Irrevocability of appellate decisions issued in annulment proceedings bars further appeal under civil procedure law

Prin decizia nr. 410 din data de 3 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a respins, ca nedondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 372 din 3 octombrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosar nr. x/2/2016, în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.R.L.

împotriva acestei decişii a declarat recurs contestatorul'A.

La termenul de judecată de la 15 martie 2018, recurentul a depus o cerere prin care a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 158 alin. (2) C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 105, 159, 255, 261, 304 alin. (1) C. proc. civ., iar Înalta Curte, a reţinut cauza în pronunţare pe cererea formulată de recurent şi pe excepţia de inadrnisibilitate a recursului.

Cu privire la cererea de sesizarea a Curţii Constituţionale formulată de recurentul reclamant, se constată că aceasta este inadmisibilă şi va fi respinsă în consecinţă.

Astfel, prin cererea depusă la data de 15 martie 2018, recurentul a invocat în baza art. 29 din Legea nr. 47/1992, art. 6 şi 13 CEDO, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 158 alin. (2) C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 105, 159, 255, 261, 304 alin. (1) C. proc. civ.

în susţinerea cererii a arătat că a invocat excepţia în cadrul recursului " datorită inadmisibilităţii aparente a recursului declarat împotriva încheierii de stabilire a competenţei instanţei pronunţată conform dispoziţiilor legale " . Mai arată că " nu este impusă de legiuitor declararea recursului împotriva încheierii de stabilire a competenţei instanţei conform dispoziţiilor art. 158 alin. (1) şi 1591 alin. (4) C. proc. civ. doar concomitent cu fondul legal, deoarece încheierea de stabilire a competenţei instanţei nu are legătură cu judecarea pe fond a cauzei... ". "Articolele C. proc. civ. invocate ca fiind neconstituţionale instituie reguli de soluţionare a recursului, fază în care se află şi această pricină, despre care afirm ca îmi anulează dreptul legal şi constituţional de judecare a recursului aparent inadmisibil dar admisibil conform textelor legale în forma edictată de legiutor pe care le consider neconstituţionale în cazul blocării judecării recursului...".

Sediul materiei pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 146 lit. d) din Constituţia României şi art. 29-33 din Legea nr. 47/1992.

Excepţia de neconstituţionalitate constituie modalitatea procesuală prin care se sesizează Curtea Constituţională asupra neconcordantelor existente între unele dispoziţii legale aplicabile în cauza dedusă judecăţii şi dispoziţiile Constituţiei.

Se reţine că art. 21 din Constituţia României statuează:

"(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. (2) Nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept. (3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. (4) Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite".

Art. 6 CEDO arata; "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public/.../".

Prin cererea formulată de petent în cadrul prezentului recurs deşi sunt invocate anumite articole din C. proc. civ., nu se arată în raport de care dispoziţii din Constituţie sunt considerate neconstituţionale, pentru a se putea proceda Ia verificarea controlului de neconsîituţionalitate.

Pe de altă parte, recursul priveşte o decizie pronunţată în cadrul unei contestaţii în anulare formulată împotriva unei decizii date recurs prin care s-a evocat fondul, deci, nu priveşte o încheiere prin care s-a stabilit competenţa instanţei de judecată, aspect ia care face referire petentul în cererea sa.

Astfel, pentru motivele arătate, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulate de petent în cadrul recursului va fi respinsă, ca inadmisibilă.

înalta Curte, în prealabil analizei motivelor de recurs, constată că acesta nu este admisibil, urmând a fi respins ca atare în considerarea argumentelor ce succed.

Prin dispoziţiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile iegii procesual civile, aceeaşi pentru subiecţii de drept aflaţi în situaţii identice.

Aceleaşi exigenţe exciud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

Din dispoziţiile C. proc. civ. rezultă că, între aite condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este şi cea privind existenţa unei hotărâri determinate ca atare de lege ca fiind susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Or, în speţă, hotărârea împotriva căreia s-a exercitat calea de atac a recursului este decizia civilă nr. 410 din daîa de 3 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a Vll-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin care s-a respins contestaţia în anulare formulată împotriva deciziei civile nr. 372 din 3 octombrie 2036, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosar nr. x/2/2016.

Potrivit art. 320 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea dată în contestaţie este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată.

Se reţine că hotărârea atacată cu contestaţie în anulare, respectiv decizia civilă nr. 410 din data de 3 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a Vll-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, este o decizie irevocabilă, întrucât a fost pronunţată într-o contestaţie în anulare formulată împotriva unei decizii pronunţată în recurs, fiind deci, în raport de dispoziţiile art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ., nesusceptibilă de a fi recurată.

Astfel, decizia pronunţată în soluţionarea contestaţiei în anulare fiind irevocabiiă, nu mai poate fi atacată cu recurs, motiv pentru care declarând recurs împotriva respectivei decizii, contestatorul nu s-a conformat unei condiţii specifice de admisibilitate a recursului în această materie.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Astfel fiind, recursul contestatoruîui se priveşte ca inadmisibil şi va fi respins în consecinţă.

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizarea a Curţii Constituţionale formulată de recurentul reclamant, ca inadmisibilă.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 410 din data de 3 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Cu recurs în termen de 48 de ore de la pronunţare în privinţa cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 martie 2018.