Territorial competence for labor conflict damages: absolute residence rule over lower-court delictual jurisdiction threshold

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu la data de 15.02.2017 sub nr. x/85/2017, astfel cum a fost aceasta completată şi precizată la data de 21.04.2017, reclamanţii A., B., C., D., în calitate de moştenitori legali ai defunctului E., şi F., în contradictoriu cu pârâta S.C G. S.R.L., au învestit instanţa cu soluţionarea următoarelor cereri: constatarea desfăşurării raporturilor de muncă în perioada 22.05.2014-06.06.2014 fără încheierea în scris a unui contract de muncă între defunctul E. şi pârâtă, constatarea că decesul defunctului E. din data de 06.06.2014 a fost cauzat de un accident de muncă şi obligarea pârâtei să plătească contravaloarea prejudiciului cauzat reclamanţilor, ca urmare a accidentului de muncă soldat cu decesul defunctului E.

În drept s-au invocat disp. art. 1390, Î391 noul C. civ., art. 208, 210 din Legea nr. 62/2011, art. 253 Codul muncii, art. 453 C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 1080/2017 pronunţată în Dosar nr. x/85/2017 de Tribunalul Sibiu, s-a admis excepţia de necompetenţă materiaiă şi excepţia de necompetenţă teritorială a acestei instanţe şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Caransebeş.

In motivarea acestei sentinţe s-a reţinui, în esenţă, că instanţa a fost învestită cu o acţiune în răspundere delictuală, iar reclamanţii pretind daune morale şi materiale, urmare a pierderii fratelui/tatălui/concubinului, fiecare pretenţie situându-se sub pragul prevăzut de art. 94 C. proc. civ., de 200.000 RON, astfel încât devin incidente dispoziţiile art. 107 C. proc. civ., sediul pârâtei afiându-se în Caransebeş.

Prin sentinţa civilă nr. 262 din 22 februarie 2018, Judecătoria Caransebeş a admis excepţia de necompetenţă materială şi teritorială a acestei instanţe, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu şi, constatând ivit un conflict negativ de competenţă, a dispus înaintarea dosarului către instanţa supremă, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, această instanţă a reţinut că reclamanţii au întemeiat capătul de cerere - obligarea pârâtei să plătească contravaloarea prejudiciului cauzat reclamanţilor, ca urmare a accidentului de muncă soldat cu decesul defunctului E. - pe dispoziţiile art. 253 C. muncii, apreciind că repararea prejudiciului (atât daune materiale cât şi daune morale) revine pârâtei în temeiul raportului juridic de muncă, fiind o răspundere contractuală, iar în această situaţie competenţa de a soluţiona acest capăt de cerere revine Tribunalului Sibiu, potrivit art. 208 şi 210 din Legea nr. 62/2011.

Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu, pentru considerentele care succed.

În cauza dedusă judecaţii, instanţa a fost învestită să se pronunţe asupra cererii reclamanţilor privind obligarea pârâtei la contravaloarea prejudiciului cauzat acestora, ca urmare a accidentului de muncă soldat cu decesul defunctului E.

Acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 208 şi 210 din Legea nr. 62/2011 şi pe cele ale art. 253 C. muncii, reclamanţii apreciind că prejudiciul îşi are izvorul în raportul de muncă şi decurge din decesul numitului E. în timpul prestării muncii în favoarea societăţii pârâte.

Ca atare, obiectul litigiului, astfel cum a fost stabilit şi întemeiat în drept de către reclamanţi, îl constituie un conflict de muncă.

Art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social prevede că "Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locui de muncă reclamantul ", iar art. 216 din acelaşi act normativ stipulează: "Dispoziţiile prezentei legi referitoare la procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu cele din Codul de procedară civilă".

Coroborând prevederile art. 210 şi 216 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social rezultă că în cazul cererilor de chemare în judecată având ca obiect conflicte de muncă, competenţa teritorială este alternativă, dând posibilitatea reclamantului de a alege dintre două instanţe, deopotrivă competente, respectiv cea de la locul unde îşi are domiciliul sau cea de ia locul de muncă al acestuia.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din C. muncii, competenţa teritorială în cazul conflictelor de muncă aparţine tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau reşedinţa reclamantul.

Normele din Codul muncii care reglementează competenţa teritorială, potrivit cărora instanţa competentă este cea în raza căreia se află domiciiml reclamantului, sunt de competenţă teritorială absolută şi reprezintă o derogare de la dispoziţiile dreptului comun, derogare prin care se urmăreşte facilitarea accesului la justiţie al reclamantului.

în cauza dedusă judecăţii, faţă de dispoziţiile legale menţionate şi având în vedere prevederile art. 59 C. proc. civ. referitoare la coparticiparea procesuală, cum domiciliul reclamanţilor H. şi I. este în Sibiu, instanţa competentă material şi teritorial esîe Tribunalul Sibiu.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 mai 2018.