Commercial agency termination for breach of exclusive non-compete clause and forfeiture of statutory indemnity

Agent comercial. Comitent. Operațiuni de comerț. Contract de agenție. Clauza de neconcurenţă.

Cuprins pe materii: Drept comercial. Contracte.

Index alfabetic: agent

-comerciant

-comitent

- clauză de neconcurenţă

Lg. 509/2002, art. 3 alin. 1, art. 4

Regula impusă de art. 3 alin. 1 din Legea nr. 509/2002 este în sensul că agentul nu poate negocia şi nu poate încheia, pe contul său, fără consimţământul expres al comitentului, în regiunea determinată prin contract, operaţiuni de comerţ concurente privind bunuri şi/sau servicii similare celor care fac obiectul contractului de agenţie, alineatul următor al textului prevăzând posibilitatea agentului de a reprezenta mai mulţi comitenţi. Această posibilitate, însă, este condiţionată de lipsa unei stipulaţii contrare în contractul de agent.

Art. 4 alin. 1 din Legea nr. 509/2002 defineşte clauza de neconcurenţă ca fiind acea prevedere contractuală al cărei efect costă în restrângerea activităţii profesionale a agentului pe perioada desfăşurării şi/sau ulterior încetării contractului de agenţie, rezultând astfel că sunt vizate atât perioada derulării contractului, cât şi cea ulterioară încetării acestuia.

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 50 din 18 ianuarie 2018

Notă*: Legea nr. 509/2002 privind agenții comerciali permanenți a fost abrogată de Legea nr. 71/2011 la 01 octombrie 2011.

Notă: În prezent, contractul de agenţie este reglementat de disp. art. 2072-2095 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil.

Prin cererea înregistrată la data de 27 septembrie 2012, pe rolul Tribunalului Vâlcea, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând să se constate încetat, la data de 1 iulie 2012, contractul de agent comercial nr. x/2006, prin denunţare unilaterală de către pârâtă.

La data de 16 mai 2013, reclamanta a precizat pretenţiile astfel: 120.000 lei – comision neachitat; 130.000 lei comision pentru perioada de preaviz de 6 luni; 260.000 lei indemnizaţie compensatorie echivalentă cu cuantumul unei remuneraţii anuale calculată pe baza mediei anuale a comisioanelor încasate în ultimii 5 ani de contract; 50.000 lei despăgubiri pentru pagubele cauzate ca urmare a încălcării obligaţiilor contractuale.

Prin sentinţa nr. 227 din 16 februarie 2017, Tribunalul Vâlcea a respins acţiunea formulată de reclamantă.

Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut în esenţă următoarele:

Între părţi s-a încheiat un contract de agent comercial pentru comercializare produse – site metalice de cernut ţesute clasic. Acest contract a fost încheiat în conformitate cu Legea nr. 509/2002, lege în prezent abrogată. Reclamanta nu a respectat clauzele contractuale, comisioanele pentru vânzările efectuate fiind însă plătite de pârâtă reclamantei, iar reducerea comisionului de la 10% la 5% s-a efectuat conform clauzelor contractuale.

Reclamanta nu a respectat clauzele contractuale.

Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 509/2002 şi art. 3 din contractul părţilor, agentul comercial nu poate accepta reprezentarea unei întreprinderi concurente.

Reclamanta a recunoscut că a reprezentat şi o altă firmă – C. pentru vânzarea unor site din poliuretan, alături de reprezentarea pârâtei, deşi în contract este inserată clauza de neconcurenţă. A fost respinsă cererea reclamantei întrucât aceasta nu-şi poate invoca propria culpă în apărarea sa.

În ce priveşte capătul de cerere prin care reclamanta a solicitat să se constate că acest contract de agent comercial ar fi încetat prin denunţare unilaterală de către pârâtă, s-a reţinut că acesta nu este fondat, întrucât reclamanta este cea care nu şi-a îndeplinit obligaţiile din contract, iar pârâta a notificat-o în sensul rezilierii contractului.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta A. solicitând schimbarea acesteia şi admiterea acţiunii precizate în sensul constatării încetării contractului nr. x/2006 la 1 iulie 2012 şi obligării pârâtei la plata sumelor stabilite în parte prin expertiza contabilă: 140.590 lei diferenţă de comision neachitat pentru vânzările efectuate până la încetarea contractului; 208.930,7 lei comision datorat pentru perioada de preaviz de 6 luni; 277.787,23 lei indemnizaţie compensatorie echivalentă cu cuantumul remuneraţiei anuale calculată în baza mediei anuale a comisioanelor încasate în ultimii 5 ani de contract; 50.000 lei despăgubiri pentru pagubele cauzate ca urmare a încălcării obligaţiei contractuale; plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia nr. 401/A-COM din 18 mai 2017, Curtea de Apel Piteşti – Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel a reţinut în esenţă următoarele:

