Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1801/2018 AI generated

Request to dissolve state institutions and courts declared null for failing to articulate grounds of illegality

Case Number Decizia nr. 1801/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (ICCJ) confirmed the validity of the lower court’s decision, effectively resulting in a final dismissal of the plaintiff's claims, by declaring the appeal (recurso) null and final with no further appeal available. The dispute involved a civil action filed by a property owners' association against the state (represented by various judicial and intelligence institutions) seeking their dissolution and the suspension of their activities under Article 135 of the Penal Code, as well as compensation for judicial delays. The Court of Appeal had previously dismissed the action as inadmissible, finding it outside the material competence of judicial courts. The ICCJ held that the appellant’s petition was null because it failed to formulate specific grounds of illegality required by Article 488 of the Code of Civil Procedure; the appellant merely restated factual grievances and general claims of rights violations without developing legal arguments that targeted the specific legal reasoning of the appealed judgment, failing to meet the strict requirements for cassation as outlined in Articles 486, 488, and 489 of the Code of Civil Procedure.

Legislator headnote

AI generated

art. 135 pct. 1 din C. pen, art. 681 din C. proc. civ, art. 248 alin. (1) din C. proc. civ, art. 132 alin. (4) din C. proc. civ, art. 487 alin. (1) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) din C. proc. civ; Request to dissolve state institutions and courts declared null for failing to articulate grounds of illegality: Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Timişoara la data de 17 mai 2017, reclamanta Asociaţia de Proprietari din Timişoara, strada x, jud. Timiş a chemat în judecată pe pârâţii Tribunalul Timiş, Judecătoria Timişoara, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul Român de Informaţii Externe, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale solicitând instanţei ca, prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunţa, să dispună dizolvarea acestora şi suspendarea tuturor activităţilor acestora, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 pct. 1 din C. pen.

Keywords

AI generated
grounds for cassation article of civil procedure requesting state right to petition declaration of nullity state property

Cited Legislation

AI generated
art. 135 pct. 1 din C. pen
art. 681 din C. proc. civ
A mai solicitat obligarea Statului Român să pună la dispoziţia părţilor din procese o instanţă în conformitate cu prevederile art. 681 din C. proc. civ.
art. 248 alin. (1) din C. proc. civ
Analizând cu prioritate excepţia necompetenţei materiale generale a instanţelor judecătoreşti, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, Curtea de Apel Timişoara a constatat, în baza art.
art. 132 alin. (4) din C. proc. civ
civ., raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, Curtea de Apel Timişoara a constatat, în baza art. 132 alin. (4) din C. proc. civ., că cererea este inadmisibilă, ea nefiind de competenţa instanţelor judecătoreşti.
art. 487 alin. (1) C. proc. civ
Recurenta-reclamantă îşi întemeiază cererea de recurs pe dispoziţiile art. 487 alin. (1) C. proc. civ., art.
art. 488 alin. (1) din C. proc. civ
În cuprinsul cererii de recurs, recurenta-reclamantă face o expunere a situaţiei de fapt şi îşi exprimă nemulţumirile în legătură cu modul de soluţionare a cauzei, formulând o serie de critici, fără ca acestea să fie încadrate în vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin.
art. 493 din C. proc. civ
Prin rezoluţia din data de 07.03.2018, s-a fixat termen pentru soluţionarea căii de atac la data de 15.05.2018, în camera de consiliu, complet de filtru - CF 2, fără citarea părţilor, în temeiul art. 493 din C. proc. civ.
art. 488 din C. proc. civ
Sub aspectul încadrării criticilor formulate de recurentă în motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 din C. proc. civ., analizând cuprinsul cererii de recurs, s-a constatat că aceasta nu cuprinde motive de nelegalitate care să vizeze hotărârea atacată, conform art.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Timişoara la data de 17 mai 2017, reclamanta Asociaţia de Proprietari din Timişoara, strada x, jud. Timiş a chemat în judecată pe pârâţii Tribunalul Timiş, Judecătoria Timişoara, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul Român de Informaţii Externe, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale solicitând instanţei ca, prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunţa, să dispună dizolvarea acestora şi suspendarea tuturor activităţilor acestora, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 pct. 1 din C. pen.

