Exclusive Supreme Court jurisdiction limited to appeals against Court of Appeal decisions under Art. 97(1) CPC

Prin sentinţa civilă nr. 8964 din 11 august 2017, Judecătoria sectorului 3 Bucureşti a admis cererea reclamantei şi a emis Ordinul de protecţie cu caracter provizoriu, prin care, pe o durată de 6 luni de la data emiterii a dispus referitor Ia evacuarea pârâtului din locuinţa comuna, obligarea acestuia de a păstra o distanţă minimă faţă de reclamantă, de locuinţa şi de locul de muncă al acesteia, interzicerea de a se deplasa în apropierea casei părinţilor reclamantei şi a oricărui contact cu reclamanta, inclusiv telefonic, etc.

Tribunalul Bucureşti, secţia a Ill-a civilă, prin decizia nr. 2894/A din 20 septembrie 2017, a admis apelul declarat de pârât împotriva sentinţei pronunţate de judecătorie, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a respins în totalitate cererea de chemare în judecată.

Împotriva acestei din urmă decizii, reclamanta A. a declarat recurs, înregistrat la Tribunalul Bucureşti la data de 22 septembrie 2017.

Prin decizia nr. 49 din 12 februarie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă si pentru cauze cu minori şi de familie, a admis excepţia necompetenţei materiale. A declinat competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În adoptarea soluţiei, instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 96, art. 97 şi art. 483 C. proc. civ., precum şi decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2017.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 12 martie 2018.

Prin rezoluţia din 13 martie 2018, s-a fixat termen la 21 martie 2018, în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei de necompetenţă, pe care o va admite, m considerarea următoarelor argumente:

Soluţia de declinare a competenţei pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, cu referire la dispoziţiile art. 97 pct. 1 şi art. 483 alin. (3) şi (4) C. proc. civ., precum şi la decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2017, nu poate învesti legal instanţa supremă.

În ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea în cauză a dispoziţiilor C. proc. civ., în conformitate cu art. 97 din cod, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă:

"1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa".

Din norma de competenţă citată rezuită în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât cele ale curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratîone materiae a instanţei supreme.

Înseamnă deci că instanţa supremă are competenţă de drept comun în materia recursurilor doar cu privire la deciziile curţilor de apel, pentru hotăi'arile altor instanţe fiind necesară o prevedere expresă a legii, aptă să atragă judecata în recurs de către instanţa supremă.

Prin urmare, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că înalta Curte este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, ar echivala cu nesocotirea conţinutului expres al normei şl cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a acesteia, ajungându-se la crearea unei reguli noi de competenţă, prin adăugare la lege. Or, potrivit art. 122 C. proc. civ.:

"Reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Dispoziţiile art. 483 alin. (3) şi (4) C. proc. civ., invocate de asemenea, în decizia de declinare, nu sunt nici ele în măsură să fundamenteze soluţia curţii de apel şi legala învestire a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile ", fiind vorba aşadar de reglementarea obiectului şi scopului recursului.

Această verificare a legalităţii se realizează însă, în cazurile în care instanţa supremă este competentă potrivit legii, adică potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Conform art. 483 alin. (4) C. proc. civ., aceeaşi verificare a conformităţii cu legea a hotărârii atacate o realizează, şi celelalte instanţe (tribunalele, curţile de apel), atunci când judecă în materia recursului (art. 95 pct. 3, art. 96 pct. 3 C. proc. civ.).

Cum în speţă, acţiunea a învestit în primă instanţă judecătoria, iar soluţionarea în apel a cauzei a realizat-o tribunalul, rezultă că nu este incidenţă norma art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care reglementează competenţa în materia recursului a instanţei supreme.

Aceasta întrucât, pe de o parte, nu este supusă cenzurii o decizie a curţii de apel şi, pe de altă parte, nu este vorba despre un caz prevăzut de lege (cu privire la alte hotărâri ale instanţelor), care să atragă competenţa de judecată în recurs a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

O altfel de interpretare care să atribuie competenţa de drept comun a instanţei supreme în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna, în realitate, crearea pe cale jurisprudenţială, a unei norme noi de competenţă, în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale (conform art. 126 alin. (2) din Constituţie " competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege").

În ceea ce priveşte trimiterea la efecteie deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale, invocate prin decizia de declinare, se constată că acestea nu pot fi primite, având în vedere că obiectul controlului de constituţionalitate a fost reprezentat de dispoziţia iegală constatată ca fiind contrară Constituţiei a absenţei accesului la recurs în litigiile vizând cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv, aitele decât litigiile după materie, indicate în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

În acest context, neexistând o legală învestire a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, judecata cauzei va fi decimată către Curtea de Apel Bucureşti, căreia îi aparţine competenţas ca instanţă ierarhic superioară celei care a pronunţat decizia în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 2894/A din 20 septembrie 2017 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 martie 2018.