanţei anularea acestei măsuri, motivat de faptul că bunurile la care se face trimitere în măsura contestată nu au mai fost cuprinse în devizele generale de lucrări ulterioare care au modificat devizul iniţial, întocmit în baza Studiului de fezabilitate din 1990, deoarece acestea nu se mai regăsesc şi nu au mai corespuns ca denumire sau utilitate în raport de noile standarde şi cerinţe din domeniul construcţiilor având în vedere că piaţa de bunuri şi servicii de la nivelul anului 1990 era total diferită de cea de la nivelul anului 2002 şi cu atât mai mult, de cea actuală.

Prin urmare, având în vedere că acele bunuri pentru care, la nivelul anului 1990, era prevăzută achiziţionarea din import, nu au mai fost cuprinse în devizele de lucrări ulterioare, în raport de acest aspect, textul măsurii reflectă o contradicţie, din punct de vedere juridic, între cerinţă (măsura" propriu-zisă) şi consecinţele aplicării acesteia, precum şi între constatările intimatei-pârâte înscrise la pagina 3 din Decizia nr. 21/2012, situaţie care atrage nulitatea măsurii contestate.

În plus, măsura contestată nu are la bază nicio neregulă constatată sau abatere de la legalitate care să impună remedierea acestora, condiţii care îi conferă caracterul de măsură.

Instanţa nu a invocat niciun argument propriu care să justifice raţiunea menţinerii măsurii contestate din punct de vedere legal, ci s-a limitat doar la citarea textului măsurii.

Referitor la măsura de la parag. I, pct. 6, şi faţă de aceasta instanţa nu a avut un argument propriu, ci doar a preluat o constatare a Curţii de Conturi fără a ţine seama de aspectele esenţiale privitoare la măsură în raport de situaţia de fapt, şi anume faptul că unele lucrări din perioada 1990 - 1998 au fost recepţionate în 2007 nu poate determina şi justifica măsura contestată în condiţiile în care, după anul 2007 până în prezent, pentru lucrările executate au fost încheiate la timp toate procesele-verbale de recepţie.

Prin urmare, motivarea instanţei că, această măsură a fost determinată de constatarea echipei de audit conform căreia recepţionarea lucrărilor efectuate de UM (...) Bucureşti, în perioada 1990 - 1998 (...) s-a realizat după 9 ani de la finalizare, respectiv 2007", nu poate fi susţinută, întrucât nu justifică nici caracterul de măsură şi nici scopul pentru care a fost dată.

Motivarea instanţei că "Aceste constatări ale echipei de audit nu au fost infirmate de entitatea verificată", este abordată şi invocată în mod vădit greşit şi relevă lipsa analizei cererii de chemare în judecată şi a celorlalte acte, deoarece prin acţiunea formulată se contestă legalitatea măsurii în raport de neregulile sau abaterile constatate şi pentru care se impun luarea unor măsuri de remediere/îndreptare sau efectuarea a ceea ce nu s-a efectuat. Or, cât timp nu a fost constatată nicio neregulă sau abatere după anul 2007 referitoare la recepţia lucrărilor, măsura contestată nu poate fi justificată din punctul de vedere al legalităţii şi nici al aplicabilităţii.

Cu privire la măsura de la parag. I, pct. 7 şi 11, motivarea instanţei de fond nu este susţinută, întrucât instanţa a interpretat şi aplicat greşit prevederile art. 5 din O.U.G. nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, conform cărora "(1) Ordonatorii principali de credite ai autorităţilor şi instituţiilor publice finanţate integral din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, din venituri proprii şi subvenţii acordate de la aceste bugete şi integral din venituri proprii vor depune centralizat la Ministerul Finanţelor Publice, până cel târziu în a zecea zi lucrătoare inclusiv a lunii curente pentru luna anterioară, situaţii privind monitorizarea derulării programului de investiţii publice", ale O.M.F.P nr. 1202/2008 privind stabilirea structurii situaţiilor referitoare la programul cu investiţii publice, prin care s-a instituit un sistem de raportare lunară cu privire la derularea programelor de investiţii publice şi formatul rapoartelor de monitorizate şi ale Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare.