A mai solicitat obligarea Statului Român să pună la dispoziţia părţilor din procese o instanţă în conformitate cu prevederile art. 681 din C. proc. civ. şi din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului sub sancţiunea de daune interese de 1000 RON/zi de întârziere până la îndeplinirea obligaţiei; să oblige pârâtul să respecte şi să aplice toate legile României, C. civ., C. pen., C. proc. civ., C. proc. pen.., să execute toate hotărârile judecătoreşti definitive din România; să execute toate hotărârile definitive ale CEDO, să respecte şi să aplice toate convenţiile şi tratatele internaţionale la care Statul Român este parte contractantă, inclusiv Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Fundamentale ale Omului, sub sancţiunea dizolvării tuturor instituţiilor pârâte şi a suspendării activităţii acestora.

În drept a invocat dispoziţiile art. 126 alin. (1), (2), (3) şi (5) din Constituţia României.

Prin sentinţa nr. 4 din data de 14 septembrie 2017 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale s-a respins acţiunea formulată de reclamanta Asociaţia de Proprietari din Timişoara, strada x, împotriva pârâtului Statul Român, reprezentat de Tribunalul Timiş, Judecătoria Timişoara, Serviciul Roman de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.

Analizând cu prioritate excepţia necompetenţei materiale generale a instanţelor judecătoreşti, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, Curtea de Apel Timişoara a constatat, în baza art. 132 alin. (4) din C. proc. civ., că cererea este inadmisibilă, ea nefiind de competenţa instanţelor judecătoreşti. Soluţionarea cauzei pe această excepţie, a concluzionat instanţa, face de prisos analizarea celorlalte excepţii invocate de pârâţi şi a fondului cauzei.

Împotriva sentinţei nr. 4 din data de 14 septembrie 2017 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale a declarat recurs reclamanta Asociaţia de Proprietari din Timişoara, strada x.

Recurenta-reclamantă îşi întemeiază cererea de recurs pe dispoziţiile art. 487 alin. (1) C. proc. civ., art. 466, 470, 476 din C. proc. civ. (referitoare la apel) şi pe dispoziţiile art. 483, 486, 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ. (referitoare la recurs). Recurenta arată că a fost obligată să formuleze şi apel, nu numai recurs, deoarece instanţa de judecată a Curţii de Apel Timişoara i-a acordat numai drept de recurs, dar în fapt are "cele mai multe motive de apel pentru că cererea introductivă nu a fost judecată în nici un fel de instanţa Curţii de Apel Timişoara".

În cuprinsul cererii de recurs, recurenta-reclamantă face o expunere a situaţiei de fapt şi îşi exprimă nemulţumirile în legătură cu modul de soluţionare a cauzei, formulând o serie de critici, fără ca acestea să fie încadrate în vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Astfel, în esenţă, recurenta-reclamantă arată faptul că, prin hotărârea instanţei de respingere a cererii de chemare în judecată, i se încalcă flagrant dreptul de a promova o acţiune în concordanţă deplină cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului.

Învestită cu soluţionarea recursului, Înalta Curte a dispus, prin rezoluţia din data de 14.11.2017, comunicarea cererii de recurs către intimaţi, cu menţiunea de a depune întâmpinare în termen de 30 de zile de la comunicare, precum şi întocmirea raportului prevăzut de dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ., după efectuarea formalităţilor de comunicare menţionate de art. XV din Legea nr. 2/2010.

Prin raportul întocmit la data de 06.02.2018, s-a reţinut faptul că, în raport de dispoziţiile art. 132 alin. (4) din C. proc. civ., reţinute de Curtea de Apel Timişoara în considerentele hotărârii, sentinţa nr. 4 din data de 14 septembrie 2017 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale este supusă recursului.

