Supreme Court lacks jurisdiction to review first-instance civil judgments in boundary disputes under Art. 97(1) CPC

Prin sentinţa civilă nr. 1672 din 11 iulie 2017, Judecătoria Motru a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului A., excepţia prescripţiei achizitive şi excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâţii B. şi C. A constatat că prin încheierea din 17 mai 2016 a fost anulată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul D. A respins cererea, având ca obiect grăniţuire. A luat act de renunţarea la judecata cererii de intervenţie voluntară principală formulată de E.

Soluţia primei instanţe a fost menţinută de Tribunalul Gorj, secţia I civilă, prin decizia nr. 127 din 31 ianuarie 2018, prin care s-au respins apelurile declarate de reclamanţi împotriva sentinţei pronunţate de judecătorie.

Împotriva acestei din urmă decizii, reclamanţii F., A. şi D. au declarat recurs, înregistrat la Tribunalul Gorj la data de 2 aprilie 2018.

Tribunalul Gorj, prin adresa Dosar nr. x/265/2015 din 12 aprilie 2018, a înaintat cererea de recurs, împreună cu dosarul, prin intermediul Curţii de Apel Craiova, spre soluţionare, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 20 aprilie 2018.

Prin rezoluţia din 24 aprilie 2018, s-a fixat termen la 16 mai 2018, în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei de necompetenţă, pe care o va admite, în considerarea următoarelor argumente:

Decizia supusă recursului a fost pronunţată de tribunal în apel într-un litigiu având ca obiect grăniţuire, a cărui competenţă de soluţionare aparţine în primă instanţă, potrivit art. 94 pct. 1 lit. f) C. proc. civ., judecătoriei.

În ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea în cauză a dispoziţiilor C. proc. civ., în conformitate cu art. 97 din cod, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă:

"1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa".

Din norma de competenţă citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a instanţei supreme.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, ar echivala cu nesocotirea conţinutului expres al normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a acesteia, ajungându-se la crearea unei reguli noi de competenţă, prin adăugare la lege. Or, potrivit art. 122 C. proc. civ.:

"Reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Nici art. 483 alin. (3) C. proc. civ., normă ce reglementează natura şi scopul căii extraordinare de atac în cadrul căreia se realizează controlul de legalitate, nu poate conduce la o altă interpretare, a unei competenţe de drept comun în materia recursului, care ar aparţine instanţei supreme.

Astfel, potrivit textului menţionat, "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Rezultă că norma art. 483 alin. (3) C. proc. civ. are ca obiect de reglementare natura şi scopul recursului, cale extraordinară de atac în cadrul căreia se realizează controlul de legalitate.

În acest context, neexistând o legală învestire a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, judecata cauzei va fi declinată către Curtea de Apel Craiova, căreia îi aparţine competenţa, ca instanţă ierarhic superioară celei care a pronunţat decizia în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de reclamanţii F., A. şi D. împotriva deciziei nr. 127 din 31 ianuarie 2018 a Tribunalului Gorj, secţia I civilă în favoarea Curţii de Apel Craiova.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 mai 2018.