Cassation appeal against expropriation compensation judgment perempted due to one-year inactivity

Asupra contestaţiei în anulare de faţă constata următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 04 noiembrie 2011 şi înregistrată sub nr. x/86/2011, reclamanţii A. şi B., tn contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii - prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România- Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri laşi, Comuna Şcheia - prin primar şi Comuna Şcheia - prin primar - Comisia de Verificare a Drepturilor de Proprietate şi Acordare a Despăgubirilor au formulat contestaţie împotriva Hotărârii nr. 7 din 17.10.2011 emisă de Comisia de Verificare a Drepturilor de Proprietate şi Acordare a Despăgubirilor Şcheia şi au solicitat să se verifice temeinicia hotărârii cu privire la cuantumul despăgubirilor cu care nu sunt de acord cu motivarea ca aceste despăgubiri au fost calculate la un preţ mult inferior faţă de preţul de piaţă, a valorii de înlocuire şi a preţului solicitat; s-a solicitat exproprierea totală a suprafeţei de 52 de ari cuprinsă în contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. X din 11.11.2009 de B.N.P. - C., identică cu parcela nr. x, înscrisă în CF nr. x a UAT, deoarece suprafaţa rămasă de aproximativ 2754 de m.p. nu mai poate fi folosită conform cu destinaţia acesteia (suprafaţă pe care expropriatorul a intrat abuziv şi a distrus terenul) şi obligarea expropriatorului la plata despăgubirilor pentru această suprafaţă de teren raportat la preţul de piaţă de 30 de euro/m.p.; în subsidiar, în măsura în care instanţa de judecată va stabili că nu se impune exproprierea totală, solicita obligarea expropriatorului la plata uneî despăgubiri reprezentând prejudiciul rezultat din diminuarea valorii terenului rămas în urma exproprierii.

Prin sentinţa civilă nr. 717 din 16 aprilie 2013, Tribunalul Suceava a admis în parte acţiunea civilă având ca obiect expropriere formulată de reclamanţii A. şi B.; a desfiinţat în parte hotărârea nr. 7 din 17 octombrie 2011 emisă de Comisia de Verificare a Dreptului de Proprietate şi Acordare a Despăgubirilor Şcheia; a obligat Statul Român să plătească reclamanţilor suma de 135.200 RON cu titlu de despăgubiri. A respins cererea privind exproprierea terenului în totalitate şi cererea privind acordarea de despăgubiri reprezentând prejudiciu rezultat din diminuarea valorii terenului rămas în urma exproprierii. A obligat pârâtul să plătească reclamanţilor suma de 3.500 RON cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 380 din 7 aprilie 2016, Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă., pronunţată în Dosarul nr. x/86/2011 * în rejudecarea cauzei, a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român - prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A., Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi, împotriva sentinţei civile nr. 717 din 16 aprilie 2013, pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia civilă, a schimbat, în parte, sentinţa civilă nr. 717 din 16.04.2013 a Tribunalului Suceava în sensul că a obligat pe pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România să plătească reclamanţilor suma de 53.499 RON (în loc de 135.200 RON) cu titlu de despăgubiri.

A obligat intimaţii A. şi B. să plătească apelantului Statui Român - reprezentat de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii - prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România suma de 3180 RON cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 1896 din 23 septembrie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a admis recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din Româna S.A. împotriva deciziei nr. 380 din 7 aprilie 2016 a Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă.

A modificat în parte decizia recurată, în sensul că a obligat pe pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din Româna S.A., să plătească reclamanţilor B. şi A. echivalentul în RON la data plăţii a sumei de 733,80 euro.

A menţinut celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.

A respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii B. şi A. împotriva deciziei nr. 380 din 7 aprilie 2016 a Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă.

La data de 06.10.2016, B. şi A. au formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 1596 din 23 septembrie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia J civilă, pron unţată în Dosarul nr. x/86/2011*, fiind fixat termen de judecată la 18.01.2017.

Înalta Curte, prin încheierea din 18.01.2017, în temeiul dispoziţiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., a suspendat judecata contestaţiei în anulare formulată de contestatorii B. şi A. împotriva deciziei civile nr. 1596 din 23 septembrie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţia, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/86/2011*.

Prin rezoluţia din 29.01.2018, cauza a fost repusă pe rol în vederea discutării perimării, fiind fixat termen de judecată la 14.03.2018.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în şedinţa publică din 14.03.20î8, a invocat, din oficiu, excepţia perimării contestaţiei în anulare pe care o va admite, pentru considerentele care succed.

Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an, în materie civilă.

Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se alia, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an şi această lăsare a pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părţii.

Asîfei spus, perimarea operează cu condiţia ca timp de un an să nu se fi săvârşit în cauză nici un act de procedură în vederea judecării ei, situaţie datorată lipsei de diligentă a părţii, care nu a acţionat în acest scop, deşi avea posibilitatea să o facă.

În speţă, prin încheierea de şedinţă din 18.01.2017, judecarea cauzei a fost suspendată în temeiul dispoziţiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.

Or, de la acest moment şi până la repunerea cauzei pe rol din oficiu, prin rezoluţia instanţei din 29.01.2018, pricina a stat în nelucrare mai mult de 1 an, părţile neîndeplinind niciun act de procedură de natură să întrerupă cursul termenului de perimare.

În consecinţă, având în vedere că până la împlinirea termenului de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) C. proc. civ., niciuna din părţi nu a solicitat continuarea judecăţii, Înalta Curte constată întrunirea în cauză a condiţiilor prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ.

Văzând, totodată, că potrivit aceluiaşi text de lege perimarea operează de drept şi că potrivit art. 252 alin. (1) teza 1 C. proc. civ..(ea se poate constata şi din oficiu de către instanţă, înalta Curte urmează să constate perimată contestaţia în anulare formulată de contestatorîi B. şi A. împotriva deciziei nr. 1596 din 23 septembrie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, pronunţată în Dosarul nr. x/86/2011*.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimată contestaţia în anulare formulată de contestatorii B. şi A. împotriva deciziei nr. 1596 din 23 septembrie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, pronunţată în Dosarul nr. x/86/2011*.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 martie 2018.