Extraordinary appeal inadmissible where challenge to environmental fund contribution assessment amounts to re-litigation of merits rather than procedural error

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Contextul procesual. Decizia instanţei de recurs atacată pe calea contestaţiei

Prin Decizia nr. 2.902 din 18.06.2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins recursul declarat de SC A. SRL împotriva Sentinţei nr. 4.890 din 11 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat, a admis recursul declarat de Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice - Administraţia Fondurilor pentru Mediu împotriva Sentinţei nr. 4.890 din 11 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa recurată şi a respins acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, în integralitate.

Pentru a decide astfel, instanţa de recurs a reţinut că necontestat este faptul că reclamanta a introdus pe piaţa naţională bunuri ambalate ce au fost achiziţionate din afara teritoriului românesc.

Este evident că ambalajele au fost introduse pe piaţa românească la momentul importului bunurilor achiziţionate.

În mod corect instanţa de fond a reţinut că reclamanta datorează contribuţia la fondul pentru mediu, conform dispoziţiilor legale incidente în cauză, respectiv art. 11 din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, astfel cum a fost modificată şi completată prin O.G. nr. 25/2008.

Nu sunt fondate criticile recurentei care vizează faptul că europaleţii nu sunt deşeuri de ambalaje pentru a genera obligaţii la Fondul pentru mediu.

Nu prezintă relevanţă punctele de vedere, opiniile exprimate de diverse autorităţi sau persoane juridice referitoare la noţiunea de ambalaj, întrucât interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale incidente revine doar în competenţa instanţelor de judecată.

În altă ordine, criticile referitoare la faptul că instanţa de fond nu a menţionat valoarea contribuţiei la fondul de mediu în dispozitivul sentinţei recurate, nu pot fi reţinute întrucât o astfel de solicitare a făcut şi obiectul cererii de lămurire a dispozitivului sentinţei recurate care a fost respinsă prin Încheierea din 29.11.2012, care însă nu a fost recurată în termenul legal.

Pe de altă parte, motivele care vor fi expuse în cuprinsul prezentei decizii cu referire la recursul intimatei-pârâte Administraţia Fondului pentru Mediu, completează considerentele pentru care o astfel de solicitare este nefondată.

În altă ordine, în mod corect instanţa de fond a reţinut că anularea titlului executoriu excede competenţei instanţei de contencios administrativ în raport de dispoziţiile art. 272 C. proc. fisc. şi Decizia nr. 14 din 5.02.2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în cadrul recursului în interesul legii şi care vizează dezlegarea acestei probleme.

Instanţa de recurs, analizând recursul intimatei-pârâte în raport de criticile formulate, apreciază că acesta este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Criticile referitoare la soluţia dată de instanţa de fond în legătură cu cuantumul contribuţiei/taxei în litigiu pentru perioada 01.01.2008 - 31.08.2008, sunt întemeiate.

Problema de drept în litigiu care se impune a fi dezlegată, este dacă obligaţia de plată a contribuţiei la Fondul pentru mediu este o obligaţie fiscală anuală sau lunară, în raport de dispoziţiile legale incidente.

Deci, cu alte cuvinte, este vorba de o obligaţie fiscală anuală, nu lunară, cu scadenţa finală la data de 25 ianuarie a anului următor celui la sfârşitul căruia se calculează ca diferenţă între cantităţile din obiectivele anuale şi cantităţile legal predate, astfel încât dispoziţiile introduse prin pct. 7 al O.U.G. nr. 25/2008 sunt aplicabile în anul 2008, aşa cum în mod legal au calculat organele fiscale.

Prin urmare, sunt corecte obligaţiile şi contribuţiile, precum şi majorările aferente reţinute de autoritatea pârâtă în cuprinsul actelor contestate, instanţa de fond pronunţând o soluţie greşită din această perspectivă.

De altfel, în acest sens este şi practica secţiei de specialitate - contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel cum rezultă din Decizia nr. 7.862/2013.

În ceea ce priveşte valoarea contribuţiei de 166.460 RON la Fondul de mediu pentru perioada avută în vedere, respectiv 1.01.2008 - 31.12.2009, reţinută în raport de expertiza contabilă efectuată în cauză, instanţa de recurs reţine că sunt fondate criticile intimatei-pârâte.

După cum se constată în cuprinsul raportului de expertiză contabilă judiciară efectuat în cauză, s-a reţinut că pe baza actelor existente la reclamantă, expertiza contabilă nu a identificat că în greutatea totală a ambalajelor reţinută ca bază de calcul a contribuţiei la Fondul pentru mediu a fost inclusă şi greutatea ambalajelor pentru transport astfel cum sunt definite în Anexa 1 pct. 1 lit. f) teza finală din H.G. nr. 621/2005, respectiv containerele.

