Insufficient judicial motivation in tax litigation for failing to analyze party arguments and expert evidence

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa nr. 270/2013 din 4 decembrie 2013, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunile conexe formulate de reclamanta SC A. SRL Galaţi, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi şi a dispus anularea parţială a Deciziei de impunere nr. x/29.02,2012 şi nr. x/01.06.2012 precum şi a R.I.F. nr. x/F - Gl - x/29.02.2012, acte de impunere pe care le menţine numai până la concurenţa următoarelor sume:

- 31.940 RON impozit pe venit suplimentar plus 19.596 RON majorări de întârziere şi 2.803 RON penalităţi de întârziere;

- 1.278 RON TVA suplimentar plus 1.340 RON majorări de întârziere şi 192 RON penalităţi.

Totodată, Curtea de apel a obligat reclamanta să plătească în contul Biroului de expertize suma de 7.000 RON cu titlu de onorar expert prin majorarea onorariului acestuia pentru raportul de expertiză şi supliment.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut în esenţă următoarele aspecte:

Reclamanta a solicitat desfiinţarea actelor de impunere fiscală, apreciind că apărările sale nu au fost corect şi integral analizate pe parcursul jurisdicţiei financiare.

Prin deciziile contestate de către reclamantă, acesteia nu i-a fost acordată deducerea totală în sumă de 383.373 RON reprezentând contravaloarea pieselor de schimb utilaje şi alte materiale consumabile, respective 127.580 RON pentru anul 2007, 106.046 RON pentru anul 2008 şi 149.747 RON pentru anul fiscal 2010. Pentru a stabili aceste datorii, organele fiscale au constatat că reclamanta nu a justificat cu documente legale efectuarea achiziţiilor, respective intrarea în gestiune a bunurilor achiziţionate.

Referitor la TVA, organele fiscale au reţinut că reclamanta datorează cu acest titlu suma totală de 272.115 RON, plus accesorii, respectiv dobânzi de întârziere în sumă de 15.673 RON şi penalităţi de 40.817 RON.

Din analiza raportului de expertiză efectuat în cauză, s-a reţinut că reclamanta datorează în realitate suma de 31.940 RON impozit pe profit la care trebuie adăugată suma de 19.596 RON dobânzi şi 2.803 RON penalităţi de întârziere, iar pentru a se stabili aceste sume, expertiza a avut în vedere documentele de achiziţie şi transport a mărfurilor aprovizionate şi intrate efectiv în patrimoniul reclamantei, documentele de recepţie, fişa de evidenţă a mărfurilor şi materialelor consumabile, bonurile de consum, rapoartele de producţie şi facturile de vânzare din perioada 2007 - 2010, aşa cum au fost ele evidenţiate în anexa nr. 1 a raportului de expertiză.

În fine, s-a reţinut că în ceea ce priveşte TVA, expertiza a verificat evidenţa contabilă a reclamantei, respectiv documentele de achiziţie şi transport al mărfurilor intrate, documentele de recepţie, fişa de evidenţă a mărfurilor şi materialelor consumabile, bonurile de consum, rapoartele de producţie, şi facturile de vânzare din perioada 01.01.2008 - 31.12.2011, urmare acestor verificări constatându-se că reclamanta datorează pentru perioada expertizată TVA suplimentar în sumă totală de 1.278 RON la care se adaugă 1.340 RON dobânzi şi 192 RON penalităţi de întârziere, aşa cum au fost ele calculate în anexa la lucrare.

Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Galaţi în numele Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Galaţi (succesoare a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Galaţi), criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ., iar în motivarea ei s-a arătat, în esenţă, că:

- Hotărârea criticată nu conţine motivele care au format convingerea instanţei şi nici considerentele pentru care au fost înlăturare apărările pârâtei, fiind reţinute doar aserţiunile reclamantei, iar în acest mod au fost încălcate dispoziţiile imperative ale art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

- Proba cu expertiză fiscală ce a fost efectuată în cauză nu este concludentă, pertinentă şi utilă cauzei, având în vedere că prin aceasta s-au dezlegat probleme de drept, or, interpretarea şi aplicarea legii sunt atribute exclusive ale instanţei de judecată;

- Cu privire la TVA în sumă de 47.293 RON - aferentă pieselor de schimb auto utilaje şi materiale consumabile, instanţa nu a observat că organele fiscale nu au acordat societăţii reclamante drept de deducere pentru această sumă deoarece au fost achiziţionate de la societăţi care nu au declarat tranzacţiile efectuate cu reclamanta, iar facturile emise de furnizori nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de C. fisc. pentru a fi considerate documente justificative.

În acelaşi context, aşa cum s-a arătat şi în obiecţiunile formulate la raportul de expertiză, expertul nu a indicat utilajele pe care au fost încorporate piesele de schimb şi când au fost acestea efectiv încorporate, personalul de specialitate care a efectuat lucrările de reparaţii (înlocuire piese) beneficiarii (salariaţii) care cu primit echipamente de protecţie şi când au fost acestea efectiv distribuite.

