Maritime Insurance Claim: Illegality of Service by Public Notice When Party's Registered Office Is Known

Asupra recursului de faţă;

Prin cererea înregistrată în data de 26 martie 2008 la Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Comercială (în prezent secţia a VI-a Civilă) reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pârâta B., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate, în temeiul art. 111 C. proc. civ., inexistenţa obligaţiei de despăgubire a reclamantei faţă de pârâtă, pentru motivul că la momentul producerii daunei nava "C.." ieşise din zona de navigabilitate prevăzută de poliţa de asigurare, cu cheltuieli de judecată.

La termenul din 26 noiembrie 2008 reclamanta a precizat că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie inexistenţa dreptului pârâtei la despăgubire şi inexistenţa contractului de asigurare, în temeiul art. 111 C. proc. civ., cu cheltuieli de judecată.

Prin cererea formulată în cauză la termenul din 24 martie 2010 reclamanta şi-a completat cererea de chemare în judecată în sensul că a solicitat, în principal, să se constate inexistenţa dreptului pârâtei la acordarea de despăgubiri, având în vedere intervenţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi, în subsidiar - astfel cum s-a formulat în acţiunea introductivă de instanţă, să se constate inexistenţa dreptului pârâtei la despăgubire, faţă de neîndeplinirea obligaţiilor contractuale izvorâte din poliţa încheiată.

De asemenea, la termenul din 24 martie 2010, reclamanta a formulat cerere de chemare în judecată, în calitate de pârâtă şi a altei persoane, respectiv a B., în temeiul art. 57 C. proc. civ., pentru ca hotărârea ce se va pronunţa în cauză să îi fie opozabilă acesteia.

La termenul din 12 decembrie 2012 tribunalul a luat act de schimbarea denumirii reclamantei, din S.C. A. S.A. în S.C. D. S.A.

Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin Sentinţa civilă nr. 1672 din 1 martie 2013, a admis excepţia necompetenţei generale a instanţelor române în soluţionarea cauzei şi, în consecinţă, a respins cererea reclamantei ca nefiind de competenţa instanţelor române.

Împotriva acestei sentinţe civile reclamanta S.C. D. S.A. a declarat apel, solicitând anularea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei, pentru continuarea judecăţii pe fond la aceeaşi instanţă.

Prin Decizia civilă nr. 186 din 20 martie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a a admis apelul declarat de apelanta S.C. D. S.A., a anulat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin Sentinţa civilă nr. 6212 din 10 decembrie 2014, a admis acţiunea precizată formulată de reclamanta S.C. D. S.A.; a constatat că pârâtele nu mai au dreptul să primească despăgubiri, având în vedere nerespectarea de către acestea a obligaţiilor contractuale asumate prin poliţa de asigurare CASCOAFM nr. x şi a luat act că reclamanta va solicita cheltuieli pe cale separată.

În argumentarea acestei soluţii prima instanţă a reţinut, în esenţă, că între reclamanta S.C. D. S.A. (fosta A.) şi societăţile pârâte, s-au derulat raporturi contractuale decurgând din poliţa de asigurare maritima tip E. nr. x valabilă între 9 aprilie 2007 şi 8 aprilie 2008, poliţă ce a fost încheiată între absenţi, prin intermediul corespondentei electronice.

La data de 19 iunie 2007, reclamanta a fost notificată că nava "C." are infiltraţii de apă în compartimentul maşinii, poziţia navei la acel moment fiind în nordul insulei Socotra, în Oceanul Indian, situaţie ce a condus la scufundarea navei.

În acest sens, reclamanta a deschis un dosar de dauna aferent acestui risc produs la data de 19 iunie 2007.

Instanţa de fond a reţinut că în raport de dispoziţiile art. 111 C. proc. civ. şi ale art. 3 alin. (2), art. 7 alin. (1) şi (2), art. 8 din Decretul nr. 167/1958 şi faptul că dauna a fost adusă la cunoştinţa A. la data de 19 iunie 2007, înseamnă ca de la această dată a început sa curgă termenul de prescripţie. Astfel, termenul de 2 ani, a început să curgă la data anterior menţionată şi s-a împlinit la data de 19 iunie 2009.

De aceea, începând cu data de 19 iunie 2009 tribunalul a apreciat că asiguratul nu mai are posibilitatea de a se despăgubi, dreptul asiguratului fiind prescris.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin Decizia civilă nr. 303 din 8 februarie 2018, a respins excepţia tardivităţii cererii de repunere în termen ca nefondată; a respins cererea de repunere în termen ca rămasă fără obiect; a respins excepţia tardivităţii căii de atac ca nefondată; a admis apelul formulat de apelanta - pârâtă B., împotriva Sentinţei civile nr. 6212 din 10 decembrie 2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă; a anulat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare.

