No statutory obligation for Ministry to issue separate recognition of domestic bachelor's degrees; presumption of legality of university-issued diplomas

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 15.05.2014, reclamantele A., B., C., D., E., F. au solicitat obligarea pârâtului Ministerul Educaţiei Naţionale la recunoaşterea titlului de licenţiat, obţinut în urma susţinerii examenului de licenţă la diferitele specializări din cadrul Universităţii G.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 219 din data de 30 ianuarie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiate excepţiile lipsei procedurii prealabile şi inadmisibilităţii acţiunii şi ca nefondată acţiunea formulată de reclamantele A., B., C., D., E., F. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei au declarat recurs reclamantele A., B., C., D., E., F., criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., au solicitat admiterea recursului şi casarea hotărârii, rejudecarea acţiunii şi admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, s-a arătat că instanţa de fond a reţinut, în mod nelegal, împrejurarea că nu există act normativ care să reglementeze obligaţia M.E.N. de a recunoaşte o diplomă de licenţă, ignorând dispoziţiile art. 5 din H.G. nr. 536/2011 şi art. 34 din Legea nr. 87/2006 pentru aprobarea O.U.G. nr. 75/2005.

Apreciind că nu pot fi victimele lipsei de acreditare, recurentele au invocat teoria aparenţei în drept şi au susţinut că au avut credinţa scuzabilă şi legitimă că mandatarul universităţii are dreptul să organizeze învăţământ la distanţă şi cu frecvenţă redusă. Totodată, ele s-au aflat într-o eroare comună şi invincibilă, cu toate că în cazul mandatului aparent, practica judiciară şi doctrina juridică admit că nu este nevoie de o asemenea eroare.

Au mai susţinut recurentele că actele normative în vigoare la data înscrierii lor la facultăţi (OMECT nr. 3545/2005, nr. 3235/2005 şi H.G. nr. 916/2005, Legea nr. 84/1995) nu fac referire la programe sau forme de învăţământ la distanţă sau cu frecvenţă redusă, care să nu fie acreditate sau autorizate, ci doar la specializări.

Intimatul-pârât Ministerul Educaţiei Naţionale nu a depus întâmpinare.

4. Procedura de soluţionare a recursului

4.1. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru şi comunicat părţilor potrivit încheierii de şedinţă din data de 20.10.2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., iar părţile nu au formulat punct de vedere asupra acestuia.

Având în vedere menţiunea din raport, referitoare la admisibilitatea în principiu a recursului, completul de filtru a apreciat că problema de drept care se pune în recurs nu este controversată şi a procedat la soluţionarea cauzei în condiţiile art. 493 alin. (6) C. proc. civ.

4.2. Cu privire la fondul recursului - analiza motivelor de casare invocate

Completul de filtru, examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

În cauză, instanţa de contencios administrativ a fost sesizată cu cererea reclamantelor de obligare a Ministerului Educaţiei Naţionale la recunoaşterea studiilor şi a diplomelor de licenţă, astfel:

- A. - diploma de licenţă seria A nr. 0030767 în specializarea pedagogie, înregistrată sub nr. 1458/3.03.2009;

- B. - diploma de licenţă seria A nr. 0039897 în specializarea psihologie, înregistrată sub nr. 10683/6.08.2009;

- C. - diploma de licenţă seria A nr. 0040448 în specializarea psihologie, înregistrată sub nr. 11234/6.08.2009;

- D. - diploma de licenţă seria A nr. 0043606 în specializarea psihologie, înregistrată sub nr. 14392/31.08.2009;

- E., diploma de licenţă seria A1 nr. 0138654 în specializarea pedagogie muzicală, înregistrată sub nr. 5115/24.06.2009;

- F. - diploma de licenţă seria A nr. 0045303 în specializarea relaţii internaţionale şi studii europene, înregistrată sub nr. 13057/7.08.2009, invocând "refuzul nejustificat" din partea autorităţii pârâte.

Înalta Curte apreciază că nu se poate vorbi despre un refuz nejustificat de soluţionare a cererilor reclamantelor, în sensul art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004 şi nici de un exces de putere din partea autorităţii publice, în sensul art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Raportat la normele care reglementează atribuţiile ministerului pârât, respectiv Legea nr. 1/2011 şi H.G. nr. 536/2011, dar şi la reglementările legale relevante, Ordinul M.E.C.T.S. nr. 2284/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în învăţământul superior şi Legea învăţământului, în vigoare la momentul eliberării diplomelor de licenţă, nu se poate reţine că autoritatea publică pârâtă are vreo atribuţie de a emite acte prin care să recunoască diploma de licenţă şi suplimentul la diplomă, acte deja eliberate de instituţia de învăţământ superior, cu aprobarea intimatului-pârât, pe formularele tipizate emise de acesta.

Diploma de licenţă este un document oficial şi câtă vreme nu a fost revocată de emitent sau anulată definitiv prin hotărâre judecătorească, se prezumă că a fost eliberată în condiţii de legalitate, deci produce efecte juridice sub aspectul drepturilor ce decurg din ea, fără a fi necesar vreun act de recunoaştere/validare a diplomei de către ministerul de resort.

Fiind un act administrativ, diploma de licenţă se bucură de prezumţia de autenticitate, în sensul că emană în mod real de la cine se afirmă că emană, prezumţia de veridicitate, în sensul că reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă şi prezumţia de legalitate, în sensul că a fost emisă cu respectarea tuturor condiţiilor de fond şi de formă prevăzute de lege, fiind ea însăşi titlul executoriu în baza căruia se iniţiază procedura executării silite, cu obligaţia corelativă a adresanţilor de a respecta şi de a pune în aplicare dispoziţiile acesteia.

În aceste condiţii, nu pot fi primite argumentele recurenţilor referitoare la obligaţia legală a ministerului de coordonare şi control a sistemului naţional de învăţământ, care ar include şi obligaţia de recunoaştere a diplomelor de licenţă, cel vizând teoria aparenţei în drept sau modalitatea în care trebuie interpretate anumite dispoziţii legale în materie.

Diplomele de licenţă obţinute în România sunt recunoscute de plin drept, fără a fi necesară îndeplinirea vreunei unei alte formalităţi, iar în situaţia în care ar fi nesocotite drepturile ce decurg dintr-o diplomă de licenţă, protejarea acestora se poate realiza la cererea părţii vătămate, însă în cadrul altui demers judiciar promovat în contradictoriu cu instituţia/autoritatea care îi nesocoteşte aceste drepturi, fără a fi nevoie de intervenţia Ministerului Educaţiei Naţionale pentru "recunoaşterea diplomei de licenţă".

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte constată că nu este incident cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa de fond realizând o corectă interpretare şi aplicare a normelor de drept material, astfel încât, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (6) şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A., B., C., D., E., F. împotriva Sentinţei nr. 219 din data de 30 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2017.

Procesat de GGC - GV