Jurisdictional competence for appeals against court of appeal decisions in cases valued under 1,000,000 RON due to unconstitutionality of transitional provision

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Câmpina sub nr. 827/204/2016 la data de 11 februarie 2016, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pârâta SC C. SA solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate caracterul abuziv al clauzelor contractuale incluse în contractul de credit nr. x din 10 iulie 2008, respectiv art. 3.2, 3.4, 4, 5, 6, 8.1, 8.4, 8.6, 13.1, 13.2, 13.3, 13.7; constatarea nulităţii absolute a clauzelor contractuale sus-menţionate; stabilizarea (îngheţarea) cursului de schimb CHF - leu la momentul semnării contractului, curs care să: fie valabil pe toată perioada derulării contractului; denominarea creditului la moneda naţională respectiv RON la cursul valutar de la momentul acordării creditului, motiv pentru care rata urmează să fie tratată ca fiind la nivelul anului corespunzător acordării creditului; obligarea pârâtei la eliminarea acestor clauze contractuale; obligarea pârâtei la restituirea sumelor plătite în baza clauzelor lovite de nulitate absolută sau, în subsidiar, compensarea acestor sume cu eventualul debit rămas neachitat. Cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 3312 din data de 15 septembrie 2017, Judecătoria Câmpina a admis în parte acţiunea, a constatat caracterul abuziv al următoarelor clauze, prevăzute în contractul de împrumut pentru nevoi personale nr. x din 10 iulie 2008:

- art. 3.2. în ceea ce priveşte calcularea dobânzii în raport de o marjă variabilă a băncii şi dreptul băncii de a modifica dobânda în orice moment, conform deciziei sale.

- art. 4 privind comisionul de acordare de 5% din suma împrumutată.

- art. 5 privind comision de rambursare în avans.

- art. 8.6 în ceea ce priveşte dreptul băncii de a percepe şi a încasa penalităţi, în cazul în care împrumutatul şi împrumutatul solidar nu-şi îndeplinesc obligaţiile de plată, de 8% anual peste dobânda curentă pentru împrumutul restant sau alte sume restante, şi de 8% anual pentru dobânda restantă a căror sume se vor calcula zilnic, începând cu data scadenţei sau cu o altă dată ulterioară scadenţei, conform deciziei băncii, ca şi dreptul băncii de a revizui nivelul penalităţilor în funcţie de politica sa de creditare.

- art. 13.7 în ceea ce priveşte stabilirea pentru cheltuielile efectuate de bancă a unor dobânzi în cuantumul prevăzut de art. 8.6.

A dispus înlăturarea clauzelor sau părţilor de clauze constatate abuzive din contractul de împrumut pentru nevoi personale nr. x din 10 iulie 2008 şi a obligat pârâta să restituie reclamanţilor comisionul de acordare credit. A respins acţiunea în rest, ca neîntemeiată şi a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât reclamanţii cât şi pârâta.

Apelanţii reclamanţi au solicitat schimbarea în parte a hotărârii, în sensul admiterii capetelor de cerere privind stabilizarea cursului valutar şi a capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumelor plătite în baza clauzelor lovite de nulitate absolută, privind dobânda şi dobânda penalizatoare.

În apelul declarat, pârâta C. SA a solicitat schimbarea în parte a sentinţei apelate, cu consecinţa respingerii capătului de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor stipulate la art. 3.2, 4.5, 8.6 şi 13.7 din contract. În motivarea apelului a arătat că perceperea comisionului de acordare s-a făcut pentru a acoperi cheltuieli cu privire la acordarea împrumutului. Comisionul de rambursare anticipată a fost eliminat începând cu data de 17 septembrie 2010, nu a fost niciodată perceput, încât solicitarea reclamanţilor este lipsită de obiect.

Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 598 din 05 martie 2018, a respins ambele apeluri, ca nefondate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-pârâtă C. SA.

Cererea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova iar dosarul a fost trimis pe cale administrativă Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de tribunal, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a art. 95 pct. 1 C. proc. civ. Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.

Instanţa constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, o asemenea competenţă nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel.

Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absenţa unei norme privind competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare" [art. 5 alin. (3) C. proc. civ.].

Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Ploieşti, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului, având în vedere şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în soluţionarea recursului declarat de recurenta-pârâtă C. SA împotriva deciziei nr. 598 din 05 martie 2018, pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Ploieşti.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 septembrie 2018.

Procesat de GGC - GV