Conflict of jurisdiction in garnishment validation: application of post-unconstitutionality execution court rules to pre-existing enforcement proceedings

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe roiul Judecătoriei Sector 2 Bucureşti la data de 04.10.2017, creditoarea S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu debitorul B. şi cu terţul poprit C. S.R.L., validarea popririi înfiinţate în Dosarul de executare nr. x/2013 al BEJ D.

În drept a invocat prevederile art. 789 şi urm. C. proc. civ.

La primul termen de judecată instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei sector 2 Bucureşti iar prin sentinţa civilă nr. 1068 din 01.02.2018 instanţa a admis excepţia şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău.

Prin sentinţa nr. 1412 din 16.03.2018, Judecătoria Buzău, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti şi, constatând ivit un conflict negativ de competenţă, a înaintat dosarul instanţei supreme în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că cererea de executare silită de faţă a fost introdusă de creditor la BEJ D. la data de 30.09.2013, când dispoziţiile art. 650 alin. (1) C. proc. civ. prevedeau că instanţa de executare este instanţa în raza căreia se află sediul biroului executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care îegea dispune altfel, iar art. 789 alin. (1) C. proc. civ. (în vigoare la momentul începerii executării silite), prevedea că cererile de validare a popririi sunt de competenţa instanţei de executare, neflind, prin urmare, norme derogatorii de la dreptul comun stabilit în art. 650 alin. (1) C. proc. civ.. Cu privire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 348 din 17.06.2014, prin care s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 650 alin. (1) C. proc. civ., publicată la data de 16.07.2014, deci ulterior începerii executării silite de faţă, s-a reţinut că nu este incidenţă în speţă, potrivit art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale (potrivit cărora deciziile Curţii sunt general obligatorii de la data publicării şi au putere numai pentru viitor).

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prin demersul pendinte creditoarea S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu debitorul B. şi cu terţul poprit C. S.R.L., validarea popririi înfiinţate în Dosarul de executare nr. x/2013 al BEJ D.

Potrivit art. 790 C. proc. civ., dacă terţul poprit nu-şi îndeplineşte obligaţiile ce îi revin pentru efectuarea popririi se poate sesiza instanţa de executare, în vederea validarea popririi.

Prin Decizia nr. 348 din 17.06.2014 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 529 din 16.07.2014, dată de la care decizia a devenit obligatorie, dispoziţiile art. 650 alin. (1) C. proc. civ., care prevedeau că:

"Instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel ", au fost declarate neconstituţionale.

Art. 650 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat în urma deciziei Curţii Constituţionale, defineşte instanţa de executare ca fiind judecătoria în circumscripţia căreia se află la data sesizării organului de executare, domiciliul sau după caz sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea nu dispune astfel.

În prezenta cauză, la data învestirii instanţei cu cererea de validare a popririi, art. 650 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. era declarat neconstituţionaî, iar faţă de efectele obligatorii ale acestei decizii, competenţa instanţei de executare nu mai poate fi determinată prin raportare la norma în vigoare la data sesizării organului de executare silită, întrucât aceasta ar semnifica implicit ignorarea dezlegărilor date de instanţa de contencios constituţional.

Pentru aceste motive, în soluţionarea conflictelor de competenţă ivite între instanţe cu privire la cererile de validare a popririlor înfiinţate anterior declarării neconstituţionalităţii art. 650 alin. (1) C. proc. civ., se impune soluţia stabilirii competenţei de soluţionare în favoarea judecătoriei de la sediul/domiciliul debitorului, în acord cu decizia Curţii Constituţionale şi cu norma de procedură civilă astfel cum a fost modificată.

În cauză, cererea de executare silită a fost introdusă de creditor la BEJ D. la data de 30.09.2013, iar cererea de validare poprire a fost formulată ulterior publicării Deciziei nr. 348 din 17.06.2014 a Curţii Constituţionale, la data de 04 octombrie 2017, astfel că instanţa de executare competentă să soluţioneze cererea de validare poprire - cum este cazul în speţa de faţa, este judecătoria de la sediul/domiciliul debitorului.

Cum în cauză domiciliul debitorului la momentul formulării cererii de executare silită, se afla în Mun. Buzău, Bd. x, aşadar, în circumscripţia Judecătoriei Buzău, rezultă că această judecătorie este instanţa de executare competentă să soluţioneze această cerere.

În consecinţă, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte stabileşte competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 10 mai 2018.