În argumentarea acestei decizii, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că citarea B., s-a dispus prin Ministerul Justiţiei şi într-un final procedura de citare s-a realizat printr-o firmă de curierat şi afişare la uşa instanţei, iar comunicarea sentinţei către B. a fost realizată prin afişare la sediul instanţei şi sediul ales anterior la societatea de avocaţi anunţând, din nou, la data de 18 august 2015 încetarea mandatului şi inexistenţa sediului ales la adresa cabinetului.

La data de 31 martie 2016 aceeaşi societate avocaţi, indicând calitatea de reprezentant convenţional pentru această parte, a solicitat studierea dosarului, pentru ca la data de 15 aprilie 2016 să se declare apel şi să se solicite repunerea în termenul de declararea apelului.

În soluţionarea cererii de repunere în termen a apelului, a tardivităţii acesteia, a tardivităţi apelului şi a motivelor de apel care privesc procedura de citare, instanţa de apel a observat că statuările instanţei cuprinse în încheierea de şedinţă din data de 1 octombrie 2014 privind lipsa de procedură şi încetarea mandatului au intrat în puterea de lucru judecat, în lipsa contestării acestor aspecte.

S-a constatat că în speţă hotărârea nefiind comunicată în mod legal, consecinţa este aceea că termenul de apel nu a început să curgă, la fel nici termenul pentru repunerea în termen, iar o astfel de solicitare este lipsită de obiect.

Faptul că o cale de atac putea fi promovată în condiţiile art. 69 alin. (2) C. proc. civ., nu poate duce la o altă concluzie, acesta este o posibilitate acordată de lege pentru parte în lipsa unui mandat, dar având ca premisă evitarea irosirii unui drept supus unui termen şi care s-ar pierde prin neexercitarea sa în perioada prevăzută de lege. Or, cât timp termenul nu a început să scurgă faptul că fostul reprezentant convenţional nu a efectuat acest act, apărarea este indiferentă în economia cauzei.

Instanţa de apel a apreciat că nu se poate accepta nici susţinerea privind lipsa vătămării, or echivalarea actului comunicării cu alte acte procedurale efectuate de fostul mandatar.

Astfel, s-a reţinut că cererea din data de 18 august 2015 prin care se anunţa (din nou) încetarea mandatului şi inexistenţa sediului ales la adresa cabinetului şi solicitarea de studiere a dosarului din data de 31 martie 2016 nu se încadrează în cazurile de echipolenţă prevăzute de lege (art. 102 alin. (2), art. 284 alin. (2) şi (3) C. proc. civ.), ştiut fiind că acestea sunt de strictă interpretare şi nu pot fi extinse prin analogie. La fel şi faptul că partea face apel prin acelaşi reprezentant convenţional.

Cât priveşte vătămarea, în mod evident, necitarea părţii, a însemnat împiedicarea acesteia de a lua cunoştinţă de termenul la care soluţionarea cauzei s-a realizat şi necunoaşterea în termen a hotărârii.

Instanţa de apel a reţinut că potrivit art. 85 C. proc. civ., judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, afară numai dacă legea nu dispune altfel. Or, o procedură necorespunzătoare, fără a se dovedi comunicarea efectivă a citaţiei pentru termenul la care s-a realizat judecarea, fără acoperirea procedurii de citare prin modalităţile prevăzute de lege nu poate duce decât la concluzia inexistenţei citării şi pe cale de consecinţă la anularea actului, vătămarea existând şi neputând fi înlăturată altfel.

Cât priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a celui de-al doilea intimat s-a reţinut că acest aspect a fost calificat de către instanţa de apel ca ţinând de fondul raporturilor juridice, urmând a se analiza în rejudecare, la fel ca şi aspectele invocate de către apelantă privind inadmisibilitatea, litispendenţă, întreruperea prescripţiei, dacă este cazul.

Împotriva acestei decizii, reclamanta S.C. D. S.A. a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 şi pct. 9 C. proc. civ.

În argumentarea motivelor de recurs invocate, după o prezentare a parcursului judiciar al cauzei şi a unor fragmente din considerentele deciziei recurate, recurenta-reclamantă a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel a reţinut, cu încălcarea/aplicarea greşită a legii, că B. nu ar fi fost legal citată în faţa Tribunalului Bucureşti pentru termenul de judecată din data de 10 decembrie 2014 în Dosarul nr. x/2008.

Or, susţine recurenta-reclamantă, în faza procesuală de rejudecare a fondului, pentru termenul de judecată din data de 10 decembrie 2014 Tribunalul Bucureşti a procedat la citarea B. în aceeaşi manieră în care anterior Curtea de Apel Bucureşti, investită cu soluţionarea apelului împotriva Sentinţei civile nr. 1672 din 1 martie 2013, a reţinut ca fiind legală procedura de citare a B. în respectiva fază procedurală, respectiv prin citarea printr-o firmă de curierat şi prin afişare la uşa instanţei.

