Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3569/2018 AI generated

Expert challenge ruling sent to Court of Appeal for lack of High Court jurisdiction

Case Number Decizia nr. 3569/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Romanian High Court of Cassation and Justice (Section II Civil) admitted the exception of its own material incompetence and declined jurisdiction, referring the case to the Pitești Court of Appeal for adjudication of the appeal (recurs) filed against a lower court's interlocutory ruling; no further remedy remains. The dispute arose from a challenge (recuzare) of an expert in a case before the Vâlcea Tribunal, whose ruling rejecting the challenge was appealed. The decisive legal basis was the hierarchical appellate structure under Articles 97(1), 96(3), 483(4), and 132 of the Romanian Code of Civil Procedure, which allocate appellate jurisdiction to the immediately superior court, not the High Court, which only hears appeals from decisions of courts of appeal or in cases expressly provided by law.

Legislator headnote

AI generated

art. 494 C. proc. civ, art. 97 pct. 1 C. proc. civ, art. 96 pct. 3 C. proc. civ, art. 483 alin. (4) C. proc. civ; Expert challenge ruling sent to Court of Appeal for lack of High Court jurisdiction: Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 96 pct. 3 C. proc. civ., curtea de apel judecă, ca instanţă de recurs în cazurile anume prevăzute de lege, însă din această perspectivă nu se poate reţine faptul că toate recursurile, indiferent de instanţa care le-a pronunţat, vor fi soluţionate de instanţa supremă.

Keywords

AI generated
referral for lack of jurisdiction interlocutory decision civil dispute preliminary ruling procedure standing to appeal judicial expert fee

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea de şedinţă nr. 145 din 14 iunie 2018 pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/288/2014, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de petentul A., de recuzare a doamnei expert B.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs recurentul A.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei încheieri pronunţate de Tribunalul Vâlcea, în apel, într-o cerere de competenţa judecătoriei în primă instanţă.

Potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, fiind evident şi în această situaţie că sintagma "cazurile prevăzute de lege" se referă pe de o parte la principiul legalităţii căii de atac şi, pe de altă parte, la posibilitatea criticării la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unor hotărâri pronunţate de curţile de apel.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 96 pct. 3 C. proc. civ., curtea de apel judecă, ca instanţă de recurs în cazurile anume prevăzute de lege, însă din această perspectivă nu se poate reţine faptul că toate recursurile, indiferent de instanţa care le-a pronunţat, vor fi soluţionate de instanţa supremă.

Din ansamblul prevederilor C. proc. civ. se poate deduce că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanţelor de judecată într-un sistem piramidal ce are la bază judecătoriile şi în vârful cărora se găseşte Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, învestirea instanţelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă, fără a se trece peste o instanţă de la un nivel intermediar.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Astfel, competenţa de soluţionare a recursurilor aparţine şi altor instanţe decât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aspect ce reiese şi din interpretarea sintagmei "instanţa ierarhic superioară" din cadrul art. 483 alin. (4) C. proc. civ., al cărui rol nu este de a conferi instanţei supreme competenţa de a soluţiona orice recurs, rolul acestei sintagme fiind cel de a crea o dihotomie între recursurile de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pe de o parte, şi recursurile de competenţa celorlalte instanţe de control judiciar - tribunale şi curţi de apel, pe de altă parte.

În aplicarea dispoziţiilor legale enunţate, competentă a soluţiona calea extraordinară de atac a recursului este Curtea de Apel Piteşti, aceasta fiind instanţa mai mare în grad faţă de instanţa care a pronunţat decizia în apel.

Având în vedere cele de mai sus şi dispoziţiile art. 132 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi va declina competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Piteşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în soluţionarea recursului declarat de recurentul A. împotriva încheierii de şedinţă nr. 145 din 14 iunie 2018, pronunţată de Tribunalului Vâlcea, secţia I civilă în Dosarul nr. x/288/2014.

Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Piteşti.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 septembrie 2018.

Procesat de GGC - GV