Challenging fiscal late-payment interest and penalties based on a self-declared inventory of outstanding social security contributions

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată. Primul ciclu procesual.

1.1. Prin acţiunea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Prahova, reclamanta SC A. SA, prin administrator judiciar B. S.P.R.L. Ploieşti, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele D.G.F.P. Prahova şi A.F.P. Floreşti, anularea deciziei din 28.01.2010 a D.G.F.P. Prahova, precum şi a notei de constatare nr. x/23.11.2009 a A.F.P. Floreşti, prin care s-au stabilit în sarcina sa accesorii de plată în sumă totală de 4.019.123 RON.

În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că nu datorează debitele accesorii stabilite prin nota de compensare nr. x/23.11.2009, că această notă este nelegală.

S-a precizat că debitele stinse prin nota de compensare, ce formează obiectul cererii de anulare, au fost constituite cu încălcarea prevederilor art. 115 alin. (2) lit. a) C. proc. fisc.

1.2. Prin Sentinţa nr. 70 din data de 26.01.2011, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia comercială şi de contencios administrativ, s-a admis excepţia necompetenţei materiale şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, reţinându-se că potrivit dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004 această excepţie este întemeiată, întrucât actul administrativ contestat priveşte accesorii ale taxelor şi impozitelor mai mari de 500.000 RON, acţiunea reclamantei fiind de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Ploieşti.

1.3. Prin Sentinţa nr. 337/2011, Curtea de Apel Ploieşti a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantei SC A. SA, formulată prin administrator judiciar B. S.P.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova, A.F.P.C. Floreşti şi Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii.

1.4. Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC A. SA, prin administrator judiciar B. S.P.R.L., iar, prin Decizia nr. 5.511 din 31 mai 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Pentru a pronunţa această decizie, Înalta Curte a reţinut următoarele:

Prin nota de compensare nr. x/23.11.2009 s-a aprobat compensarea mai multor categorii de obligaţii fiscale cu suma de 600.000 RON achitată de debitoare, între datoriile bugetare compensate fiind şi suma de 179.167 RON dobânzi şi penalităţi pentru TVA.

Prin decizia din 28.01.2010 a fost respinsă contestaţia reclamantei cu motivarea că dobânzile şi penalităţile pentru TVA, stinse prin nota de compensare, au avut scadenţa la 30.06.2003, fiind calculate şi aduse la cunoştinţa societăţii prin procesul-verbal de control nr. x/6.08.2003. În aceeaşi decizie se face referire la debitul de 802.645 RON, cu scadenţă la 31.12.2003 privind CAS angajator.

Prima instanţă a stabilit că obiectul acţiunii îl constituie anularea notei de compensare nr. x/23.11.2009 şi decizia din 28.01.2010, dar în motivare se referă la declaraţia-inventar privind contribuţiile sociale nr. x/16.02.2004 în cuantum de 802.645 RON, majorări de întârziere în sumă de 3.982.750 RON şi penalităţi de 36.373 RON.

Analiza sintetică relevă că între obiectul acţiunii, respectiv anularea notei de compensare şi motivarea soluţiei nu există nicio legătură, pentru că nota de compensare se referă la dobânzi şi majorări pentru TVA, iar instanţa de fond face referire la nota-inventar privind declararea contribuţiilor la asigurările sociale şi majorări aferente. Este adevărat că în adresa din 5.02.2010 şi răspunsul la aceasta din 26.03.2010, se face referire la C.A.S. angajator şi majorările aferente, însă aceste acte nu au format obiectul acţiunii în anulare.

S-a apreciat de către Înalta Curte că se impune casarea cu trimitere a cauzei, pentru ca instanţa de fond să stabilească în mod cert care este obiectul cererii de chemare în judecată, urmând a se pune în vedere reclamantei să depună explicaţii scrise cu privire la obiectul judecăţii.

În raport de explicaţiile furnizate de reclamantă se va stabili dacă cererea are ca obiect obligaţiile fiscale accesorii din nota de compensare nr. x/2009 sau alte debite accesorii, context în care se va verifica îndeplinirea procedurii prealabile sesizării instanţei de judecată.

De asemenea, în analiza legalităţii şi temeiniciei acţiunii, se va avea în vedere că reclamanta este o societate aflată în procedura falimentului, se va verifica titlul din care izvorăsc creanţele bugetare, respectiv dacă titlul de creanţă a fost contestat de debitor, în termenele şi condiţiile C. proc. fisc. , dacă creanţele au fost înscrise în tabelul creanţelor".

