Eligibility of rural development grant application based on on-site verification powers and linked enterprise classification

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (fostă APDRP) şi Oficiul Judeţean Pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale Prahova, ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa să se dispună:

- anularea formularului E.6.8.1 - Notificarea cererilor de finanţare neeligibile înregistrat sub nr. 2285 din 12 noiembrie 2013 referitor la declararea ca neeligibil a proiectului "Înfiinţare fabrică de mobilă în satul Arva, comuna Valea Călugărească, judeţul Prahova", înregistrat sub nr. F312M011233100002; anularea soluţiei Comisiei de Contestaţii din cadrul APDRP de admitere în parte a contestaţiei nr. 2391 din 18 noiembrie 2013 formulată de societatea reclamantă împotriva notificării referitoare la încadrarea proiectului anterior menţionat în categoria celor neeligibile; obligarea pârâţilor la reevaluarea eligibilităţii din punct de vedere tehnic şi financiar a cererii de finanţare depuse de reclamanta aferentă proiectului "înfiinţare fabrica de mobilă în satul Arva, comuna Valea Călugărească, judeţul Prahova", înregistrat sub nr. F312M011233100002; obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 637 din 9 martie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pronunţate în Dosar nr. x/2014, s-a respins cererea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâţii Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (fostă APDRP) şi Oficiul Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale Prahova, ca neîntemeiată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta SC A. SRL, criticând-o pentru nelegalitate.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

1.3.1. Argumente referitoare la depăşirea atribuţiilor de verificare şi/sau control de către experţii evaluatori

Recurenta a arătat că atât părţile, cât şi instanţa, au considerat că activitatea experţilor evaluatori în ceea ce priveşte evaluarea cererilor de finanţare sub aspectul eligibilităţii este supusă prevederilor Metodologiei de verificare a criteriilor de eligibilitate.

PENTru fiecare dintre cele 4 (patru) criterii de eligibilitate presupus neîndeplinite de solicitantul finanţării nerambursabile, respectiv 1.1, EG1, EG 2 şi EG 6, recurenta a arătat că există diferenţe semnificative între ceea ce experţii evaluatori erau ţinuţi să verifice, pe de o parte, şi ceea ce aceştia au verificat în realitate, pe de altă parte. Instanţa de fond a redus extrem de mult argumentele reclamantei astfel încât acestea au fost subordonate ideii exprimate sumar în sensul că experţii evaluatori şi-ar fi depăşit atribuţiile.

În mod legal şi temeinic, instanţa de fond reţine obligaţia pârâţilor de a verifica eligibilitatea cererii de finanţare exclusiv în raport de înscrisurile anexate de solicitant acestei cereri. În continuare însă, contrar probelor administrate în cauză, instanţa respinge argumentul propus de reclamantă referitor la depăşirea atribuţiilor experţilor verificatori exclusiv datorită faptului că reprezentanţii pârâtei nu au făcut decât să compare documentaţia depusă de reclamantă la cererea de finanţare coroborate cu verificările din teren.

Această constatare a instanţei de fond este combătută ferm de înscrisurile aflate la dosarul cauzei (formularul E.6.8.1 - Notificarea cererilor de finanţare neeligibile, înregistrat sub nr. 2285 din 11 noiembrie 2013), pe de altă parte, din cuprinsul Notificării cererilor de finanţare neeligibile (formularul E6.8.1), reiese că, în parcurgerea etapei de verificare a eligibilităţii cererii de finanţare, experţii evaluatori nu s-au limitat la a verifica doar înscrisurile anexate de reclamantă cererii de finanţare, ci au întreprins şi alte activităţi de verificare sau control.

În pofida afirmaţiilor pârâţilor potrivit cărora verificările suplimentare ar fi fost realizate în conformitate cu procedura de evaluare, aceştia nu au arătat efectiv care este temeiul legal în considerentului căruia experţii evaluatori ar fi îndreptăţiţi să efectueze asemenea activităţi suplimentare de control. Pe de altă parte, Metodologia de aplicat pentru verificarea criteriilor de eligibilitate nu cuprinde menţiuni ori dispoziţii care să confere experţilor evaluatori îndreptăţirea sau abilitatea de a întreprinde asemenea acte suplimentare de verificare/control.

