Distinction between local excavation permit tax and state mining exploitation tax: invalid annual assessment based on total exploitation surface.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiş la data de 26.09.2014, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pârâta Primăria comunei Ghioroc prin Primar, pentru ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, să se dispună anularea Deciziei de impunere nr. 12/23.07.2014, prin care s-a stabilit, în sarcina reclamantei, obligaţia de plată a unui debit în cuantum de 1.673.000 RON, cu titlu de taxă pentru eliberare autorizaţie de foraje şi excavări, precum şi anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 4809/09.09.2014.

Prin precizarea de acţiune formulată pentru termenul din 09.12.2014, reclamanta a solicitat chemarea în judecată şi a Comunei Ghioroc, în calitate de pârâtă şi a invocat excepţia privind lipsa calităţii de reprezentant al pârâtei Primăria Comunei Ghioroc, în ceea ce priveşte pe SC B. SRL, ca urmare a nedovedirii acestei calităţi şi a încălcării prevederilor art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 26/2012 şi ale art. 1, 2 şi 3 din Legea nr. 514/2003, cu consecinţa anulării actelor depuse de reprezentanta acesteia la dosarul cauzei.

Prin Sentinţa civilă nr. 4394/09.12.2014 pronunţată în Dosar nr. x/2014, Tribunalul Timiş a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reţinând în esenţă incidenţa dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, la data de 07.01.2015 sub nr. 6198/30/2014.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 130 din 20.05.2015 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia lipsei calităţii de reprezentant a SC B. SRL şi s-a constatat că aceasta nu are calitatea de reprezentant al Primăriei şi Comunei Ghioroc; a fost admisă acţiunea şi au fost anulate Decizia de impunere nr. 12/23.07.2014 şi Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 4809/09.09.2014.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs pârâtele Comuna Ghioroc şi Primăria Comunei Ghioroc, prin care au solicitat admiterea recursului, desfiinţarea în integralitate a sentinţei atacate şi, rejudecând, respingerea acţiunii ca nefondată, cu acordarea cheltuielilor de judecată.

1.3.1. Cu privire la fondul cauzei

În motivarea sentinţei, instanţa de judecată, deşi reţine punctul de vedere al recurentei în sensul că cele două taxe sunt diferite, una fiind o taxă unică iar cealaltă anuală, astfel cum rezultă din modul de redactare a celor două acte normative care le reglementează (art. 44 din Legea nr. 85/2003 şi art. 267 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal), susţine faptul că recurenta în mod greşit a impus-o reclamantei, având în vedere că aceasta a achitat la debutul activităţii sale taxa pentru eliberarea autorizaţiei de foraje sau excavaţii şi apreciind faptul că Primăria Comunei Ghioroc a impus-o greşit şi în anii ulteriori.

Recurenta a arătat că Primăria Comunei Ghioroc a eliberat o autorizaţie de construcţie pe Legea nr. 50/1991 pentru edificarea unei barăci şi a unui cântar pe o parcelă a SC A. SRL Timişoara, pentru care s-a încasat o taxă care nu are nicio legătură cu taxa de excavare prevăzută de Codul fiscal. Se poate vedea că această taxă este calculată în decizia de impunere doar o singură dată pe întreaga perioadă a exploatării balastierei, această taxă având caracter unic.

Cu referire la punctul de vedere al Curţii de Conturi, se arată că aceasta emite decizii prin care impune obligaţia de plată a acestei taxe în cazul balastierelor.

Se arată că intimata-reclamantă nu a achitat către bugetul local al Primăriei Comunei Ghioroc nicio taxă pentru eliberarea autorizaţiei de foraje sau excavări, nu a solicitat şi nu a depus documentele deţinute în vederea eliberării autorizaţiei de foraje şi excavări, deşi aceasta figurează în evidentele contabile cu exploataţie de agregate minerale (balastieră).

În conformitate cu art. 267 alin. (4) din Legea nr. 571/2003 republicată privind Codul fiscal, intimata-reclamantă avea obligaţia impusă de normele legale de solicitare a unei autorizaţii de foraje şi excavări înaintea demarării procedurilor de exploataţie. Deşi a fost notificată în acest sens de către recurentă prin Notificarea nr. 1015/18.03.2013 şi nr. 1864/30.04.2013, reclamanta a refuzat depunerea documentelor solicitate, precum şi achitarea taxei, astfel că organul fiscal a avut dreptul constituit de lege la stabilirea din oficiu a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate uzând de prevederile art. 83 alin. (4) din C. proc. fisc.

Se mai arată că cererea de eliberare a autorizaţiei de foraje şi excavări este un formular tip prevăzut de normele legale, aspect care întăreşte faptul ca taxa pentru eliberarea autorizaţiei de excavare prevăzută de art. 267 din C. fisc. este diferită faţă de taxa prevăzută de art. 44 din Legea nr. 85/2003 privind Legea Minelor, întrucât taxa de exploatare se aplică titularilor licenţelor/permiselor deja obţinute de la consiliul local care sunt obligaţi la plata către bugetul de stat a unei taxe pentru activitatea de prospecţiune, explorare şi exploatare a resurselor minerale, precum şi a unei redevenţe miniere.

Deşi instanţa a împărtăşit acest punct de vedere, respectiv faptul că cele două taxe sunt diferite, una achitându-se la bugetul local, iar cealaltă anual la bugetul de stat, prin sentinţa recurată a admis acţiunea reclamantei, în contextul în care nu a fost stinsă obligaţia de plată a taxei pentru eliberarea autorizaţiei de foraje sau excavări.

Raportat la nelegalitatea taxei de excavaj, respectiv "taxa pentru eliberarea autorizaţiei de foraje sau excavări necesară studiilor geotehnice, ridicărilor topografice, exploatărilor de carieră, balastierelor, sondelor de gaze şi petrol, precum şi altor exploatări se calculează înmulţind numărul de metri pătraţi de teren afectat de foraj sau excavaţie cu o valoare stabilită de consiliul local între 0 RON (RON) şi 8 RON (RON), inclusiv pentru fiecare metru pătrat afectat", aceasta, fiind stabilită de către consiliul local, se plăteşte exclusiv la bugetul local şi nu la cel de stat.

Conform art. 44 din legea nr. 85/2003 privind Legea Minelor, taxa de exploatare se aplică titularilor licenţelor/permiselor deja obţinute de la consiliul local care "sunt obligaţi la plata către bugetul de stat a unei taxe pentru activitatea de prospecţiune, explorare şi exploatare a resurselor minerale, precum şi a unei redevenţe miniere."

Se percep două taxe diferite de către doua autorităţi diferite, aşa cum sunt reglementate în textul normativ. Conform prevederilor art. 44 alin. (4) din Legea Minelor nr. 85/2003, pentru suprafaţa perimetrului de exploatare se plăteşte anual, la bugetul statului, o taxă de 25.000.000 RON/kmp şi totodată se achită trimestrial o redevenţă cuprinsă între 2% şi 10% (art. 54 din aceeaşi lege) din valoarea produsului minier comercializat, în funcţie de substanţa minerală exploatată. Resursele de substanţe minerale utile fac parte din domeniul public al statului.

Prin urmare, taxa pentru obţinerea autorizaţiei de foraje şi excavaţii este diferită de taxa anuală de exploatare, acestea având atât temeiuri diferite - prima în C. fisc. , iar a doua în Legea nr. 85/2003 a minelor, modalităţi diferite de calcul, cât şi beneficiari diferiţi ai taxelor (bugetul local şi respectiv bugetul de stat).

Astfel, sentinţa civilă fiind pronunţată cu aplicarea greşită a legii, instanţa a exonerat în mod netemeinic contestatoarea de la obligaţia de plată către bugetul local a sumei ce face obiectul Deciziei de impunere nr. 12/23.07.2014.

Se invocă în acest sens prevederile pct. 134 din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind C. fisc. Or, astfel cum rezultă în mod clar din textul legal, reclamanta avea obligaţia legală de a solicita şi achita la Primăria Comunei Ghioroc autorizaţia de foraje şi excavări conform art. 267 din C. fisc. , obligaţie pe care nu a stins-o.

În privinţa incidenţei în cauză a dispoziţiilor art. 44 din Legea nr. 85/2003, acestea nu sunt aplicabile în modul expus de către reclamantă şi însuşit de către instanţa de judecată şi nu poate avea ca efect exonerarea de la obligaţia de plată la bugetul local a acestei taxe.

Raportat la susţinerile comiterii unui exces de putere de către autoritatea publică, în acest sens s-a pronunţat în numele legii Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1425/2011, prin care s-a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 267 alin. (4) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. Din această Decizie trebuie reţinut faptul că taxa pentru eliberarea autorizaţiei de foraje şi excavări este legală. Având în vedere aceste aspecte, reclamanta era obligată ca înainte de începerea operaţiunilor de excavare să depună cererea de eliberare a autorizaţiei de foraje şi excavări care are elementele constitutive ale declaraţiei fiscale. Decizia Curţii Constituţionale are autoritate de lucru judecat, iar conform art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, reclamanta nu şi-a depus declaraţia fiscală deşi a fost notificată în acest sens.