2. Al doilea ciclu procesual. Hotărârea instanţei în fond, după casare

După casare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, sub nr. x/42/2011*.

La solicitarea instanţei, conform deciziei de casare, reclamanta a depus precizări cu privire la obiectul acţiunii, tabelul definitiv consolidat rectificat depus la 16.01.2013, cererea de înscriere în tabelul preliminar formulată de D.G.F.P. Prahova la data de 23.07.2007, cererea precizare creanţă din data de 27.09.2007, adresa nr. x/21.09.2007 a D.G.F.P. Prahova, grafic plan reorganizare.

Prin Sentinţa civilă nr. 1 din 7 ianuarie 2014, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, învestită cu soluţionarea cauzei în fond după casare, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC A. SA, prin administrator judiciar B. S.P.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, Serviciul Fiscal Orăşenesc Băicoi (care a preluat Administraţia Finanţelor Publice Floreşti) şi Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a reţinut următoarele:

Prin declaraţia inventar privind contribuţiile sociale restante la data de 31.12.2003 şi neachitate până la data de 31.01.2014, inclusiv accesoriile aferente, înregistrată sub nr. x/16.02.2004, reclamanta a declarat contribuţii restante la 31.12.2003, în contul obligaţiei "contribuţie de asigurări speciale datorată de angajator", următoarele sume: 802.645 RON debit; 3.982.750 RON majorări de întârziere; 36.373 RON penalităţi de întârziere.

Reclamanta SC A. SA a solicitat anularea accesoriilor în sumă totală de 4.019.123 RON, aferente debitului CAS angajator, accesorii calculate anterior datei de 31.12.2003, având în vedere faptul că în decizia din 23.11.2009 a A.F.P. Floreşti organele fiscale au menţionat, în soluţionarea contestaţiei formulată de reclamantă împotriva Notei nr. x/23.11.2009, faptul că scadenţa obligaţiei bugetare "CAS angajator", în sumă totală de 802.645 RON, a fost la data de 31.12.2003, şi, având în vedere dispoziţiile art. 115 alin. (2) lit. a) C. proc. fisc. privind modalitatea de stabilire a vechimii obligaţiilor fiscale de plată, coroborat cu art. 119 alin. (1) şi art. 120 alin. (1) C. proc. fisc. privind majorările de întârziere, toate accesoriile aferente debitului sus menţionat calculate anterior datei scadenţei (31.12.2003) au fost constituite cu încălcarea dispoziţiilor legale sus menţionate.

Curtea a reţinut că reclamanta nu a solicitat anularea Notei de compensare nr. x/23.11.2009 şi a deciziei din 28.01.2010, ci a solicitat anularea accesoriilor menţionate.

S-a mai reţinut în considerentele hotărârii atacate că, anterior sesizării instanţei, reclamanta s-a adresat Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Prahova, prin cererea înregistrată sub nr. x/10.02.2010 şi a solicitat anularea majorărilor de întârziere menţionate şi modificarea creanţei înscrise la masa credală, invocând aceleaşi motive.

Prin adresa nr. x/26.03.2010, A.F.P.C. Floreşti a răspuns reclamantei, cu invocarea prevederilor art. 27 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) din Ordonanţa nr. 83/28.08.2003, faptul că prin declaraţia inventar privind contribuţiile sociale restante la data de 31.12.2003 şi neachitate până la data de 31.01.2004, inclusiv accesoriile aferente la bugetul asigurărilor sociale de stat, înregistrată la A.F.P. Floreşti cu nr. x/16.02.2004, reclamanta a declarat că datorează la 31.12.2003, în contul obligaţiei contribuţie de asigurări sociale datorate de angajator, 802.645 RON debit, 3.982.750 RON majorări de întârziere, 36.373 RON penalităţi de întârziere; s-a menţionat că solicitarea nu are temei legal, având în vedere că accesoriile declarate prin declaraţia menţionată sunt restante la 31.12.2003, acestea fiind aferente debitului în sumă de 802.645 RON, restant la 31.12.2003, fiind preluate în administrarea A.F.P. Floreşti la 01.01.2004, iar, în conformitate cu art. 119 şi art. 120 din O.G. nr. 92/2003, pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către debitor a obligaţiilor de plată, se datorează majorări de întârziere.