Pe cale de consecinţă, este răsturnat unicul argument al instanţei de fond ce susţine concluzia infirmării criticii referitoare la depăşirea atribuţiilor de către experţii evaluatori în procesul de verificare a eligibilităţii cererii de finanţare, argument care se limita la aceea că experţii evaluatori ar fi desfăşurat strict o activitate de verificare documentară, aşa cum îi şi obligă dispoziţiile legale sau interne aplicabile.

Recurenta a criticat legalitatea hotărârii recurate şi în raport de obligaţia instanţei de a verifica modul în care această verificare documentară s-a realizat, respectiv dacă experţii evaluatori au verificat limitativ doar acele aspecte sau documente indicate expres în cuprinsul Metodologiei, pentru fiecare criteriu de eligibilitate în parte.

Metodologia de aplicat pentru verificarea criteriilor de eligibilitate enumeră limitativ activităţile de verificare permise cu precizarea că această procedură este una exclusiv documentară. În completare, aceeaşi Metodologie prevede, tot limitativ, actele supuse controlului şi aspectele necesar a fi verificate de experţi, pentru fiecare criteriu de eligibilitate în parte.

Din cuprinsul actelor ce au stat la baza respingerii ca neeligibilă a cererii de finanţare rezultă însă că, pe de o parte, experţii evaluatori nu au întreprins tocmai acele activităţi de verificare expres cerute/prevăzute de Metodologie (ca de exemplu, neîntocmirea matricei de viabilitate sau omisiunea de a constata dreptul de folosinţă cu titlu gratuit al solicitantului, pentru o perioadă de cel puţin 10 ani, asupra imobilului în cauză. Cu privire la aceste două criterii de eligibilitate amintite, în speţă EG 2 şi EG 6, instanţa de fond a reţinut caracterul nefondat al criticilor întrucât s-au descoperit aspecte de neconcordanţă care au atras neeligibilitatea proiectului, aspecte care se regăsesc în Notificarea cererilor de rambursare neeligibile, reţinere ce, consideră recurenta, susţine în realitate criticile sale referitoare la depăşirea atribuţiilor experţilor verificatori. În plus, constatarea unor presupuse deficienţe referitoare, în special, la amplasamentul şi/sau configuraţia imobilului în discuţie cu ocazia efectuării vizitei la faţa locului contrazice concluzia anterioară a instanţei de fond potrivit căreia verificarea efectuată ar fi fost una exclusiv documentară.

Pe de altă parte, aceiaşi experţi evaluatori au reţinut neîndeplinirea criteriilor de eligibilitate în considerentul unor pretinse cauze sau motive ce nu se regăsesc în aria limitată supusă verificării lor. Metodologia nu cuprinde nici menţiuni sau dispoziţii în considerentul cărora experţii evaluatori să aprecieze, tot cu titlu de exemplu, asupra stării tehnice a construcţiilor vizate de proiect (infiltraţii), existenţei/inexistenţei dreptului de folosinţă asupra utilităţilor sau a conţinutului Memoriului Justificativ.

1.3.2. Greşita încadrare a societăţii reclamante în categoria întreprinderilor legate

Asimilarea societăţii reclamante unei întreprinderi legate a fost motivată de pârâţi prin aceea că, în virtutea relaţiei existente între cele două societăţi comerciale la nivelul asociaţilor, acestea ar funcţiona pe aceeaşi piaţă adiacentă. Prin contestaţia formulată şi în raport de motivele invocate de emitentul soluţiei de respingere a cererii de finanţare, reclamanta a criticat raţionamentul pârâţilor în ceea ce priveşte funcţionarea celor două societăţi comerciale pe aceeaşi piaţă adiacentă, element important în ansamblul raţionamentului pârâţilor şi care este definit de art. 44 alin. (5) din Legea nr. 346/2004 ca fiind "(...) acea piaţă a unui produs sau a unui serviciu situată direct în amonte ori în aval pe piaţa în cauză".

Raportându-se la definiţia noţiunii de "piaţă adiacentă", reţine necesitatea existenţei şi identificării unei pieţe în cauză, principală, în raport de care să se situeze, direct în amonte sau din aval, piaţa unui produs ori serviciu. Ca urmare a faptului că solicitantul finanţării nerambursabile şi SC B. SRL ar funcţiona pe aceeaşi piaţă, respectiv cea de fabricare a mobilei, nu există o "piaţă în cauză" şi una situată imediat în amonte ori în aval pe piaţa în cauză. Pe cale de consecinţă, raţionamentul experţilor evaluatori este eronat şi reprezintă consecinţa interpretării şi aplicării eronate a prevederilor Legii nr. 346/2004.