De asemenea, expertul contabil desemnat, concluzionează în cuprinsul raportului de expertiză contabilă, că pentru importurile efectuate începând cu luna mai 2008, pentru a răspunde obiectivului I referitor la greutatea totală a ambalajelor din lemn, reţinută ca bază de calcul a contribuţiei la Fondul de mediu, se impunea depunerea documentelor - B. - aferente care sunt documente de însoţire a mărfii întocmite de furnizor şi avizate de organul vamal pentru fiecare import realizat de reclamantă.

Se constată faptul că ulterior expertiza contabilă a fost completată, fiind calculată contribuţia datorată Fondului pentru mediu, luându-se în considerare expertiza extrajudiciară care a stabilit greutatea paleţilor din lemn şi ambalajul din scândură aferent mărfurilor depozitate şi indicate de reclamantă, fără a face referire la vreun document de însoţire a mărfii.

Expertiza extrajudiciară nu se încadrează în categoria probelor încuviinţate de instanţa de judecată în raport cu dispoziţiile art. 201 şi urm. C. proc. civ.

Mai mult, expertiza judiciară, astfel cum a fost completată ulterior, trebuie coroborată cu alte probe, respectiv înscrisuri, în ceea ce priveşte stabilirea greutăţii ambalajelor, însă, din întreg materialul probator administrat în cauză cât şi din cele menţionate şi menţinute pe tot parcursul derulării expertizei de către expertul judiciar desemnat, astfel de înscrisuri nu au fost depuse la dosarul cauzei şi nici cu ocazia efectuării şi completării expertizei judiciare.

Faţă de considerentele expuse, s-a reţinut că nu a fost dovedită în mod legal existenţa unor diferenţe în ceea ce priveşte greutatea ambalajelor care să conducă la diminuarea taxei de mediu datorată Fondului de mediu, astfel cum aceasta a fost stabilită de autoritatea pârâtă.

2. Contestaţia exercitată în cauză

Împotriva Deciziei nr. 2.902 din 18.06.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a formulat contestaţie în anulare SC A. SRL.

În motivarea contestaţiei în anulare, societatea contestatoare consideră că decizia pronunţată de instanţa de recurs este rezultatul unor grave erori materiale şi a unor omisiuni legate de cercetarea cauzei.

Astfel, dispoziţia de casare a sentinţei urmată de rejudecarea cauzei şi de respingerea acţiunii în integralitate încalcă prevederile art. 313 C. proc. civ. potrivit cărora Înalta de Curte de Casaţie şi Justiţie, în caz de casare trimite cauza spre o nouă judecată instanţei care a pronunţat hotărârea casată, ori atunci când interesele bunei administrări a justiţiei o cer, altei instanţe de acelaşi grad, cu excepţia cazului casării pentru lipsă de competenţă când trimite cauza instanţei competente sau altui organ cu activitate jurisdicţională, competent potrivit legii.

Pe cale de consecinţă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu era competentă material să soluţioneze cauza pe fond, încălcându-se astfel dublul grad de jurisdicţie.

Un alt motiv de contestaţie în anulare îl constituie eroarea prin omisiune a instanţei de recurs care nu s-a pronunţat asupra criticilor aduse hotărârii în legătură cu acţiunea astfel cum a fost precizată privind anularea titlului executoriu nr. x înregistrat la Administraţia Fondului pentru Mediu sub nr. x/23.09.2010 emis (eronat) în baza Deciziei de impunere nr. x/65694 din 17.08.2010 care nu priveşte pe reclamantă ca şi a Deciziei nr. x/2.11.2010 comunicată la 8.11.2010 prin care a fost respinsă de Administraţia Fondului pentru Mediu contestaţia SC A. SRL înregistrată sub nr. x/20.09.2010 şi x/23.09.2010.

Nu s-a ţinut cont de scadenţa anuală ce influenţează modul de calcul (sumele se plătesc la 25.01 al anului următor). Oricum obligaţiile la Fondul pentru Mediu au fost greşit stabilite aşa cum rezultă din expertiza judiciară contabilă dispusă de instanţă cu privire la care pârâta nu a formulat obiecţiuni.

Trebuiau înlăturate susţinerile din recursul Administraţiei Fondului pentru Mediu prin care se consideră eronată motivarea instanţei de fond potrivit căreia pentru perioada 01.01.2008 - 31.08.2008 a fost calculată în mod greşit o contribuţie de 2 RON/kg şi prin care nu se recunoaşte această contribuţie potrivit articolului unic punctul 7 din O.G. nr. 25 din 29.08.2008 în condiţiile în care contribuţia era scadentă în anul următor, adică la 25.01.2009 când ordonanţa era în vigoare.

Prin urmare, în mod greşit a fost calculată o contribuţie de 2 RON/kg. pentru întreg anul 2008, în condiţiile în care pentru perioada 01.01.2008 - 31.08.2008 trebuia calculată o contribuţie de 1 leu/kg şi doar pentru perioada 01.09.2008 - 31.12.2008 trebuia calculată o contribuţie de 2 RON/kg.

