Public procurement irregularities: validity of civil liability insurance qualification and undefined warranty duration evaluation criteria
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the Ministry of Regional Development and Public Administration, leaving in force the Court of Appeal’s decision that annulled the ministry's decision upholding a note of irregularities and financial corrections. The dispute concerned a public procurement procedure where the contracting authority was penalized for allegedly imposing a restrictive qualification requirement for civil liability and goods/persons insurance and failing to set minimum and maximum limits for a warranty duration factor. The Supreme Court held that requiring such insurance was not restrictive as it did not violate statutory exclusivity rules and served to mitigate performance risk, satisfying requirements under Government Emergency Ordinance No. 34/2006 and Government Decision No. 925/2006. The court further rejected the argument that the absence of specific warranty limits caused procedural distortion, deeming such concerns speculative and noting that existing legal mechanisms within the ordinance prevent unfair advantage, thus confirming the legality of the original contracting authority’s documentation. </think> The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the Ministry of Regional Development and Public Administration, thereby upholding the lower court's annulment of the administrative decision that sustained a note of irregularities and financial corrections against a municipal authority. The case involved a public procurement challenge where the applicant was penalized for allegedly imposing an illegal civil liability and goods insurance requirement and for lacking defined limits on a warranty duration evaluation factor. The court ruled that the insurance requirement was a valid qualification criterion under Government Emergency Ordinance No. 34/2006 and Government Decision No. 925/2006, as it addressed specific performance risks without violating statutory exclusivity, and that the lack of explicit minimum and maximum warranty limits did not constitute a procedural violation or distortion of competition, as such concerns were speculative and existing legal safeguards prevented unfair outcomes.
Legislator headnote
AI generatedart. 15 din Legea nr. 554/2004, art. 483 alin. (7) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, art. 199 din O.U.G. nr. 34/2006, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Public procurement irregularities: validity of civil liability insurance qualification and undefined warranty duration evaluation criteria: The dispute concerned a public procurement procedure where the contracting authority was penalized for allegedly imposing a restrictive qualification requirement for civil liability and goods/persons insurance and failing to set minimum and maximum limits for a warranty duration factor. The Supreme Court held that requiring such insurance was not restrictive as it did not violate statutory exclusivity rules and served to mitigate performance risk, satisfying requirements under Government Emergency Ordinance No. 34/2006 and Government Decision No. 925/2006. The court further rejected the argument that the absence of specific warranty limits caused procedural distortion, deeming such concerns speculative and noting that existing legal mechanisms within the ordinance prevent unfair advantage, thus confirming the legality of the original contracting authority’s documentation. </think> The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the Ministry of Regional Development and Public Administration, thereby upholding the lower court's annulment of the administrative decision that sustained a note of irregularities and financial corrections against a municipal authority. The case involved a public procurement challenge where the applicant was penalized for allegedly imposing an illegal civil liability and goods insurance requirement and for lacking defined limits on a warranty duration evaluation factor. The court ruled that the insurance requirement was a valid qualification criterion under Government Emergency Ordinance No. 34/2006 and Government Decision No. 925/2006, as it addressed specific performance risks without violating statutory exclusivity, and that the lack of explicit minimum and maximum warranty limits did not constitute a procedural violation or distortion of competition, as such concerns were speculative and existing legal safeguards prevented unfair outcomes.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis for the High Court's power to dismiss the appeal as unfounded in the final decision.
Specific procedural provision governing the manner in which the appeal in administrative and fiscal litigation is dismissed.
Full text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 31.07.2013, reclamantul Municipiul Slatina a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, anularea Deciziei nr. 45 din 25.06.2013 emise de pârât şi a notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x din 22.04.2013. Reclamantul a solicitat şi suspendarea executării acesteia din urmă în condiţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, cerere la judecata căreia a renunţat la termenul din 10.12.2013.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 3.947 din 10 decembrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a luat act de renunţarea reclamantului la judecarea cererii de suspendare a executării actului administrativ atacat; a admis acţiunea promovată de reclamantul Municipiul Slatina, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice - Direcţia Generală de Constatare şi Stabilire Nereguli Fonduri Europene; a anulat decizia de soluţionare a contestaţiei nr. x din 25.06.2013 şi nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x din 22.04.2013, emise de MDRAP şi a obligat pârâtul la plata sumei de 50 RON către reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată.
3. Cererea de recurs
Împotriva Sentinţei nr. 3.947 din 10 decembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, criticând-o pentru nelegalitate, prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (l) pct. 8 din C. proc. civ., republicat.