Cu privire la anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 4809/09.09.2014 pentru considerentele că nu cuprinde motivele de drept şi de fapt care au format convingerea organului emitent al actului atacat de a respinge contestaţia, se redau considerentele din decizia amintită, pentru a se dovedi că aceasta este motivată.

1.3.2. Cu privire la admiterea excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a SC B. SRL

Recurentele au invocat faptul că instanţa a făcut aplicarea retroactivă a Deciziei nr. XXII pronunţată la data de 12.06.2006, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis Recursul în interesul legii declarat de către Procurorul General al României, şi prin care a statuat că cererile de autorizare a constituirii şi de înmatriculare a societăţilor comerciale de consultanţă, asistenţă şi reprezentare juridica sunt inadmisibile.

La momentul înfiinţării, la data de 13.10.2004, societatea se numea C. SRL. Ulterior, aceasta şi-a schimbat denumirea în SC B. SRL, păstrându-şi ca unic obiect de activitate, prestarea de servicii juridice, acest aspect fiind consemnat de codul unic de înregistrare al societăţii precum şi de numărul de înregistrare de la ORC, inclusiv de certificatul constatator anexat. Prin urmare, societatea profesionala SC B. SRL s-a înfiinţat la data de 13.10.2004, anterior Deciziei XXII/12.06.2006.

Principiul neretroactivităţii a devenit, prin inserarea în Constituţia României din 1991 a art. 15 alin. (2), potrivit căruia "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile", un principiu constituţional. Astfel, neretroactivitatea legii, ca principiu constituţional, este obligatorie, pentru toate ramurile de drept, fără excepţie, nu numai pentru acelea care îl prevăd explicit.

De asemenea, în conformitate cu art. 56 lit. h) din Legea societăţilor nr. 31/1990, asupra obiectului de activitate al societăţii, instanţa de judecată se poate pronunţa doar în măsura în care acesta este ilicit sau contrar ordinii publice. În această ipoteză, societatea este declarată nulă, iar de la data rămânerii definitive a hotărârii de constatare sau declarare a nulităţii, societatea încetează fără efect retroactiv şi intră în lichidare. Raportat la situaţia acestei societăţi, nu se identifică motivele pentru care reprezentarea juridică a persoanelor de drept public este ilicită sau contrară ordinii publice având în vedere faptul că activităţi similare pot fi exercitate de către un Primar, Preşedinte al Consiliului Judeţean, consilier juridic sau avocat.

Astfel, printr-un raţionament total absurd şi fără a avea un temei legal, instanţa cenzurează obiectul de activitate sub aspectul reprezentării juridice a unei persoane juridice de drept public. Având în vedere faptul că obiectul de activitate al SC B. SRL, a fost supus controlului legalităţii la momentul înmatriculării, anterior publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. XII/2006, asupra legalităţii şi respectării condiţiilor cerute pentru constituirea societăţii pronunţându-se judecătorul delegat, care a constatat îndeplinirea acestor condiţii, orice interdicţie referitoare la obiectul de activitate al SC B. SRL poate fi dispusă doar cu încălcarea puterii de lucru judecat. Admiţând excepţia lipsei calităţii de reprezentant a SC B. SRL cu încălcarea puterii de lucru judecat, instanţa a încălcat dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Aspectele referitoare la activităţile societăţilor profesionale cum este SC B. SRL, au făcut obiectul unei alte judecăţi, reţinându-se cu putere de lucru judecat, prin Sentinţa civilă nr. 2298/06.11.2008 a Tribunalului Arad, irevocabilă prin Decizia chilă nr. 943/30.06.2009 a Curţii de Apel Timişoara că, societăţile comerciale în care se încadrează şi reprezentanta recurentelor, au fost înfiinţate cu respectarea prevederilor legale în vigoare la acel moment. Aşadar, problema legalităţii obiectului de activitate al SC B. SRL fiind tranşată în mod irevocabil anterior adoptării soluţiei pe care o critică, o revenire asupra acesteia în cadrul prezentului litigiu se poate face doar cu încălcarea puterii de lucru judecat. Or, SC B. SRL era membră a Colegiului Consilierilor Juridici atunci şi acum, Colegiul Consilierilor Juridici fiind parte în procesul amintit.

Mai mult, pronunţarea unor decizii contradictorii la nivelul aceleiaşi instanţe raportat la legalitatea obiectului de activitate al societăţilor profesionale constituite în temeiul art. 21 din Statutul profesiei de consilier juridic, creează un grav dezechilibru al sistemului judiciar raportat la exercitarea profesiei de consilier juridic.

Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din 2006 a fost adoptată anterior aderării României la UE, ulterior acestui moment, prin Tratatul de aderare a României şi Bulgariei la UE s-a recunoscut comercialitatea serviciilor juridice, fiind excluse din această categorie doar activităţile esenţialmente civile. Prin Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic în România (lege specială - cadru) legiuitorul român a creat o nouă profesie juridică, distinctă, de apărători ai statului, a instituţiilor şi ai autorităţilor publice şi ale persoanelor juridice de drept public şi privat. Prin normele imperative din acest act normativ, legiuitorul român a impus organizarea acestei profesii sub forma unui corp profesional, autonom, în mod identic corpului de apărători (a drepturilor şi libertăţilor omului) - avocaţi, conform Legii nr. 51/1995 (republicată, modificată şi completată) privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat şi conform statutului profesiei de avocat. Prin acelaşi act normativ legiuitorul român a impus ca exercitarea profesiei de consilier juridic să se facă în principal în mod independent conform legii şi statutului profesiei de avocat [art. 10 lit. b)] şi în secundar ca salariat (angajat sau numit în funcţie - art. 2).

Decizia nr. XXII/06 a îngrădit astfel în mod discriminatoriu, în desfiderea art. 6 şi 14 din CEDO, exercitarea independentă a profesiei de consilier juridic, care reprezintă regula în temeiul art. 10 lit. b) din Legea nr. 514/2003 şi adaugă în mod nepermis la lege. Aceste aspecte sunt incidente însă în cazul societăţilor profesionale înfiinţate după anul 2006 şi nu este incident în cazul societăţii despre care se face vorbire.

Având în vedere dispoziţiile art. 84 alin. (1) care prevede ca "persoanele juridice pot fi reprezentate convenţional în faţă instanţelor de judecata numai prin consilier juridic sau avocat, în condiţiile legii", considera ca acestea sunt respectate, având în vedere ca societatea profesionala SC B. SRL este alcătuită exclusiv din consilieri juridici. De altfel, în cuprinsul art. 84 alin. (1), nu se regăseşte vreo menţiune care sa condiţioneze calitatea de reprezentant al persoanei juridice de încadrarea consilierului juridic-în personalul acesteia, deoarece articolul prevede lacunar doua alternative, respectiv juridic sau avocat, fără să facă vreo alta precizare.

Se subliniază ideea că SC B. SRL, membra a Colegiului Consilierilor juridici Arad, are ca obiect unic de activitate "activităţi juridice" clasificate conform codului CAEN 6910 şi confirmate la data înfiinţării societăţii prin pronunţarea de către un judecător delegat a încheierii nr. 9456/13.10.2004. Nerecunoaşterea abilitării de reprezentare de către instanţa de judecata are drept consecinţa crearea de prejudicii, în condiţiile în care SC B. SRL are angajaţi consilieri juridici, în vederea efectuării stagiaturii în conformitate cu Legea nr. 514/2003 şi cu Statutul profesiei de consilier juridic.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 485 şi următoarele, coroborate cu art. 412 alin. (1) punctul 6 din Noul C. proc. civ.

Cererea de recurs a fost scutită de plata taxei judiciare de timbru în temeiul art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 223 din C. proc. civ., s-a solicitat judecata cauzei în lipsă.

1.4. Întâmpinarea

Intimata-reclamantă SC A. SRL în insolvenţă, reprezentată prin administrator special D., sub supravegherea administratorului judiciar E. Filiala Timiş, a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, se arată următoarele:

1.4.1. În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului

Intimata a invocat nulitatea recursului, întrucât acesta nu a fost introdus cu respectarea prevederilor art. 84 C. proc. civ., în sensul că recursul nu este redactat de către un consilier juridic.

Având în vedere faptul că prin Decizia nr. 462/2013 au fost declarate neconstituţionale doar acele prevederi referitoare la redactarea cererii de recurs şi a motivelor în cazul persoanelor fizice, în doctrină se specifică faptul că dispoziţiile art. 84 alin. (2) C. proc. civ. referitoare la asistarea sau, după caz, reprezentarea persoanelor juridice prin avocat sau consilier juridic la redactarea cererii şi a motivelor de recurs, precum şi la exercitarea şi susţinerea recursului nu sunt vizate de decizia de neconstituţionalitate, astfel încât reprezentarea în recurs a persoanelor juridice, se poate face exclusiv către avocat sau consilier juridic.

