Tax authority's post-insolvency set-off of pre-insolvency VAT refunds against later tax debts held unlawful; Authority's appeal rejected, company prevails.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată. Cadrul procesual

Prin acţiunea de chemare în judecată, reclamanta SC A. SRL, prin administratori judiciari B. şi C., a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, ca instanţa să dispună anularea Deciziei nr. x/09.08.2012, emisă de A.N.A.F. prin D.G.F.P.M.B. - A.F.P.C.M. şi, pe cale de consecinţă, anularea Deciziilor privind compensarea obligaţiilor fiscale nr. x/09.04.2012 şi nr. x/09.04.2012, emise de D.G.F.P.M.B. - Serviciul Rambursări TVA.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 2.430 din 19 septembrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC A. SRL, prin administratori judiciari B. şi C., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii şi a anulat Decizia nr. x/09.08.2014, precum şi Deciziile privind compensarea obligaţiilor fiscale nr. x/09.04.2012 şi nr. x/09.04.2012, emise de D.G.F.P. Bucureşti - Serviciul Rambursări T.V.A.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:

Prin Decizia din data de 09.08.2012, ANAF a respins contestaţia formulata de societatea reclamantă în temeiul dispoziţiilor art. 205 alin. (1), ale art. 207 alin. (1) şi ale art. 209 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc.

Curtea de Apel a considerat că deciziile privind compensarea obligaţiilor fiscale ce au făcut obiectul contestaţiei au fost emise cu încălcarea prevederilor art. 52 din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenţei.

Dreptul comun în materia Compensaţiei legale îl constituie art. 1616 - 1623 din Noul C. civ.

Pentru a putea opera compensaţia în cazul unei proceduri de insolvenţă, s-a arătat că este necesar ca cele două creanţe să existe la data deschiderii procedurii de insolvenţă, iar acestea să fie certe, lichide şi exigibile.

Împotriva SC A. SRL s-a dispus deschiderea procedurii de insolvenţă în data de 30.06.2010, astfel cum rezultă din Sentinţa comercială nr. 4.950/30.06.2010, pronunţată în dosarul nr. x/2010, de către Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a comercială.

Prin Decizia privind compensarea obligaţiilor fiscale nr. x/09.04.2012, în suma de. 3.128.766 RON, s-a dispus compensarea creanţei înregistrate de către A. împotriva Organului fiscal, constând în TVA de rambursat, creanţă născută anterior deschiderii procedurii insolvenţei, respectiv în data de 25.05.2009, cu creanţa deţinută de către organul fiscal împotriva societăţii debitoare, constând în CAS angajator, impozit salarii, contribuţii sănătate angajat, etc., creanţă născută ulterior deschiderii procedurii de insolvenţă, respectiv în perioada decembrie 2011 - martie 2012.

Curtea de Apel a considerat că cele două creanţe nu existau la data deschiderii procedurii insolentei.

De asemenea, prin Decizia privind compensarea obligaţiilor fiscale nr. x/09.04.2012, în suma de 1.473.607 RON, s-a dispus compensarea creanţei înregistrate de către A. împotriva organului fiscal, constând în TVA de rambursat, creanţă născută anterior deschiderii procedurii insolvenţei, respectiv în data de 21.03.2011, cu creanţa deţinută de către organul fiscal împotriva societăţii debitoare, constând în impozit pe profit şi impozit persoane juridice nerezidente, creanţă născută ulterior deschiderii procedurii insolvenţei, respectiv în data de 05.10.2011.

Instanţa de fond a reţinut că nici în acest caz, cele două creanţe reciproce nu existau la data deschiderii procedurii insolvenţei.

3. Cererea şi motivele de recurs înfăţişate

Împotriva hotărârii instanţei de fond, pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti (DGRFP Bucureşti) a declarat recurs în termen legal.

