Drunk driving conviction: evidentiary sufficiency of single blood sample and retroactive alcohol calculation in cassation review
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant's cassation appeal as unfounded, thereby upholding the Court of Appeal's modification of the initial sentence, which stands as the final operative order: the defendant is subject to a one-year prison sentence for drunk driving, with the application of the prison term deferred for a two-year probation period subject to specific supervisory measures. The dispute concerned a conviction under Article 336(1) of the Penal Code for driving a vehicle under the influence of alcohol, where the defendant challenged the evidentiary sufficiency of a single blood sample, arguing that the inability to perform a retroactive calculation of blood alcohol content violated the principle of *in dubio pro reo* and contradicted a Constitutional Court decision. The Court held that the challenge failed because it improperly sought a re-examination of the probative value of the evidence, which is outside the scope of cassation review under Article 438(1)(7) of the Code of Criminal Procedure, and noted that at the time of the offense, a then-valid health order legally mandated the collection of a single blood sample; consequently, the legal elements of the offense were satisfied by the initial toxicological report, breathalyzer test, clinical examination, and the defendant's admission.
Legislator headnote
AI generatedart. 336 alin. (1) C. pen, art. 61 alin. (4) lit. c) C. pen, art. 76 alin. (1) C. pen, art. 61 alin. (2) C. pen, art. 63 C. pen, art. 274 alin. (1) C. proc. pen; Drunk driving conviction: evidentiary sufficiency of single blood sample and retroactive alcohol calculation in cassation review: The dispute concerned a conviction under Article 336(1) of the Penal Code for driving a vehicle under the influence of alcohol, where the defendant challenged the evidentiary sufficiency of a single blood sample, arguing that the inability to perform a retroactive calculation of blood alcohol content violated the principle of *in dubio pro reo* and contradicted a Constitutional Court decision. The Court held that the challenge failed because it improperly sought a re-examination of the probative value of the evidence, which is outside the scope of cassation review under Article 438(1)(7) of the Code of Criminal Procedure, and noted that at the time of the offense, a then-valid health order legally mandated the collection of a single blood sample; consequently, the legal elements of the offense were satisfied by the initial toxicological report, breathalyzer test, clinical examination, and the defendant's admission.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedThe provision cited to legally ground the dismissal of the cassation appeal as unfounded.
The procedural rule applied to impose judicial costs on the appellant.
The provision determining that the fees for the ex officio appointed legal counsel remain the responsibility of the state.
Full text
Deliberând, asupra recursului în casaţie de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 33 din 6 februarie 2017 pronunţată de Judecătoria Olteniţa, în dosarul nr. x/269/2016, în temeiul art. 336 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 61 alin. (4) lit. c) C. pen., art. 75 alin. (2) lit. b) şi art. 76 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la 120 zile -amendă.
În temeiul art. 61 alin. (2) C. pen., s-a stabilit suma corespunzătoare unei zile-amendă la 10 RON, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa amenzii penale de 1200 RON.
S-au pus în vedere inculpatului prevederile art. 63 C. pen.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 350 RON reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 220 RON este aferentă fazei de urmărire penală.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Judecătoria Olteniţa şi inculpatul A..
Prin Decizia penală nr. 700/A din data de 8 mai 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins, ca nefondat, apelul declarat de către apelantul inculpat A. împotriva Sentinţei penale nr. 33 din 6 februarie 2017, pronunţată de Judecătoria Olteniţa în dosarul nr. x/269/2016.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a obligat pe apelant la plata sumei de 200 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul declarat de către apelantul Parchetul de pe lângă Judecătoria Olteniţa împotriva Sentinţei penale nr. 33 din 6 februarie 2017, pronunţată de Judecătoria Olteniţa în dosarul nr. x/269/2016.
A desfiinţat în parte sentinţa penală apelată şi rejudecând în fond:
În baza art. 396 alin. (1), (4) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen. a stabilit pedeapsa de 1 an închisoare în sarcina inculpatului A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prev. de art. 336 alin. (1) C. pen.
