Inadmissibility of appeal against refusal of extraordinary remedy at the admissibility stage

Asupra cauzei penale, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 57/F din data de 28 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de către petentul condamnat A. împotriva sentinţei penale nr. 78/F din 13.05.2016 a Curţii de Apel Bucureşti.

În acest sens, s-a reţinut că, la data de 21.02.2018 condamnatul A. a formulat contestaţie în anulare împotriva sentinţei penale nr. 78/F din data de 13.05.2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2/2016.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin sentinţa penală nr. 78/F din 13.05.2016, pronunţată în Dosarul nr. x/2/2016, a dispus admiterea sesizării formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti si recunoaşterea sentinţei penale nr. 1K 47631/2010 din data de 24.09.2012 a Tribunalului Districtual din Koper, Slovenia, definitivă în data de 21.03.2015, prin care cetăţeanul român A. a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare.

Pe cale de consecinţă, a dispus transferarea condamnatului A. într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 10 ani închisoare.

A dedus din pedeapsa de 10 ani închisoare, detenţia provizorie şi perioada executată de la data de 23.03.2012 la zi.

Raportând dispoziţiile art. 426 C. proc. pen. la situaţia din speţă, Curtea a constatat că cererea petentului nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de contestaţie expres şi limitativ prevăzute de lege.

Pe de altă parte, prin sentinţa penală nr. 78/F din 13.05.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin neapelare la 27.06.2016, s-a recunoscut sentinţa penală nr. 1K 47631/2010 din 24.09.2012 pron. de Tribunalul Districtual din Koper, Slovenia, definitivă la 21.03.2015, prin care numitul A. a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol, cu corespondent în legea română în infracţiunea de viol în formă continuată, prev. de art. 218 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., faptă comisă la 27.09.2003, în apropierea satului Kavalici din Slovenia.

Prin aceeaşi sentinţă penală, s-a dispus transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 10 ani închisoare, din care s-a dedus perioada executată de la 23.03.2012 la zi.

Ulterior, prin. sentinţa penală nr. 1117 din 12.05.2017 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, definitivă prin necontestare, instanţa a admis contestaţia la executare formulată de petentul A. împotriva sentinţei penale nr. 78/F din 13.05.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, şi, în consecinţă, a recunoscut sentinţa penală nr. 419/09 pron. la 30.11.2009 de Tribunalul Provincial din Cadiz - Secţiunea a IV- a, prin care petentul A. a fost achitat pentru săvârşirea infracţiunilor de agresiune sexuală, prev. de art. 178 - 179 C. pen. spaniol - (din probele Dosarului nr. x/302/2017 constatăm că în sarcina petentului s-a reţinut comiterea faptei la 19.12.1999, în Punta de San Felipe din Cadiz, Spania).

A constatat că petentul a fost arestat preventiv în cauză în perioada 16.05.2008 - 30.11.2009, perioadă pe care a dedus-o din pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată prin st. pen. nr. 78/F/13.05.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Astfel, contrar susţinerilor contestatorului, Curtea a constatat, că împotriva acestuia nu s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă.

Împotriva sentinţei penale nr. 57/F din data de 28 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a declarat apel condamnatul apelant A.

La termenul din data de 1 noiembrie 2018 reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia inadmisibilităţii căii de atac declarată.

Examinând hotărârea apelată, Înalta Curte constată următoarele:

Procesul penal se desfăşoară în conformitate cu dispoziţiile legale, iar hotărârile judecătoreşti sunt supuse numai acelor căi de atac prevăzute de lege.

Acordând eficienţă principiilor legalităţii căilor de atac şi liberului acces la justiţie, reglementate de dispoziţiile art. 129 şi art. 21 din Constituţie, precum şi exigenţelor determinate de art. 13 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiţionată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele şi pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.

În cauza dedusă judecăţii, prin sentinţa penală nr. 57/F din data de 28 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de către petentul condamnat A. împotriva sentinţei penale nr. 78/F din 13.05.2016 a Curţii de Apel Bucureşti.

Înalta Curte constată, însă, că hotărârea atacată este definitivă, curtea de apel pronunţându-se doar asupra admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare. În acest sens, se observă că, deşi, art. 432 alin. (4) C. proc. pen. stabileşte că sentinţa dată în contestaţia în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă, aceste dispoziţii reglementează procedura de judecare a contestaţiei în anulare după parcurgerea procedurii prealabile şi anume, admiterea în principiu, reglementată de art. 431 C. proc. pen.. Aşadar, în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 432 C. proc. pen., întrucât nu a fost depăşit momentul procesual al admisibilităţii în principiu.

De altfel, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a statuat în considerentele hotărârii prealabile nr. 5 din 04.03.2015 că "În concepţia C. proc. pen., atât încheierea prin care se dispune admiterea în principiu a contestaţiei în anulare, cât şi sentinţa sau decizia prin care se dispune respingerea, ca inadmisibilă, a contestaţiei în anulare, în cadrul procedurii de examinare a admisibilităţii în principiu, prevăzută în art. 431 din C. proc. pen., sunt hotărâri definitive, nesupuse căii de atac a apelului.

Această concluzie se desprinde din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 431 şi ale art. 432 din C. proc. pen.:

a) dispoziţiile art. 431 din C. proc. pen. reglementează o etapă distinctă, a admiterii în principiu a contestaţiei în anulare şi, în cadrul acestor dispoziţii cu caracter special, legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea atacării pe calea apelului a hotărârilor pronunţate în cadrul procedurii de examinare a admisibilităţii în principiu, indiferent de tipul hotărârii pronunţate;

b) spre deosebire de dispoziţiile legale menţionate, prin art. 432 din C. proc. pen. a fost reglementată procedura de judecare a contestaţiei în anulare, ulterioară etapei admiterii în principiu, iar dispoziţiile alin. (4) potrivit cărora "Sentinţa dată în contestaţia în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă " sunt integrate în economia acestui text de lege.

Prin urmare, aplicabilitatea dispoziţiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., referitoare la căile de atac în materia contestaţiei în anulare, priveşte exclusiv hotărârile judecătoreşti pronunţate în procedura de judecare a contestaţiilor în anulare care au fost admise în principiu. "

Se constată, aşadar, că Înalta Curte a fost învestită cu soluţionarea unei căi de atac neprevăzută de legea procesual penală, ceea ce încalcă principiul legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de apelantul A. împotriva sentinţei penale nr. 57/F din data de 28 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală.

Va obliga apelantul la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 260 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de apelantul A. împotriva sentinţei penale nr. 57/F din data de 28 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă apelantul la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 260 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 01 noiembrie 2018.