În contractul încheiat între părţi se prevede că mandatarul beneficiază de exclusivitate a reprezentării produselor site metalice de cernut ţesute clasic în România, în relaţii cu categoriile de clientelă, cum sunt: cariere, balastiere, cariere de nisip sau mine şi în general pentru toate industriile ce desfăşoară ca activitate cernutul materialelor.

Contractul reglementează obligaţia de loialitate şi datorie de informare reciprocă a părţilor, prevăzându-se expres că mandatarul nu poate accepta reprezentarea unei întreprinderi concurente celei a mandantului, încălcarea obligaţiei de exclusivitate constituind o eroare gravă ce poate justifica încetarea relaţiilor contractuale fără somaţie sau preaviz.

În notificarea de reziliere transmisă de către pârâtă se susţine încălcarea în mod repetat a dispoziţiilor contractului de agent comercial, mandatarul neasigurând interesele mandantului deoarece vinde şi produse fabricate de concurenţa directă pe piaţa din România.

În art. 10 din contract se prevede interdicţia mandatarului de a desfăşura o activitate concurentă, după încetarea contractului de mandat.

Această clauză este distinctă de cea cuprinsă în art. 3 care vizează obligaţiile mandatarului pe perioada derulării contractului de agent comercial, în sensul interdicţiei acestuia de a reprezenta o societate concurentă.

De asemenea, art. 4 alin. 1 din Legea nr. 509/2002 defineşte clauza de neconcurenţă ca fiind acea prevedere contractuală al cărei efect constă în restrângerea activităţii profesionale a agentului pe perioada desfăşurării şi/sau ulterior încetării contractului de agenţie, rezultând astfel că se are în vedere atât perioada derulării contractului, cât şi cea ulterioară încetării acestuia.

În clauza cuprinsă în art. 3 din contract părţile nu se referă la bunurile care formează obiectul contractului de agent, interdicţia fiind una generală, raportându-se la imposibilitatea reprezentării unei întreprinderi concurente, ceea ce presupune interdicţia de vânzare atât a unor produse identice sau similare, cât şi a unor produse care nu întrunesc cerinţele menţionate dar care aparţin unei întreprinderi concurente.

Încălcarea acestei clauze este relevată reclamantei încă din aprilie 2011, în care se arată că reclamanta vinde pentru o altă societate site din poliuretan, o parte din clienţii pârâtei trecând de la oţel la poliuretan.

Curtea nu a reţinut încălcarea de către pârâtă a clauzei de exclusivitate, în sensul că aceasta ar fi înstrăinat produsele sale prin alţi distribuitori ca D. şi E., în contextul în care art. 2 alineat final din contractul părţilor exclude din sfera contractului vânzările efectuate către agenţi economici care utilizează produsele mandantului ca element sau component al materialelor pe care acestea le fabrică în vederea revânzării.

Contractul prevede că mandatarul este obligat să transmită informaţii privind clientela, rezultând că sunt avute în vedere şi aspecte referitoare la solvabilitate a clienţilor, fiind realizată trimitere la Carta reţelei comerciale a societăţii pârâte care face parte integrantă din contract.

Expertiza efectuată în cauză relevă faptul că plata comisionului se efectua pe baza facturilor emise de către reclamantă către pârâtă, comisioanele fiind plătite de aceasta din urmă ţinând seama de informaţiile transmise de reclamantă, astfel că nu se poate reţine dezacordul acesteia cu privire la un comision redus.

În ipoteza în care reclamanta contestă calculul determinat de expert fără a pune la dispoziţia acestuia înscrisuri sau date care să conteste evidenţa întocmită de pârâtă, rezultă că suma determinată de expert vizează toţi clienţii cumpărători de site metalice de cernut, imputându-se reducerea valorii aferente vânzărilor efectuate către societăţile care nu intră în sfera de aplicare a contractului.

Curtea a reţinut că reclamanta nu este îndreptăţită la primirea diferenţei de comision de la 5% la 10%, solicitată.

