Integrity report and conflict of interest upheld; appeal for cancellation dismissed as unfounded

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

1. Prin Sentinţa civilă nr. 7250 din 21 decembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, ca neîntemeiată.

Prin Decizia nr. 2086 din 07 mai 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Sentinţei civile nr. 7250 din 21 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de recurs a reţinut că Raportul ANI conţine punctul de vedere al persoanei evaluate din probe nerezultând încălcarea dispoziţiilor art. 21 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 176/2010.

Cât priveşte aprecierile conform cărora recurenta nu s-ar fi aflat în conflict de interese votând HCL Suceava nr. 315/15.12.2008 şi nr. 324/16.12.2009, hotărâri vizând prelungirea contractelor de închiriere pentru un spaţiu cu destinaţie comercială pentru o societate la care soţul său era asociat unic şi administrator se retine realitatea celor susţinute în Raportul ANI, generând un fapt contrar atât dispoziţiilor art. 75 din Legea nr. 393/2004 cât şi art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001.

De asemenea, instanţa de recurs a constatat că apărările precum că, deşi a participat la vot (chiar votând "pentru") prin HCL astfel adoptată nu a realizat un avantaj de natră patrimonială nu pot fi primite.

Raportul de expertiză contabilă extrajudiciară, depus în faza de recurs nu conţine elemente care să conducă la concluziile adoptate. Astfel, se fac aprecieri personale ale expertului asupra dispoziţiilor legale aplicabile, ceea ce excede obligaţiilor acestuia. în ceea ce priveşte susţinerea inexistenţa interesului de natură patrimonială se susţine că acesta nu poate fi "demonstrat şi cuantificat".

Ca observaţie însă prin "cuantificare" expertul acceptă implicit existenţa prejudiciului.

Totuşi, fiind evident că închirierea de teren aferent unei construcţii nu aduce profit prin ea însăşi, cât priveşte faptul că respectiva construcţie era un spaţiu comercial, utilizarea şi utilitatea lui depindea de accesul la acest spaţiu.

Situaţia ar fi similară unui centru comercial fără cale de acces facilă şi parcare proprie.

Este evident că elementele care compun un obiectiv comercial includ, ca extrem de important, vadul comercial.

Din această perspectivă, cum însuşi expertul recunoaşte în mod implicit, prin închirierea terenului societăţii comerciale la care soţul recurentei era asociat unic şi administrator, a avut un avantaj de natură patrimonială.

Instanţa de recurs a apreciat că faptul secund al depunerii declaraţiilor de avere cu deficienţe, în sensul nedeclarării contractului de închiriere în discuţie, este de asemenea reţinut în mod corect neputând fi avute în vedere apărările recurentei conform cărora acest contract nu se impunea a fi declarat ca urmare a inexistentei conflictului de interese. Este o consecinţă directă a reţinerii acestui conflict.

2. Contestaţia în anulare

Împotriva Deciziei nr. 2086 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 7.05.2014 a formulat contestaţie în anulare A., contestaţie înregistrată la data de 12.11.2014.

În motivarea contestaţiei în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ., după prezentarea situaţiei de fapt şi a sintezei considerentelor Deciziei nr. 2086/2014 a Înaltei Curţi, s-a susţinut că decizia este nelegală, întrucât instanţa de recurs, respingând recursul a omis să cerceteze toate motivele de recurs invocate.

Contestatoarea a susţinut că motivul de recurs asupra căruia instanţa de control judiciar nu s-a pronunţat vizează greşita constatare a conflictului de interese în ceea ce priveşte votul pentru adoptarea unor hotărâri ce reprezintă acte normative, raportat la împrejurarea că hotărârile Consiliului Local nr. 315/15.12.2008 şi nr. 324/16.12.2009 adoptate şi cu votul său în calitate de consilier local reprezintă acte administrative cu caracter normativ de care au beneficiat şi beneficiază peste 4.500 de persoane.

Acest motiv de casare, deşi reţinut ca atare în partea expozitivă a Deciziei nr. 2086/2014 nu a fost analizat şi instanţa de recurs nu a oferit un răspuns explicit, rămânând complet necenzurat.

A solicitat în consecinţă admiterea contestaţiei, anularea Deciziei nr. 2086/7.05.2014 a Înaltei Curţi, iar în rejudecare, admiterea recursului, modificarea Sentinţei nr. 7250/21.12.2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, admiterea contestaţiei şi anularea Raportului de evaluare nr. x din 15.06.2012 emis de Agenţia Naţională de Integritate.

Examinând decizia, instanţa de recurs, prin prisma motivului invocat de contestatoare, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite cerinţele art. 318 C. proc. civ.

Se impune a se preciza că deşi contestatoarea critică decizia atacată din perspectiva neanalizării tuturor motivelor de recurs invocate, în realitate, din expunerea criticilor reiese că aceasta vizează aspecte de judecată.

Instanţa de recurs analizând legalitatea raportului întocmit de ANI sub aspectul întrunirii elementelor conflictului de interese prevăzut de art. 70 din Legea nr. 161/2003 coroborat cu dispoziţiile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, a răspuns implicit criticilor invocate de contestatoare, referitoare la caracterul de act administrativ cu caracter normativ a celor două hotărâri emise de Consiliul Local Suceava.

În realitate, ceea ce se urmăreşte prin exercitarea căii de atac de retractare de faţă este tocmai repunerea în discuţie a motivelor de recurs şi reevaluarea ansamblului probator, ceea ce constituie un recurs la recurs.

Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului doar erorile de fapt care nu au devenit vizibile decât la finalul unei proceduri judiciare pot justifica o derogare de la principiul securităţii juridice, pe motiv că nu a fost posibilă îndreptarea lor prin exercitarea căilor ordinare de atac (cauza Mitrea c.România 2008 şi cauza B. c.România 2009).

Conchizând, Înalta Curte reţine că instanţa de recurs a analizat criticile şi argumentele invocate de contestatoare prin cererea de recurs formulată împotriva Sentinţei nr. 7250/2012, nemulţumirea acesteia vizând în realitate soluţia pronunţată în cauză.

Văzând şi dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de A. împotriva Deciziei civile nr. 2086 din 7 mai 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 aprilie 2015.

Procesat de GGC - NN