În mod eronat s-a susţinut în recurs că instanţa a avut în vedere la pronunţarea soluţiei un Raport de expertiză extrajudiciară care nu are calitatea I de mijloc de probă în justiţie.

În realitate, în dosarul cauzei s-a încuviinţat şi s-a efectuat o expertiză contabilă judiciară la care pârâta nu a formulat obiecţiuni.

Pe cale de consecinţă, în mod corect prima instanţă a considerat întemeiată susţinerea SC A. SRL potrivit căreia s-a determinat greşit greutatea ambalajelor aferente granitului importat în perioada 15.07.2008 - 28.05.2009 (paleţilor din lemn) şi s-a reţinut că la determinarea greutăţii ambalajelor în vederea calculării contribuţiei datorată la Fondul pentru Mediu nu trebuie incluse containerele rutiere, feroviare sau aeriene.

Pe cale de consecinţă, susţinerile Administraţiei Fondului pentru Mediu referitoare la concluziile instanţei întemeiate pe Raportul de expertiză judiciară contabilă trebuiau înlăturate de plano.

Concluziile expertizei judiciare contabile, nefiind contestate exclud alegaţiile, aprecierile şi presupunerile din recursul Administraţiei pentru Fondul de Mediu, potrivit cărora greutatea ambalajelor (diferenţa dintre greutatea brută şi cea netă) ar fi mult mai mare şi de aceea aceste susţineri trebuie respinse.

3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare

Analizând decizia a cărei anulare se solicită, prin prisma motivelor invocate şi dispoziţiilor legale incidente, ţinând cont de actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că prezenta contestaţia în anulare este inadmisibilă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

În conformitate cu dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 1 şi 2 C. proc. civ.:

"Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii, când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului".

Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol:

"contestaţia poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanţa le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond".

Cu alte cuvinte, prin această cale de atac se urmăreşte repararea neregularităţilor evidente privind actele de procedură, în afara problemelor de fond legate de probele administrate şi a stării de fapt la care se referă litigiul.

Deci, în cadrul contestaţiei în anulare nu se analizează temeinicia soluţiei cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii, ci se verifică incidenţa vreunuia dintre motivele prevăzute de normele menţionate anterior.

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres prevăzute de lege.

Reglementând contestaţia în anulare specială, art. 318 C. proc. civ. prevede că:

"Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".

Motivele contestaţiei în anulare speciale sunt, aşadar, expres şi limitativ prevăzute de lege, iar textul care o reglementează este de strictă interpretare.

Prima ipoteză a textului vizează exclusiv erorile materiale cu caracter procedural, care să fi condus la pronunţarea unei soluţii eronate, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecăţii, cum ar fi anularea unei cereri ca netimbrată, deşi era ataşată dovada achitării taxei de timbru, greşita respingere a unui recurs ca fiind tardiv formulat, etc.

Fiind un text de excepţie, noţiunea de "greşeală materială" nu poate fi interpretată extensiv.

În orice caz, textul nu vizează stabilirea eronată a situaţiei de fapt în urma aprecierii probelor şi nici modul cum instanţa a înţeles să interpreteze prevederile legale, situaţie în care, dacă s-ar admite o astfel de interpretare, s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiaşi recurs, ceea ce nu este admisibil.

Pe de altă parte, omisiunea la care se referă teza a II-a a art. 318 alin. (1) din C. proc. civ. există numai atunci când realmente instanţa de recurs nu a cercetat unul din motivele de casare sau de modificare depuse în termenul legal, nu şi atunci când, procedând la sistematizarea lor, întrucât între ele există o legătură logică, le-a examinat împreună, nefiind necesară examinarea punctuală a tuturor motivelor invocate.

Totodată, textul se referă expres numai la motivele de modificare sau de casare, nu şi la argumentele aduse în sprijinul lor, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, le sunt subsumate.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte apreciază că, în pricina de faţă, contestaţia în anulare formulată nu îndeplineşte condiţiile expres şi limitativ prevăzute în textele legale susmenţionate, deoarece motivele invocate de contestatoare nu se încadrează în niciuna din ipotezele reglementate de dispoziţiile citate.

În realitate, Înalta Curte constată că nu este vorba de greşeli materiale sau de omisiuni în sensul art. 318 C. proc. civ., contestatoarea fiind nemulţumită de modul în care instanţa de recurs a procedat la analizarea normelor legale incidente cauzei, în contestaţia în anulare fiind dezvoltate, de fapt, critici la adresa modului în care instanţa de recurs a soluţionat cauza, critici care nu pot fi primite în această cale extraordinară de atac, deoarece s-ar ajunge, pe o cale ocolită, la judecarea încă o dată a aceluiaşi recurs.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 320 din C. proc. civ., va respinge contestaţia în anulare formulată de recurenta-reclamantă, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de SC A. SRL împotriva Deciziei nr. 2.902 din 18 iunie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 2 aprilie 2015.

Procesat de ED