La art. 8 alin. 4 din contract, părţile au stabilit că dispoziţiile referitoare la preaviz nu se aplică atunci când contractul se reziliază din cauza unor erori grave a uneia din părţi sau la survenirea unui caz de forţă majoră.

Fiind reţinută culpa reclamantei în rezilierea contractului, rezultă că nu are relevanţă durata preavizului şi nici valoarea comisionului prevăzut pentru această perioadă.

Potrivit art. 9 din contract indemnizaţia compensatorie pentru repararea prejudiciului suferit nu va fi acordată dacă încetarea contractului este provocată din vina gravă a mandatarului, astfel că această cerere nu poate fi primită.

În contextul rezilierii contractului din vina reclamantei nu se poate reţine nici dreptul acesteia la primirea despăgubirilor pentru pagubele cauzate, ca urmare a încălcării obligaţiilor contractuale de către pârâtă.

Nu pot fi reţinute susţinerile referitoare la modalitatea de facturare care ar dezavantaja-o pe reclamantă prin raportarea comisionului calculat la încasări, de vreme ce însăşi reclamanta emitea facturi pentru comision.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A., criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate:

Instanţa de apel, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia – art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 4 alin. 3 din Legea nr. 509/2002, a încălcat dispoziţiile art. 129 alin. 5 C. proc. civ., art. 969, art. 977, art. 982-984 C. civ., art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Din conţinutul imperativ al art. 4 alin. 3 din Legea nr. 509/2002 rezultă că aplicarea clauzei de neconcurenţă, indiferent de conţinutul ei, este limitată de lege doar la bunurile şi serviciile în legătură cu care agentul este împuternicit să negocieze şi să încheie operaţiuni.

Instanţa de apel a stabilit nelegal că prin conţinutul art. 3 alin. 5 din contract părţile au înţeles să deroge de la dispoziţiile art. 4 alin. 3 din Legea nr. 509/2002.

Clauza generală de neconcurenţă cuprinsă în art. 3 alin. 5 din contract nu poate fi considerată ca o interdicţie generală în condiţiile în care conţinutul clauzei de neconcurenţă a fost explicit detaliat în articolul specific (art. 10) care reglementa această clauză.

Interpretarea contractelor se face după intenţia comună a părţilor contractante, iar nu după sensul literal al termenilor.

Dacă existenţa a două clauze cu privire la neconcurenţă producea o îndoială, aceasta trebuia interpretată în favoarea recurentei-reclamante.

Intimata-pârâtă nu a făcut nicio dovadă că reclamanta a vândut şi site metalice ale altor producători în perioada executării contractului de agent.

În mod nelegal a stabilit instanţa de apel că încetarea contractului de agent comercial s-a produs prin rezilierea acestuia de către intimata-pârâtă ca urmare a încălcării de către recurenta-reclamantă a clauzei de neconcurenţă, încetarea contractului având loc în realitate prin denunţare unilaterală de către intimata-pârâtă.

Instanţa de apel a încălcat art. 969 C. civ. şi art. 129 alin. 5 C. proc. civ. prin respingerea apelului şi cu privire la sumele de bani datorate de intimata-pârâtă pentru încălcarea obligaţiilor sale pe perioada executării contractului, respectiv diferenţă de comision neachitat în valoare de 140.590 lei şi despăgubiri în valoare de 50.000 lei.

Potrivit art. 6 din contract, se convine între mandant şi mandatar posibilitatea reducerii comisionului de comun acord. Nu a existat un acord comun pentru reducerea comisionului.

Se solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate cu consecinţa admiterii acţiunii prin care s-a solicitat instanţei:

- să constate încetarea la 1 iulie 2012 a contractului de agent comercial nr. x din 15 martie 2006 prin denunţare unilaterală de către intimata-pârâtă;

- obligarea intimatei-pârâte la plata sumelor datorate în temeiul contractului şi al Legii nr. 509/2002, astfel: a) 140.590 lei reprezentând diferenţă de comision neachitat pentru vânzările efectuate până la încetarea contractului;

b) 208.930,7 lei reprezentând comision datorat pentru perioada de preaviz de 6 luni;

c) 277.787,23 lei reprezentând indemnizaţie compensatorie echivalentă cu cuantumul unei remuneraţii anuale (calculată pe baza mediei anuale a comisioanelor încasate în ultimii 5 ani de contract);

d) 50.000 lei reprezentând despăgubiri pentru pagubele cauzate ca urmare a încălcării obligaţiilor contractuale.

