Negative Jurisdictional Conflict Resolved: Buzău Tribunal Retains Competence in Clerk’s Salary Discrimination Dispute

Asupra conflictului negativ de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău la data de 27.10.2017, disjunsă din Dosarul nr. x/114/2017, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul Bucureşti, Ministerul Finanţelor Publice, cu citarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, pronunţarea unei hotărâri prin care instanţa să constate discriminarea şi faptul că reclamanta era îndreptăţită încă din anul 2007 la stabilirea drepturilor salariale prin luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON şi, pe cale de consecinţă, obligarea pârâţilor Ia plata diferenţelor salariale calculate pe baza valorii de referinţă arătate pentru perioada 10.05.2014 - 01.12.2015, respectiv 445,5 RON pentru perioada 01.12.2015 - 10.05.2017 şi pentru viitor, plata dobânzii legale calculate începând cu data de 02.05.2014 şi până la data plăţii efective a sumelor cuvenite şi obligarea pârâţilor la punerea în aplicare a dispoziţiilor art. 3A1 din O.U.G. nr. 57/2015, în mod retroactiv şi la achitarea sumelor datorate, indexate cu indicele de inflaţie.

Prin sentinţa civilă nr. 1033 din 27 octombrie 2017, pronunţată de Tribunalul Buzău, secţia I civilă - litigii de muncă şi asigurări sociale, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Buzău, invocată din oficiu şi s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a acţiunii civile având ca obiect " drepturi salariale ale personalului din justiţie ", formulată de reclamanta A., în favoarea Tribunalului Olt.

Pentru a se pronunţa astfel, Tribunalul Buzău a reţinut că instanţa este investită cu soluţionarea unui litigiu de muncă, că reclamanta are domiciliul pe raza judeţului Olt şi că, potrivit normei de competenţă teritorială absolută prevăzută de art. 269 alin. (2) C. Muncii republicat, litigiile cu privire la conflictele de muncă sunt date în competenţa tribunalului în circumscripţia căruia îşi are domiciliul reclamantul.

Prin sentinţa civilă nr. 195 din 7 martie 2018, Tribunalul Olt, secţia I civilă, a admis excepţia de necompetenţă teritorială a acestei instanţe, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău şi, constatând ivit un conflict negativ de competenţă, a dispus înaintarea dosarului la instanţa supremă în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

În motivarea acestei sentinţe s-a reţinut, în esenţă, ca reclamanta deşi are domiciliul înscris în actul de identitate în Judeţul Olt, acesta nu corespunde cu domiciliul stabilit în fapt - care se află pe raza Municipiului Bucureşti, unde reclamanta îşi desfăşoară activitatea ca grefier în cadrul Tribunalului Bucureşti, situaţie în care, în raport de dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., acesta s-a adresat în vederea soluţionării propriului său litigiu de muncă Tribunalului Buzău.

S-a reţinut că reclamanta are dreptul la alegere între instanţa de la locul unde îşi are domiciliul şi cea de la locul său de muncă, opţiunea reclamantului exercitându-se la momentul sesizării instanţei, că de la art. 269 alin. (2) C. muncii se derogă prin art. 210 Legea nr. 62/2011 ("Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.") şi că potrivit art. 116 C. proc. civ. reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, fiind vorba despre o competenţă alternativă.

Analizând conflictul de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Art. 269 alin. (3) din Codul muncii prevede că, dacă sunt îndeplinite condiţiile coparticipării procesuale active, cererea poate fi formulată la instanţa competentă pentru oricare dintre reclamanţi.

În cauză, acţiunea introductivă de instanţă având ca obiect drepturi salariale a fost formulată de mai mulţi reclamanţi, printre care şi A., fiind îndeplinite astfel condiţiile art. 59 C. proc. civ. privind coparticiparea procesuală facultativă, în virtutea cărora mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept sau o obligaţie comună, dacă drepturile sau obligaţiile lor au aceeaşi cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură.

În atare situaţie, devin incidente dispoziţiile art. 269 alin. (3) din Codul muncii anterior evocate, care recunosc competenţa de soluţionare a cauzei, după criteriile prevăzute de lege (domiciliul sau locul de muncă al reclamantului), care trebuie îndeplinite în persoana oricăruia dintre reclamanţii aflaţi în coparticipare procesuală facultativă.

Se mai reţine că cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată iniţial, a fost adresată de reclamanţi Tribunalului Buzău în considerarea dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., ca instanţă judecătorească de acelaşi grad aflată în circumscripţia unei curţi de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea reclamanţii.

Prin urmare, astfel conturat raportul juridic litigios, din care făcea parte şi reclamanta A., se apreciază că Tribunalul Buzău a fost în mod corect şi legal sesizat, date fiind dispoziţiile legale incidente cauzei mai sus redate, astfel că luarea măsurii disjungerii raporturilor juridice individuale nu putea să atragă (şi) consecinţa pierderii competenţei instanţei iniţial învestite, de la soluţionarea acestora, pentru a se justifica măsura declinării dosarului la instanţa pretinsă a fi cea de la domiciliul acestui reclamant.

De vreme ce, la data învestirii sale, Tribunalul Buzău a fost legal sesizat în virtutea dispoziţiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011, ale art. 127 alin. (1) şi (3) şi 116 din C. proc. civ., şi întrucât, în caz de disjungere, instanţa de judecată rămâne competentă, înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 mai 2018.