Instanţa a constatat că reclamanta se află în procedura insolvenţei, începând cu 11.06.2007, conform Sentinţei Tribunalului Prahova nr. 308/11.06.2007, iar în planul de reorganizare aprobat au fost cuprinse creanţele D.G.F.P. Prahova - A.F.P.C. Floreşti datorate la data deschiderii procedurii de insolvenţă, respectiv 11.06.2007.

Urmare achitării sumei de 600.000, conform OP nr. x/28.09.2009, A.F.P.C. Floreşti a emis Nota nr. x/23.11.2009 privind compensarea obligaţiilor fiscale către bugetul general consolidat de plată distribuirea impozitelor şi taxelor, contribuţii şi alte obligaţii către bugetul general consolidat, prin care au fost stinse obligaţii fiscale scadente în perioada 25.04.2009 - 25.09.2009, respectiv după data deschiderii procedurii insolvenţei, în sumă totală de 414.373 RON; acestea erau constituite din sume declarate de SC A. SA, conform declaraţiilor fiscale privind obligaţiile fiscale către bugetul general, 179.171 RON, şi sume stabilite de Activitatea de Inspecţie Fiscală Prahova, conform Deciziei de impunere nr. x/15.07.2009 şi Deciziei nr. x/28.09.2009 de soluţionare a contestaţiei formulată de SC A. SA, 235.202 RON; de asemenea, au fost stinse obligaţii scadente înainte de data deschiderii procedurii insolvenţei, 185.627 RON, din care 179.167 RON dobânzi şi penalităţi TVA cu scadenţă la data de 30.06.2003.

Reclamanta a formulat contestaţie împotriva Notei nr. x/23.11.2009, soluţionată de A.F.P. Floreşti prin decizia din 28.01.2010, a solicitat stingerea sumelor înscrise în planul de reorganizare în ordinea vechimii, adică obligaţia fiscală CAS angajator, având în vedere că scadenţa acesteia, conform art. 115 alin. (2) lit. a), este anterioară datei de comunicare a dobânzilor şi penalităţi TVA.

În motivarea deciziei din 28.01.2010 de soluţionare a contestaţiei, organele fiscale au arătat că, potrivit evidenţei analitice pe plătitor, dobânzile şi penalităţile TVA în valoare totală de 179.167 RON au avut scadenţa 30.06.2003, aduse la cunoştinţă societăţii prin procesul-verbal de control nr. x/4206/6.08.2003, iar "conform declaraţiei inventar privind contribuţiile sociale depusă de reclamantă sub nr. x/16.02.2004, a fost declarată în contul CAS angajator suma de 802.645 RON cu scadenţa 31.12.2003".

Faţă de această menţiune a organelor fiscale, deşi prin contestaţia formulată împotriva Notei nr. x/23.11.2009 reclamanta a invocat faptul că scadenţa acestor obligaţii fiscale reprezentând CAS angajator era anterioară creanţei stinse prin distribuire, aşadar anterioară datei de 30.06.2003, prin prezenta cerere invocă faptul că scadenţa acestor obligaţii este de 31.12.2003.

Curtea de apel a reţinut că solicitarea reclamantei este întemeiată exclusiv pe menţiunile din decizia din 23.11.2009, iar obligaţia fiscală CAS angajator în sumă de 802.645 RON şi accesoriile aferente acesteia, în sumă totală de 4.019.123 RON, a căror anulare se solicită în prezenta cauză, nu au fost stabilite prin Nota de compensare nr. x/23.11.2009 sau decizia din 23.11.2009, ele au fost numai menţionate având în vedere faptul că reclamanta a contestat Nota nr. x/23.11.2009, solicitând stingerea acestor obligaţii, pe care le-a apreciat ca fiind scadente anterior celor ce au făcut obiectul Notei de compensare.

Curtea a apreciat că această menţiune nu este însă de natură a face dovada în sensul solicitat de reclamantă; organele fiscale nu au stabilit prin această decizie scadenţa obligaţiilor fiscale menţionate, au arătat numai că, potrivit declaraţiei inventar privind contribuţiile sociale depusă de reclamantă sub nr. x/16.02.2004, a fost declarată în contul CAS angajator suma de 802.645 RON cu scadenţa 31.12.2003; simpla menţiune a organelor fiscale, în sensul arătat, privind scadenţa unor obligaţii bugetare, conform declaraţiei depusă de către reclamantă, nu este de natură a produce efecte juridice în sensul celor solicitate de reclamantă, având în vedere, pe de o parte, faptul că prin declaraţia inventar depusă de reclamantă au fost declarate contribuţiile sociale restante la data de 31.12.2003 (nu scadente), atât obligaţia CAS angajator în sumă de 802.645 RON, cât şi accesoriile aferente în sumă de 4.019.123 RON, iar, pe de altă parte, faptul că scadenţa obligaţiilor fiscale este reglementată de dispoziţii legale şi nu este stabilită prin menţiuni ale organelor fiscale.