Mai mult, instanţa a ignorat şi comunicarea Ministerului Finanţelor Publice, respectiv Adresa nr. 371.846/04.01.2013, depusă la dosarul cauzei, prin care se confirmă că instituţia noastră a îndeplinit şi respectat procedurile legale privind raportarea monitorizării obiectivului de investiţii conform prevederilor din actele normative mai sus menţionate.

Cu privire la măsura de la parag. I, pct. 9, în susţinerea nelegalităţii măsurii contestate recurenta reclamantă a învederat instanţei de fond prevederile art. 13 alin. (5), (6), (7) şi alin. (8), art. 31 lit. h), art. 42 şi art. 50 din Statutul Academiei Române, publicat în Monitorul Oficial nr. 617/2009, precum şi prevederile art. 17 alin. (1) din Statutul Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă (FNSA).

De asemenea, a învederat şi faptul că, în raport de prevederile din actele de mai sus, intimata-pârâtă nu a constatat nicio abatere de la legalitate imputabilă Academiei Române în calitate de entitate verificată.

Fără a ţine cont de prevederile din Statutul Academiei Române şi ale Statutului FNSA, instanţa a reţinut că, această susţinere este însă nereală, întrucât la pct. III din Raportul de audit financiar şi din 13 iunie 2012 şi Procesul-verbal de constatare încheiat la aceeaşi dată, precum şi la pct. 2 din Decizia nr. 21/17.09.2012 au fost prezentate abaterile de la legalitate şi regularitate", respectiv că "S-a constatat că nu a fost supusă aprobării Adunării Generale a Academiei Române modificarea Statutului Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă (FNSA) ca fiind de utilitate publică".

Şi în privinţa acestei măsuri, instanţa de fond nu a analizat actele din dosar (în special: obiecţiunile formulate de instituţia noastră împotriva Procesul-verbal de constatare al Curţii de Conturi, răspunsul nostru la întâmpinarea intimatei-pârâte etc.) şi nu a indicat motivele proprii, de fapt şi de drept, în susţinerea soluţiei adoptate.

Mai mult, instanţa a interpretat şi aplicat greşit, atât prevederile din Statutul Academiei Române şi ale Statutului FNSA, cât şi ale O.G nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, cu modificările şi completările ulterioare, după cum vom arăta în cele ce urmează:

Potrivit art. 13 alin. (8) din Statutul Academiei Române, Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă se află sub egida Academiei Române.

Potrivit art. 50 din Statutul Academiei Române "(1) Instituţiile aflate sub egida Academiei Române se bucură de sprijin ştiinţific din partea secţiei de specialitate. (2) Aceste instituţii rămân autonome din punct de vedere financiar, organizatoric şi managerial; ele nu fac parte din sistemul Academiei Române, dar vor utiliza, în legătură cu titulatura lor, formula "sub egida Academiei Române".

"Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă" nu este o fundaţie proprie a Academiei Române întrucât nu a fost înfiinţată de instituţia recurentă.

Modificarea Statutului FNSA este un atribut exclusiv al Adunării Generale a membrilor fondatori ai Fundaţiei, ca organ de conducere, astfel cum prevede expres şi clar art. 17 alin. (1) din Statutul Fundaţiei şi nu se supune aprobării Adunării Generale a Academiei Române.

Art. 31 lit. h) din Statutul Academiei Române prevede că Adunarea Generală a Academiei Române "aprobă (...) statutele şi regulamentele de funcţionare, programul de activităţi ale fundaţiilor Academiei Române;", adică ale fundaţiilor înfiinţate de Academia Română şi în care are calitatea de fondator, or, "Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă" nu este o fundaţie a Academiei Române, ci se află doar sub egida sa.

Prin urmare, prevederile acestui articol sunt aplicabile doar fundaţiilor proprii ale Academiei Române şi nu pot fi extinse şi pentru fundaţiile aflate sub egidă care funcţionează independent.

Mai mult, acest aspect este întărit şi de prevederile art. 29 alin. (2) din Statutul FNSA, conform cărora Codificarea Statutului Fundaţiei se face la propunerea expresă şi motivată, în scris, a Colegiului Director, iar cea a R.O.F. la propunerea Preşedintelui Executiv", precum şi de prevederile art. 18 lit. f) potrivit cărora Adunarea Generală a membrilor fondatori "aprobă modificările Statutului, schimbarea obiectului de activitate sau dizolvarea Fundaţiei.".