Soluţia instanţei de fond nu răspunde motivelor invocate de reclamanta SC A. SRL aşa cum acestea au fost sumar descrise în paragrafele anterioare. Chiar dacă instanţa de fond ar fi constatat că reclamanta intră în categoria întreprinderilor legate în temeiul altor dispoziţii legale sau argumente decât cele invocate de pârâţi în cuprinsul actelor - contestate, aceasta era totuşi ţinută să se pronunţe şi asupra cererilor/argumentelor invocate de părţi. Legalitatea şi temeinicia actelor contestate se raportează, alături de criticile reclamantei, la motivele de fapt şi de drept invocate de organul emitent.

Nu în ultimul rând, soluţia instanţei de fond este criticabilă şi datorită faptului că includerea solicitantului în categoria întreprinderilor legate nu atrage consecinţa imediată şi inevitabilă a respingerii proiectului ca neeligibil. Relevante sub acest aspect sunt tot prevederile Metodologiei de aplicat pentru verificarea criteriilor de eligibilitate potrivit cărora, în situaţia întreprinderilor legate, experţii evaluatori sunt obligaţi să verifice numărul mediu de salariaţi şi cifra de afaceri.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1), pct. 6 şi pct. 8, art. 483 - 502 C. proc. civ., prevederile Legii nr. 346/2004, Legii nr. 554/2004, O.U.G. nr. 13/2006 şi ale Metodologiei de aplicat pentru verificarea criteriilor de eligibilitate.

Cererea de recurs a fost timbrată cu 200 RON taxă judiciară de timbru, conform art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013.

1.4. Întâmpinarea

Intimata-pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

1.4.1. În ceea ce priveşte motivul de casare referitor la verificările efectuate de experţi

Structurile AFIR efectuează o serie de verificări în timpul derulării raporturilor cu solicitanţii sau beneficiarii, dar în situaţia în care ulterior sunt efectuate alte controale aprofundate de către compartimente specializate sau chiar de către instituţii externe cu atribuţii de control, solicitantul/beneficiarul nu este exonerat de răspundere pentru documentele depuse sau acţiunile întreprinse. Nedepistarea neregulilor la momentul săvârşirii acestora de către beneficiar în diferitele etape procedurale de selecţie sau implementare a proiectului, nu este un motiv care să atragă exonerarea răspunderii solicitantului/beneficiarului faţă de autoritatea contractantă.

Conform afirmaţiilor recurentei reclamante, intimata, prin personalul specializat, în cadrul verificărilor efectuate asupra unei cereri de finanţare nu este obligată a se limita la înscrisurile depuse de solicitant, fără a avea posibilitatea unei cercetări mai ample, care să verifice dacă documentele depuse de către solicitanţi sunt conforme cu realitatea.

Reprezentanţii intimatei nu şi-au depăşit atribuţiile, în condiţiile în care aceştia nu au făcut altceva decât să compare documentaţia depusă de solicitant la cererea de finanţare cu realitatea din teren, astfel: documentaţia cadastrală (schiţe, măsurători, poziţionare) s-a dovedit a fi eronată în urma măsurării efective a incintei, ceea ce presupune solicitarea de noi documente pentru a descoperi eventuala eroare; în condiţiile în care solicitantul a declarat că este întreprindere autonomă, apare şi obligaţia intimatei de a verifica acest aspect, verificare ce nu poate fi realizată decât cu solicitare de informaţii de la RECOM; în cuprinsul proiectului s-a stipulat crearea a 6 locuri de muncă, însă starea de fapt constatată confirmă lipsa totală din cadrul locaţiei a vestiarelor şi a grupului sanitar; faţă de lipsa dovezii, la data controlului, privind dreptul de folosinţă a utilităţilor, era necesar să se solicite o dovadă în acest sens.

