Supreme Court declinates jurisdiction over appeal against appellate decision reversing forced execution

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 1793 din 23.06.2017, pronunţată de Judecătoria Drobeta Tumu Severin, s-a admis acţiunea formulată de contestatoarea A. S.A, în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.R.L, s-a dispus întoarcerea executării silite şi a fost obligată intimata ia plata sumei de 13.500 RON către reclamanta-contestatoare, reprezentând cheltuieli de judecată ca urmare a reducerii acestora prin sentinţa civilă nr. 3347 din 05.11.2034 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin şi efectuate în Dosarul de executare nr. x/E/2014 al BEJ C. A fost obligată intimata la 58 RON cheltuieli de judecată către con testatoare.

Apelul declarat de intimata S.C. B. S.R.L. împotriva acestei sentinţe a fost respins de Tribunalul Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 318 din data de 14 noiembrie 2017.

Împotriva acestei din urmă decizii, pârâta S.C. B. S.R.L. a declarat recurs, înregistrat la Tribunalul Mehedinţi la data de 15 ianuarie 2018.

Tribunalul Mehedinţi a înaintat, la data de 22 ianuarie 2018, cererea de recurs, împreună cu dosarul, spre soluţionare, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 29.01.2018.

Prin rezoluţia din 31.01.2018, s-a fixat termen la 20 martie 2018, în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei de necompeienţă, pe care o va admite, în considerarea următoarelor argumente:

Decizia supusă recursului a fost pronunţată de tribunal în apel într-un litigiu având ca obiect întoarcere executare, a cărui competenţă de soluţionare aparţine în primă instanţă, potrivit art. 651 alin. (3) din C. proc. civ., judecătoriei.

În ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea în cauză a dispoziţiilor C. proc. civ., în conformitate cu art. 97 din cod, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă:

"1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa".

Din norma de competenţă citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materîae a instanţei supreme.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 din C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, ar echivala cu nesocotirea conţinutului expres al normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a acesteia, ajungându-se la crearea unei reguli noi de competenţă, prin adăugare la lege. Or, potrivit art. 122 C. proc. civ.:

"Reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Nici art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., normă ce reglementează natura şi scopul căii extraordinare de atac în cadrul căreia se realizează controlul de legalitate, nu poate conduce la o altă interpretare, a unei competenţe de drept comun în materia recursului, care ar aparţine instanţei supreme.

Astfel, potrivit textului menţionat, "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Rezultă că norma art. 483 alin. (3) din C. proc. civ. are ca obiect de reglementare natura şi scopul recursului, cale extraordinară de atac în cadrul căreia se realizează controlul de legalitate.

În acest context, neexistând o legală învestire a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, judecata cauzei va fi declinată către Curtea de Apel Craiova, căreia îi aparţine competenţa, ca instanţă ierarhic superioară celei care a pronunţat decizia în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de pârâta S.C, B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 318 din data de 14 noiembrie 2017 a Tribunalului Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în favoarea Curţii de Apel Craiova.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 martie 2018.