Cu privire la măsura de la parag. II:

"1. Dispunerea măsurilor legale în vederea stabilirii întinderii şi recuperării prejudiciului creat Academiei Române prin vânzarea imobilului Casa E. sub valoarea de circulaţie şi în condiţiile nerespectării prevederilor legale referitoare la evaluarea activelor fixe. Se vor face demersuri pentru readucerea în Patrimoniul Academiei Române a imobilului Casa E. şi acordarea destinaţiei pentru care a fost donată, conform dorinţei donatoarei. Termen: 31.12.2013"'.

Precizări prealabile privind înstrăinarea apartamentului - proprietate privată a Academiei române, situat în imobilul "Casa E." din B-dul (...) (fost B-dul (...), sector 1, Bucureşti:

Prin Contractul de donaţie autentificat de Notariatul de Stat al Sectorului 1 Bucureşti, notar B., sub nr. 6133/05.09.1969, doamna C., a donat Academiei Române (la acea dată Academia Republicii Socialiste România) partea sa de 1/2 din imobilul situat în Bucureşti, B-dul (...), sector 1, cota parte indiviză de 1/2 din suprafaţa totală a întregului teren de 428,30 mp, precum şi cota indiviză din părţile comune ale întregului imobilul.

Având în vedere că imobilul a fost preluat abuziv de statal român în 1977 (prin hotărârea PCR), în baza Decretului nr. 466/1960 privind reglementarea transmiterii bunurilor de la şi către Partidul Comunist Român, nemaifiind restituit după preluare, instituţia noastră a iniţiat demersurile prevăzute de Legea nr. 10/2001, republicată.

Prin Contractul de cesiune autentificat sub nr. 66/17.01.2008, Academia Română a cesionat drepturile ce vor fi restituite în natură, pe cale administrativă sau judecătorească, asupra cotei de din imobilul din str. (...), sector 1, Bucureşti.

Ulterior încheierii contractului de cesiune, prin Decizia nr. 298/28.05.2008, R.A.A.P.P.S. a soluţionat Notificarea nr. 6210/2001 formulată de Academia Română prin care s-a constatat calitatea de persoană îndreptăţită şi s-a dispus restituirea în natură a cotei de 1/2 din imobilul situat în str. (...), sector 1, Bucureşti.

Întrucât prin contractul de cesiune cesionara a dobândit drepturile asupra imobilului restituit Academiei Române prin Decizia nr. 298/28.05.2008, în vederea respectării clauzelor din contractul de cesiune a fost semnat Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1535/16.10.2009, în care se precizează expres faptul că "Preţul acestei vânzări este de 350.000 euro, preţ pe care subscrisa Academia Română, (...) declar că l-am primit integral (...) în baza contractului de cesiune autentificat sub nr. 66/17.01.2008 (...)".

Astfel, prin contractul de vânzare-cumpărare s-a realizat doar transferul drepturilor ce au făcut obiectul contractului de cesiune.

Instanţa de fond nu a analizat motivele de nelegalitate invocate de reclamantă, argumentele instanţei sunt în fapt preluări din constatările cuprinse în Procesul-verbal de constatare al Curţii de Conturi întrucât nu conţin motivele proprii, de fapt şi de drept care să justifice soluţia adoptată; instanţa nu a analizat actele din dosarul cauzei referitoare la măsura contestată.

Astfel, în motivarea soluţiei, instanţa de fond a reţinut că măsura instituită la parag. I din Decizia nr. 21/17.09.2012 nu conţine dispoziţii contradictorii (...)".

Cu privire la textul parag. II, a arătat recurenta că, în fapt, conţine două măsuri şi anume:

"Dispunerea măsurilor legale în vederea stabilirii întinderii şi recuperării prejudiciului creat Academiei Române prin vânzarea imobilului Casa E. sub valoarea de circulaţie şi în condiţiile nerespectării prevederilor legale referitoare la evaluarea activelor fixe. Şi, se vor face demersuri pentru readucerea în Patrimoniul Academiei Române a imobilului Casa E. şi acordarea destinaţiei pentru care a fost donată, conform dorinţei donatoarei".