Instanţa de fond în mod corect a admis excepţia privind lipsa calităţii de reprezentant al pârâtului, motiv pentru care, raportându-se la obligativitatea exercitării căii de atac prin consilier juridic sub sancţiunea nulităţii, consideră că este important ca recurenta să facă dovada dreptului acestei societăţi comerciale de a o reprezenta în faţa instanţei de judecată şi în baza cărui temei de drept.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 514/2003, consilierul juridic asigură apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale autorităţii publice locale în slujba căreia se află, iar potrivit art. 2 din acest act normativ "consilierul juridic poate să fie numit în funcţie sau angajat în muncă". De asemenea, art. 3 din Legea nr. 514/2003 prevede următoarele: "(1) Consilierul juridic numit în funcţie are statutul funcţionarului, potrivit funcţiei şi categoriei acesteia. (2) Consilierul juridic angajat în muncă are statut de salariat".

Cu privire la aceste aspecte, în temeiul dispoziţiilor art. 1, 2 şi 3 din Legea nr. 514/2003, se poate observa că doamna F. sau doamna G. nu deţin calitatea de reprezentant al pârâtei, nefiind numită în funcţia publică de consilier juridic şi nici angajată a intimatei. Mai mult, aceasta este director general la SC B. SRL şi a redactat cererea de recurs în baza Contractului de prestări servicii nr. 4284/13.08.2014, fapt care reiese din cererea de recurs (pag. 1 primul alineat).

În mod asemănător, prin contractarea unor astfel de servicii de consultanţă juridică încheiate cu o societate cu răspundere limitată în care se găsesc consilieri juridici (şi nu avocaţi), nu au fost respectate prevederile O.U.G. nr. 26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice.

Nu în ultimul rând, prin încheierea pronunţată în 24.11.2014 de către Judecătoria Lipova în Dosarul nr. x/2014, dosar care are aceleaşi părţi, prin care, într-o speţă asemănătoare, instanţa a admis excepţia lipsei calităţii de reprezentant a SC B. SRL.

Recurenta susţine faptul că prin admiterea excepţiei lipsei calităţii, instanţa a făcut o aplicare retroactivă a Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. XXII/12.06.2006, încălcând principiul neretroactivităţii legii.

Intimata a arătat că în prezenta speţă nu se poate vorbi de încălcarea principiului neretroactivităţii legii atâta timp cât se vorbeşte de o hotărâre judecătorească care are putere de lucru judecat, şi nu de o lege, în speţă Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. XXII/12.06.2006. Astfel, instanţa a motivat soluţia în temeiul dispoziţiilor art. 1 - 4 din Legea nr. 514/2003, potrivit cărora activităţile juridice pot fi desfăşurate de către consilieri juridici, în calitatea lor funcţionari sau de angajaţi, cu contract individual de muncă.

În concluzie, intimata a solicitat admiterea excepţiei privind lipsa calităţii de reprezentant al pârâtei, ca urmare a nedovedirii acestei calităţi şi a încălcării prevederilor art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 26/2012 şi ale art. 1, 2 şi 3 din Legea nr. 514/2003, cu consecinţa anulării recursului.

De asemenea, intimata a invocat nulitatea recursului, întrucât acesta nu se încadrează în motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

1.4.2. Cu privire la legalitatea hotărârii atacate, se arată că instanţa de fond a făcut o cercetare completă şi corectă a fondului cauzei, apreciind că prin perceperea taxei de excavaj autoritatea a transformat această taxă într-una de exploatare, motiv pentru care se impune respingerea recursului declarat ca fiind neîntemeiat. Astfel instanţa, în mod temeinic a apreciat că cele doua taxe sunt diferite, însă pârâtele prin modul de impunere a taxei de excavaj au transformat această taxă în una de exploatare întrucât au impus o taxă anuală de excavaj şi au calculat această taxă în raport de toată suprafaţa exploatată.

Potrivit prevederilor legale, taxa de excavaj este o taxă unică care se plăteşte o singură dată către autoritatea locală, în momentul realizării studiilor, ea fiind calculată înmulţind numărul de metrii pătraţi de teren afectat de foraj sau de excavaţie cu o valoare stabilită de consiliul local. Astfel, în procedura de exploatare a unei zone există două etape: prima etapă este cea de explorare, iar cea de a doua este cea de exploatare.

În faza de explorare se efectuează foraje în vederea descoperirii zăcământului care urmează să fie exploatat, iar în această etapă nu este afectată toată suprafaţa de teren şi se plăteşte o taxă calculată pe metru pătrat, deoarece la început nu se cunoaşte dacă există zăcământ; în acesta etapă taxa se instituie doar pentru acele mici suprafeţe pe care este necesară efectuarea de foraje şi explorări pentru a se verifica dacă există zăcământ.

Aşa cum a reţinut şi Curtea de Conturi prin Adresa nr. VI/40520/03.06.2013: "taxa prevăzută de C. fisc. pentru efectuarea de foraje şi excavaţii necesare studiilor geotehnice, trebuie să se aplice doar pentru suprafaţa afectată de operaţiunile respective, care este cu mult mai mică decât suprafaţa aferentă perimetrului de exploatare. Suprafaţa de foraj este mai mică, fiind calculată prin însumarea fiecărui punct de foraj şi excavare, operaţiune prin care se determină calitatea substanţei minerale, urmând ca în etapa a doua să se treacă la exploatare."

În cea de a doua etapă, cea de exploatare, este exploatat zăcământul găsit şi este afectată întreaga suprafaţă de teren. Astfel, în faza de exploatare nu este relevantă suprafaţa, ci cantitatea de zăcământ exploatat, pe când în prima etapă este importantă suprafaţa afectată, având în vedere faptul că în această etapă se fac cercetări în vederea descoperirii zăcământului. În acest moment taxa este reglementată de Legea minelor.

Consideră intimata că, în speţă, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică, taxa fiind stabilită în mod nelegal întrucât: taxa pentru aceste autorizaţii de foraj ar trebui achitată o singură dată în momentul forării şi realizării studiului tehnic; aceasta se determină în urma unei inspecţii în cadrul căreia se fac măsurătorile şi se determină suprafaţa care urmează să fie excavată. Or, în cazul său s-a stabilit o astfel de taxă de către autorităţi cu depăşirea atribuţiilor, luând în considerare faptul că nu se cunoaşte suprafaţa afectată de exploatare şi având în vedere că a fost stabilită pentru perioada 2010 - 2013.

După cum rezultă şi din adresa Curţii de Conturi cu nr. 40520/03.06.2013, taxa prevăzută de C. fisc. pentru executarea de foraje şi excavaţii necesare studiilor geotehnice trebuie să se aplice doar pentru suprafaţa afectată de operaţiunile respective, care este cu mult mai mică decât suprafaţa aferentă perimetrului de exploatare (spre ex: taxă studii geotehnice pentru 200 m afectaţi, în timp ce perimetrul de exploatare este de 30.000 mp). Apreciază intimata că titlul trebuie să fie cert, adică sa aibă o întindere determinată sau determinabilă, iar în cazul de faţă această condiţie nu este îndeplinită. Cu privire la acest aspect, consideră nelegală baza de calcul a acestei taxe şi arată ca această taxă nu se calculează asupra întregii suprafeţe exploatate, ci doar asupra suprafeţei necesare pentru efectuarea excavării.

În conformitate cu dispoziţiile art. 267 alin. (4) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. şi cu dispoziţiile art. 134 alin. (4) din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a C. fisc. , taxa pentru eliberarea autorizaţiei se calculează pentru fiecare metru pătrat sau fracţiune de metru pătrat afectat, însă pârâta a calculat taxa în mod discreţionar.

Consideră intimata că emiterea Deciziei de impunere trebuia să se realizeze în temeiul unui raport de inspecţie fiscală având în vedere următoarele: această taxă se achită pentru autorizarea execuţiei de foraje şi excavări şi nu constituie o taxă pentru suprafaţa ocupată pentru activitatea de exploatare a resurselor minerale; din actele de executare nu rezultă suprafaţa pentru care a fost calculată taxa. Neexistând un raport de inspecţie fiscală în cadrul căruia să se stabilească suprafaţa, consideră că suma pretinsă a fost calculată pentru întreaga suprafaţă pentru care i s-a emis permis de exploatare. Stabilirea din oficiu a taxei nu se poate face decât prin raportare la criteriile legale sub aspectul datei de la care obligaţia este scadentă şi sub aspectul cuantumului sumei datorate, aspecte care nu au fost avute în vedere în momentul emiterii titlului executoriu; din cuprinsul Deciziei de impunere nu rezultă modul concret de calcul al taxei. Practica judiciară în materie a statuat în acelaşi sens prin Decizia nr. 653/CA din 03.12.2009 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia de comercial şi de contencios administrativ şi fiscal, existentă la dosarul cauzei.

