Fraud conviction appeal quashed for defective summons violation of the right to defense

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 60 din 24 februarie 2003, Tribunalul Bihor a condamnat pe inculpatul K.P.E. la 10 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod.

S-a dedus din pedeapsa aplicată, perioada cât inculpatul a fost arestat preventiv, de la 20 aprilie 1999 la 4 mai 1999.

În baza art. 347 C. proc. pen., s-a dispus disjungerea acțiunii civile și rezolvarea separată a acesteia.

Potrivit art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea specială a C.E.C. - urilor și ordinelor de plată falsificate.

Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 7.000.000 lei.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în lunile martie și aprilie 1999, având calitatea de administrator al SC M.S. SRL și SC M.E. SRL, a cumpărat diverse mărfuri în valoare totală de 5.614.425.282 lei de la șapte societăți comerciale, pentru care a emis mai multe file C.E.C. și bilete la ordin, deși nu avea disponibil în contul deschis la bancă.

Pentru a evita tergiversarea soluționării cauzei, prin încheierea din 10 februarie 2003, instanța de fond a dispus disjungerea laturii civile și judecarea separată a acesteia.

Curtea de Apel Oradea, prin decizia penală nr. 128/ A din 29 mai 2003, a respins, ca nefondat apelul declarat de inculpat cu mențiunea că nu a fost motivat în scris și nu a fost susținut de către apelant, care nu s-a prezentat la instanță la termenul fixat.

Împotriva menționatei decizii, inculpatul a declarat recurs, solicitând casarea acesteia, în temeiul art. 3859 pct. 21 C. proc. pen., întrucât judecarea apelului s-a făcut în lipsa lui, procedura de citare nefiind legal îndeplinită.

Recursul este fondat.

Potrivit art. 177 alin. (1) C. proc. pen., învinuitul sau inculpatul se citează la adresa unde locuiește, iar dacă aceasta nu este cunoscută, la adresa locului de muncă, prin serviciul de personal al unității la care lucrează.

În aliniatul doi al aceluiași articol se prevede că, dacă printr-o declarație dată în cursul procesului penal, învinuitul sau inculpatul a indicat un alt loc pentru a fi citat, el este citat la locul indicat.

Din actele dosarului rezultă că pentru termenul din 29 mai 2003, când s-a judecat apelul, inculpatul K.P.E. a fost citat la domiciliul său din Oradea, Aleea Călinului, deși prin declarația din dosarul Tribunalului Oradea, a solicitat instanței să fie citat în Municipiul Cluj-Napoca, str. Muscel, unde locuiește efectiv.

Cum instanța de apel a procedat la judecarea cauzei în absența inculpatului apelant, care nu a fost citat conform dispozițiilor legale menționate, încălcându-i-se astfel dreptul la apărare, garantat de lege, urmează a se admite recursul declarat de acesta și a se casa decizia atacată cu trimiterea cauzei, pentru rejudecare, la Curtea de Apel Oradea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul K.P.E., împotriva deciziei penale nr. 128 din 29 mai 2003 a Curții de Apel Oradea.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Oradea.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 12 februarie 2004.