La data de 11 octombrie 2017, recurenta a depus precizări prin care a invocat prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. arătând că hotărârea instanţei de apel conţine motive contradictorii.

În cauză, intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte a apreciat că acesta este nefondat şi a fost respins pentru următoarele considerente:

Între părţi s-a încheiat contractul de agent comercial nr. x/2006 pentru comercializarea de produse-site metalice de cernut ţesute clasic, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 509/2002.

Potrivit dispoziţiilor art. 3 din acest contract este interzisă mandatarului reprezentarea unei întreprinderi concurente.

Regula impusă de art. 3 alin. 1 din Legea nr. 509/2002 este aceea că agentul nu poate negocia şi nu poate încheia, pe contul său, fără consimţământul expres al comitentului, în regiunea determinată prin contract, operaţiuni de comerţ concurente privind bunuri şi/sau servicii similare celor care fac obiectul contractului de agenţie, alineatul următor al textului prevăzând posibilitatea agentului de a reprezenta mai mulţi comitenţi. Această posibilitate însă este condiţionată de lipsa unei stipulaţii contrare în contractul de agent.

În speţă, art. 3 din contractul părţilor interzice mandatarului reprezentarea unei societăţi concurente, ceea ce echivalează, cu existenţa unei stipulaţii contrare posibilităţii agentului de reprezentare a mai multor comitenţi.

În Legea nr. 509/2002 în art. 4 alin. 1 este definită clauza de neconcurenţă ca fiind acea prevedere contractuală al cărei efect costă în restrângerea activităţii profesionale a agentului pe perioada desfăşurării şi/sau ulterior încetării contractului de agenţie, rezultând astfel că se are în vedere atât perioada derulării contractului, cât şi cea ulterioară încetării acestuia.

Referitor la această dispoziţie normativă, părţile au prevăzut o interdicţie de reprezentare a altor comitenţi în art. 3 din contract, respectiv o interdicţie de reprezentare a altor comitenţi pe o perioadă de 1 an după încetarea contractului, aceasta din urmă neavând relevanţă în speţă.

În clauza prevăzută la art. 3 din contract părţile nu se referă la bunurile care formează obiectul contractului de agent, interdicţia fiind una generală, raportându-se la imposibilitatea reprezentării unei întreprinderi concurente, ceea ce presupune interdicţia de vânzare atât a unor produse identice sau similare, cât şi a unor produse care nu întrunesc cerinţele menţionate dar care aparţin unei întreprinderi concurente.

Încălcarea obligaţiei prevăzute la art. 3 din contractul nr. x/2006 referitoare la interdicţia recurentei-reclamante de a reprezenta orice alt concurent al mandantului reprezintă motivul pentru care pârâta-intimată a declarat rezilierea contractului.

Astfel, declaraţia de reziliere a contractului de către pârâtă se întemeiază pe culpa reclamantei-recurente care nu şi-a respectat obligaţiile din contractul de agent comercial, fiind realizată aplicarea art. 3 alineat final din contractul părţilor.

Atitudinea recurentei-reclamante a dus la rezilierea contractului, astfel că aceasta nu este îndreptăţită să primească indemnizaţia menţionată în art. 9 din contractul părţilor.

Potrivit dispoziţiilor art. 970 C.civ., părţile trebuie să-şi execute obligaţiile contractuale cu bună-credinţă. Declaraţia de reziliere a contractului a fost determinată de încălcarea de către reclamanta-recurentă a clauzelor contractuale.

În ceea ce priveşte reducerea comisionului de la 10% la 5%, aceasta s-a realizat în conformitate cu dispoziţiile stabilite de părţi prin contract.

Legea reglementează plata comisionului strâns legată de îndeplinirea obligaţiilor agentului comercial.

Înalta Curte reţine că părţile nu pot conveni prin contract să se eludeze legea, însă în speţă, este de necontestat faptul că recurenta-reclamantă este cea care nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin contractul nr. x/2006. Astfel, recurenta-reclamantă nu avea posibilitatea reprezentării unei întreprinderi concurente, ceea ce presupune interdicţia de vânzare atât a unor produse identice sau similare, cât şi a unor produse care nu întrunesc cerinţele menţionate, dar care aparţin unei întreprinderi concurente.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte a apreciat că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună casarea sau modificarea deciziei recurate şi, pe cale de consecinţă, potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. 1 C. proc. civ., recursul a fost respins ca nefondat.