Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2698/2018 AI generated

Supreme court's lack of first-instance civil jurisdiction over declaratory action for non-existence of archival judicial entry

Case Number Decizia nr. 2698/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the plaintiff's request for a finding of non-existence regarding a specific judicial entry, declaring its lack of material jurisdiction and referring the case to the Bucharest Court of Appeal for resolution by the first-instance civil court. The dispute centered on a civil action for declaratory relief (constatare) seeking to establish that a 1941 judicial decision recorded in the supreme court's registers did not exist in original form and produced no legal effects, challenging the state's archival records. Relying on Articles 97(1) and 95(1) of the Civil Procedure Code, the court determined that it only hears appeals from appellate courts or specific statutory matters, and not original civil claims, which fall under the general jurisdiction of the court of appeal; it further applied Article 107(1) to identify the Bucharest Court of Appeal as the competent forum based on the defendant's domicile.

Legislator headnote

AI generated

art. 494 C. proc. civ, art. 97 pct. 1 C. proc. civ, art. 95 pct. 1 C. proc. civ, art. 107 alin. (1) C. proc. civ, art. 132 alin. (3) C. proc. civ; Supreme court's lack of first-instance civil jurisdiction over declaratory action for non-existence of archival judicial entry: The dispute centered on a civil action for declaratory relief (constatare) seeking to establish that a 1941 judicial decision recorded in the supreme court's registers did not exist in original form and produced no legal effects, challenging the state's archival records. Relying on Articles 97(1) and 95(1) of the Civil Procedure Code, the court determined that it only hears appeals from appellate courts or specific statutory matters, and not original civil claims, which fall under the general jurisdiction of the court of appeal; it further applied Article 107(1) to identify the Bucharest Court of Appeal as the competent forum based on the defendant's domicile.

Keywords

AI generated
lack of jurisdiction article of civil procedure civil register declaratory decision matter in dispute e-justice

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

Procedural rule explicitly cited in the dispositive to authorize the admission of the exception of material incompetence and the referral of the case to the competent court.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 8 martie 2018, reclamantul A. a formulat, în contradictoriu cu Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, acţiune în constatare prin care a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate inexistenta înscrisului "Deciziunea nr. 1 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Colegiul Prezidenţial în Dosar no. 1 la Noemvrie 1941", în înregistrările Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu prevederile legale;

• inexistenţa în forma originală a înscrisului "Deciziunea nr. 1 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Colegiul Prezidenţial în Dosar no. 1 la data de 26 Noemvrie 1941", în conformitate cu prevederile legale;

• inexistenţa efectelor juridice produse de înscrisul "Deciziunea nr. 1 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Colegiul Prezidenţial în Dosar no. 1 la data de 26 Noemvrie 1941", în conformitate cu prevederile legale.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege."

Aşadar, prima teză a acestui text a atribuit instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel.

A doua teză a art. 97 pct. 1 C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secţiilor Înaltei Curţi (cu titlu de exemplu, în caz de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale sau de soluţionare a unor cereri de revizuire pentru contrarietate de hotărâri) -, în care Înaltei Curţi îi revine competenţa de a soluţiona recursuri, constituită fie în complet al unei Secţii, fie în Completul de 5 Judecători.

Conform art. 95 pct. 1 C. proc. civ., tribunalele judecă în primă instanţă, toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe.

În speţă, reclamantul a învestit instanţa cu o cerere având ca obiect acţiune în constatare, întemeiată pe dispoziţiile art. 35, 92 şi urm. din Noul C. proc. civ. şi art. 119, 121, 122, 125 din vechiul C. proc. civ.

În raport cu dispoziţiilor legale menţionate anterior, dispoziţii care exclud competenţa instanţei supreme de a soluţiona cauze în primă instanţă, se constată că în speţă competenţa materială de soluţionare a cererii reclamantului revine tribunalului.

În ceea ce priveşte instanţa în favoarea căreia competenţa urmează a fi declinată, se cuvin a fi reţinute dispoziţiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul.

Având în vedere considerentele arătate, precum şi faptul că sediul pârâtului este în Bucureşti, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., va admite excepţia necompetenţei sale materiale şi va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, privind soluţionarea cererii formulate de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE.

Trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 iunie 2018.

Procesat de GGC - MM