Competence for administrative challenges to disciplinary dismissal of public officials under Law No. 188/1999 Art. 109

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii şi hotărârea primei instanţe sesizate

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 12 mai 2016, sub nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii, Ministrul Afacerilor Interne, Inspectoratul General al Poliţiei Române, B.-Inspector General al Poliţiei Române, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, C.-Director General al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării,

1. suspendarea Dispoziţia Directorului General al DGPMB din 9 martie 2016 prin care reclamantul a fost destituit disciplinar din poliţie;

2. suspendarea Dispoziţiei DGPMB din 19 aprilie 2016 (act subsecvent dispoziţiei de destituire disciplinară) prin care se constata încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantului;

3. să se constate că Ordinul M.A.I. nr. 600/2005 nepublicat (încorporând şi eventuale ordine completatoare) nu este "lege" din perspectiva CEDO;

4. să se constate că Ordinul M.A.I. nr. 600/2005 (încorporând şi eventuale ordine completatoare) nepublicat este inexistent juridic;

5. să se constate ca Ordinul M.A.I. nr. 600/2005 (încorporând şi eventuale ordine completatoare) nepublicat este lovit de nulitate;

6. anularea Ordinului ministrului M.A.I. nr. 23 din 2015 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Psihologilor din România;

7. anularea Dispoziţiei Directorului General al DGPMB din 9 martie 2016 prin care reclamantul a fost destituit disciplinar din poliţie;

8. anularea Dispoziţiei DGPMB din 19 aprilie 2016 prin care se constată încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantului;

9. anularea Deciziei Inspectorului General al Politiei Romane din 15 aprilie 2016 prin care s-a respins recursul ierarhic al reclamantului la dispoziţia de destituire disciplinară.

10. obligarea pârâţilor la reîncadrarea reclamantului în funcţia din care a fost destituit precum şi la plata de către autoritatea sau instituţia publică emitentă a actului administrativ a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate, şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcţionarul public, inclusiv dreptul la norma de hrană şi norma de echipament.

11. obligarea pârâţilor IGPR, DGPMB, B. şi C. la plata către reclamant, în solidar, a unor daune morale de 40.000 RON pentru suferinţele pricinuite prin actele şi operaţiunile care au condus la destituirea sa.

12. obligarea pârâţilor la publicarea hotărârii instanţei într-un ziar central şi pe paginile de internet oficiale ale MAI, IGPR şi DGPMB, ca despăgubire nepatrimonială.

Prin Sentinţa civilă nr. 5589 din 11 octombrie 2016, Tribunalul Bucureşti a disjuns capetele de cerere 3 - 6 şi a format Dosarul nr. x/2016, a disjuns capetele 7 - 11 şi a format Dosarul nr. x/2016 şi a respins cererea de suspendare a dispoziţiei contestate.

În Dosarul nr. x/2016, prin Sentinţa civilă nr. 876 din 14 februarie 2017, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Tribunalul a reţinut că reclamantul solicită anularea Ordinului M.A.I. nr. 600/2005 şi a Ordinului M.A.I. nr. 23/2015 privind exercitarea profesiei de psiholog, acte emise de un organ central al statului, astfel că, în raport cu art. 10 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, competenţa de soluţionare a cauzei revine Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

2. Hotărârea celei de-a doua instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 2351 din 14 iunie 2017, Curtea de Apel Bucureşti admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de reclamant, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Curtea a reţinut că obiectul litigiului priveşte drepturi în legătură cu raportul de serviciu al funcţionarului public, fiind aplicabile dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarului public în stabilirea competenţei materiale, fără a se avea în vedere criteriul locului ocupat de organul emitent al actului atacat.

Astfel, constatând ivit conflict negativ de competenţă, Curtea, în baza art. 133 şi 134 C. proc. civ., a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal cu soluţionarea acestuia.

3. Considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă

Înalta Curte constată că obiectul acţiunii, astfel cum a fost prezentat la pct. 1 al prezentei decizii, priveşte, în esenţă, măsura sancţionării disciplinare a reclamantului prin Dispoziţia pârâtei Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti nr. 1862 din 9 martie 2016.

Reclamantul contestă o situaţie intervenită în privinţa raporturilor sale de serviciu cu Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti.

Deci, împrejurarea că reclamantul, poliţist-funcţionar public cu statut special, a fost sancţionat disciplinar constituie cauza prezentului litigiu, subsecvent şi în legătură cu aceste aspecte, reclamantul înţelegând să critice şi Ordinele nr. 600/2005 şi nr. 23/2015.

De asemenea, sunt în competenţa aceleiaşi instanţe şi celelalte cereri ale reclamantului, întrucât nu sunt cereri principale, iar, potrivit dispoziţiilor art. 123 alin. (1) din C. proc. civ., "Cererile accesorii, adiţionale, precum şi cele incidentale se judecă de instanţa competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competenţa materială sau teritorială a altei instanţe judecătoreşti, cu excepţia cererilor prevăzute la art. 120".

Constatând că obiectul litigiului priveşte drepturi în legătură cu raportul de serviciu al funcţionarului public, Înalta Curte reţine că devin aplicabile dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 în stabilirea competenţei materiale de soluţionare a cauzei, conform cărora sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe.

Astfel, competenţa materială se stabileşte exclusiv în temeiul dispoziţiilor din Legea nr. 188/1999, completată şi modificată, fără a se avea în vedere criteriul locului ocupat de organul emitent al actului atacat, conform Legii contenciosului administrativ.

4. Temeiul legal al soluţiei adoptate asupra conflictului de competenţă

PENTru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministrul Afacerilor Interne în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 octombrie 2017.

Procesat de GGC - MM