În motivarea căii de atac exercitate, recurentul a susţinut, în esenţă, că, întrucât asigurarea pentru accidente de muncă reprezintă o obligaţie legală imperativă, angajatorul are obligaţia de a comunica, printr-o declaraţie pe proprie răspundere, domeniul de activitate, numărul de angajaţi, fondul de salarii, precum şi orice informaţii solicitate în acest scop, sub sancţiunea aplicării de amenzi contravenţionale.
Astfel, rezultă faptul că orice operator economic participant la licitaţie şi care dispunea de personal angajat, avea obligaţia legală de a plăti cotele pentru asigurări de accidente de muncă şi boli profesionale. Această obligaţie nu este facultativă şi se sancţionează contravenţional.
Prin urmare, intimata reclamantă nu a justificat niciun temei legal prin care transformă o obligaţie legală în cerinţă minimă de calificare.
O astfel de cerinţă nu este conformă cu prevederile art. 8 alin. (1) din H.G. nr. 925/2006 şi nu prezintă relevanţă în raport cu natura şi complexitatea contractului de achiziţie publică, întrucât nu este dreptul/obligaţia autorităţii contractante de a verifica respectarea prevederilor legale de către operatorii economici în domeniul accidentelor de muncă; asigurarea de răspundere civilă nu este obligatorie în cazul lucrărilor de construcţii, ci în domeniile expres reglementare prin legi speciale.
Recurentul nu contestă utilitatea cerinţei, cum greşit a reţinut instanţa, ci faptul că intimata a solicitat, ca şi condiţie minimă de calificare, fie dovada respectării prevederilor legale în materia accidentelor de muncă şi bolilor profesionale, fie încheierea unei răspunderi civile care nu este incidenţă în cauză.
Referitor la factorul de evaluare privind durata de garanţie acordată dotărilor principale, este criticată concluzia primei instanţe potrivit căreia în mod eronat s-a apreciat că este nelegal, pe motiv că nu s-a indicat limita minimă şi cea maximă a garanţiei pentru care se acordă punctajul.
De asemenea, a învederat faptul că nu este menţionată nicio limită de timp minimă, acceptată ca fiind suficientă, dar nici una maximă, reală, care să ţină cont de realitatea şi nivelul de calitate dorit pentru execuţia obiectului contractului.
A susţinut că echipa de control a considerat în mod corect că prin stabilirea unui interval de timp acordat pentru garanţia dotărilor principale, intimata reclamantă ar fi putut să evite situaţia în care potenţialii operatori economici să prezinte oferte cu perioade de timp acordat pentru garanţii nerealiste, care să conducă la distorsionarea rezultatului procedurii.
În fine, recurentul a susţinut că intimata reclamantă nu a elaborat o modalitate obiectivă de departajare a ofertanţilor, bazată pe o metodologie concretă de calcul, o grilă de punctare care sa permită stabilirea în mod obiectiv a punctajului acordat fiecărui potenţial ofertant în intervalul stabilit, ţinând cont de gradul de îndeplinire a cerinţelor prevăzute în caietul de sarcini.
5. Procedura de filtrare a recursului
Raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit în cauză potrivit art. 493 alin. (2)-(3) C. proc. civ., a fost comunicat părţilor în baza încheierii din data de 24 noiembrie 2014, în condiţiile alin. (4) al aceluiaşi articol.
Prin încheierea din data de 19 februarie 2015, completul de filtru a constatat că recursul îndeplineşte condiţiile de regularitate şi de admisibilitate prevăzute de art. 486 şi 487 C. proc. civ. şi l-a admis în principiu, fixând termen pentru judecarea acestuia în şedinţă publică, potrivit art. 483 alin. (7) C. proc. civ.
6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând legalitatea sentinţei prin prisma motivului de recurs prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel cum a fost dezvoltat de recurentul - pârât, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Din actele aflate la dosar rezultă că intimatul-reclamant a supus controlului exercitat de instanţa de contencios administrativ şi fiscal, pe calea prevăzută în art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, Decizia nr. 45 din 25.06.2013 prin care Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a respins contestaţia administrativă formulată împotriva Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. nr. x din 22.04.2013.
Prin nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x din 22.04.2013 emisă de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, s-a constatat că, în implementarea contractului de finanţare nr. x din 16.10.2011 încheiat între minister şi Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Slatina, reclamantul a încălcat legislaţia privind achiziţiile publice constând în:
- solicitarea ca ofertanţii să prezinte asigurare de răspundere civilă este restrictivă, deoarece asigurarea de răspundere a riscului profesional nu este obligatorie pentru activitatea de construcţii. Pentru acoperirea unor eventuale deficienţe calitative ale lucrărilor, se constituie garanţia de bună execuţie, care de altfel s-a şi solicitat prin documentaţia de atribuire, pentru neregula identificată fiind aplicată o corecţie de 10% din valoarea contractului, conform pct. 2.3 din Anexa la O.U.G. nr. 66/2011. Gravitatea faptei a fost apreciată ca fiind una mărită, având în vedere că în etapa de evaluare a fost admisă o singură ofertă.
