Recovery of EU rural development funds annulled; appeal dismissed for failure to prove artificial splitting of investment
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the public funding agency, thereby upholding the lower court’s judgment which annulled the administrative acts ordering the repayment of approximately 180,601 RON and exonerated the individual enterprise claimant from this financial obligation. The dispute concerned a challenge to a report on irregularities and a decision on contestation issued under EU rural development funds (FEADR/PNDR), where the authority alleged that the claimant and his brother had artificially split an investment to fraudulently obtain financing, despite initial approval of their separate applications. The decisive legal basis relied upon was Article 5(3) of Commission Regulation No. 65/2011 regarding the imputation of errors, combined with the requirements for establishing objective and subjective elements of fraud or irregularity as defined by CJEU case law (specifically C-434/12 Slancheva); the court held that the mere existence of family ties and complementary activities did not satisfy the legal definition of linked undertakings under Article 44(4) of Law No. 346/2004, nor did it prove the artificial conditions necessary to justify the recovery of funds, especially given that similar acts against the brother had already been annulled in a final judgment.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 pct. 8 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) C. proc. civ, art. 44 alin. (4) din Legea nr. 346/2004, art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 497 C. proc. civ; Recovery of EU rural development funds annulled; appeal dismissed for failure to prove artificial splitting of investment: The dispute concerned a challenge to a report on irregularities and a decision on contestation issued under EU rural development funds (FEADR/PNDR), where the authority alleged that the claimant and his brother had artificially split an investment to fraudulently obtain financing, despite initial approval of their separate applications. The decisive legal basis relied upon was Article 5(3) of Commission Regulation No. 65/2011 regarding the imputation of errors, combined with the requirements for establishing objective and subjective elements of fraud or irregularity as defined by CJEU case law (specifically C-434/12 Slancheva); the court held that the mere existence of family ties and complementary activities did not satisfy the legal definition of linked undertakings under Article 44(4) of Law No. 346/2004, nor did it prove the artificial conditions necessary to justify the recovery of funds, especially given that similar acts against the brother had already been annulled in a final judgment.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedCited as the legal basis for the court's decision to reject the appeal (recurs) in the dispositive section.
Cited in conjunction with Art. 20 of Law 554/2004 as the procedural basis for rejecting the appeal.
Full text
Deliberând, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrata sub nr. x/2/2014 la data de 31.03.2014 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, aşa cum a fost completată, reclamantul A. - Întreprindere Individuală, în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (prin reorganizarea fostei Agenţii de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit), a solicitat:
- anularea Procesului Verbal de Constatare a Neregulilor şi de Stabilire a Creanţelor Bugetare încheiat la data de 21.02.2014 privind proiectul "Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea microîntreprinderii A., emis de pârâtă, şi restituirea sumei de 180.601 RON;
- anularea Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 13639/23.04.2014 emisă de pârâtă;
- suspendarea executării Procesului Verbal de Constatare a Neregulilor şi de Stabilire a Creanţelor Bugetare până la soluţionarea definitivă a cererii.
Prin Sentinţa civilă nr. 2371 din 15 septembrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea, a anulat Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/25.02.2014 şi Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 13639/23.04.2014, cu consecinţa exonerării reclamantei de la rambursarea sumei de 180.601 RON.
2. Motivul de casare invocat în cauză
Împotriva sentinţei mai sus menţionate a declarat recurs pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale; invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. (2010), arată următoarele:
- instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile art. 5 alin. (3) din Regulamentul UE nr. 65/2011, reţinând culpa exclusivă a autorităţii care a aprobat cererile de finanţare depuse de B. (fratele reclamantului) şi A. (reclamantul); în fapt, susţine recurenta, cei doi fraţi nu s-au aflat într-o eroare ce nu putea fi în mod rezonabil depistată deoarece autoritatea le-a pus la dispoziţie toate informaţiile necesare formulării cererilor de finanţare, responsabilitatea revenind acestora;
- greşit a reţinut instanţa de fond că finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul FEADR a fost atinsă şi că, din acest considerent, nu poate fi reţinută existenţa condiţiilor artificiale pentru obţinerea plăţilor; în fapt, cei doi fraţi împreună cu tatăl lor au întreprins o serie de acţiuni coordonate în scopul obţinerii unui avantaj care contravine schemei de ajutor;
- de asemenea, greşit s-a reţinut că nu sunt îndeplinite elementele obiectiv şi subiectiv ale abaterii constând în crearea de condiţii artificiale în vederea obţinerii finanţării.
