Inadmissibility of extraordinary annulment for material error regarding judicial stamp payment and intervention in retrial proceedings

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin Sentinţa nr. 2.984 din 7 mai 2012, Curtea de Apel Bucureşti a respins atât excepţiile necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti şi a lipsei calităţii de reprezentant al reclamanţilor şi a admis excepţia lipsei de interes a reclamanţilor, respingând acţiunea astfel cum a fost precizată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Educaţiei Naţionale, Universitatea G. şi H. Rectorul Universităţii G., ca fiind lipsită de interes.

Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs A., B., C., D., E., F., fără a depune, însă, şi dovada plăţii taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar corespunzătoare căii de atac exercitate.

Prin încheierea din 16 aprilie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus din oficiu preschimbarea termenul de judecată la data de 23 ianuarie 2014, cu citarea părţilor.

Prin Decizia nr. 271 din 23 ianuarie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anulat recursul declarat de A., de B., de C., de D., de E. şi de F. împotriva Sentinţei civile nr. 2.984 din 7 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.

2. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestaţie în anulare, F., criticând soluţia instanţei ca netemeinică, nelegală.

În motivarea contestaţiei s-au indicat, ca temei de drept, dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 1 şi art. 318 alin. (1) din C. proc. civ., iar în fapt, s-a susţinut că la data de 16 aprilie 2013 instanţa de recurs a dispus din oficiu în dosarul nr. x/2011 o preschimbarea a termenului de judecată pentru 23 ianuarie 2014 fără sa-i citeze pe recurenţi. A susţinut contestatorul că la dosarul cauzei nu există dovada de citare legal îndeplinită pe adresa domiciliului ales, adică în Bucureşti, sector 2.

De asemenea, contestatorul a mai susţinut ca de vreme ce termenul a fost stabilit iniţial pentru martie 2014, acesta nu poate fi preschimbat decât pentru motive temeinice, conform art. 153 alin. (3) din C. proc. civ.

Referitor la taxa de timbru, contestatorul susţine că a fost văduvit de posibilitatea legală de a o depune la termenul de judecată din martie 2014 şi ca această taxă este plătită încă din data de 21.11.2011.

În cauză, intimatele D., C. şi E. au formulat în cauză cerere de intervenţie în nume propriu şi în favoarea contestatorului.

II. Decizia instanţei sesizată cu contestaţia în anulare

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie analizând motivele contestaţiei în anulare formulate, în raport cu decizia atacată şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare pentru următoarele motive:

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, iar motivele pentru care poate fi exercitată sunt expres şi limitativ prevăzute de art. 317 - 318 din C. proc. civ.

Prin această cale de atac se urmăreşte repararea neregularităţilor evidente privind actele de procedură, în afara problemelor de fond legate de probele administrate şi a stării de fapt la care se referă litigiul.

Deci, în cadrul contestaţiei în anulare nu se analizează temeinicia soluţiei cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii, ci se verifică incidenţa vreunuia dintre motivele prevăzute de normele menţionate anterior.

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres prevăzute de lege.

Motivul prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. "când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii".

Înalta Curte constată că susţinerile contestatorului referitoare la faptul că instanţa de recurs a dispus din oficiu în dosarul nr. x/2011 o preschimbarea a termenului de judecată pentru 23 ianuarie 2014 fără sa-i citeze pe recurenţi, sunt nefondate, având în vedere că dovezile de citare pentru termenul din 23 ianuarie 2014 la adresa indicată, respectiv Bucureşti, sector 2, sunt la filele din dosarul de recurs, respectiv la dosarul nr. x/2011 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

De asemenea, procedura de citare a fost legal îndeplinită şi pentru termenul din data 06.03.2014, stabilit iniţial pentru judecata recursului, astfel cum rezultă din dovezile ataşate la filele din dosarul de recurs nr. x/2011

Prin urmare, contrar susţinerilor contestatorului, în cauză,procedura de citare cu părţile a fost legal îndeplinită, iar dovezile de îndeplinire a procedurii se găsesc la dosarul cauzei.