Din interpretarea logică, juridică şi sistematică este evident faptul că textele celor două măsuri conţin dispoziţii contradictorii, întrucât:

- readucerea imobilului în patrimoniul instituţiei presupune fie răscumpărarea apartamentului de la noul proprietar prin obligarea acestuia să-l predea, situaţie inadmisibilă din punct de vedere legal, fie rezilierea contractului, fără a exista vreun motiv real şi concret în raport de conţinutul contractului şi nici vreun temei legal care să impună acest lucru;

- pentru a "recupera" presupusul prejudiciul "constatat" de echipa de auditori publici, instituţia noastră ar trebui să modifice unilateral preţul contractului de la 350.000 euro la suma de 424.705 euro. Or, un astfel de "demers" din partea instituţiei recurente asigură dreptul cumpărătorului de a ne acţiona în judecată, cu consecinţa evidentă şi sigură, că va solicita şi obţine daune interese prin acţiunea promovată;

- din punct de vedere al efectelor, aplicarea uneia dintre măsuri are drept rezultat imposibilitatea juridică de aplicare a celeilalte. Practic, prima măsură o anulează pe a doua şi invers.

Potrivit Anexei 7/1 din Ghidul orientativ pentru valoarea de piaţă a imobilelor din Municipiul Bucureşti pentru anul 2009, valoarea imobilelor situate pe Bd. (...) (adresa actuală a imobilului Casa E.) este de 143.000 euro şi nu de 424.705 de euro.

Instanţa de fond nu a ţinut cont, a interpretat şi aplicat greşit sau a ignorat total o serie de prevederi legale incidente în speţă, astfel:

Art. 28 din Legea nr. 36/1995 - Legea notarilor publici şi a activităţii notariale, cu modificările şi completările ulterioare, conform căruia Consiliul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici "c) stabileşte, cu aprobarea ministrului justiţiei, onorariile minimale pentru serviciile prestate de notarii publici;";

Normele privind tarifele de onorarii pentru serviciile prestate de notarii publici prevăd la art. 4 (3) Pentru autentificarea actelor care au ca obiect bunuri imobile, onorariul se calculează la valoarea declarată de părţi. În cazul în care valoarea declarată de părţi este inferioară valorii din expertizele cu privire la valorile orientative întocmite în condiţiile art. 771 alin. (4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, onorariul se va stabili la această din urmă valoare";

De asemenea, instanţa de fond nu a luat în considerare solicitarea de transmitere a unei adrese către BNP D. prin care să comunice instanţei ce reprezintă suma de 424.705 de euro, respectiv dacă această sumă este preţul minim prevăzut în Ghidul orientativ pentru valoarea de piaţă a imobilelor din Municipiul Bucureşti pentru anul 2009 şi sub care nu se putea vinde imobilul sau reprezintă suma la care au fost percepute taxele de autentificare şi intabulare.

Având în vedere că, potrivit Anexei 7/1 din Ghidul orientativ pentru valoarea de piaţă a imobilelor din Municipiul Bucureşti pentru anul 2009, valoarea imobilelor situate pe Bd. (...) (adresa actuală a imobilului Casa E.) este de 143.000 euro, şi nu de 424.705 de euro, măsura dispusă este nelegală.

În drept, recursul a fost întemeiat pe art. 304 pct. 7, pct. 8 şi pct. 9 din C. proc. civ. şi art. 3041 din acelaşi act normativ, precum şi pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004, Legii nr. 752/2001, republicată, Legii nr. 94/1992, republicată, Legea nr. 36/1995, O.U.G. nr. 37/2008, O.U.G. nr. 34/2006, O.U.G. nr. 60/2001, O.M.F.P nr. 1202/2008, Statutul Academiei Române, Statutul Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă, Hotărârea Curţii de Conturi nr. 130/2010, precum şi "orice alte dispoziţii legale privitoare la obiectul cauzei".

II. Procedura în faţa instanţei de recurs

Intimata pârâtă Curtea de Conturi a României a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând cauza în raport cu toate criticile aduse soluţiei instanţei de fond, cu probele administrate şi apărările formulate, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul reclamantei este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la motivarea sumară şi incompletă, care nu ar fi avut la bază analiza întregului probatoriu, este de reţinut că instanţa de judecată nu este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor părţilor, care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, întrucât dispoziţiile art. 304 pct. 7 raportate la cele ale art. 261 din C. proc. civ. impun cerinţa ca hotărârea să cuprindă motivele pe care se sprijină soluţia adoptată, motivare care să nu fie contradictorie sau străină de natura pricinii, arătând motivele pentru care au fost respinse cererile părţilor, iar nu fiecare susţinere a acestora.