3. Analiza motivului de casare
Examinând sentinţa recurată prin raportare la motivul de casare invocat în cauză [art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. 2010], luând în considerare argumentele recurentei şi apărările intimatului, ţinând cont de actele şi lucrările dosarului precum şi de dispoziţiile legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reţine că sentinţa recurată este legală, în limitele şi pentru considerentele ce se vor arăta.
În esenţă, Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea pentru următoarele considerente:
În primul rând, a reţinut incidenţa în cauză a prevederilor art. 5 alin. (3) din Regulamentul UE nr. 65/2011 al Comisiei, arătând că la data aprobării celor două cereri de finanţare formulate de reclamantul A. şi de fratele său B., autoritatea pârâtă a atestat că documentaţia depusă de reclamant este conformă prevederilor legale precum şi Ghidului solicitantului şi că, în baza aceleiaşi documentaţii nu poate susţine opinia contrară. În măsura în care a existat o eroare, aceasta este imputabilă autorităţii şi nu beneficiarului.
Sub acest aspect, Înalta Curte este de acord cu recurenta deoarece nu există nicio contradicţie între aprobarea iniţială a cererii de finanţare şi procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat ulterior de către aceiaşi autoritate.
Astfel, procesul-verbal este urmarea unui control determinat de suspiciunea de neregulă/fraudă rezultată din compararea documentaţiilor ce au stat la baza unor cereri de finanţare distincte formulate de cei doi fraţi precum şi a unor fapte ulterioare.
Aşa fiind, nu există nicio contradicţie şi nicio eroare imputabilă autorităţii pe motiv că a emis opinii diferite.
Totuşi, această situaţie nu este de natură să conducă la casarea sentinţei deoarece celelalte considerente reţinute de instanţa de fond sunt corecte şi apte să conducă la anularea actelor administrative întocmite de pârâta recurentă.
Astfel, în esenţă, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că suspiciunea de neregulă/fraudă referitoare la presupusa faptă de fracţionare artificială a investiţiei pentru a beneficia de finanţare în cadrul măsurii M 312 din PNDR nu se confirmă sub următoarele aspecte:
- nu sunt întrunite elementele obiectiv şi subiectiv al neregulii/fraudei imputate reclamantului (cerinţe impuse de practica judiciară a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene; este citată cauza C-434/12 Slancheva);
- finalitatea urmărită de schema de ajutor (mai exact, obiectivele prevăzute de art. 52 din Regulamentul CE nr. 1698/2005 al Consiliului) a fost atinsă, iar în aceste condiţii recuperarea ajutorului financiar ar fi nelegală.
Aceste concluzii s-au întemeiat pe chestiuni de drept precum şi pe starea de fapt reţinută în baza probatoriul administrat în cauză.
Înalta Curte aminteşte recurentei că starea de fapt nu face obiectul recursului în condiţiile în care, potrivit art. 488 alin. (1) C. proc. civ. (2010), casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.
Aşa fiind, în limitele motivului de recurs invocat, instanţa de control judiciar constată că este suficient să reţină că, dincolo de orice alte considerente, Curtea de Apel Bucureşti a analizat legal actele administrative contestate în baza unei practici judiciare consacrate a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene precum şi a dispoziţiilor legale aplicabile în cauză.
Astfel, în mod corect a reţinut că pentru unul din elementele laturii obiective a faptei, respectiv împrejurarea că întreprinderile individuale A. şi B. ar fi legate, nu sunt îndeplinite condiţiile legale prevăzute de art. 44 alin. (4) din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii.
Într-adevăr, pentru a fi considerate legate, între cele două întreprinderi trebuie să existe cel puţin unul din raporturile descrise de art. 44 alin. (1) lit. a)-d) din aceeaşi lege; or, autoritatea recurentă nu a indicat care este acel raport.
În ce priveşte elementele de fapt necontestate (legătura de rudenie dintre A., B. şi C., locuri de implementare a proiectelor învecinate, activităţi complementare desfăşurate de cele două întreprinderi, dovezi legate de cofinanţare etc.), Înalta Curte confirmă aprecierea instanţei de fond, în sensul că acestea nu sunt de natură să formeze convingerea instanţei referitoare la latura obiectivă şi subiectivă a presupusei nereguli.
În sfârşit, Înalta Curte consideră semnificativ că actele administrative emise de aceiaşi autoritate, în aceleaşi împrejurări, referitoare la Întreprinderea individuală B., au fost anulate prin Sentinţa civilă nr. 2127/03.07.2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. x/2014, definitivă prin Decizia civilă nr. 878/23.03.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În consecinţă, pentru motivele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 497 C. proc. civ. (2010), va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale împotriva Sentinţei civile nr. 2371 din 15 septembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 februarie 2017.
Procesat de GGC - GV