Astfel, susţine recurenta - reclamantă, prin hotărârea atacată, instanţa de apel a considerat în mod greşit că B. nu ar fi fost legal citată pentru termenul de judecată din data de 10 decembrie 2014 în faţa Tribunalului Bucureşti pe motiv că citarea s-ar fi făcut printr-o firmă de curierat.

Recurenta-reclamantă susţine că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii, întrucât mecanismul de citare aplicat de către Curtea de Apel Bucureşti în ceea ce o priveşte pe intimata B. este considerat valid, dar acelaşi mecanism de citare considerat neprocedural de aceeaşi instanţă în privinţa B.

Recurenta-reclamantă consideră că instanţa de apel a reţinut, cu încălcarea/aplicarea greşită a legii, că reprezentantul convenţional SCA F., care a formulat alea de atac a apelului pentru B., nu ar fi luat cunoştinţă în mod valid de Sentinţa civilă nr. 6212/2014 pronunţată în Dosarul nr. x/2008.

După redarea unor fragmente din considerentele deciziei recurate, recurenta-reclamantă susţine că Sentinţa civilă nr. 6212 din 10 decembrie 2014 a fost comunicată către B. în mod valabil la data de 5 august 2015 prin afişare la uşa instanţei, prin urmare formularea căii de atac a apelului la data de 18 aprilie 2016 este tardivă.

Totodată, recurenta-reclamantă susţine că din înscrisurile depuse la dosar rezultă că acelaşi reprezentant convenţional al B., SCA F., a luat cunoştinţă de conţinutul hotărârii atacate la data de 18 august 2015, în cuprinsul căreia a menţionat în mod expres faptul că"restituie Sentinţa civilă nr. 6212/2014 redactată în Dosarul nr. x/2008", aspect care confirmă pe deplin faptul că, la data de 18 august 2015, actualul reprezentant convenţional al B. luase cunoştinţă de Sentinţa civilă nr. 6212/2014.

Pentru aceste motive recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii ca tardivă a cererii de repunere în termenul de apel formulată pentru B., admiterea excepţiei tardivităţii apelului declarat de către B. şi pe cale de consecinţă respingerea apelului ca fiind tardiv formulat.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata-pârâtă B. a solicitat respingerea recursului.

Înalta Curte, analizând decizia prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, reţine caracterul nefondat al recursului pentru următoarele considerente:

Precizare prealabilă. Deşi recurenta a invocat ca şi motiv de recurs punctul 6 al art. 304 C. proc. civ., din sinteza argumentelor prezentate se constată că nu au fost dezvoltate critici ce ar putea fi încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de punctul 6 al art. 304 C. proc. civ. şi se apreciază că acesta a fost indicat formal, motiv pentru care instanţa nu poate proceda la analiza lui.

Totodată, în conformitate cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ. critica recurentei-reclamante potrivit căreia hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii, va fi încadrată în punctul 7 al art. 304 C. proc. civ.

Potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ. modificarea unei hotărâri se poate cere "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii".

Susţinerea recurentei-reclamante potrivit căreia hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii întrucât mecanismul de citare aplicat de către Curtea de Apel Bucureşti în ceea ce o priveşte pe intimata B. este considerat valid, dar acelaşi mecanism de citare considerat neprocedural de aceeaşi instanţă în privinţa B., nu poate fi subsumat unei presupuse contradictorialităţi a considerentelor deciziei recurate.

Astfel, câtă vreme nu s-a demonstrat că există contradicţie între considerente şi dispozitiv sau că au fost reţinute motive care nu au legătură cu pricina, criticile privind presupusa contradictorialitate nu sprijină motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Distinct de această concluzie, se constată că soluţia este motivată cu respectarea dispoziţiilor art. 261 alin. (5) C. proc. civ., astfel că nu există temei pentru atragerea efectelor motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Motivul prevăzut de art. 304 (9) C. proc. civ. vizează lipsa temeiului legal al hotărârii criticate sau aplicarea greşită a legii.

Din perspectiva acestui motiv de recurs, recurenta-reclamantă, deşi nu a indicat, în concret, care sunt dispoziţiile legale ce au fost încălcate de către instanţa de apel, în argumentarea recursului a criticat modul în care instanţa de apel a analizat îndeplinirea procedurii de citare a pârâtei B. pentru termenul din data de 10 decembrie 2014 când s-a pronunţat sentinţa apelată şi modul în care s-a comunicat sentinţa.

Criticile recurentei-reclamante vor fi înlăturate.

Analizând cu prioritate motivul de recurs ce vizează regularitatea declarării apelului, se constată că susţinerile recurentei-reclamante în sensul că Sentinţa civilă nr. 6212 din 10 decembrie 2014 a fost comunicată către B. în mod valabil la data de 5 august 2015 prin afişare la uşa instanţei şi că formularea căii de atac a apelului la data de 18 aprilie 2016 este tardivă, vor fi înlăturate.

