Cassation inadmissible for monetary claims under 1,000,000 RON: jurisdiction of Court of Appeals by analogy in absence of statutory provision

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploieşti la data de 25 octombrie 2016, sub nr. x/281/2016, reclamanţii A. şi A. Persoană Fizică Autorizată în contradictoriu cu pârâţii Clubul Sportiv Municipal Ploieşti, Primarul Municipiului Ploieşti, Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Ploieşti Prin Primar şi Consiliul Local Ploieşti, au solicitat obligarea în solidar a acestora la plata către reclamantul A. a sumei de 5.880 RON, reprezentând tranşe aferente lunilor octombrie 2015 - ianuarie 2016, precum şi la plata dobânzii legale de la data exigibilităţii fiecărei tranşe şi până la achitarea efectivă a debitului, precum şi la plata către reclamantul A. PFA a sumei de 19.500 RON, reprezentând tranşe aferente lunilor aprilie (parţial) - septembrie 2016, precum şi la plata dobânzii legale de la data exigibilităţii fiecărei tranşe şi până la achitarea efectivă a debitului, cu cheltuieli de judecată. De asemenea, s-a solicitat şi obligarea la plata sumelor ce vor fi datorate în continuare pentru serviciile prestate până la data încetării contractului.

Judecătoria Ploieşti a pronunţat Sentinţa civilă nr. 2772 din 27 martie 2017 prin care a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Primarul Municipiului Ploieşti, UAT Ploieşti şi Consiliul Local Ploieşti, a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâţii Primarul Municipiului Ploieşti, UAT Ploieşti şi Consiliul Local Ploieşti, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. De asemenea, instanţa a admis, în parte, cererea având ca obiect pretenţii formulată de reclamanţii A. şi A. Persoană Fizică Autorizată în contradictoriu cu pârâtul Clubul Sportiv Municipal Ploieşti, a obligat pârâtul Clubul Sportiv Municipal Ploieşti la plata către reclamantul A. a sumei de 5.880 RON, reprezentând tranşe aferente lunilor octombrie 2015 - ianuarie 2016, precum şi la plata dobânzii legale de la data exigibilităţii fiecărei tranşe şi până la achitarea efectivă a debitului şi a obligat pârâtul Clubul Sportiv Municipal Ploieşti la plata către reclamantul A. PFA a sumei de 19.500 RON, reprezentând tranşe aferente lunilor aprilie (parţial) - septembrie 2016, precum şi la plata dobânzii legale de la data exigibilităţii fiecărei tranşe şi până la achitarea efectivă a debitului. Totodată, instanţa a obligat pârâtul la plata către reclamanţi a sumei de 1.479 RON, reprezentând taxa de timbru şi 700 RON, reprezentând onorariu avocat, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, în termen legal, reclamanţii A. şi A. - PFA, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Tribunalul Prahova, secţia I civilă, prin Decizia civilă nr. 156 din 01 februarie 2018, a admis apelul declarat de apelanţii-reclamanţi A. şi A. - Persoană Fizică Autorizată.

A schimbat în parte sentinţa atacată în sensul că a obligat pârâtul Clubul Sportiv Municipal Ploieşti la plata către reclamant a tranşelor aferente lunilor octombrie 2016 - 30 iunie 2017, conform contractului de prestări servicii încheiat între părţi nr. 19 din 01 februarie 2016 precum şi la plata dobânzii legale aferente calculată de la data exigibilităţii fiecărei tranşe şi până la achitarea efectivă a debitului.

A menţinut în rest dispoziţiile sentinţei atacate.

A luat act că apelantul nu solicită cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurentul-pârât Clubul Sportiv Municipal Ploieşti.

Cererea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova iar dosarul a fost trimis pe cale administrativă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de tribunal, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a art. 95 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.

Instanţa constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, o asemenea competenţă nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel.

Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94 - 97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absenţa unei norme privind competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare" [art. 5 alin. (3) C. proc. civ.].

Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Prahova, secţia I civilă revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Ploieşti, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului, având în vedere şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în soluţionarea recursului declarat de recurentul-pârât Clubul Sportiv Municipal Ploieşti împotriva Deciziei civile nr. 156 din 01 februarie 2018, pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia I civilă.

Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Ploieşti.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 septembrie 2018.

Procesat de GGC - GV