Or, în speţă, această cerinţă este, evident, îndeplinită, din examinarea considerentelor sentinţei rezultând că instanţa de fond a analizat şi motivat, în fapt şi în drept, soluţia pronunţată.

Faptul că a considerat concludente pentru soluţionarea cauzei numai unele dintre înscrisurile prezentate de părţi nu este de natură să conducă la concluzia că numai acestea au fost analizate, aşa cum susţine, fără temei recurenta.

Nici invocarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 din C. proc. civ. nu se justifică, nefiind identificate aspecte de interpretare greşită a actelor deduse judecăţii (în speţă, Încheierea nr. 35/29.11.2012 şi Decizia nr. 21/17.09.2012 emise de Curtea de Conturi a României), iar din examinarea sentinţei recurate nu rezultă indicii că instanţa de fond ar fi schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestora.

Cât priveşte criticile întemeiate pe art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că acestea vizează o presupusă interpretare şi aplicare greşită de către instanţa de fond a normelor legale incidente în analiza legalităţii actelor administrative deduse judecăţii şi în raport cu probatoriul administrat.

Se constată însă că în mod temeinic prima instanţă a reţinut, în contextul măsurii de la parag. I pct. 2 din decizie, în legătură cu Contractul de execuţie de lucrări nr. 15/31.01.2002, că acesta nu are stabilită durata derulării, de vreme ce - pe de o parte - în graficul de execuţie de lucrări anexă la contract s-a arătat că durata contractului este de 3 ani, dar - pe de altă parte - la pct. 3 din contract se arată că "Graficul de execuţie se va reactualiza anual conform alocaţiei bugetare stabilite", fără a se stipula deci un termen limită propriu-zis.

De altfel, chiar recurenta arată că, având în vedere condiţia alocării sumei de bani necesare executării, "de la data încheierii contractului, nu au fost alocate toate sumele de bani necesare execuţiei lucrărilor", ceea ce a condus la "prelungirea duratei contractului, situaţie care se menţine şi în prezent din lipsă de fonduri".

Înalta Curte constată că este lipsită de fundament şi critica adusă motivării instanţei de fond în sensul că "majorarea valorii iniţiale a contractului nu a fost determinată numai de factori obiectivi (...), ci şi de efectuarea unui volum nejustificat de mare de lucrări suplimentare".

Astfel, recurenta reclamantă însăşi arată în cuprinsul recursului, aşa cum a făcut-o şi în faţa instanţei de fond, că depăşirea valorii contractului a fost determinată de evoluţia preţurilor în perioada 2002 - 2012 şi de modificările legislative intervenite în privinţa standardelor din domeniul construcţiilor şi instalaţiilor, dar şi de lucrările suplimentare care s-au realizat în baza rapoartelor de expertiză tehnică care atestă necesitatea şi oportunitatea acestor lucrări şi cu aprobarea Ministerului Finanţelor Publice, iar valoarea acestora nu a depăşit valoarea iniţială".

Or, recurenta reclamantă, deşi contestă constatările autorităţii intimate pârâte privind depăşirea valorii contractului, se rezumă la a arăta că doar o parte din cele 32 de acte adiţionale au avut ca obiect lucrări suplimentare, celelalte, "adică majoritatea acestora", au avut ca obiect prevederea sumei alocate pentru executarea lucrărilor pe anul bugetar în curs, iar nu pentru suplimentare de lucrări.

În aceste condiţii, faţă de preţul iniţial al contractului, plătibil executantului de către achizitor conform centralizatorului financiar prezentat în Anexa nr. 1 la contract, de 125.969.073,320 ROL, şi de valoarea totală a lucrărilor efectuate de către prestator şi decontate de către beneficiar, de la încheierea contractului şi până la 31.12.2011, în cuantum de 478.860.836.400 ROL, potrivit centralizatorului întocmit de Direcţia Economică a Academiei Române, criticile formulate de recurenta reclamantă vor fi înlăturate ca nefondate.