În ceea ce priveşte susţinerile contestatorului referitoare la preschimbarea termenului de judecată pentru 23 ianuarie 2014, deşi excede motivelor prevăzute de art. 317 - 318 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că prin încheierea din 16 aprilie 2013 s-a preschimbat din oficiu, termenul de judecată la data de 23 ianuarie 2014, cu citarea părţilor, întrucât, aşa cum rezultă din această încheiere, măsurile de scoatere de pe rolul instanţei a anumitor cauze în temeiul dispoziţiilor art. XXIII alin. (2) şi (4) din Legea nr. 2/2013 au avut ca efect scăderea numărului de litigii la prim termen în unele şedinţe de judecată, astfel că s-a impus ca, în dosarele cu prim termen de judecată îndelungat, să se recurgă la procedura de preschimbare a termenului pentru a permite soluţionarea într-un interval de timp mai scurt, în considerarea raţiunilor avute în vedere de legiuitor la adoptarea Legii nr. 2/2013.

Referitor la motivul prevăzut de art. 318 din C. proc. civ., se ţine că acest articol prevede că hotărârile instanţei de recurs pot fi atacate prin această cale extraordinară de atac când dezlegarea dată este rezultatul unei erori materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Motivele contestaţiei în anulare speciale sunt, aşadar, expres şi limitativ prevăzute de lege, iar textul care o reglementează este de strictă interpretare.

Prima ipoteză a textului vizează exclusiv erorile materiale cu caracter procedural, care să fi condus la pronunţarea unei soluţii eronate, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecăţii, cum ar fi anularea unei cereri ca netimbrată, deşi era ataşată dovada achitării taxei de timbru, greşita respingere a unui recurs ca fiind tardiv formulat, etc.

Fiind un text de excepţie, noţiunea de "greşeală materială" nu poate fi interpretată extensiv.

Înalta Curte reaminteşte că greşelile instanţei de recurs care deschid calea contestaţiei în anulare, sunt greşeli de fapt, de natură a conduce la pronunţarea unei soluţii eronate, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecăţii, ceea ce nu poate fi reţinut în cauză.

În acest sens, se constată că nici în ceea ce priveşte soluţia de anulare a recursului ca netimbrat, nu se poate vorbi de o eroare materială, având în vedere că deşi recurenţii au fost citaţi cu menţiunea achitării taxei de timbru (filele din dosarul de recurs, această taxă nu s-a depus la dosarul cauzei, fiind lipsite de relevanţă juridică susţinerile contestatorului referitoare la achitarea acestei taxe încă din data de 21.11.2011, de vreme ce taxa nu se afla dosar la momentul judecării recursului.

Faţă de cele ce preced, instanţa apreciază că, în cauza de faţă, contestaţia în anulare nu îndeplineşte condiţiile expres şi limitativ prevăzute în textele legale susmenţionate, întrucât motivele invocate de contestatoare nu se încadrează în niciuna din ipotezele reglementate de dispoziţiile citate, motiv pentru care urmează să respingă contestaţia în anulare ca inadmisibilă.

În ceea ce priveşte cererile de intervenţie formulată de intimatele D., C. şi E. în nume propriu şi în favoarea contestatorului, Înalta Curte constată că şi această cerere este inadmisibilă pentru următoarele motive:

Potrivit art. 50 alin. (2) din C. proc. civ., Cererea de intervenţie în interes propriu se poate face numai în faţa primei instanţe şi înainte de închiderea dezbaterilor, iar potrivit art. 51 din C. proc. civ., Cererea de intervenţie în interesul uneia din părţi se poate face chiar înaintea instanţei de recurs.

Legiuitorul limitează însă posibilitatea formulării cererii de intervenţie accesorie numai până în recurs, în sensul că în căile extraordinare de atac, cererea de intervenţie voluntară principală a unui terţ nu este admisibilă deoarece prin această formă de intervenţie, terţul invocă un drept propriu. De asemenea, cererea de intervenţie accesorie a unui terţ este în judecata unei contestaţii în anulare este inadmisibilă, întrucât prevederile art. 51 din C. proc. civ. sunt de strictă interpretare şi nu pot fi extinse de la o cale de reformare la o cale de retractare.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Faţă de considerentele arătate, Înalta Curte constată că cererea contestatorului nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de C. proc. civ., motiv pentru care urmează să respingă contestaţia în anulare şi cererile de intervenţie ca inadmisibile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de F. împotriva încheierii din 16 aprilie 2013 şi a Deciziei nr. 271 din 23 ianuarie 2014 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.

Respinge cererile de intervenţie formulate de D., C. şi E. ca inadmisibile

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 aprilie 2015.

Procesat de ED