De asemenea, deşi consultantul fiscal face referire la o serie de referate de necesitate, nu a indicat comenzile ferm transmise către aceşti furnizori, respectiv modul în care au fost comunicate. Or, nici la data efectuării controlului fiscal şi nici la data soluţionării contestaţiei administrative societatea reclamantă nu a pus la dispoziţia organelor fiscale astfel de înscrisuri.

Nu în ultimul rând, se observă că facturile emise de furnizori privesc în general aceleaşi bunuri (denumire, cantitate, preţ unitar), iar reclamanta nu poate justifica utilizarea acestora în folosul operaţiunilor taxabile, întrucât achiziţiile/consumul acestor bunuri s-a efectuat în zile succesive apropiate, scopul acestora fiind evident, respectiv diminuarea obligaţiilor fiscale şi justificarea retragerilor de numerar, valoarea facturilor fiind inferioară sumei de 5.000 RON.

Au fost ignorate şi apărările privitoare la faptul că reclamanta nu a justificat cu documente legale efectuarea achiziţiilor, precum şi utilizarea în scopul operaţiunilor taxabile desfăşurate, nefiind aşadar îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 145 alin. (2) lit. a) şi art. 146 alin. (1) lit. a) din C. fisc. pentru exercitarea dreptului de deducere TVA.

S-a arătat că din evidenţele fiscale rezultă că furnizorii în cauză nu funcţionează la sediile sociale declarate, unele fiind declarate societăţi inactive.

Nu s-a făcut o analiză a criticilor pârâtei în privinţa sumelor de 25.546 RON reprezentând TVA aferentă achiziţiilor de piese auto de la SC B. SRL şi de 91.200 RON reprezentând TVA aferentă achiziţiilor de servicii furnizate de SC C. SRL

De asemenea, contrar susţinerilor expertului, reclamanta a deţinut un excavator în perioada iulie 2008 - iunie 2010 şi a prestat servicii de închiriere utilaj fără a întocmi documentele justificative ale prestării, astfel că în mod corect s-a procedat la stabilirea prin estimare a veniturilor aferente serviciilor de închiriere utilaj potrivit metodei prevăzute de OMFP nr. 3.389/2011.

Înalta Curte reţine că recursul este fondat şi îl va admite pentru cele ce vor fi punctate în continuare.

Din succintele considerente ale sentinţei aflate în control judiciar rezultă că instanţa de fond s-a limitat la expunerea concluziilor expertului fiscal desemnat în cauză, fără a analiza susţinerile/apărările părţilor din perspectiva normelor legale incidente raportat la obiectul cauzei.

Fără îndoială în cauzele administrativ fiscale judecătorul poate apela la părerea unui specialist în temeiul art. 201 C. proc. civ., însă potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în mod necesar hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro şi contra care au format, în fapt şi în drept, convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, argumente care trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susţinerile şi apărările părţilor şi la probatoriul administrat în litigiu, iar, pe de altă parte, la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii.

Motivarea este, aşadar, un element esenţial al unei hotărâri judecătoreşti, o puternică garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie, precum şi o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanţa superioară a atribuţiilor de control judiciar de legalitate şi temeinicie. De altfel, obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti constituie o condiţie a procesului echitabil, exigenţă a art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 6 § 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.

Indiscutabil orice parte în cadrul unei proceduri are dreptul să prezinte judecătorului observaţiile şi argumentele sale şi de a pretinde organului judiciar să le examineze pe acestea în mod efectiv. Dreptul la un proces echitabil, prin urmare, nu poate fi considerat efectiv decât dacă observaţiile părţilor sunt corect examinate de către instanţă, instanţă care are în mod necesar obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

Pe de altă parte, nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti echivalează practic cu soluţionarea procesului fără a intra în fondul acţiunii, de natură prin urmare să justifice casarea cu trimitere spre rejudecare. Într-adevăr, atâta timp cât în considerente instanţa nu analizează probele care au fost administrate nu stabileşte împrejurările de fapt esenţiale în cauză, nu evocă normele substanţiale şi procedurale incidente şi aplicarea lor în speţă, soluţia exprimată prin dispozitiv rămâne nesusţinută şi pur formală, nefiind corolarul motivelor ce o preced. De aceea, o astfel de hotărâre devine arbitrară şi nu permite exercitarea controlului judiciar, obligând la o casare cu trimitere chiar dacă, strict teoretic, instanţa s-a pronunţat pe "fond", respingând acţiunea nu pe excepţie ci ca "neîntemeiată".

În aceste condiţii, recurentei-pârâte i s-a cauzat o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, pentru a se asigura părţilor accesul la dublul grad de jurisdicţie, ca garanţie a legalităţii şi temeiniciei hotărârii judecătoreşti ce va fi dată în cauză.

Faţă de cele expuse, având în vedere dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, precum şi dispoziţiile art. 312 alin. (1)-(3) şi art. 313 din C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Galaţi în numele Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Galaţi(succesoare a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Galaţi) împotriva Sentinţa civile nr. 270/2013 din 4 decembrie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 aprilie 2015.

Procesat de ED