- privitor la factorul de evaluare durata de garanţie acordată dotărilor principale, echipa de control a reţinut faptul că nu s-a menţionat nicio limită de timp minimă sau maximă, care să ţină cont de realitate şi de nivelul de calitate dorit pentru execuţia obiectului contractului şi care să prevină prezentarea de către ofertanţi a unor oferte cu perioade de garanţie nerealiste, de natură a conduce la distorsionarea rezultatului procedurii. S-a concluzionat astfel că autoritatea contractantă nu a elaborat o modalitate obiectivă de departajare a ofertanţilor, bazată pe o metodologie corectă de calcul, o grilă de punctare care să permită stabilirea în mod obiectiv a punctajului acordat fiecărui potenţial ofertant în intervalul stabilit, ţinând cont de gradul de îndeplinire a cerinţelor prevăzute în caietul de sarcini, fiind încălcate prevederile art. 199 din O.U.G. nr. 34/2006 şi principiul tratamentului egal consacrat de art. 2. Pentru neregula identificată s-a aplicat o corecţie de 5% din valoarea contractului, conform pct. 2.4 din Anexa la O.U.G. nr. 66/2011. Gravitatea faptei a fost apreciată ca fiind redusă, având în vedere că în etapa de evaluare a fost admisă o singură ofertă.
În ceea ce priveşte prima neregulă, Înalta Curte constată în acord cu judecătorul fondului că, în mod eronat aceasta a fost considerată o cerinţă restrictivă, pe motiv că legea nu prevede obligaţia asigurării de răspundere civilă în ce priveşte activitatea de construcţii, iar asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale constituie o obligaţie legală a angajatorului.
Contrar susţinerilor recurentului, Înalta Curte constată că asigurarea solicitată este nu doar una de răspundere civilă, ci şi de bunuri şi persoane, scopul său fiind acela de a diminua riscul neîndeplinirii contractului, datorită survenirii unor evenimente neprevăzute, de natură a pune operatorul economic în imposibilitatea executării obligaţiilor asumate.
Este adevărat că pentru accidente de muncă şi boli profesionale este instituit un sistem legal de asigurare în sarcina angajatorilor şi în beneficiul angajaţilor, însă acesta nu exclude contractarea unei asigurări suplimentare, de astă dată în beneficiul operatorului economic, care să acopere şi alte riscuri legate de personal şi să-i faciliteze continuarea activităţii în ipoteza producerii evenimentelor respective.
Prin urmare, Înalta Curte constată, contrar argumentelor recurentului, că o astfel de cerinţă nu este restrictivă, neregulile fiind nelegal reţinute în sarcina reclamantului sub acest aspect, întrucât cerinţa de calificare analizată satisface exigenţelor prevederilor art. 179 din O.U.G. nr. 3472006 şi a art. 8 din H.G. nr. 925/2006.
Prin urmare, acest motiv de recurs este nefondat.
Referitor la factorul de evaluare durata de garanţie acordată dotărilor principale,
Înalta Curte nu poate reţine argumentele recurentului, potrivit cărora prin stabilirea unui interval de timp acordat pentru garanţia dotărilor principale, intimata reclamantă ar fi putut să evite situaţia în care potenţialii operatori economici să prezinte oferte cu perioade de timp acordat pentru garanţii nerealiste, care să conducă la distorsionarea rezultatului procedurii.
Sub acest aspect, instanţa de recurs apreciază ca fiind nerelevantă critica recurentului, aprecierea recurentului sub aspectul duratei nerealiste de garanţie fiind în realitate o simplă speculaţie, ce nu poate fi considerată determinantă în aprecierea legalităţii factorului de evaluare, cu atât mai mult cu cât O.U.G. nr. 34/2006 prevede mecanisme apte a preveni o atare distorsionare a rezultatului procedurii de atribuire.
Cum cerinţa impusă este în conformitate cu prevederile legale, reiese în mod cert că aceasta nu a restricţionat participarea la procedură şi, implicit, nu a încălcat principiile nediscriminării, egalităţii şi transparenţei.
În concluzie, se constată că toate criticile recurentului sunt nefondate, judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată, cu interpretarea corectă a probelor administrate, iar considerentele hotărârii reflectă aplicarea adecvată a cadrului normativ incident.
Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Prin urmare, nefiind identificate motive de casare a sentinţei, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în condiţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice împotriva Sentinţei nr. 3.947 din 10 decembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 februarie 2017.
Procesat de ED