Supreme Court competence limited to appeals against Court of Appeal decisions, excluding tribunal appeals in civil cases

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 8 din 4 ianuarie 2017, Judecătoria Sibiu a admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive a intimatei Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu, invocată prin întâmpinare. A admis excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de către pârâta S.C. A. S.A.. A respins acţiunea formulată de către reclamanţii B. şi C., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice şi pârâta S.C. A. S.A.. A respins acţiunea formulată de către reclamanţii B. şi C. în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publcie Sibiu, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesual pasivă.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii C. şi B., calea de atac fiind înregistrată pe rolul Tribunalul Sibiu, secţia I civilă, la data de 14 aprilie 2017, sub nr. x/306/2016.

Prin decizia civilă nr. 612 din 22 iunie 2017, Tribunalul Sibiu, secţia I civilă, a respins apelul declarat de apelanţii B. şi C. împotriva sentinţei civile nr. 8/2017 a Judecătoriei Sibiu, pe care a păstrat-o.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii C. şi B., calea de atac fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba lulia, secţia l civilă, la data de 4 septembrie 2017, sub nr. x/306/2016.

Prin decizia civilă nr. 166 din 21 noiembrie 2017, Curtea de Apel Alba lulia, secţia I civilă, a declinat în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie competenţa de soluţionare a recursului declarat de reclamanţii B. şi C. împotriva deciziei civile nr. 612 din 22 iunie 2017, pronunţată de Tribunalul Sibiu.

La data de 15 ianuarie 20 î 8, Curtea de Apel Alba lulia, secţia I civilă, a înaintat cererea de recurs, împreună cu dosarul, spre soluţionare, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în vederea soluţionării căii de atac.

Cauza, a fost repartizată, aleatoriu, spre soluţionare, Completului C12NCPC.

Prin rezoluţia completului din data de 23 ianuarie 2018, s-a fixat termen de judecată la 16 martie 2018, în vederea discutării competenţei materiale a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului.

La acest termen de judecată, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţeî materiale în soluţionarea căii de atac formulate.

Examinând competenţa materială de soluţionare a cererii de recurs, conform dispoziţiilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

În cauză, decizia supusă recursului a fost pronunţată la data de 22 iunie 2017 de către tribunal în apel, într-un litigiu având ea obiect pretenţii cu o valoare mai mică de 200.000 lei, respectiv 7.460.750 ROL (înregistrat pe rolul Judecătoriei Sibiu la data de 01.07.2016).

Potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. l C. proc. civ., "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege ", ceea ce înseamnă că instanţa supremă are competenţă de drept comun în materia recursurilor doar cu privire ia deciziiie curţilor de apel, pentru hotărârile altor instanţe fiind necesară o prevedere expresă a legii, aptă să atragă judecata în recurs de către instanţa supremă.

Art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.

Pornind de Ia această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu este prevăzută în mod expres competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel.

De asemenea, o asemenea competenţă nu este prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel, ţinând cont de faptul că, în conformitate cu art. 96 pct. 3 C. proc. civ., curţile de apel judecă recursuri doar " în cazurile anume prevăzute de lege".

Astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., care prevăd că "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile ", norma în cauză are în vedere reglementarea obiectului şi scopului recursului.

Această verificare a legalităţii se realizează, însă, în cazurile în care instanţa supremă este competentă potrivit legii, adică conform art. 97 pct. l C. proc. civ.

Potrivit art. 483 alin. (4) C. proc. civ., aceeaşi verificare a conformităţii cu legea a hotărârii atacate o realizează şi celelalte instanţe (tribunalele, curţile de apel), atunci când judecă în materia recursului (art. 95 pct. 3, art. 96 pct. 3 C. proc. civ.).

Cum, în speţă, reclamanţii au învestit, în primă instanţă judecătoria, iar soluţionarea în apel a cauzei a realizat-o tribunalul, rezultă că nu este incidenţă norma art. 97 pct. l C. proc. civ., care reglementează competenţa în materia recursului a instanţei supreme.

Aceasta întrucât nu este supusă cenzurii o decizie a curţii de apel şi nu este vorba despre un caz prevăzut de lege (cu privire la alte hotărâri ale instanţelor), care să atragă competenţa de judecată în recurs a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

O altfel de interpretare care să atribuie competenţa de drept comun a instanţei supreme în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna, în realitate, crearea pe cale jurisprudenţială, a unei norme noi de competenţă, în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale (conform art. 126 alin. (2) din Constituţie " competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege") şi cu cele ale art. 122 C. proc. civ. ("reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod").

Înalta Curte mai reţine că decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2017 nu este incidenţă cauzei, având în vedere data publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial (nr. 582 din 20 iulie 2017) raportat la dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie, care consacră principiul producerii efectelor general obligatorii pentru viitor (ulterior publicării în Monitorul Oficial).

Astfel fiind, soluţia de trimitere a dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea recursului, în considerarea unei decizii a instanţei de contencios constituţional neaplicabile cauzei, este lipsită de temei legal.

Pentru considerentele expuse, înalta Curte constată că nu este legal învestită, astfel că, văzând dispoziţiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ., va declina competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia, ca instanţă ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea în apel, respectiv Tribunalul Sibiu, secţia l civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurenţii-reclamanţi C. şi B. împotriva deciziei nr. 612 din data de 22 iunie 2017, pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia I civilă, în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 martie 2018.