Sub aspectul încadrării criticilor formulate de recurentă în motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 din C. proc. civ., analizând cuprinsul cererii de recurs, s-a constatat că aceasta nu cuprinde motive de nelegalitate care să vizeze hotărârea atacată, conform art. 486 alin. (3) din C. proc. civ.

Completul de filtru, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus, prin rezoluţia din 07.02.2018, comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Conform dovezilor aflate la filele 78-85, raportul a fost comunicat părţilor.

Recurenta-reclamantă a depus punct de vedere la raport prin care a solicitat admiterea căii de astfel cum a fost formulată.

Prin rezoluţia din data de 07.03.2018, s-a fixat termen pentru soluţionarea căii de atac la data de 15.05.2018, în camera de consiliu, complet de filtru - CF 2, fără citarea părţilor, în temeiul art. 493 din C. proc. civ.

Înalta Curte, fiind învestită cu soluţionarea recursului, constată că acesta este nul pentru considerentele ce succed:

Recurenta-reclamantă îşi întemeiază cererea de recurs pe dispoziţiile art. 487 alin. (1) din C. proc. civ., art. 466, 470, 476 din C. proc. civ. (referitoare la apel) şi pe dispoziţiile art. 483, 486, 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ. (referitoare la recurs). Recurenta arată că a fost obligată să formuleze şi apel, nu numai recurs, deoarece instanţa de judecată a Curţii de Apel Timişoara i-a acordat numai drept de recurs, dar în fapt are "cele mai multe motive de apel pentru că cererea introductivă nu a fost judecată în nici un fel de instanţa Curţii de Apel Timişoara".

În cuprinsul cererii de recurs, recurenta-reclamantă face o expunere a situaţiei de fapt şi îşi exprimă nemulţumirile în legătură cu modul de soluţionare a cauzei, formulând o serie de critici, fără ca acestea să fie încadrate în vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Astfel, în esenţă, recurenta-reclamantă arată faptul că, prin hotărârea instanţei de respingere a cererii de chemare în judecată, i se încalcă flagrant dreptul de a promova o acţiune în concordanţă deplină cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului.

Recurenta solicită rejudecarea cauzei şi acordarea dreptului la o judecată dreaptă, fără a indica, în concret, critici de nelegalitate care să vizeze hotărârea atacată.

Prin urmare, sub aspectul încadrării criticilor formulate de recurenta-reclamantă în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., analizând cuprinsul cererii de recurs, se constată că aceasta nu cuprinde motive de nelegalitate care să vizeze hotărârea atacată, conform art. 486 alin. (3) din C. proc. civ.

Instanţa învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care astfel de motive de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă explicită şi se referă la una din situaţiile cuprinse în art. 488 din C. proc. civ.

Reproducerea, prin cererea de recurs, a stării de fapt şi a nemulţumirilor părţilor cu privire la soluţia adoptată de instanţa ce a pronunţat hotărârea atacată nu se constituie într-o critică de nelegalitate a deciziei, art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. arătând faptul că recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., se reţine că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei de apel în soluţionarea cauzei, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

Or, obiectul recursului constituindu-l sentinţa civilă nr. 4 din 14 septembrie 2017 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale, eventualele critici susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra, în concret, pentru care motive este nelegal raţionamentul instanţei în soluţionarea acţiunii, astfel încât criticile din recurs urmau a se circumscrie acestei dezlegări.

În concluzie, cum aspectele invocate de recurenta-reclamantă Asociaţia de Proprietari din Timişoara, strada x, nu se încadrează în prevederile art. 488 din C. proc. civ., nu se grefează pe conţinutul hotărârii atacate şi cum, în cauză, nu pot fi reţinute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) din C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancţiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., respectiv aceea a nulităţii recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamanta Asociaţia de Proprietari din Timişoara, strada x, împotriva sentinţei civile nr. 4 din 14 septembrie 2017 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 mai 2018.