Exclusive appellate jurisdiction of Court of Appeal for civil appeals against final Tribunal decisions in financial claims under 1,000,000 RON under transitional Civil Procedure Code provisions.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (ICCJ) ruled that it lacked material jurisdiction to hear the appeal, declining its competence and referring the case to the Bucharest Court of Appeal for resolution, thereby leaving the lower tribunal's decision to dismiss the claimants' action and order them to pay the defendants' litigation costs intact while transferring the case to the hierarchically superior instance. The dispute originated from consumers challenging abusive clauses in a credit facility and guarantee agreement, specifically regarding management commissions, which the first-instance court found abusive and ordered the bank to repay, but the appellate court reversed this, dismissing the claim entirely. The decisive legal basis was the interpretation of the New Civil Procedure Code's transitional provisions and the Constitutional Court's Decree No. 369/2017, which established that for financial claims valued under a specific threshold where the appellate court's decision is final, the absence of an explicit statutory provision for cassation jurisdiction requires applying Article 5(3) of the Civil Procedure Code by analogy, designating the hierarchically superior court (the Court of Appeal) as the competent authority to adjudicate the appeal against the tribunal's decision.
Legislator headnote
AI generatedart. 494 C. proc. civ, art. 483 alin. (2) C. proc. civ, art. 95 pct. 1 C. proc. civ, art. 5 C. proc. civ, art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, art. 5 alin. (3) C. proc. civ; Exclusive appellate jurisdiction of Court of Appeal for civil appeals against final Tribunal decisions in financial claims under 1,000,000 RON under transitional Civil Procedure Code provisions: Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 23 martie 2015, sub numărul x/303/2015, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtele C. SA şi D. SA, au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să constate caracterul abuziv al clauzelor regăsite în anexa nr. 1 pct. 4 referitor la clauza referitoare la dobândă şi a clauzelor regăsite în anexa nr. 1 pct. 5 şi 6 referitoare la comisionul de acordare şi comisionul de administrare şi să oblige pârâtele la plata cheltuielilor de judecată.
Prin Sentinţa civilă nr. 6967 din 10 decembrie 2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a admis excepţia necompetenţei materiale a tribunalului şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 6 Bucureşti.
Prin Sentinţa civilă nr. 4913 din 01 iunie 2016 pronunţată în Dosarul nr. x/3/2015, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a respins ca neîntemeiate excepţiile lipsei de interes şi prescripţiei dreptului material la acţiune invocate de pârâte, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâtele C. SA şi D. SA astfel cum a fost restrânsă, a constatat caracterul abuziv al clauzei referitoare la comisionul de administrare, prevăzute la art. 5.1 lit. c) din contractul de facilitate de credit şi garanţie nr. 108482 din 06 octombrie 2008 încheiat între reclamanţi şi C. SA şi, în consecinţă, constatând nulitatea absolută a acestei clauze, a obligat pârâtele C. SA şi D. (România) SA să restituie reclamanţilor suma de 7.058,18 euro, achitată de reclamanţi cu titlu de comision de administrare în perioada octombrie 2009- martie 2015, în echivalent în RON la data efectuării plăţii, precum şi toate sumele achitate de reclamanţi ulterior lunii martie 2015 cu titlu de comision de administrare, a respins cererea reclamanţilor de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Împotriva acestei soluţii au formulat apel pârâtele D. SA, C. SA împotriva Sentinţei civile nr. 4913 pronunţate de Judecătoria Sectorului 6, în data de 01 iunie 2016, în Dosarul nr. x/3/2015, pe care o consideră nelegală, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a excepţiilor prescripţiei dreptului material la acţiune şi a excepţiei lipsei de interes, de admitere a cererii de chemare în judecată şi de constatare a caracterului abuziv al clauzei prevăzute de art. 5.1 lit. c) din Contract, privind perceperea comisionului de administrare şi de obligare a reclamantelor la restituirea sumelor încasate în temeiul acestor clauze în perioada octombrie 2009 - martie 2015, în echivalent în RON, precum şi toate sumele achitate cu acest titlu ulterior formulării cererii de chemare în judecată.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin Decizia civilă nr. 2739 din 05 iulie 2017, a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a apelantelor-pârâte şi excepţia lipsei coparticipării procesuale pasive invocate de apelantele-pârâte ca nefondate.
A admis cererea de apel formulată de apelantele-pârâte D. SA şi C. SA.
A schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că:
A respins în tot cererea de chemare în judecată.
A obligat reclamanţii la plata către pârâta D. (România) SA a sumei de 2.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în primă instanţă.
A obligat intimaţii-reclamanţi la plata către apelanta-pârâtă D. (România) SA a sumei de 773,62 RON cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în apel.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs recurenţii-reclamanţi A. şi B.
Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă iar dosarul cauzei a fost trimis pe cale administrativă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:
Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de tribunal, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.
Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.
Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.
Rezultă că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.
În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a art. 95 pct. 1 C. proc. civ. Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.
Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.
Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.
Instanţa constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, o asemenea competenţă nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel.
Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.
Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94 - 97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.
Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.
Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri.
În absenţa unei norme privind competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare" [art. 5 alin. (3) C. proc. civ.].
Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.
În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.
Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.
Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".
În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Bucureşti, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului, având în vedere şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în soluţionarea recursului declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva Deciziei civile nr. 2739 din 05 iulie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bucureşti.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 septembrie 2018.
Procesat de GGC - GV