În baza art. 83 alin. (1) C. pen. a amânat aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 85 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuind să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Călăraşi, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 86 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere s-a dispus ca datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c)-e) să se comunice serviciului de probaţiune.
În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 88 C. pen. privind revocarea amânării aplicării pedepsei în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere impuse precum şi a săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate care nu contravin prezentei decizii.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare privind apelul declarat de procuror au rămas în sarcina statului.
Împotriva Deciziei penale nr. 700/A din 8 mai 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a formulat recurs în casaţie inculpatul A..
Prin încheierea din 23 octombrie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/269/2016, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 700/A din 8 mai 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Examinând recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 700/A din 8 mai 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
În motivarea cererii de recurs în casaţie, inculpatul a invocat dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., susţinând că în cauză că ar fi trebuit să se aplice principiul in dubio pro reo, întrucât nu se poate stabili cu exactitate alcoolemia care a avut-o în momentul conducerii autovehicolului pe drumurile publice, având în vedere că i s-a prelevat o singură probă de sânge, ceea ce contravine dispoziţiilor Deciziei nr. 732 din 16 decembrie 2014 a Curţii Constituţionale.
Conform cazului de recurs în casaţie prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".
Criticile formulate de inculpatul A., în susţinerea incidenţei principiului in dubio pro reo, exced situaţiei în care instanţa poate constata că inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, întrucât vizează reexaminarea probatoriului administrat în cauză, posibilitate care este exclusă, raportat la dispoziţiile legale ce reglementează calea de atac a recursului în casaţie.
Situaţia de fapt reţinută în mod definitiv în cauză relevă îndeplinirea elementelor constitutive ale infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. (1) C. pen., pentru care a fost condamnat inculpatul A., atât instanţa de fond, cât şi cea de apel făcând referiri concrete şi corecte în acest sens.
Astfel, în ceea ce priveşte realizarea condiţiei constitutive a infracţiunii, prevăzute de norma de incriminare, referitoare la depăşirea îmbibaţiei alcoolice de 0,80 g/l alcool pur în sânge la momentul conducerii de către inculpat a autovehiculul marca X cu nr. de înmatriculare X, respectiv la data de 11 decembrie 2014, în jurul orei 15:45, pe DJ 402, pe raza com. Curcani, jud. Călăraşi, s-a reţinut că rezultă din probele administrate în cauză, respectiv: buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie nr. x/A12/680 emis de Serviciul de Medicină Legală Călăraşi (din conţinutul căruia a rezultat o valoare a alcoolemiei de 1,60 g‰), testarea cu aparatul etilotest (care a indicat o valoare de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat), buletinul de examinare clinică (din care rezultă prezenţa halenei alcoolice), a declaraţiilor inculpatului care a recunoscut consumul de băuturi alcoolice.
Imposibilitatea efectuării unui calcul retroactiv al alcoolemiei, conform Deciziei nr. 723 din 16 decembrie 2014 a Curţii Constituţionale, nu constituie un aspect de nelegalitate, având în vedere că data săvârşirii faptei de către inculpat, respectiv 11 decembrie 2014, era în vigoare Ordinul nr. 1192 din 15 octombrie 2014, privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului sănătăţii nr. 1.512/2013 pentru aprobarea Normelor metodologice privind recoltarea, depozitarea şi transportul probelor biologice în vederea probaţiunii judiciare prin stabilirea alcoolemiei persoanelor implicate în evenimente sau în împrejurări în legătură cu traficul rutier, potrivit căruia exista obligaţia recoltării unei singure mostre de sânge în cantitate de 10 ml.
Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident cazul de recurs în casaţie prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (2) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 700/A din 8 mai 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 70 RON, rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 700/A din 8 mai 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 70 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 decembrie 2017.
Procesat de GGC - CL