În consecinţă, instanţa de fond a reţinut că, deşi susţinerile expertului judiciar, prin expertiza efectuată în cauză, privind faptul că decizia din 23.11.2009 este act administrativ fiscal, sunt corecte, concluzia expertului, potrivit căreia emitentul acestora a stabilit data scadenţei obligaţiilor CAS angajator la 31.12.2003, astfel că anterior acestei date nu puteau fi calculate accesorii, conform art. 119 şi art. 120 (l) C. proc. fisc. , este total eronată.

În acest sens, Curtea a constatat că accesoriile a căror anulare se solicită sunt aferente CAS angajator şi au fost declarate de însăşi reclamantă prin declaraţia inventar privind contribuţiile sociale restante la data de 31.12.2003 şi neachitate până la data de 31.01.2014, inclusiv accesoriile aferente, înregistrată sub nr. x/16.02.2004, prin care a declarat restante la 31.12.2003 următoarele sume: 802.645 RON contribuţii de asigurări sociale; 3.982.750 RON majorări de întârziere; 36.373 RON penalităţi de întârziere; data de 31.12.2003 nu este data scadenţei obligaţiei fiscale, este data la care obligaţiile fiscale, CAS angajator şi accesorii aferente, sunt declarate ca fiind restante.

Această declaraţie a fost dată având în vedere dispoziţiile art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 86/28.08.2003 privind unele reglementări în domeniul financiar, potrivit cărora, începând cu data de 01.01.2004 activitatea privind declararea, constatarea, controlul, colectarea şi soluţionarea contestaţiilor pentru contribuţia de asigurări sociale,(...) datorate de persoanele juridice şi persoanele fizice care au calitatea de angajator, denumite în continuare contribuţii sociale, se va realiza de MFP şi unităţile subordonate care au şi calitate de creditor bancar şi art. 39 alin. (1), care prevedea că debitorii, plătitori de contribuţii sociale, persoane juridice şi persoane fizice care au calitatea de angajator, sunt obligaţi să întocmească pe propria răspundere şi să depună până la 15.02.2004 la unităţile subordonate MFP, la care sunt înregistraţi ca plătitori de impozite şi taxe, declaraţii inventar privind contribuţiile sociale în sold la 31.12.2003 şi neachitate până la 31.01.2004, inclusiv accesoriile aferente, pe ani fiscali.

A mai reţinut în considerentele sentinţei, instanţa de rejudecare că, în raport de dispoziţiile art. 39 alin. (1) din O.G. nr. 86/2003, coroborat cu dispoziţiile art. 73 - 76 şi art. 77 alin. (1) lit. a) privind declaraţiile fiscale din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. , în vigoare la acea dată, declaraţia inventar depusă de reclamantă sub nr. x/16.02.2004, în baza prevederilor O.G. nr. 86/2003, reprezintă titlu de creanţă pentru contribuţiile de asigurări sociale şi accesoriile înscrise de reclamantă, 802.645 RON debit, 3.982.750 RON majorări de întârziere, 36.373 RON penalităţi de întârziere, restante la data de 31.12.2003 şi neachitate până la data de 31.01.2014.

Pentru aceste considerente, curtea a constatat că cererea formulată de reclamantă, de anulare a accesoriilor în sumă de 4.019.123 RON, aferente debitului CAS angajator, declarate restante la data de 31.12.2003, prin declaraţia inventar nr. x/16.02.2004, pentru motivele invocate, este neîntemeiată şi a respins cererea, în fond, după casare, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC A. SA, prin lichidator judiciar B. S.P.R.L., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În esenţă, prin motive de recurs succint înfăţişate, recurenta-reclamantă, reiterând situaţia de fapt, a susţinut că instanţa de fond, în rejudecare, printr-o greşită interpretare a legii şi pe baza unei concluzii subiective a înlăturat şi nesocotit concluziile expertului de specialitate, cuprinse atât în raportul iniţial cât şi în răspunsul la obiecţiuni, în sensul că data scadenţei obligaţiilor CAS angajator este 31.12.2003, astfel că anterior acestei date nu puteau fi calculate accesorii conform art. 119 şi art. 120(1) C. proc. fisc. .

