Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1632/2015 AI generated

Inadmissibility of appeal against judgment on cancellation complaint under Civil Procedure Code art. 320(3)

Case Number Decizia nr. 1632/2015
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as inadmissible, thereby upholding the decision of the Court of Appeal that declared the cancellation complaint perished due to the appellant's failure to perform procedural acts within the prescribed time limit. The case concerned a civil procedural dispute where an individual challenged a first-instance decision rendered in a case against a state railway company; the individual had previously filed a cancellation complaint (contestație în anulare) against an appellate decision, which the Court of Appeal declared perished, and the individual subsequently appealed that procedural order. Relying on Articles 304, 312, and specifically Article 320(3) of the Civil Procedure Code, the court held that the appeal was inadmissible because the law permits only the same appellate remedies against a cancellation complaint decision as against the original underlying judgment, which in this instance precluded a further appeal given the specific procedural hierarchy and the nature of the judgment being challenged.

Legislator headnote

AI generated

art. 320 alin. (3) C. proc. civ, art. 299 alin. (1) din C. proc. civ; Inadmissibility of appeal against judgment on cancellation complaint under Civil Procedure Code art. 320(3): Potrivit dispoziţiilor art. 320 alin. (3) C. proc. civ. "Hotărârea dată în contestaţie în anulare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată".

Keywords

AI generated
Civil Procedure Code procedural time limits challenge of cancellation appealability of interlocutory decision late notice of dismissal administrative revocation of decision

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 483 din 30 aprilie 2014, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a constatat perimată contestaţia în anulare formulată de contestatorul - A. împotriva Deciziei civile nr. 998/CA/26.09.2011 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul nr. x/2009 în contradictoriu cu intimata - S.N.T.F.M. C.F.R. Marfă Constanţa.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că de la data suspendării judecării contestaţiei în anulare, respectiv 29 ianuarie 2014, nu s-a îndeplinit vreun act de procedură care să întrerupă curgerea termenului de perimare din vina exclusivă a persoanelor interesate.

Împotriva Deciziei nr. 483 din 30 aprilie 2014 A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Înainte de a analiza motivele de recurs invocate, examinând cauza şi decizia atacată, în raport cu dispoziţiile art. 304, 312, precum şi cu cele ale art. 320 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că prezentul recurs este inadmisibil.

Pentru a ajunge la această concluzie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit dispoziţiilor C. proc. civ., se pot formula mai multe căi de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, şi anume, apelul, recursul, contestaţia în anulare, revizuirea şi recursul în interesul legii.

Recursul este reglementat în C. proc. civ. în Titlul V - Capitolul I, respectiv art. 299 - 316.

Conform dispoziţiilor art. 299 alin. (1) din C. proc. civ. "hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională sunt supuse recursului."

Potrivit dispoziţiilor art. 320 alin. (3) C. proc. civ. "Hotărârea dată în contestaţie în anulare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată".

În cauză, contestaţia în anulare, formulată de recurentul-reclamant împotriva unei hotărâri pronunţate în recurs s-a judecat de către instanţa investită să soluţioneze cererea de recurs, respectiv Curtea de Apel Constanţa.

Astfel fiind, hotărârea pronunţată în contestaţie în anulare nu mai poate fi atacată cu recurs, iar prezenta cerere de recurs priveşte soluţia adoptată de Curtea de Apel Constanţa într-o contestaţie în anulare, contestaţie ce a avut ca obiect modul în care a fost soluţionat recursul formulat de acelaşi recurent împotriva Deciziei nr. 998/CA/26.09.2011 a Curţii de Apel Constanţa.

În consecinţă, pentru considerentele arătate şi având în vedere dispoziţiile art. 320 alin. (3) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinţei nr. 483 din 30 aprilie 2014 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 aprilie 2015.

Procesat de ED