Cât priveşte neindicarea de către instanţa de fond în mod expres a articolelor care au fost încălcate din O.U.G. nr. 60/2001 privind achiziţiile publice şi, respectiv, O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, Înalta Curte constată că, în condiţiile în care instanţa de fond a verificat legalitatea actelor emise de intimata pârâtă Curtea de Conturi, este evident că s-a raportat la prevederile reţinute de autoritatea de audit ca fiind încălcate şi indicate ca atare în aceste acte (respectiv, la art. 122 lit. i) din O.U.G. nr. 34/2006, care reglementează condiţiile în care autoritatea contractantă are dreptul de a aplica procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare, şi la dispoziţiile anterioare similare din O.U.G. nr. 60/2001 (art. 12 "Autoritatea contractantă are dreptul de a aplica procedura de negociere cu o singură sursă numai în următoarele cazuri: (...) c) atunci când autoritatea contractantă îşi propune să achiziţioneze servicii suplimentare sau lucrări suplimentare, care, deşi nu au fost incluse în contractul de servicii, respectiv în contractul de lucrări, atribuit anterior unui contractant, au devenit, ca urmare a unor situaţii neprevăzute, necesare pentru finalizarea contractului în cauză şi numai dacă se respectă, în mod cumulativ, următoarele condiţii:

- atribuirea să fie făcută aceluiaşi contractant;

- serviciile/lucrările suplimentare nu pot fi separate, din punct de vedere tehnic şi economic, de contractul iniţial, întrucât altfel ar aduce prejudicii majore autorităţii contractante sau, deşi separabile de contractul iniţial, sunt strict necesare în vederea îndeplinirii acestuia;

- valoarea estimată a noului contract nu trebuie să depăşească 50% din valoarea actualizată a contractului de servicii, respectiv de lucrări, atribuit iniţial; (...)").

În privinţa măsurii de la parag. I pct. 4 din decizie, Înalta Curte constată că, prin modul de formulare, aceasta nu este aptă să aducă vreo vătămare drepturilor sau intereselor legitime ale recurentei reclamante, neaducând atingere dreptului acesteia de a stabili oportunitatea achiziţionării unor bunuri din import sau din producţia indigenă.

Doar pentru situaţia renunţării la achiziţionarea din import a unor bunuri prevăzute ca atare în studiul de fezabilitate, proiectul tehnic şi devizul general de lucrări (situaţie invocată de altfel de către recurenta reclamantă), s-a impus instituţiei să stabilească destinaţia ulterioară a fondurilor băneşti reprezentând contravaloarea bunurilor respective.

Faptul ca bunurile prevăzute iniţial a fi achiziţionate din import nu au mai fost cuprinse în devizele generale de lucrări ulterioare, prin care a fost modificat devizul iniţial, nu ar trebui să fie de natură să împiedice instituţia să justifice destinaţia fondurilor prevăzute iniţial pentru acestea.

Referitor la măsura cuprinsă în parag. I pct. 6 din decizie, Înalta Curte constată, în acord cu prima instanţă, că aceasta este legal justificată tocmai având în vedere faptul că lucrări efectuate în perioada 1990 - 1998 au fost recepţionate abia în anul 2007, iar lucrările de execuţie nu sunt finalizate.

De altfel, nici în această privinţă, recurenta reclamantă nu a motivat în ce constă vătămarea pe care i-ar fi produs-o această măsură, cu atât mai mult, cu cât susţine că ulterior anului 2007 ar fi procedat la întocmirea în termen a proceselor-verbale de recepţie, şi nici de ce ar fi inaplicabilă, devreme ce se referă şi la efectuarea recepţiilor finale, care sunt ulterioare recepţiilor la terminarea lucrărilor.

Şi în ceea ce priveşte măsura cuprinsă în parag. I pct. 7 şi pct. 11 din decizie, se constată că aceasta a fost dispusă în mod întemeiat întrucât, contrar dispoziţiilor Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, recurenta reclamantă nu a întocmit şi transmis la Ministerul finanţelor Publice rapoartele trimestriale de monitorizare privind modul de derulare şi finanţare obiectivului de investiţii Casa Academiei, documente distincte de fişele lunare de monitorizare.