1.4.2. În ceea ce priveşte motivul de casare privind greşita încadrare a societăţii reclamante în categoria întreprinderilor legate, conform dispoziţiilor Legii nr. 346/2004

În raport de prev. art. 44 din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, având în vedere calitatea reprezentantului legal al solicitantului în cadrul societăţii SC B. SRL, respectiv asociat cu o cotă de 80% şi administrator cu puteri depline, având de altfel acelaşi COD CAEN principal comun (3109 - fabricarea de mobilă), este evident că instanţa de fond nu putea aprecia decât în conformitate cu normele legale incidente reţinând în mod corect că reclamanta şi această societate sunt întreprinderi legate, conform dispoziţiilor legale anterior citate, astfel încât declaraţia solicitantului este neconformă cu realitatea.

Relevantă în prezenta cauză este şi practica Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (C-110/13, hotărârea din 27 februarie 2014, HaTeFo împotriva Finanzamt Haldensleben), cauză pe care o supune atenţiei instanţei de recurs.

Prin intermediul celor trei întrebări, instanţa de trimitere a solicitat să se stabilească, în esenţă, dacă art. 3 alin. (3), al patrulea parag. din anexa la Recomandarea privind IMM-urile trebuie interpretat în sensul că numai întreprinderile care au, prin intermediul uneia sau mai multor persoane fizice care acţionează în mod concertat, oricare dintre relaţiile avute în vedere la art. 3 alin. (3), primul parag. din această anexă trebuie considerate "afiliate" în sensul acestui articol sau dacă existenţa acestei legături poate rezulta şi dintr-o analiză economică de ansamblu cu ocazia căreia s-ar verifica în special intenţia acestor persoane de a eluda definiţia IMM-ului. De asemenea, instanţa de trimitere a solicitat, în esenţă, să se stabilească condiţiile în care se consideră că persoanele fizice acţionează în mod concertat în sensul art. 3 alin. (3) al patrulea parag. din anexa la Recomandarea privind IMM-urile şi în special dacă între acestea trebuie să existe relaţii contractuale.

Conform celor de mai sus, în aprecierea sa, instanţei europene i-a fost solicitată o soluţie care să reglementeze modalitatea de interpretare a "afilierii", în condiţiile în care sunt identificate entităţi care nu au relaţii aşa cum sunt prevăzute la lit. a)-d) din reglementare, însă care au o activitate economică ce denotă eludarea definiţiei IMM-urilor, şi de asemenea, dacă sunt identificate persoane fizice care acţionează în acelaşi sens de eludare între acestea trebuie să existe relaţii contractuale.

Faţă de aceste întrebări preliminare, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a decis că art. 3 alin. (3) al patrulea parag. din anexa la Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor şi a întreprinderilor mici şi mijlocii trebuie interpretat în sensul că unele întreprinderi pot fi considerate "afiliate", în sensul acestui articol, atunci când rezultă din analiza unor raporturi atât juridice, cât şi economice stabilite între întreprinderi, că ele constituie, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acţionează în mod concertat, o entitate economică unică, chiar şi atunci când între acestea nu există în mod formal vreuna dintre relaţiile avute în vedere la art. 3 alin. (3) primul parag. din această anexă, şi de asemenea că se consideră că acţionează în mod concertat în sensul art. 3 alin. (3) al patrulea parag. din această anexă persoanele fizice care se coordonează pentru a exercita asupra deciziilor comerciale ale întreprinderilor în cauză o influenţă care exclude ca întreprinderile respective să poată fi considerate ca fiind independente una de cealaltă din punct de vedere economic, iar îndeplinirea acestei condiţii depinde de împrejurările cauzei şi nu poate în mod necesar să fie subordonată existenţei unor relaţii contractuale între aceste persoane şi nici chiar constatării intenţiei lor de a eluda definiţia microîntreprinderilor şi a întreprinderilor mici sau mijlocii în sensul acestei recomandări.

Astfel, în urma acestei hotărâri pronunţată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, poate fi interpretată ca afiliere legătura identificată:

- prin prisma prevederilor art. 3 alin. (3), parag. 1;

- prin prisma unor raporturi atât juridice, cât şi economice stabilite între întreprinderi,

- prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acţionează în mod concertat, chiar şi atunci când între acestea nu există în mod formal vreuna dintre relaţiile avute în vedere la art. 3 alin. (3) primul parag.;

- prin prisma unor persoane fizice care se coordonează pentru a exercita asupra deciziilor comerciale ale întreprinderilor, influenţă care exclude ca întreprinderile respective să poată fi considerate ca fiind independente una de cealaltă din punct de vedere economic chiar şi în condiţiile în care nu există relaţii contractuale între aceste persoane şi nici o constatare a intenţiei lor de a eluda definiţia micro-întreprinderilor şi a întreprinderilor mici sau mijlocii.