În esenţă, prin motivele de recurs dezvoltate, recurenta-pârâtă, invocând nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii pronunţate de prima instanţă, şi invocând ca temei de drept al demersului său procesual prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a criticat sub următoarele aspecte sentinţa ce formează obiectul recursului:

• actele dosarului atestă că reclamanta SC A. SRL se află în procedura de insolvenţă începând cu data de 30.06.2010 iar compensarea obligaţiilor de plată se realizează cu respectarea prevederilor art. 115, 116, 117 din C. proc. fisc. , republicată şi a normelor metodologice corespunzătoare, anularea actelor administrative fiscale fiind efectuată în condiţiile art. 47 din acelaşi act normativ;

• abordarea instanţei de fond în ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor legale este greşită întrucât la data intrării reclamantei în insolvenţă (30.06.2010), TVA solicitat la rambursare pentru luna aprilie 2009 şi februarie 2011 nu era o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, creanţa societăţii devenind certă în momentul aprobării TVA la rambursare de către organele de control, prin emiterea deciziei de impunere din 31.01.2012;

• compensarea obligaţiilor fiscale datorate de către reclamantă a fost în mod corect efectuată în conformitate cu prevederile art. 115 - 117 din C. proc. fisc.

4. Apărările intimatei-reclamante

Intimata-reclamantă SC A. SRL, societate în insolvenţă, prin administratori judiciari B. şi C., a formulat note scrise cu privire la recursul promovat de DGRFP Bucureşti, depunând şi înscrisuri doveditoare, referitoare la stadiul procedurii de insolvenţă, în cursul căreia se află. Intimata-reclamantă, în esenţă, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii primei instanţe, apreciată ca fiind întemeiată şi dată cu aplicarea corectă a prevederilor legale aplicabile.

5. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse şi raportat la probatoriul administrat, cât şi la prevederile legale aplicabile, incluzând art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu sunt întemeiate motivele de recurs înfăţişate şi ca atare nu se impune reformarea hotărârii primei instanţe, în sensul solicitat, în considerarea celor în continuare arătate.

Recurenta-reclamantă SC A. SRL, societate în insolvenţă, prin administratorii judiciari desemnaţi de instanţa competentă, a investit instanţa de contencios administrativ cu solicitarea de anulare a Deciziei nr. x/9.08.2012, emisă de către ANAF - DGFP Bucureşti - Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii, de soluţionare a contestaţiei administrative ca şi a deciziilor privind compensarea obligaţiilor fiscale, nr. x/9.04.2012 şi nr. x/9.04.2012, emise de către DGFP Bucureşti - Serviciul Rambursări TVA.

Instanţa de fond a admis cererea reclamantei-intimate şi a dispus anularea actelor administrativ fiscale atacate, argumentele avute în vedere în acest sens fiind expuse rezumativ în secţiunile introductive ale prezentei decizii.

Reevaluând probatoriul aflat la dosar pentru a răspunde criticilor recurentei, Înalta Curte constată că problema de drept ce s-a impus a fi dezlegată în prezenta cauză vizează, în esenţă, determinarea cadrului legal aplicabil procedurii de compensare şi stingere a obligaţiilor de plată, stabilindu-se în ce măsură sunt incidente prevederile cuprinse în C. proc. fisc. (art. 115 - 117) sau se aplică reglementarea cuprinsă în Legea privind procedura insolvenţei nr. 85/2006, respectiv art. 52 din acest act normativ.

Prima instanţă a reţinut în acest sens că în cauza de faţă este aplicabilă procedura prevăzută de art. 52 din Legea nr. 85/2006, apreciată ca fiind normă specială, în raport cu prevederile art. 116 C. proc. fisc. , care constituie norma generală în materia compensării obligaţiilor fiscale, în virtutea principiului juridic specialia generalibus derogant.