Raportat la Decizia Curţii Constituţionale nr. 1425/2011, se arată că prin Decizia de impunere nr. 12/23.07.2014 s-a stabilit în sarcina sa obligaţia de plată a autorizaţiei de foraje şi excavări pentru anii 2010, 2011, 2012 şi 2013, în condiţiile în care intimata nu a depus o cerere pentru eliberarea acestui act, întrucât s-a plătit taxa şi a depăşit faza de autorizare, în prezent aflându-se în faza de exploatare, fază în care este obligată să plătească o taxă similară către Bugetul de stat în temeiul Legii Minelor nr. 85/2003. Nu în ultimul rând, s-a stabilit o astfel de taxă de către autorităţi cu depăşirea atribuţiilor, luând în considerare faptul că nu se cunoaşte suprafaţa afectată de exploatare, având în vedere că, în conformitate cu dispoziţiile pct. 134 alin. (4) din H.G. nr. 44/2004 taxa se plăteşte anticipat şi se calculează pentru fiecare metru pătrat sau fracţiune de metru pătrat afectat.

Din Decizia nr. 1425/2011 nu reiese faptul că taxa pentru eliberarea autorizaţiei de foraje şi excavări este legală, ci pur şi simplu reflectă dreptul legiuitorului de a stabili impozitele şi taxele datorate bugetului, evident cu respectarea celorlalte prevederi constituţionale. Or, în cazul de faţă, această taxă este nelegală întrucât, în baza Permisului de exploatare emis de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, intimata a achitat o taxă pentru activitatea de exploatare a resurselor minerale pentru exploataţia din zona respectivă. În aceste condiţii, se arată că, excavarea face parte din activitatea de exploatare autorizată anterior, nu se poate pretinde acesteia să plătească o a doua taxă pentru aceeaşi activitate. Jurisprudenţa a statuat în legătură cu perceperea taxei, în sensul că: "pentru aceeaşi activitate de exploatare şi pentru aceeaşi suprafaţă, nu pot fi percepute două taxe de către două autorităţi diferite" (Curtea de Apel Oradea, secţia de comercial şi de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 680/CA din 03.12.2009 şi Tribunalul Arad prin Decizia civilă nr. 1568/26.11.2012).

Or, intimata a solicitat şi a obţinut Autorizaţia de construire prin care au fost autorizate executarea lucrărilor de construire pentru: construcţie - extracţia şi prelucrarea nisipurilor şi pietrişurilor.

Raportat la decizia de soluţionare a Contestaţiei nr. 4809/09.09.2014, se arată că aceasta nu întruneşte condiţiile prevăzute de art. 211 C. proc. fisc. referitoare la forma şi conţinutul deciziei de soluţionare a contestaţiei. În conformitate cu dispoziţiile art. 211 C. proc. fisc. decizia de soluţionare a contestaţiei trebuie să cuprindă: preambulul, considerentele şi dispozitivul.

După cum reiese din cuprinsul Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 4809/09.09.2014, aceasta nu cuprinde considerentele, adică motivele de fapt şi de drept care au format convingerea organului emitent al actului atacat de a respinge contestaţia. Într-adevăr, în cuprinsul acestui act, pârâta face referire la "considerente", dar în cadrul alin. (4) şi (5) sintetizează susţinerile sale din cadrul contestaţiei, fără a-şi motiva propria decizie de respingere.

Faţă de toate aceste aspecte, intimata a apreciat că instanţa de fond a făcut o cercetare completă şi corectă a fondului cauzei apreciind ca prin perceperea taxei de excavaj autoritatea a transformat această taxă într-una de exploatare, motiv pentru care se impune respingerea recursului declarat ca fiind nefondat.

Intimata a solicitat judecarea prezentei cauze şi în lipsa de la dezbateri, conform cu dispoziţiile art. 223 coroborat cu dispoziţiile art. 411 alin. (2) C. proc. civ.

1.5. Răspunsul la întâmpinare

Recurentele Comuna Ghioroc şi Primăria Comunei Ghioroc au formulat răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului şi a apărărilor pe fond făcute de intimată.

În motivarea răspunsului la întâmpinare, s-au arătat următoarele:

Cu privire la invocarea nulităţii recursului în sensul ca recursul nu este redactat de către un consilier juridic, se arată că nu poate fi incidenţa în speţă, în condiţiile în care SC B. SRL a formulat şi depus recursul în temeiul Contractului de prestări servicii nr. 4284/13.08.2014, recursul fiind semnat şi de către Primar. Mai mult decât atât, prin recursul formulat a atacat totodată şi sentinţa primei instanţe de judecată privind admiterea excepţiei lipsei calităţii de reprezentant.

Cu privire la justificarea calităţii de reprezentant a SC B. SRL şi la respingerea excepţiei lipsei calităţii de reprezentant, recurentele au arătat că îşi menţin susţinerile formulate prin recurs.

Cu privire la nulitatea recursului în sensul că acesta nu se încadrează în motivele limitativ prevăzute de art. 488 noul C. proc. civ., a solicitat respingerea excepţiei, deoarece recursul a fost formulat în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Cu referire la menţiunile intimatului privind legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate, au solicitat respingerea acestora şi admiterea recursului astfel cum a fost declarat. Primăria Comunei Ghioroc a eliberat o autorizaţie de construcţie pe Legea nr. 50/1991 pentru edificarea unei barăci şi a unui cântar pe o parcela a SC A. SRL Timişoara, pentru care s-a încasat o taxă care nu are nicio legătura cu taxa de excavare prevăzută de C. fisc. Se poate vedea că taxa s-a calculat o singura data pe întreaga perioada a exploatării balastierei, această taxă având caracter unic. Cu referire la punctul de vedere al Curţii de Conturi, fiind o instituţie cu atribuţii de control, aceasta emite decizii în care dispune obligaţia de plata a acestei taxe în cazul balastierelor.

Reclamanta nu a achitat către bugetul local al Primăriei Comunei Ghioroc nicio taxă pentru eliberarea autorizaţiei de foraje sau excavări, nu a solicitat şi nu a depus documentele deţinute în vederea eliberării autorizaţiei de foraje şi excavări, deşi aceasta figurează în evidenţele contabile cu exploataţie de agregate minerale (balastieră).

2. Procedura de soluţionare a recursurilor

2.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 27 octombrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.

Recurentele au formulat punct de vedere cu privire la raport, prin care au arătat că recursul se circumscrie motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Prin încheierea din 20 septembrie 2017, completul de filtru a respins excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă, ca nefondată, cu următoarea motivare:

Deliberând asupra excepţiei nulităţii recursului pentru neredactarea acestuia de către consilierul juridic al instituţiei recurente, Înalta Curte a apreciat că aceasta este neîntemeiată, în raport de Decizia Curţii Constituţionale nr. 485 din 23 iunie 2015, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (2) teza a II-a, art. 84 alin. (2) şi art. 486 alin. (3) din C. proc. civ. cu referire la menţiunile care decurg din obligativitatea formulării şi susţinerii cererii de recurs de către persoanele juridice, prin avocat sau consilier juridic.

Totodată, în ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului, pentru neîncadrarea motivelor de recurs în cazurile limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., completul de filtru, având în vedere cerinţele privind admisibilitatea în principiu a recursului reglementate la art. 486 - 489 C. proc. civ., limitele verificării în procedura prevăzută de art. 493 C. proc. civ. precum şi dispoziţiile speciale specifice materiei contenciosului administrativ, respectiv art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004, apreciază netemeinicia acesteia, motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor încadrându-se în cele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Astfel, s-a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs formulate de pârâte îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi pe cale de consecinţă a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) noul C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

2.2. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

2.2.1. În ceea ce priveşte motivul de recurs legat de admiterea excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a SC B. SRL

Înalta Curte va analiza cu prioritate motivul de recurs ce se referă la aspectele procedurale, faţă de prev. art. 248 din C. proc. civ., aplicabile şi în faza procesuală a recursului.

Problema de drept ridicată de prezentul recurs pe acest aspect este aceea dacă aplicarea Deciziei XXII/2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cauza de faţă duce la o încălcare a principiului neretroactivităţii legii civile, consacrat constituţional sau la încălcarea altor principii de ordine publică, reglementate de Constituţie sau de instrumentele juridice privind consacrarea drepturilor fundamentale ale omului, cum ar fi dreptul la un proces echitabil în valenţa respectării autorităţii de lucru judecat.