În prezenta cauză, la data depunerii cererii de finanţare, Declaraţia privind încadrarea întreprinderii în categoria întreprinderilor mici şi mijlocii a fost întocmită incorect şi incomplet de către solicitant, fără să declare toate întreprinderile în care este implicat sau deţine participaţii, şi care îşi desfăşoară activitatea sau o parte din activitate pe aceeaşi piaţă relevantă ori pe pieţe adiacente şi asupra cărora acţionarul, administratorul şi reprezentantul legal de proiect exercita o influenţă dominantă. Astfel, atât în raport de prevederile legale naţionale cât şi cele comunitare, este evident că recurenta este întreprindere legată, motiv pentru care susţinerile acesteia din prezentul recurs apar ca vădit nefondate.

1.5. Răspunsul la întâmpinare

Recurenta-reclamantă nu a formulat răspuns la întâmpinare, deşi întâmpinarea i-a fost comunicată în termenul legal.

2. Procedura de soluţionare a recursului

2.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 8 decembrie 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.

În conţinutul raportului întocmit în cauză, s-a reţinut că cererea de recurs formulată de recurent îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, urmând ca raportul să fie înaintat spre analiză completului de filtru în conformitate cu disp. art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Părţile nu au depus punct de vedere referitor la concluziile raportului întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 18 mai 2017, completul de filtru a constatat că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ. şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

2.2. Soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

2.2.1. În ceea ce priveşte motivul de casare întemeiat pe prev. art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., referitor la depăşirea atribuţiilor de verificare şi/sau control de către experţii evaluatori

Înalta Curte reţine că recurenta a depus, în cadrul măsurii 312, sesiunea 01/12 Cererea de Finanţare nr. F312M011233100OO2 privind "înfiinţare fabrică de mobilă în satul Arva, comuna Valea Călugărească, judeţul Prahova".

Cadrul legislativ stabilit pentru acordarea ajutorului de tip de minimis este cel avut în vedere de Ordinul MADR nr. 567/2008 pentru aprobarea Schemei de ajutor de minimis "Sprijinirea activităţilor economice în vederea diversificării economiei rurale şi a creşterii calităţii vieţii în spaţiul rural", Manualul de procedură pentru relaţii publice - Secţiunea B Ghidul solicitantului pentru măsura 312 aprobat prin Ordinul MADR nr. 643/2008 pentru aprobarea instrucţiunilor de lucru şi a Manualelor de proceduri consolidate ale APDRP.

Conform acestor acte administrative cu caracter normativ, după depunerea dosarului cererii de finanţare de către reclamantă, acesta a intrat în procedura de verificare ceea ce implică următoarele etape: verificarea conformităţii şi eligibilităţii cererii de finanţare; verificarea în teren a acesteia; selecţia proiectelor ce urmează a fi contractate.

Recurenta a depăşit prima etapă, respectiv cea de verificare a conformităţii şi de evaluare a cererilor depuse, cererea de finanţare fiind declarată conformă, motiv pentru care s-a trecut la cea de-a doua etapă procedurală, constând în verificarea în teren a acesteia. Or, cele două Ordine MADR mai sus menţionate, explicitează existenţa etapei de verificare în teren în cadrul verificării cererii de finanţare. Scopul vizitei pe teren este tocmai acela de a verifica concordanţa dintre datele şi informaţiile cuprinse în anexele tehnice şi administrative şi elementele existente pe amplasamentul propus; expertul compară verificarea anumitor criterii de eligibilitate pe baza documentelor (etapa verificării de birou) cu realitatea, pentru a se asigura de corectitudinea răspunsurilor. Prin urmare, nu se poate reţine ca fiind conformă cu normele legale susţinerea recurentei, în sensul că experţii evaluatori nu aveau posibilitatea legală de a efectua verificări în teren; o astfel de posibilitate (chiar obligaţie, în cazul unor nelămuriri consistente ce trebuiau clarificate) exista potrivit legii, aşa cum reiese în special din conţinutului Ordinului nr. 643/2008.

