Negative jurisdictional conflict resolved: Bucharest Sector 6 Court competent to hear forced execution against guarantor-surety.

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti, la data de 6 octombrie 2017, sub nr. x/303/2017, petentul Biroul Executorului Judecătoresc A. a solicitat încuviinţarea executării silite pentru creditoarea B. S.A. împotriva debitoarei C., în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. x din data de 11 iunie 2014.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 651 alin. (3) şi art. 666 C. proc. civ.

Judecătoria sectorului 6 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 8286 din data de 16 octombrie 2017, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.

Pentru a hotărî astfel, instanţa, în esenţă, a reţinut că, faţă de dispoziţiile art. 666 raportat la art. 651 C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.

Totodată, a constatat că, potrivit art. 112 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată a mai multor pârâţi poate fi introdusă la instanţa competentă pentru oricare dintre aceştia; în cazul în care printre pârâţi sunt şi obligaţi accesoriu, cererea se introduce la instanţa competentă pentru oricare dintre debitorii principali.

A arătat că raţiunea aplicării în completarea prevederilor art. 651 a dispoziţiilor art. 112 alin. (1) o reprezintă necesitatea de a avea o unică instanţă de executare, competentă să soluţioneze cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite pornite în temeiul unui titlu executoriu care conţine atât obligaţi principali, cât şi obligaţi accesorii.

Judecătoria a considerat că această interpretare este susţinută şi de prevederile art. 644 raportat la art. 645 C. proc. civ., potrivit cărora sunt părţi în procedura de executare silită creditorul şi debitorul, pe când terţii garanţi sunt doar participanţi.

Totodată, a reţinut că, din dispoziţiile art. 648 C. proc. civ. rezultă că, deşi creditorul urmăreşte numai terţul fidejusor ori garantul ipotecar, aceştia din urmă îşi păstrează calitatea de terţi garanţi, existând obligaţia pentru executorul judecătoresc de a-l introduce din oficiu pe debitorul principal în procedura de urmărire silită.

Instanţa a apreciat că, în condiţiile în care legiuitorul acordă terţului fidejusor ori garantului ipotecar calitatea de terţ garant, iar nu aceea de debitor, chiar dacă sunt urmăriţi doar aceştia, prevederile art. 651 se referă exclusiv la debitorul principal, iar nu la terţii garanţi, fiind o aplicaţie a regulii generale cuprinse în prevederile art. 112 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, faţă de dispoziţiile legale arătate şi de împrejurarea că C. are calitatea de fidejusor, a apreciat că instanţa competentă să soluţioneze pricina este Judecătoria Iaşi, în a cărei circumscripţie îşi are sediul debitorul principal D. S.R.L.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi la data de la data de 19 decembrie 2017.

Prin sentinţa civilă nr. 184 din data de 11 ianuarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/303/2017, Judecătoria Iaşi, secţia civilă, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecarea cauzei şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.

În esenţă, Judecătoria Iaşi a dat eficienţă dispoziţiilor art. 651 C. proc. civ. şi a făcut aplicarea acestor prevederi legale prin raportare la domiciliul fidejusorului C. (persoană împotriva căreia a fost formulată cererea de executare silită), care este în Bucureşti, sector 6.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 112 alin. (1) C. proc. civ. a reţinut că acestea nu sunt aplicabile în cauză, întrucât cererea este introdusă împotriva unui singur debitor.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în condiţiile 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Dispoziţiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

Astfel, Înalta Curte constată că Judecătoria sectorului 6 Bucureşti şi Judecătoria Iaşi şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect încuviinţare executare silită.

Prezentul conflict de competenţă a fost generat modalitatea în care cele două instanţe au înţeles să facă aplicarea art. 651 C. proc. civ. - Judecătoria sectorului 6 Bucureşti prin raportare la sediul debitorului principal din contractul de credit, iar Judecătoria Iaşi reţinând domiciliul persoanei împotriva căreia a fost formulată cererea de încuviinţare a executării silite, care are calitatea de fidejusor în acelaşi contract.

Din contractul de credit nr. x din data de 11 iunie 2014 rezultă că debitorul principal este S.C. D. S.R.L., iar C. are calitatea de garant fidejusor.

Înalta Curte reţine că, din perspectiva fazei executării silite, debitorul poate fi reprezentat atât de împrumutat, cât şi de debitorii garanţi, fie ei fidejusori sau ipotecari.

În acest sens sunt dispoziţiile art. 645 alin. (1) C. proc. civ., care dispun că:

"sunt părţi în procedura de executare silită creditorul şi debitorul " şi cele ale art. 648 alin. (1) din acelaşi act normativ, potrivit cărora " creditorul, în condiţiile legii, poate urmări, în limita creanţei şi a accesoriilor acesteia, concomitent, sau, după caz, separat, şi bunurile terţilor care au garantat plata datoriilor debitorului. În acest caz, dispoziţiile privitoare la drepturile şi obligaţiile debitorului se aplică în mod corespunzător şi terţilor garanţi, în afară de cazul în care prin lege se dispune altfel. "

În speţă, cererea de încuviinţare a executării silite a contractului de credit nr. x din data de 11 iunie 2014 a fost formulată împotriva debitoarei C., care are calitatea de fidejusor în respectivul contract.

Astfel, se constată că B. S.A., în calitate de creditoare, a înţeles să se îndrepte împotriva fidejusorului C., care dobândeşte în litigiu calitatea procesuală de debitoare, câtă vreme cererea de încuviinţare a executării silite este formulată împotriva sa.

Totodată, întrucât actul de învestire a instanţei este formulat numai împotriva acesteia, nu se poate reţine incidenţa prevederilor art. 112 alin. (1) C. proc. civ. care au în vedere ipoteza în care cererea de chemare în judecată este îndreptată împotriva mai multor pârâţi.

Prin urmare, faţă de cele anterior reţinute, Înalta Curte apreciază că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora:

"Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel".

Având în vedere că, la data sesizării organului de executare, domiciliul persoanei fizice împotriva căreia a fost formulată cererea de executare silită, debitoarea din prezenta cauză - C. - este în Bucureşti, b-dul x, sector 6, în circumscripţia teritorială a Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) raportate la cele ale art. 651 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 martie 2018.