Decizia nr. XXII din 12 iunie 2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţii Unite

Astfel, prin decizia menţionată, a fost soluţionată problema practicii neunitare cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 46 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, în cazul cererilor de autorizare a constituirii şi de înmatriculare a societăţilor comerciale având ca obiect de activitate consultanţă, asistenţă şi reprezentare juridică. Instanţa supremă a statuat că instanţele care au respins asemenea cereri, motivând că, în raport cu dispoziţiile art. 3 şi 4 din C. com., prin care sunt definite faptele de comerţ, activităţile juridice nu constituie acte sau fapte de comerţ, sunt cele care au interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legii. Astfel, s-a decis că, în raport cu prevederile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, republicată, cererile de autorizare a constituirii şi de înmatriculare a societăţilor comerciale de consultanţă, asistenţă şi reprezentare juridică sunt inadmisibile.

În sprijinul acestei soluţii, s-a arătat că profesia de consilier juridic se exercită fie pe baza unui raport de serviciu, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, fie pe baza unui raport juridic de muncă, în urma încheierii unui contract individual de muncă în conformitate cu reglementările din Codul muncii. Or, în raport cu prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, potrivit cărora "funcţionarul public este persoana numită, în condiţiile prezentei legi, într-o funcţie publică", precum şi cu dispoziţiile de ansamblu ale acestei legi, exercitarea unei funcţii publice este incompatibilă cu deţinerea unei alte funcţii în cadrul regiilor autonome, societăţilor comerciale ori al altor unităţi cu scop lucrativ, cu capital public sau privat.

Tot astfel, în conformitate cu prevederile art. 10 şi 11 din Legea nr. 514/2003, exercitarea profesiei de consilier juridic nu este compatibilă cu îndeplinirea de atribuţii specifice profesiei de avocat, precum şi cu constituirea de societăţi comerciale de orice fel. Rezultă deci că profesia de consilier juridic, nefiind o profesie liberală, cum este aceea de avocat, nu poate fi exercitată decât în limitele cadrului legal al raportului de serviciu sau al raportului juridic de muncă. Mai mult, profesia de consilier juridic nu este compatibilă cu aceea de comerciant, în sensul prevederilor art. 7 din C. com.. De altfel, activităţile de asistenţă, consultanţă, de reprezentare juridică şi de redactare de documente juridice nu fac parte din faptele de comerţ enumerate în cadrul punctelor 1 - 20 de la art. 3 din C. com. şi nici nu sunt susceptibile de a fi considerate ca având un atare caracter în raport cu prevederile art. 4 din acelaşi cod.

Este de observat, totodată, că Legea nr. 514/2003 nu conţine nicio normă care să îngăduie organizarea şi asocierea consilierilor juridici în societăţi comerciale având ca obiect desfăşurarea de activităţi juridice de natura celor menţionate, singura formă de asociere permisă fiind aceea reglementată prin art. 5, potrivit căruia "consilierii juridici pot constitui asociaţii profesionale în scopul apărării şi promovării intereselor profesionale, în condiţiile legii privind asocierea şi constituirea persoanelor juridice", această formă de asociere însă putându-se realiza numai cu respectarea dispoziţiilor referitoare la asociaţii şi fundaţii instituite prin Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările ulterioare.

Ca urmare, prevederea în art. 21 din Statutul profesiei de consilier juridic, adoptat de Congresul Extraordinar al Colegiilor Consilieri Juridici din România din data de 10 martie 2004, potrivit căreia funcţionarea persoanei juridice înfiinţate în baza Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, constituită de către unul sau mai mulţi consilieri juridici înscrişi în Tabloul ţinut de colegiile teritoriale, cu caracter de societate profesională, este condiţionată de avizul de principiu dat de colegiul teritorial, care trebuie să verifice, între altele, ca "obiectul de activitate să fie unic, respectiv activităţi juridice (consultanţă şi reprezentare juridică, exclusiv activităţi atribute speciale ale altor profesii juridice) cod CAEN 7411", contravine prevederilor limitative din Legea nr. 514/2003, la care s-a făcut referire, precum şi dispoziţiilor de ansamblu ale Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit căreia activităţile juridice de consultanţă şi de reprezentare juridică nu sunt considerate acte sau fapte de comerţ.

Este adevărat că anumite activităţi juridice, cum sunt cele de reprezentare juridică, de redactare a unor acte juridice, de formulare de acţiuni, de exercitare şi motivare a căilor de atac, pot fi îndeplinite de consilierii juridici, dar astfel de activităţi le sunt permise a le presta numai în condiţiile reglementate prin art. 1 - 4 din Legea nr. 514/2003, adică în calitatea lor de funcţionari publici sau de angajaţi, cu contract individual de muncă, la o persoană juridică de drept public sau privat.

De aceea, cât timp prin art. 5, 20 şi 21 din Legea nr. 514/2003 este permisă organizarea consilierilor juridici doar în asociaţii profesionale, cu respectarea legii privind asociaţiile şi fundaţiile, iar textul art. 21 din Statutul consilierilor juridici nu numai că depăşeşte în mod vădit cadrul instituit prin legea în baza căreia a fost adoptat, dar contravine şi normelor cu caracter imperativ înscrise în art. 67 - 81 din C. proc. civ., care se referă la modul de reprezentare a părţilor în instanţă şi la asistenţa judiciară, nu se justifică admiterea constituirii, de către consilierii juridici, de societăţi comerciale având ca obiect de activitate consultanţă, asistenţă şi reprezentare juridică.

Aplicabilitatea acestei decizii în cauza de faţă

Înalta Curte constată că respectarea principiului neretroactivităţii legii civile presupune efectuarea distincţiei între facta praeterita, facta pendita şi facta futura; astfel, trebuie să se ţină seama, pe de o parte, de diferitele perioade în care timpul poate fi considerat (trecutul, prezentul şi viitorul), iar, pe de alta parte, de elementele prin care o situaţie juridică poate fi legată de una dintre aceste perioade (fie constituirea, modificarea sau stingerea situaţiei juridice, fie efectele pe care aceasta le produce). O lege ar fi retroactivă dacă ar reglementa fie fapte care, înainte de intrarea ei în vigoare, au dat naştere sau, după caz, au modificat ori au stins o situaţie juridică, fie efecte pe care acea situaţie juridică le-a produs înainte de aceeaşi dată.

Prin urmare, ţinând cont de principiul neretroactivităţii, cât şi de posibilitatea legiuitorului de a opta între aplicarea imediată a legii noi şi ultraactivitatea legii vechi, pot fi deosebite trei categorii de situaţii juridice:

- facta praeterita, adică faptele constitutive, modificatoare sau extinctive de situaţii juridice, realizate în întregime înainte de intrarea în vigoare a legii noi, cât şi efectele produse de acea situaţie juridică înainte de acest moment. În privinţa acestora, poate fi aplicată numai legea veche, adică legea în vigoare la data producerii faptei respective ori efectelor ei, deoarece, dacă s-ar aplica o lege ulterioară ar însemna să i se atribuie efect retroactiv;

- facta pendentia, adică situaţiile juridice în curs de formare, modificare sau stingere la data intrării ei în vigoare; în privinţa acestora, legiuitorul poate opta între aplicarea legii noi şi ultraactivitatea (supravieţuirea) legii vechi;

- facta futura, adică situaţiile juridice care se vor naşte, modifică sau stinge după intrarea în vigoare a legii noi, precum şi efectelor viitoare ale situaţiilor juridice trecute. În privinţa acestora, se va aplica legea nouă, afară de cazul în care legiuitorul optează pentru supravieţuirea legii vechi.

Pe de altă parte, din punct de vedere al efectelor deciziilor date în recursul în interesul legii, acestea sunt interpretative şi considerate ca făcând corp comun cu textul supus interpretării, iar conform prev. art. 329 din vechiul C. proc. civ., "soluţiile se pronunţă numai în interesul legii, nu au efect asupra hotărârilor judecătoreşti examinate şi nici cu privire la situaţia părţilor din acele procese. Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe."

Se reţine că procesul dedus judecăţii în cauza de faţă a fost declanşat la data de 01.10.2014. Or, din punct de vedere al aplicării legii civile în timp a Deciziei nr. XXII/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, prezentul proces reprezenta facta futura. Pe de altă parte, verificarea calităţii de reprezentant în proces, ca atribuţie a instanţei de judecată, reprezintă facta pendentia, calitatea de reprezentant trebuind să existe pe toată durata procesului.

În concluzie, din această perspectivă, aplicarea deciziei amintite nu numai că nu încalcă principiul neretroactivităţii, dar este expresia corectei manifestări a acestuia.

Astfel, în mod corect a reţinut prima instanţă faptul că persoanele angajate cu titlu de consilier juridic de către SC B. SRL nu pot reprezenta în instanţă autorităţile pârâte, nici aceste persoane şi nici societatea comercială menţionată neavând calitate de reprezentant.

