Jurisdictional declination for appeals against tribunal decisions in claims under 1 million RON; application of Art. 483(4) C. proc. civ. by analogy

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 6463 din 11 mai 2017, Judecătoria Iaşi a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta B. SA. A constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzelor contractuale prevăzute în:

- Art. 9, lit. a) - condiţii speciale din contractul de credit bancar nr. 2008796719/30.09.2008 privind comisionul de acordare;

- Art. 9, lit. b) - condiţii speciale din contractul de credit bancar nr. 2008796719/30.09.2008 privind comisionul de urmărire riscuri;

- Art. 5 - condiţii speciale din contractul de credit bancar nr. 2008796719/30.09.2008, numai în ceea ce priveşte modalitatea de calculare a dobânzii variabile după primele 3 luni din perioada de creditare şi până la data de 21 septembrie 2010;

A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.755 RON reprezentând contravaloarea comisionului de acordare a creditului, precum şi a sumei de 1.593,44 RON reprezentând contravaloarea comisionului de urmărire riscuri. A obligat pârâta la plata dobânzii legale aferentă acestor sume, calculată de la data introducerii acţiunii 02 septembrie 2016 şi până la data plăţii efective.

A obligat pârâta să restituie reclamantei diferenţa dintre sumele achitate de reclamantă cu titlu de dobândă, după primele trei luni de creditare, calculate prin aplicarea clauzei prevăzută la art. 5 din condiţii speciale (dobânda variabilă) din contractul de credit bancar nr. 2008796719 din 30 septembrie 2008 şi sumele pe care le-ar fi achitat dacă dobânda ar fi rămas la valoarea fixă de 9,9% pe an, diferenţă calculată până la data de 21 septembrie 2010.

A respins celelalte capete de cerere formulate de reclamantă, ca neîntemeiate.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel reclamanta A. şi pârâta B. SA, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

Prin Decizia civilă nr. 1205/2017 civ. din 22 noiembrie 2017, Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal, a respins apelul declarat de B. SA împotriva Sentinţei civile nr. 6463 din 11 mai 2017 a Judecătoriei Iaşi. A admis apelul declarat de A. împotriva Sentinţei civile nr. 6463 din 11 mai 2017 a Judecătoriei Iaşi, sentinţă pe care a schimbat-o în parte, în sensul obligării pârâtei B. SA la restituirea către reclamanta A. a comisionului de urmărire riscuri încasat la zi, inclusiv în componenţa comisionului de administrare ulterior datei de 21 septembrie 2010, cu dobânda legală calculată de la data încasării şi până la data restituirii efective.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs A. şi B. SA, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă, prin Decizia nr. 101/2018 din 19 martie 2018, a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Iaşi în soluţionarea recursului, invocată din oficiu.

A declinat, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, competenţa de soluţionare a recursurilor formulate de A. şi B. SA împotriva Deciziei nr. 1205/2017 civ. din 22 noiembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal.

În pronunţarea acestei soluţii Curtea s-a raportat la considerentele Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de tribunal, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a art. 95 pct. 1 C. proc. civ. Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.

Instanţa constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, o asemenea competenţă nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel.

Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absenţa unei norme privind competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare" [art. 5 alin. (3) C. proc. civ.].

Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursurilor declarate împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Iaşi, secţia II civilă-contencios administrativ şi fiscal revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Iaşi, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursurilor, având în vedere şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în soluţionarea recursurilor declarate de recurenta-reclamantă A. şi de recurenta-pârâtă B. SA împotriva Deciziei nr. 1205/2017 civ. din 22 noiembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia II civilă-contencios administrativ şi fiscal.

Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 septembrie 2018.

Procesat de GGC - GV