Înalta Curte împărtăşeşte raţionamentul primei instanţe şi constată totodată că prin motivele de recurs înfăţişate, recurenta-pârâtă reia practic susţinerile înfăţişate şi cu ocazia judecăţii în fond, în contextul redării integrale a prevederilor pretins a fi aplicabile, din C. proc. fisc. (art. 115 - 117), dar fără a combate argumentat aplicarea şi incidenţa normei din legea insolvenţei.

De altfel, chiar prin dispoziţiile art. 116 din C. proc. fisc. se prevede că, compensarea operează de drept la data la care creanţele există deodată, fiind deopotrivă certe, lichide şi exigibile, dacă legea nu prevede altfel.

Or, în ceea ce priveşte o atare procedură, a compensării, există o lege specială care prevede altfel, respectiv Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenţei, în vigoare la data naşterii raporturilor juridice deduse judecăţii.

Textul art. 52 din Legea nr. 85/2006 prevede că "deschiderea procedurii de insolvenţă nu afectează dreptului unui creditor de a invoca compensarea creanţei sale cu cea a debitorului asupra sa, atunci când condiţiile prevăzute de lege în materie de compensare legală sunt îndeplinite la data deschiderii procedurii".

Cum, în cauză, şi recurenta-pârâtă admite prin motivele de recurs că reclamanta-intimată se află în procedura de insolvenţă începând cu data de 30.06.2010, rezultă, în mod necontestat, că acesta este momentul reper ce urmează a fi avut în vedere în analiza posibilităţii compensării creanţelor în discuţie.

Aşa fiind, în mod corect şi în opinia instanţei de control judiciar, s-a apreciat în sensul constatării caracterului nelegal al deciziilor privind compensarea obligaţiilor fiscale, ce au format obiect de verificare şi pe calea contestaţiei administrative prealabile, întrucât acestea au fost emise cu nesocotirea art. 52 din Legea nr. 85/2006.

Art. 52 se referă la compensarea creanţei creditorului cu creanţa debitorului faţă de el "atunci când condiţiile prevăzute de lege în materie de compensare legală sunt îndeplinite la data deschiderii procedurii". Prin condiţiile prevăzute de lege în materie de compensare legală se înţeleg dispoziţiile art. 1616 - 1623 din Noul C. civ. privitoare la compensaţie, care, similar cu dispoziţiile art. 1144 din C. civ. anterior stipulează condiţiile în care operează compensaţia de plin drept.

Drept urmare, interpretarea coroborată a textelor de lege mai sus evocată a condus cu deplin temei prima instanţă la concluzia că în cazul unei proceduri de insolvenţă, pentru a putea opera compensaţia, se impun a fi îndeplinite cumulativ două condiţii legale, respectiv ca cele două creanţe să existe la data deschiderii procedurii de insolvenţă şi ca acestea să fie totodată, certe, lichide şi exigibile.

Nici din această perspectivă criticile recurentei pârâte nu sunt întemeiate întrucât cele două creanţe pentru care s-a dispus compensarea prin ambele decizii atacate nu îndeplinesc una dintre condiţiile legale esenţiale pentru a putea face obiectul unei astfel de operaţiuni, respectiv creanţele reciproce nu coexistau la data deschiderii procedurii de insolvenţă împotriva SC A. SRL

Instanţa de fond a examinat şi evidenţiat, raportat la cuprinsul ambelor decizii privind compensarea obligaţiilor fiscale nr. x/9.04.2012 şi nr. x/9.04.2012, datele la care au luat naştere creanţele reciproce, ajungând la concluzia întemeiată, că nu poate opera compensarea în condiţiile în care nu sunt îndeplinite cerinţele legale prevăzute, sus arătate.

Prin urmare, reţinând în raport de toate argumentele mai sus-arătate, că hotărârea primei instanţe a fost dată cu respectarea şi corecta aplicare a prevederilor legale incidente, criticile recurentei-pârâte fiind neîntemeiate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul de faţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti împotriva Sentinţei civile nr. 2.430 din 19 septembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 aprilie 2015.

Procesat de ED