Nu au relevanţă niciunul din argumentele invocate de recurente împotriva acestei concluzii, toate aceste argumente tinzând să reitereze opiniile exprimate de practica judiciară anterioară contrară sensului reţinut în decizia de unificare. Astfel, împrejurarea verificării societăţii la momentul înmatriculării, anterior publicării în Monitorul Oficial al Deciziei XII/2006 sau eventualele hotărâri judecătoreşti care au reţinut legalitatea reprezentării în alte dosare nu pot fi considerate argumente în favoarea opiniei exprimate de recurente, cât timp prin decizia amintită, obligatorie potrivit legii în faţa tuturor instanţelor judecătoreşti învestite ulterior cu dezlegarea aceleiaşi probleme de drept, s-a statuat fără dubiu în sensul că cererile de autorizare a constituirii şi de înmatriculare a societăţilor comerciale de consultanţă, asistenţă şi reprezentare juridică sunt inadmisibile.

Nu prezintă importanţă, din această perspectivă, nici faptul că decizia a fost adoptata anterior aderării României la UE, deoarece aspectele de ordin procesual intern nu fac parte din chestiunile de drept ce sunt supuse armonizării, iar procedura de judecată (ce include şi regulile procesuale referitoare la reprezentarea juridică) intră în sfera de reglementare a statului membru, fiind supusă exclusiv principiului echipolenţei şi echivalenţei.

În ceea ce priveşte argumentul că pronunţarea unor decizii contradictorii la nivelul aceleiaşi instanţe raportat la legalitatea obiectului de activitate al societăţilor profesionale constituite în temeiul art. 21 din Statutul profesiei de consilier juridic, creează un grav dezechilibru al sistemului judiciar raportat la exercitarea profesiei de consilier juridic, Înalta Curte reţine că tocmai respectarea deciziei de unificare a practicii judiciare va asigura unitatea de soluţii pe problema de drept menţionată anterior.

PENTru toate aceste considerente, Înalta Curte constată caracterul nefondat al motivului de recurs referitor la admiterea excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a SC B. SRL

2.2.2. În ceea ce priveşte motivele de recurs referitoare la fondul cauzei

2.2.2.1. Prima instanţă a reţinut că taxa reglementată de prev. art. 267 alin. (4) din Legea nr. 571/2003 este distinctă de taxa de exploatare prevăzută de art. 44 din Legea minelor nr. 85/2003, prima fiind o taxă unică ce se plăteşte la bugetul local, iar cea de a doua o taxă anuală, ce se plăteşte la bugetul de stat. Se reţin opiniile concordante în acest sens ale Curţii de Conturi prin adresa nr. VI/40520/03.06.2013) şi ale Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale şi Ministerului Finanţelor Publice, în sensul că taxa prevăzută de C. fisc. vizează doar suprafaţa de teren afectată de efectuarea studiilor geotehnice, care este cu mult mai mică decât suprafaţa aferentă perimetrului de exploatare.

Cu toate acestea, prima instanţă constată că reclamanta a achitat la debutul activităţii taxa (locală) pentru eliberarea autorizaţiei de foraje sau excavări, astfel că în mod greşit autoritatea locală a impus-o reclamantei şi în anii ulteriori (2010 - 2013), când reclamanta a trecut la etapa de exploatare şi pentru care datorează altă taxă, (taxa pentru activitatea de prospecţiune, explorare şi exploatare a resurselor minerale), care constituie atributul altei autorităţi, centrale.

2.2.2.2. Reclamanta a susţinut, similar celor reţinute de instanţă, că taxa prevăzută de C. fisc. pentru executarea de foraje şi excavaţii necesare studiilor geotehnice trebuie să se aplice doar pentru suprafaţa afectată de operaţiunile respective, care este cu mult mai mică decât suprafaţa aferentă perimetrului de exploatare, dar că titlul trebuie sa fie cert, adică sa aibă o întindere determinată sau determinabila, condiţie ce nu este îndeplinită în cauza de faţă, deoarece pârâta a calculat taxa în mod discreţionar; din actele de executare nu rezulta suprafaţa pentru care a fost calculată taxa, neexistând un raport de inspecţie fiscală în cadrul căruia sa se stabilească suprafaţa; stabilirea din oficiu a taxei nu se poate face decât prin raportare la criteriile legale sub aspectul datei de la care obligaţia este scadenta şi sub aspectul cuantumului sumei datorate, aspecte care nu au fost avute în vedere în momentul emiterii titlului executoriu, din cuprinsul Deciziei de impunere nerezultând modul concret de calcul al taxei.

A mai susţinut că în baza Permisului de exploatare emis de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, a achitat o taxă pentru activitatea de exploatare a resurselor minerale pentru exploataţia din zona respectivă şi că a solicitat şi a obţinut Autorizaţia de construire prin care au fost autorizate executarea lucrărilor de construire pentru: construcţie - extracţia şi prelucrarea nisipurilor şi pietrişurilor.

2.2.2.3. Pârâtele susţin că Primăria Comunei Ghioroc a eliberat o autorizaţie de construcţie întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 50/1991 pentru edificarea unei barăci şi a unui cântar pe o parcela a reclamantei, dar reclamanta nu a achitat către bugetul local al Primăriei Comunei Ghioroc nicio taxa pentru eliberarea autorizaţiei de foraje sau excavări, nu a solicitat şi nu a depus documentele deţinute în vederea eliberării autorizaţiei de foraje şi excavări, deşi aceasta figurează în evidentele contabile cu exploataţie de agregate minerale (balastiera).

În cadrul dezbaterilor pe fond în recurs, au precizat, la interpelarea instanţei, că Decizia de impunere nr. 12/2014 are în vedere perioada 2010 - 2014 raportat la suprafeţele care le-au fost remise ca fiind exploatate de către instituţiile statului şi că decizia de impunere nu se emite anual, ci proporţional cu perioada de timp declarată de fiecare societatea în parte, raportat la suprafaţa de teren deţinută.

2.2.2.4. În fapt, aşa cum s-a reţinut de prima instanţă, prin Decizia de impunere nr. 12/23.07.2014, s-a stabilit în sarcina reclamantei obligaţia de plată a sumei de 1. 673.000 RON cu titlu de taxă excavaj pentru intervalul 2010 - 2013 . Împotriva acestei decizii, reclamanta a formulat contestaţie soluţionată prin Decizia nr. 4809/09.09.2014 .

Prin actele administrative fiscale menţionate se consideră că reclamanta ar datora o taxă anuală pentru excavajul efectuat în perimetrul de exploatare, taxă care a fost calculată în raport de toată suprafaţa exploatată, pentru fiecare din anii 2010 (248 000 RON), 2011 (440 000 RON), 2012 (490 000 RON) şi 2013 (495 000 RON).

2.2.2.5. În drept, prevederile legale incidente cauzei sunt următoarele:

- art. 267 alin. (4) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. :

"(4) Taxa pentru eliberarea autorizaţiei de foraje sau excavări necesară studiilor geotehnice, ridicărilor topografice, exploatărilor de carieră, balastierelor, sondelor de gaze şi petrol, precum şi altor exploatări se calculează înmulţind numărul de metri pătraţi de teren afectat de foraj sau de excavaţie cu o valoare stabilită de consiliul local de până la 8 RON".

- art. 44 din Legea nr. 85/2003:

"(1) Titularii licenţelor/permiselor sunt obligaţi la plata către bugetul de stat a unei taxe pentru activitatea de prospecţiune, explorare şi exploatare a resurselor minerale, precum şi a unei redevenţe miniere.

(2) Taxa anuală pentru activitatea de prospecţiune se stabileşte la 341 RON/km2.

(3) Taxa anuală pentru activitatea de explorare se stabileşte la 1.367 RON/km2; aceasta se dublează după 2 ani şi devine de 5 ori mai mare după 4 ani.

(4) Taxa anuală pentru activitatea de exploatare se stabileşte la 34.180 RON/km2.

(5) Valoarea taxelor prevăzute la alin. (2)-(4) va fi reactualizată anual, la propunerea autorităţii competente, prin hotărâre a Guvernului, în funcţie de rata inflaţiei.

(6) Taxele prevăzute la alin. (2)-(4) se datorează anual şi se plătesc anticipat pentru anul viitor, până la data de 31 decembrie a anului în curs."

2.2.2.6. De asemenea, prezintă maximă importanţă chestiunile de drept analizate prin Decizia nr. 27/2017 din 24 aprilie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Astfel, se reţine în cuprinsul acestei decizii că, în vederea interpretării normelor legale mai sus citate trebuie analizate, pe de o parte, regimul de autorizare aplicabil activităţii de realizare a lucrărilor de exploatare de pietriş şi nisip, iar, pe de altă parte, obligaţiile de plată către bugetele publice ca urmare a desfăşurării activităţii sus-arătate.

Potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 50/1991, "Construcţiile civile, industriale, agricole, cele pentru susţinerea instalaţiilor şi utilajelor tehnologice, pentru infrastructură de orice fel sau de oricare altă natură se pot realiza numai cu respectarea autorizaţiei de construire (...)", fiind inclusă o listă de lucrări pentru care este necesară obţinerea autorizaţiei de construire [lit. a)-i)]. Or, art. 3 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 50/1991 face referire la: "lucrări de foraje şi excavări necesare pentru efectuarea studiilor geotehnice şi a prospecţiunilor geologice, proiectarea şi deschiderea exploatărilor de cariere şi balastiere, a sondelor de gaze şi petrol, precum şi a altor exploatări de suprafaţă, subterane sau subacvatice."

Din modul de redactare a prevederilor art. 3 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 50/1991, rezultă că lucrările de foraje şi excavaţii la care textul legal se referă sunt auxiliare unor activităţi determinate, respectiv efectuarea studiilor geotehnice şi a prospecţiunilor geologice, proiectarea şi deschiderea exploatărilor de cariere şi balastiere, a sondelor de gaze şi petrol, precum şi a altor exploatări de suprafaţă, subterane sau subacvatice. Totodată, având în vedere prevederile art. 1 alin. (1), ale art. 2 alin. (1) şi ale art. 3 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 50/1991, lucrările de foraje şi excavări pot fi executate numai pe baza unei autorizaţii de construire, în măsura în care sunt auxiliare efectuării studiilor geotehnice şi prospecţiunilor geologice, proiectării şi deschiderii exploatărilor de cariere şi balastiere, a sondelor de gaze şi petrol, precum şi a altor exploatări de suprafaţă/subterane sau subacvatice.

În baza aceloraşi prevederi din Legea nr. 50/1991, dacă pe lângă lucrările de foraje sau excavări auxiliare efectuării studiilor geotehnice şi prospecţiunilor geologice sau proiectării şi deschiderii de exploatări sunt realizate şi alte lucrări de construcţii dintre cele enumerate la alte litere ale art. 3 alin. (1) din Legea nr. 50/1991, pentru aceste din urmă lucrări va fi necesară o altă autorizaţie de construire, distinctă de autorizaţia obţinută pentru lucrările de foraj sau excavări.

Toate activităţile reunite în enumerarea din art. 3 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 50/1991 au în comun faptul că sunt desfăşurate în legătură cu explorarea şi exploatarea resurselor minerale, aflate în proprietatea exclusivă a statului. În aceste condiţii, desfăşurarea de către orice persoană a unor lucrări de foraje sau excavări în vederea explorării sau exploatării resurselor minerale, astfel cum aceste resurse sunt definite de Legea nr. 85/2003, determină aplicarea prevederilor acestei din urmă legi în ceea ce priveşte desfăşurarea lucrărilor respective.

În ceea ce priveşte regimul de autorizare reglementat de Legea nr. 85/2003, concesiunea resurselor minerale are în vedere 3 tipuri de activităţi: de prospecţiune, de explorare şi de exploatare, fiecare dintre acestea având un regim de autorizare distinct.

Astfel, activitatea de prospecţiune, potrivit art. 14 din Legea nr. 85/2003, constă într-un ansamblu de studii şi lucrări de suprafaţă care se realizează pe baza unui permis neexclusiv pentru identificarea posibilităţilor existenţei unor acumulări de resurse minerale.

Explorarea resurselor minerale, conform art. 15 din Legea nr. 85/2003, se realizează pe baza unei licenţe de explorare, eliberată la cerere, scopul lucrărilor de explorare fiind acela de a fundamenta decizia cu privire la oportunitatea valorificării zăcământului.

Exploatarea resurselor minerale se realizează, potrivit art. 18 alin. (1) din Legea nr. 85/2003, pe baza licenţei de exploatare, activitatea de exploatare fiind definită de art. 3 pct. 11 din Legea nr. 85/2003 ca "ansamblul de lucrări executate în subteran şi/sau la suprafaţă pentru extragerea resurselor minerale, prelucrarea şi livrarea acestora în forme specifice". Prin excepţie, conform art. 28 din Legea nr. 85/2003, exploatarea anumitor resurse minerale, respectiv rocile utilizabile în construcţii şi acumulările de turbă [art. 28 alin. (1)], nisipuri şi pietrişuri din albiile minore ale râurilor [art. 28 alin. (2)] şi recuperarea aurului din aluviuni [art. 30 alin. (1)], se poate face pe baza unui permis de exploatare, fără a mai fi necesară obţinerea unei licenţe de exploatare.

În speţă, exploatarea nisipului şi pietrişului s-a realizat în baza unor permise de exploatare, activitatea supusă autorizării prin reglementarea obligativităţii obţinerii permisului de exploatare, în condiţiile art. 28 din Legea nr. 85/2003, fiind, astfel, exploatarea resurselor minerale.

Faţă de considerentele arătate, sub aspectul regimului de autorizare incident în cauză, Decizia nr. 27/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a concluzionat că activitatea care presupune şi realizarea de excavări într-un strat de roci utile, care trebuie îndepărtate, este compusă din două activităţi care trebuie supuse unui regim de autorizare distinct, respectiv activitatea de construire propriu-zisă, supusă autorizării conform art. 3 alin. (1) lit. a) sau c) din Legea nr. 50/1991, şi activitatea de excavare necesară exploatării unor resurse minerale (în speţă, nisip şi pietriş), supusă autorizării conform art. 3 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 50/1991, respectiv art. 28 din Legea nr. 85/2003.

Având în vedere dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 50/1991, potrivit cărora pentru activitatea de foraj şi excavare este necesară obţinerea unei autorizaţii de construire, precum şi art. 267 alin. (4) din C. fisc. , care reglementează obligaţiile fiscale născute în legătură cu emiterea autorizaţiilor la care face referire art. 3 alin. (1) din Legea nr. 50/1991, apare cu evidenţă faptul că autorizaţia de foraje şi excavări prevăzută de C. fisc. este autorizaţia de construire la care face referire art. 3 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 50/1991.

Prin urmare, taxa de foraj sau excavare este concepută ca o taxă locală unică, ce se plăteşte în vederea obţinerii autorizaţiei de construire reglementate de art. 3 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 50/1991, se calculează în raport cu numărul de metri pătraţi de teren afectat de prospecţiunile anterioare exploatărilor şi se virează în bugetul local.

Spre deosebire de taxa locală reglementată de C. fisc. , art. 28 alin. (3) din Legea nr. 85/2003 statuează că pentru eliberarea permisului de exploatare solicitantul va trebui să plătească taxa pe activitatea de exploatare, redevenţa minieră trimestrială pe parcursul valabilităţii permisului [art. 45 alin. (4) din Legea nr. 85/2003] şi garanţia financiară pentru refacerea mediului.

Având în vedere prevederile din Legea nr. 85/2003 precitate, se poate observa că realizarea unor lucrări dintre cele prevăzute de art. 3 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 50/1991, în speţă lucrări de excavare în vederea exploatării unor resurse minerale [respectiv roci utile, dintre cele menţionate de art. 28 alin. (1) sau (2) din Legea nr. 85/2003], este permisă numai în baza unui permis de exploatare, emis de autorităţile competente, realizarea acestor lucrări dând naştere unor obligaţii de plată către bugetul de stat a unei taxe pentru activitatea de exploatare şi a unei redevenţe miniere.

În ceea ce priveşte raportul dintre taxa datorată bugetului local pentru eliberarea autorizaţiei de realizare a lucrărilor de excavare în vederea exploatării de resurse minerale (o formă specială de autorizaţie de construire) şi taxa pentru activitatea de exploatare, acestea sunt datorate unor bugete diferite şi au un obiect diferit. Astfel, taxa datorată bugetului local este percepută pentru eliberarea autorizaţiei care permite excavarea, în timp ce taxa percepută la bugetul de stat este datorată pentru desfăşurarea activităţii propriu-zise de exploatare, de extragere a resurselor minerale.

Concluzionând, s-a apreciat că nu există o dublă impunere pentru activitatea de excavare/foraj, prin dispoziţiile art. 267 alin. (4) din C. fisc. fiind instituită o singură taxă pentru eliberarea autorizaţiei de foraje sau excavări, care se calculează raportat la numărul de metri pătraţi de teren afectat efectiv de foraj sau excavaţie, iar nu la suprafaţa ocupată pentru activitatea de exploatare. Totodată, taxa pentru obţinerea autorizaţiei de foraje sau excavaţii pentru efectuarea de studii geotehnice este diferită de taxa de exploatare reglementată de Legea minelor, având temeiuri juridice diferite şi beneficiari diferiţi.

