Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 428/2017 AI generated

Tardivité of appeal and failure to prove timely service of judgment bar judicial review of public integrity conflict-of-interest findings

Case Number Decizia nr. 428/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's motion for reinstatement of time limits and rejected the appeal against the Court of Appeal Ploieşti's judgment, which had previously dismissed the appellant's challenge to an integrity evaluation report issued by the National Integrity Agency; the underlying dispute concerned whether the appellant, acting as a mayor, violated conflict of interest laws by authorizing payment orders for public contracts, where the agency alleged the act constituted a misuse of authority for personal gain. The appellate decision was barred solely on procedural grounds because the appeal and the motion for reinstatement were filed after the statutory deadline; the court found that the appellant's pre-trial detention had ended on January 7, 2015, meaning the 15-day window under Article 186 of the Code of Civil Procedure to request reinstatement expired in mid-January, yet the appeal was not filed until late April 2015, and the appellant failed to prove that the service of the initial judgment was invalid or that the recipient (the spouse) was unable to accept service, resulting in the appeal being declared time-barred and the lower court's judgment becoming final.

Legislator headnote

AI generated

art. 20 alin. (5) din Legea nr. 176/2010, art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, art. 2531 alin. (1) C. pen, art. 76 din Legea nr. 161/2003, art. 186 C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ; Tardivité of appeal and failure to prove timely service of judgment bar judicial review of public integrity conflict-of-interest findings: Totodată, ordonanţarea plăţii şi semnarea ordinului de plată nu se încadrează în dispoziţiile art. 76 din Legea nr. 161/2003, neconstituind conflict de interese exercitarea atribuţiei de reprezentare prin actul formal al ordonanţării la plată a unui contract deja atribuit în procedura de achiziţie publică, iar executarea unei obligaţii contractuale nu poate fi confundată cu îndeplinirea unui act sau luarea unei decizii care produce foloase materiale.

Keywords

AI generated
judicial review procedural deadline conflicts of laws grounds for cassation civil judgment statutory bar

Cited Legislation

AI generated
art. 20 alin. (5) din Legea nr. 176/2010
În aceste condiţii sunt incidente dispoziţiile art. 20 alin. (5) din Legea nr. 176/2010 coroborate cu art.
art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010
176/2010 coroborate cu art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, potrivit cărora actele întocmite de inspectorul de integritate pe baza datelor şi informaţiilor care nu sunt publice solicitate persoanelor fizice şi juridice fără ca persoana să fie invitată şi informată potrivit dispoziţiilor art.
art. 2531 alin. (1) C. pen
În ceea priveşte susţinerile din raportul de evaluare întocmit în cauză, respectiv existenţa indiciilor referitoare la eventuala săvârşire a infracţiunii de conflict de interese prevăzută de art. 2531 alin.
art. 76 din Legea nr. 161/2003
Totodată, ordonanţarea plăţii şi semnarea ordinului de plată nu se încadrează în dispoziţiile art. 76 din Legea nr.
art. 186 C. proc. civ
Conform dispoziţiilor art. 186 C. proc. civ., "(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.
art. 493 alin. (4) C. proc. civ
Raportul a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor potrivit încheierii de şedinţă din data de 20 octombrie 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
art. 248 C. proc. civ
Examinând cu prioritate excepţia tardivităţii invocată în cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
art. 186 alin. (1) C. proc. civ
a fost arestat preventiv, iar această împrejurare ar putea constitui un motiv temeinic justificat în sensul art. 186 alin. (1) C. proc. civ.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 8.01.2014, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, anularea raportului de evaluare emis de pârâtă sub nr. 60831/G/II/19.12.2013, în sensul constatării inexistenţei elementelor conflictului de interese şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 249 din data de 26 noiembrie 2014, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Integritate şi B..

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului şi casarea hotărârii, rejudecarea acţiunii şi anularea raportului de evaluare contestat.

În motivarea recursului, recurentul a arătat că hotărârea cuprinde motive străine de natura cauzei şi este dată cu aplicarea greşită a unor norme de drept material. Astfel, reţinerea eronată a anumitor aspecte invocate, precum şi respingerea probelor solicitate (proba cu martori şi expertiza tehnică specialitatea audit financiar) au conturat o situaţie de fapt diferită de cea reală.

Recurentul a precizat că a existat o singură activitate de evaluare, finalizată prin două rapoarte de evaluare, astfel că nu ar fi trebuit să existe o procedură de scindare a activităţii, iar notificarea şi invitaţia ar fi trebuit emise anterior primirii celor două rapoarte.

În aceste condiţii sunt incidente dispoziţiile art. 20 alin. (5) din Legea nr. 176/2010 coroborate cu art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, potrivit cărora actele întocmite de inspectorul de integritate pe baza datelor şi informaţiilor care nu sunt publice solicitate persoanelor fizice şi juridice fără ca persoana să fie invitată şi informată potrivit dispoziţiilor art. 14, sunt lovite de nulitate absolută.