Potrivit dispoziţiilor art. 284 alin. (1) C. proc. civ. termenul de apel curge de la comunicarea hotărârii.

În condiţiile în care termenul de declarare a unei căi de atac, prevăzut de lege este condiţionat de comunicarea hotărârii, precum în prezenta cauză, necomunicarea în condiţii legale a hotărârii blochează însăşi curgerea termenului prevăzut de lege pentru respectiva cale de atac, astfel că "durata termenului de exercitare a căii de atac" nu mai intră în discuţie, fiind irelevantă din punct de vedere juridic.

În speţă, comunicarea hotărârii instanţei de fond trebuia să se facă la sediul B., ce era cunoscut şi nu prin afişare la uşa instanţei.

Astfel încât, se apreciază că în mod corect instanţa de apel a reţinut că în speţă hotărârea nefiind comunicată în mod legal, consecinţa este aceea că termenul de apel nu a început să curgă.

Totodată, susţinerile recurentei-reclamante privind luarea la cunoştinţă de conţinutul hotărârii atacate de către reprezentantul convenţional al B., SCA F., vor fi înlăturate.

Aşa cum corect a reţinut şi instanţa de apel, prin cererea din data de 18 august 2015 reprezentantul legal SCA F. a anunţat încetarea mandatului şi inexistenţa sediului ales la adresa cabinetului. În aceste condiţii, comunicarea sentinţei primei instanţe la sediul apărătorului, al cărui mandat fusese retras şi anunţat în termenul procedural, este nelegală, cu consecinţa faptului că termenul de apel nu a început să curgă.

Comunicarea realizată în aceste condiţii nu se încadrează în cazurile de echipolenţă prevăzute de lege (art. 102 alin. (2), art. 284 alin. (2) şi (3) C. proc. civ.) dispoziţii ce sunt de strictă interpretare şi nu pot fi extinse prin analogie, chiar dacă apelul a fost făcut prin acelaşi reprezentant legal.

Analizând motivul de recurs ce vizează modul în care instanţa de apel a apreciat asupra legalităţii citării pârâtei B. pentru termenul la care s-a pronunţat sentinţa apelată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:

Regulile privind comunicarea actelor de procedură sunt de strictă interpretare, iar îndeplinirea procedurii nu se poate realiza decât în condiţiile prevăzute de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 85 C. proc. civ., judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, afară numai dacă legea nu dispune altfel.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată în temeiul dispoziţiilor legale aplicabile speţei, cu respectarea, aplicarea şi interpretarea corectă a normelor legale incidente în cauză şi analizând cu rigurozitate condiţiile impuse de art. 87 pct. 8, art. 1141 alin. (4), art. 85 C. proc. civ. a statuat în mod corect că instanţa de fond a soluţionat procesul fără ca pârâta B. să fie legal citată.

Totodată, se reţine că procedura de citare nu se putea realiza conform art. 95 C. proc. civ., întrucât din dispoziţia cuprinsă în articolul menţionat, precum şi din principiile generale aplicabile în materie, reiese că procedura citării prin publicitate are caracter de excepţie, ea fiind justificată de neputinţa în care se afla reclamantul în ceea ce priveşte aflarea domiciliului părţii adverse.

Or, în speţă, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de apel, acest text de lege nu este aplicabil, câtă vreme sediul apelantei era cunoscut, procedura de citare trebuia efectuată nu prin afişare la uşa instanţei, ci prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

Pentru termenul din 10 decembrie 2014, când cauza a rămas în pronunţare, Tribunalul Bucureşti a dispus citarea pârâtei B., al cărui sediu era cunoscut, printr-o firmă de curierat, dar şi prin afişare, ca urmare a anunţării retragerii mandatului acordat apărătorului. Procedura nu a fost realizată prin firma de curierat, expedierea citaţiei în această modalitate, nefiind realizată. La pagina 17 din dosarul tribunalului se află recipisa în care se menţionează că expedierea nu a fost asigurată şi se returnează. În acest context, pentru termenul de judecată respectiv procedura de citare prin afişare nefiind legală în condiţiile în care sediul pârâtei era cunoscut, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 95 C. proc. civ. de la 1865.

Astfel, fiind încălcate dispoziţiile art. 85 C. proc. civ. de la 1865, nulitatea procedurii de citare atrage nulitatea hotărârii pronunţate, în mod corect a apreciat instanţa de apel că se impune anularea sentinţei şi trimiterea cauzei pentru rejudecare.

Pentru aceste motive, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. D. S.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. D. S.A. împotriva Deciziei civile nr. 303 din 8 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 iunie 2018.

Procesat de GGC - MM