Astfel, în raport cu premisa caracterului special al Legii nr. 85/2003 faţă de norma generală aplicabilă în materie (C. fisc. ), se apreciază că taxa pentru eliberarea autorizaţiei de foraje sau excavări, aferentă activităţii prevăzute de art. 267 alin. (4) din C. fisc. , şi taxa pentru activitatea de prospecţiune, explorare şi exploatare a resurselor minerale, precum şi redevenţa minieră, prevăzute de art. 44 din Legea nr. 85/2003, nu se exclud una pe cealaltă, putând avea caracter complementar, raportat la baza legală de referinţă, modalităţi de calcul diferite şi beneficiari diferiţi ai acestora.

Ca urmare, taxa pentru eliberarea autorizaţiei de foraje sau excavări este datorată independent de existenţa taxei anuale pentru activitatea de prospecţiune, explorare şi exploatare a resurselor minerale şi redevenţa minieră.

2.2.2.7. Dezlegarea prezentei cauze în lumina Deciziei nr. 27/2017

În concluzie, ceea ce este în discuţie în cauza de faţă este împrejurarea dacă reclamanta a achitat sau nu taxa pentru eliberarea autorizaţiei de foraje sau excavări, prev. de art. 267 alin. (4) din C. fisc. , care se calculează raportat la numărul de metri pătraţi de teren afectat efectiv de foraj sau excavaţie, iar nu la suprafaţa ocupată pentru activitatea de exploatare.

Reclamanta a susţinut că în baza Permisului de exploatare emis de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, a achitat o taxă pentru activitatea de exploatare a resurselor minerale pentru exploataţia din zona respectivă şi că a solicitat şi a obţinut Autorizaţia de construire prin care au fost autorizate executarea lucrărilor de construire pentru: construcţie - extracţia şi prelucrarea nisipurilor şi pietrişurilor.

Or, această susţinere nu este de natură să dovedească îndeplinirea obligaţiei de plată a taxei prev. de art. 267 alin. (4) din C. fisc. , în mod evident reclamanta aflându-se în eroare şi referindu-se la taxa de exploatare reglementată de art. 44 din Legea minelor.

Chiar intimata-reclamantă susţine prin întâmpinare că s-a depăşit faza de autorizare, în prezent aflându-se în faza de exploatare, fază în care este obligată să plătească o taxă similară către Bugetul de stat în temeiul Legii Minelor nr. 85/2003; or, aceasta nu susţine că s-ar fi achitat taxa de autorizare, ci doar că etapa ar fi fost depăşită.

Dincolo de lipsa oricărei probe în sensul că s-ar fi achitat taxa pentru autorizarea forajului/excavării, se constată că singura autorizaţie eliberată de Primăria Comunei Ghioroc în temeiului Legii nr. 50/1991 (conform afirmaţiei acesteia, a cărei probă contrară nu a fost făcută de reclamantă) a fost pentru edificarea unei barăci şi a unui cântar pe o parcelă a reclamantei.

Deşi pârâtele au afirmat că reclamanta nu a achitat către bugetul local al Primăriei Comunei Ghioroc nicio taxă pentru eliberarea autorizaţiei de foraje sau excavări, nu a solicitat şi nu a depus documentele deţinute în vederea eliberării autorizaţiei de foraje şi excavări, deşi aceasta figurează în evidenţele contabile cu exploataţie de agregate minerale (balastieră), iar reclamanta avea sarcina probei contrare unui fapt negativ, aceasta nu a adus nicio dovadă în sensul contrar.

În conformitate cu art. 267 alin. (4) din Legea nr. 571/2003 republicata privind C. fisc. , intimata-reclamantă avea obligaţia impusă de normele legale de solicitare a unei autorizaţii de foraje şi excavări înaintea demarării procedurilor de exploataţie, fiind notificată în acest sens de către recurenta-pârâtă prin Notificările nr. 1015/18.03.2013 şi nr. 1864/30.04.2013.

Se mai invocă în mod corect de către recurente faptul că cererea de eliberare a autorizaţiei de foraje şi excavări este un formular tip prevăzut de normele legale, aspect care întăreşte ideea că taxa pentru eliberarea autorizaţiei de excavare prevăzută de art. 267 din C. fisc. este diferită faţă de taxa prevăzută de art. 44 din Legea nr. 85/2003 privind Legea Minelor, întrucât taxa de exploatare se aplică titularilor licenţelor/permiselor deja obţinute de la consiliul local care sunt obligaţi la plata către bugetul de stat a unei taxe pentru activitatea de prospecţiune, explorare şi exploatare a resurselor minerale, precum şi a unei redevenţe miniere.

Se mai are în vedere şi Decizia nr. 1425/2011 emisă de Curtea Constituţională, prin care s-a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 267 alin. (4) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. şi prin care s-a reţinut faptul că taxa pentru eliberarea autorizaţiei de foraje şi excavări este constituţională.

Având în vedere aceste aspecte, reclamanta era obligată ca înainte de începerea operaţiunilor de excavare să depună cererea de eliberare a autorizaţiei de foraje şi excavări care are elementele constitutive ale declaraţiei fiscale.

Astfel, Înalta Curte reţine că reclamanta nu a dovedit faptul că a achitat taxa pentru eliberarea autorizaţiei de foraje sau excavări, prev. de art. 267 alin. (4) din C. fisc. şi că recurenta-pârâtă era în drept să emită decizia de impunere, prima instanţă reţinând în mod eronat că o asemenea taxă ar fi fost achitată.

2.2.2.8. Pe de altă parte, având în vedere distincţiile făcute în Decizia nr. 27/2017, faţă de împrejurarea că această taxă se calculează raportat la numărul de metri pătraţi de teren afectat efectiv de foraj sau excavaţie, iar nu la suprafaţa ocupată pentru activitatea de exploatare, nu apare ca fiind justificată calcularea acestei taxei raportat la cei 4 ani de exploatare şi nici nu rezultă modul de calcul al acesteia raportat la suprafaţa de teren.

Aplicând calculul pe cei 4 ani consecutivi, la ceea ce ar părea să fie suprafaţa de exploatare (în creştere, an de an), recurentele-pârâte au transformat această taxă în una de exploatare întrucât au impus o taxă anuală de excavaj şi au calculat această taxă în raport de toată suprafaţa exploatată, făcând un melanj între dispoziţiile legale aplicabile celor două taxe complet diferite.

Cum nici pârâtele prin actul emis şi nici prima instanţă nu au stabilit în fapt care era suprafaţa afectată de foraj sau excavaţie la momentul la care reclamanta ar fi trebuit să solicite eliberarea autorizaţiei de foraje sau excavări, dezlegarea în drept a cauzei nu este posibilă, fiind necesară cercetarea completă a fondului sub acest aspect, prin administrarea probelor permise de legea procesuală.

Chiar dacă din actele de executare nu rezulta suprafaţa pentru care a fost calculată taxa, nu se poate considera că o asemenea taxă nu poate fi impusă, pentru considerentele expuse anterior, însă incertitudinea modului de calcul a acesteia nu poate determina în ce măsură cuantumul stabilit de pârâte este legal.

În concluzie, pentru completa cercetare a fondului cauzei, sub aspectul stabilirii în fapt a întinderii suprafeţei afectate de foraj sau excavaţie la momentul la care reclamanta ar fi trebuit să solicite eliberarea autorizaţiei de foraje sau excavări, se impune admiterea recursului şi casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei.

În ceea ce priveşte criticile din recurs, referitoare la motivul de nulitate invocat de reclamantă cu privire la Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 4809/09.09.2014 (nemotivarea acesteia), se constată că prima instanţă nu a reţinut acest motiv de nulitate (nefiind analizat), cauza admiterii acţiunii fiind dată de alte considerente, mai sus arătate. Ca urmare, nefiind reţinut ca şi motiv de nulitate al actului contestat, este lipsită de folos practic analizarea unui asemenea motiv de recurs.

2.3. Temeiul procesual al soluţiei date recursului

PENTru aceste considerente, în temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va casa în parte sentinţa atacată cu trimitere pentru rejudecarea fondului la aceeaşi instanţă; va menţine celelalte dispoziţii referitoare la soluţionarea excepţiei lipsei dovezii de reprezentant.

În rejudecare, conform art. 501 C. proc. civ., instanţa va avea în vedere considerentele prezentei decizii şi va lămuri cauza sub aspectul stabilirii în fapt a întinderii suprafeţei afectate de foraj sau excavaţie la momentul la care reclamanta ar fi trebuit să solicite eliberarea autorizaţiei de foraje sau excavări.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentele-pârâte Primăria Comunei Ghioroc şi Comuna Ghioroc împotriva Sentinţei nr. 130 din 20 mai 2015 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal pronunţate în Dosar nr. x/2014 în contradictoriu cu intimata-reclamantă SC A. SRL.

Casează în parte sentinţa atacată şi trimite cauza pentru rejudecarea fondului la aceeaşi instanţă.

Menţine celelalte dispoziţii referitoare la soluţionarea excepţiei lipsei dovezii de reprezentant.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 februarie 2018.

Procesat de GGC - GV