A mai arătat recurenta că nu este corectă aprecierea instanţei de fond, în rejudecare, în sensul că expertul tehnic şi-a fundamentat concluziile pe o "eroare" materială a organelor fiscale întrucât tocmai această scadenţă a fost şi motivul invocat de organul fiscal competent pentru a nu stinge obligaţiile fiscale solicitate de recurenta-reclamantă.

În drept au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9 şi ale art. 3041 C. proc. civ.

4. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar

Analizând sentinţa atacată în raport de criticile ce i-au fost aduse, în ansamblul probatoriilor administrate în ambele cicluri procesuale şi faţă de prevederile legale aplicabile, Înalta Curte reţine că nu subzistă motivele de reformare a hotărârii atacate invocate, în considerarea celor în continuare arătate.

Instanţa de rejudecare, conformându-se îndrumărilor cuprinse în Decizia de casare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 5.511 din 31 mai 2013 a solicitat reclamantei-recurente să îşi precizeze obiectul acţiunii de chemare în judecată.

Drept urmare, la data de 19.09.2013 recurenta-reclamantă (în lichidare judiciară) a depus o precizare a obiectului cererii de chemare în judecată, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie anulate accesoriile în sumă totală de 4.019.123 RON aferente debitului "CAS angajator", calculate anterior datei scadenţei, de 31.12.2003, astfel cum această dată a fost aceasta stabilită de organele fiscale (AFPC Floreşti) prin decizia din 28.01.2010.

Reevaluând probatoriul administrat în cauză în ambele cicluri procesuale, respectiv înscrisurile depuse la dosar ca şi raportul de expertiză contabilă efectuată, instanţa de control judiciar constată că nu sunt întemeiate criticile recurentei reclamante vizând, în esenţă, împrejurarea că instanţa de rejudecare a înlăturat concluziile expertului de specialitate.

În acord cu cele cuprinse în considerentele hotărârii atacate şi contrar susţinerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte reţine că au fost înlăturate motivat şi justificat concluziile expertului contabil, dată fiind fundamentarea acestora pe o premisă factuală eronată.

Judecătorul fondului a reţinut într-o manieră clară şi coerentă şi printr-o motivare cuprinzătoare că deşi expertul tehnic a indicat, cu justeţe că decizia din 23.11.2009 este un act administrativ fiscal, a ignorat împrejurarea că accesoriile a căror anulare se solicită sunt aferente CAS angajator şi au fost declarate ca atare de chiar societatea reclamantă, prin declaraţia inventar privind contribuţiile sociale restante la data de 31.12.2003 şi neachitate până la 31.01.2004, înregistrată sub nr. x/16.02.2004.

Or, în aceste condiţii, dată fiind declaraţia dată în conformitate cu dispoziţiile art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 86/28.08.2003, al cărui conţinut este mai sus redat (a se vedea pag. 7 paragraf ultim din prezenta) după cum bine a şi reţinut prima instanţă, în baza prevederilor cuprinse în acelaşi act normativ, coroborat cu prevederile art. 73 - 76 şi 77 alin. (1) lit. a) din C. proc. fisc. , declaraţia inventar depusă chiar de reclamantă sub nr. x/16.02.2004 reprezintă titlu de creanţă pentru sumele arătate, respectiv debit contribuţii de asigurări sociale 802.645 RON, majorări de întârziere 3.982.750 RON şi 36.373 RON penalităţi de întârziere restante la 31.12.2003 şi neachitate până la 31.01.2014.

Drept urmare, nu puteau fi primite concluziile expertului tehnic contabil ce au nesocotit tocmai propriile declaraţii şi susţineri ale recurentei-reclamante.

Concluzionând, Înalta Curte apreciind că instanţa de fond a realizat în cauză o justă aplicare a prevederilor cuprinse în Ordinul nr. 83/28.08.2003 ca şi în C. proc. fisc. , la situaţia de fapt corect stabilită, urmează a respinge aşadar, ca nefondat, recursul de faţă, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC "A." SA, prin administrator judiciar B. SPRL, împotriva Sentinţei nr. 1 din 7 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 aprilie 2015.

Procesat de ED