Totodată, recurenta reclamantă nu a fost în măsură să înfăţişeze cu ocazia auditului (şi nici ulterior) documentul privind inventarierea generală a obiectivului de investiţii aflat în curs de execuţie, în forma prevăzută de OMFP nr. 2861/2009, inclusiv cu semnăturile membrilor Comisiei de inventariere numite prin Decizia nr. 421/05.12.2011 a Preşedintelui Academiei Române.

Cât priveşte măsura cuprinsă în parag. I pct. 9 din decizia Curţii de Conturi, aceasta apare ca fiind justificată, în condiţiile în care Statutul Academiei Române impune, prin art. 31 lit. h), obligaţia de aprobare de către Adunarea Generală a bugetului de venituri şi cheltuieli, a statutului şi regulamentului de funcţionare, a programului de activităţi şi a dărilor de seamă întocmite de fundaţiile aflate sub egida acesteia, iar cu ocazia auditului s-a constatat efectuarea de plăţi din Contul 770159.11 "Alte cheltuieli - asociaţii şi fundaţii", fără a fi deplin clarificate aspectele privind finanţarea Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă de la bugetul de stat şi verificarea dării de seamă obligatorii referitoare la cheltuirea finanţelor publice.

Înalta Curte reţine că se impune o astfel de clarificare, cu atât mai mult cu cât recurenta reclamantă însăşi arată, în concluziile scrise depuse în faza recursului, că FNSA nu a fost înfiinţată de către Academia Română, deşi din cuprinsul H.G. nr. 663/2004 rezultă că este vorba de o fundaţie înfiinţată sub egida Academiei.

Înalta Curte constată, totodată, că şi măsura cuprinsă în parag. II din decizie este legală şi temeinică, având în vedere faptul că recurenta reclamantă nu a fost în măsură să combată cu probe constatările privind neregulile referitoare la vânzarea imobilului "Casa E.", respectiv: lipsa notificării intenţiei de vânzare a imobilului monument istoric, necesară pentru exercitarea de către statul român a dreptului de preempţiune potrivit art. 4 alin. 4 - 8 din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, declaraţia dată prin mandatar în sensul că imobilul nu face parte din patrimoniul cultural naţional, stabilirea preţului de vânzare la 350.000 euro, sunt valoarea minimă de 424.705 euro prevăzută în Ghidul orientativ pentru valoarea de piaţă ale imobilelor din municipiul Bucureşti.

În acest context, auditorii au reţinut şi nerespectarea prevederilor art. 5 alin. (4) din Legea nr. 94/1992 şi au considerat necesar să impună în sarcina recurentei reclamante obligaţia de stabilire a întinderii prejudiciului, de recuperare a acestuia, de efectuare a demersurilor pentru readucerea imobilului în patrimoniul Academiei şi de acordare a destinaţiei prevăzute în actul de donaţie.

Susţinerea recurentei reclamante în sensul că, potrivit Anexei 7/1 din Ghidul orientativ pentru valoarea de piaţă a imobilelor din Municipiul Bucureşti pe anul 2009, valoarea imobilelor situate pe Bd. (...) este de 143.000 euro, apare ca irelevantă, în contextul în care chiar în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare se face menţiunea că valoarea expertizată a imobilului este de 424.705 euro, valoare însuşită de părţile contractante, de vreme ce în raport cu aceasta s-au perceput şi taxele de autentificare şi de intabulare.

Or, potrivit art. 771 (4) din C. fisc. , "Impozitul prevăzut la alin. (1) şi (3) se calculează la valoarea declarată de părţi în actul prin care se transferă dreptul de proprietate sau dezmembrămintele sale. În cazul în care valoarea declarată este inferioară valorii orientative stabilite prin expertiza întocmită de camera notarilor publici, impozitul se va calcula la nivelul valorii stabilite prin expertiză, (...)".

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte constată că instanţa de fond a făcut aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente la situaţia de fapt reţinută pe baza probatoriului administrat, criticile subsumate motivului de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. neputând fi reţinute ca întemeiate.

IV. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamanta Academia Română.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Academia Română împotriva Sentinţei nr. 1982 din 13 iunie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 aprilie 2015.

Procesat de GGC - NN