În ceea priveşte susţinerile din raportul de evaluare întocmit în cauză, respectiv existenţa indiciilor referitoare la eventuala săvârşire a infracţiunii de conflict de interese prevăzută de art. 2531 alin. (1) C. pen., recurentul a apreciat că sunt nefondate, învederând că în exerciţiul atribuţiilor de primar, acesta nu a îndeplinit şi nici nu a participat la luarea unei decizii prin care să se realizeze direct sau indirect un folos material în beneficiul său.

Totodată, ordonanţarea plăţii şi semnarea ordinului de plată nu se încadrează în dispoziţiile art. 76 din Legea nr. 161/2003, neconstituind conflict de interese exercitarea atribuţiei de reprezentare prin actul formal al ordonanţării la plată a unui contract deja atribuit în procedura de achiziţie publică, iar executarea unei obligaţii contractuale nu poate fi confundată cu îndeplinirea unui act sau luarea unei decizii care produce foloase materiale.

În cuprinsul cererii de recurs, recurentul a formulat şi cerere de repunere în termenul de declarare a recursului, în susţinerea acesteia invocând comunicarea sentinţei instanţei de fond abia la data de 17.04.2015.

A arătat recurentul că în perioada 9.12.2014 - 7.01.2015 a fost arestat preventiv, iar dovada de comunicare a hotărârii aflată la dosar nu este semnată de soţia sa, aflată, la rândul său, în imposibilitate medicală de a primi actul comunicat, astfel încât se impune aplicarea dispoziţiilor art. 186 C. proc. civ.

4. Apărările autorităţii intimate

Intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a depus întâmpinare, invocând excepţia tardivităţii atât a cererii de repunere în termen formulate de recurentul-reclamant cât şi a recursului promovat în cauză.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a sentinţei instanţei de fond.

Recurentul-reclamant A. a depus răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea apărărilor intimatei şi admiterea cererii de repunere în termen şi a căii de atac promovate.

5. Procedura derulată în recurs

Prin raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi 3 C. proc. civ., s-a apreciat a fi fundamentată soluţia de admitere a excepţiei tardivităţii cererii de repunere în termen formulate de recurentul-reclamant şi a recursului promovat în cauză.

Raportul a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor potrivit încheierii de şedinţă din data de 20 octombrie 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Niciuna dintre părţi nu a formulat punct de vedere referitor la concluziile raportului întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

6. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs cu privire la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate în principiu a recursului

Examinând cu prioritate excepţia tardivităţii invocată în cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Conform dispoziţiilor art. 186 C. proc. civ., "(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate. (2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeaşi cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac."

În privinţa cererii de repunere în termenul de declarare a recursului formulată de recurentul-reclamant, se constată că, într-adevăr, că în perioada 9.12.2014 - 7.01.2015 A. a fost arestat preventiv, iar această împrejurare ar putea constitui un motiv temeinic justificat în sensul art. 186 alin. (1) C. proc. civ.

Alin. (2) al textului de lege sus-menţionat impune, însă, ca îndeplinirea actului de procedură şi formularea cererii de repunere în termen să se realizeze în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării.

În prezenta cauză motivul de împiedicare invocat, respectiv arestul preventiv, a încetat la data de 7.01.2015, aceasta este data de la care trebuie calculat termenul impus de lege, astfel încât formularea cererii de repunere în termen în cuprinsul cererii de recurs depuse la data de 30.04.2015 este, în mod evident, tardivă.

În ceea ce priveşte recursul declarat de A. împotriva Sentinţei nr. 249 din data de 26 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, Înalta Curte constată că acesta a fost înregistrat la data de 30.04.2015, cu depăşirea termenului legal, absolut şi imperativ prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 - 15 zile de la data comunicării - 31.12.2014, termenul împlinindu-se la data de 16.01.2015.

Susţinerile recurentului referitoare la faptul că dovada de comunicare a hotărârii aflată la dosar nu ar fi semnată de soţia sa, aflată, la rândul său, în imposibilitate medicală de a primi actul comunicat, nu vor fi primite de instanţa de control judiciar, câtă vreme dispoziţiile art. 163 alin. (6) C. proc. civ. permit înmânarea actelor de procedură unei persoane majore din familie, dovada de înmânare este semnată de soţia reclamantului, având înscrise şi datele de identificare (numărul şi seria cărţii de identitate), iar la dosar nu au fost depuse înscrisuri doveditoare ale situaţiei de fapt invocate.

Întrucât, recurentul a formulat cererea de repunere în termen şi a exercitat calea de atac după împlinirea termenului legal, în cauză operează sancţiunea decăderii, iar Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 185 alin. (1) şi art. 493 alin. (5) C. proc. civ., le va respinge ca tardiv formulate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv formulată, cererea recurentului A. de repunere în termenul de declarare a recursului.

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinţei nr. 249 din data de 26 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2017.

Procesat de GGC - GV