Deci, nu se poate reţine o depăşire a atribuţiilor experţilor evaluatori; de asemenea, nu se poate reţine nici că prima instanţă ar fi concluzionat în sensul că verificarea a fost exclusiv documentară, prima instanţă reţinând expres faptul că verificarea a constat în cercetarea conformităţii documentaţiei cu situaţia de pe teren.

Recurenta a mai criticat legalitatea hotărârii recurate şi în raport de obligaţia instanţei de a verifica modul în care această verificare documentară s-a realizat, respectiv dacă experţii evaluatori au verificat limitativ doar acele aspecte sau documente indicate expres în cuprinsul Metodologiei, pentru fiecare criteriu de eligibilitate în parte.

Or, aşa cum s-a arătat mai sus, Metodologia cuprinsă în Ordinul nr. 643/2008 permite verificarea datelor şi informaţiilor cuprinse în anexele tehnice şi administrative cu elementele existente pe amplasamentul propus; expertul compară verificarea anumitor criterii de eligibilitate pe baza documentelor (etapa verificării de birou) cu realitatea, pentru a se asigura de corectitudinea răspunsurilor, fără a exista o delimitare cu privire la aspectele ce pot fi verificate, această verificare putând avea ca obiect totalitatea cerinţelor ce trebuiau îndeplinite de beneficiar. Ceea ce invocă recurentul ca reprezentând enumerare limitativă se referă exclusiv la etapa verificării documentare; or, aşa cum s-a reţinut mai sus, recurenta depăşise etapa documentară şi intrase în etapa de verificare în teren.

Pe de altă parte, nu pot fi reţinute nici criticile legate de faptul că instanţa de fond a redus extrem de mult argumentele reclamantei astfel încât acestea au fost subordonate ideii exprimate sumar în sensul ca experţii evaluatori şi-ar fi depăşit atribuţiile, critici ce ar reprezenta implicit o acuzaţie de insuficientă motivare; Înalta Curte reţine că prima instanţă a răspuns concret argumentelor esenţiale ale recurentei, nefiind necesar, pentru a fi respectate prev. art. 425 C. proc. civ., să fie analizate exhaustiv toate subargumentele aduse de aceasta în sprijinul ideilor principale invocate prin acţiune.

Astfel, acest prim motiv de casare, întemeiat pe prev. art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., referitor la depăşirea atribuţiilor de verificare şi/sau control de către experţii evaluatori, este nefondat.

2.2.2. În ceea ce priveşte motivul de casare întemeiat pe prev. art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., referitor la greşita încadrare a societăţii reclamante în categoria întreprinderilor legate

Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă interpretare a prevederilor art. 44 din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii reţinând că recurenta este întreprindere legată ci societatea SC B. SRL, faţă de faptul că asociatul unic al recurentei este totodată asociat în cadrul societăţii SC B. SRL cu o cotă de 80% şi administrator cu puteri depline, faţă de faptul că cele două societăţi au acelaşi COD CAEN principal comun (3109 - fabricarea de mobilă). Ca urmare, declaraţia recurentei de la depunerea cererii în sensul că este întreprindere autonomă, s-a dovedit a fi neconformă cu realitatea.

Recurenta a invocat ca şi contraargument faptul că nu se poate reţine ipoteza că cele două societăţi funcţionează pe pieţe adiacente, acestea funcţionând pe aceeaşi piaţă, ceea ce exclude ipoteza prevăzută de art. 44 alin. (5) din Legea nr. 346/2004 ca fiind "acea piaţă a unui produs sau a unui serviciu situată direct în amonte ori în aval pe piaţă în cauză".

Înalta Curte constată că în Notificarea nr. 2285 din 11 noiembrie 2013, intimata a reţinut că "acestea sunt întreprinderi legate, întrucât ambele funcţionează pe aceeaşi piaţă adiacentă (COD CAEN principal comun, respectiv 3109 - Fabricarea de mobilă)."

Din cercetarea celor două extrase de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului cu privire la cele două societăţi, rezultă că acestea au ca activitate principală fabricarea de mobilă, funcţionând în mod evident pe o piaţă comună (aceeaşi piaţă).

Astfel, dincolo de greşita exprimare a intimatei din notificare (neputând exista logic noţiunea de "aceeaşi piaţă adiacentă", fiind vorba ori de aceeaşi piaţă relevantă, ori de funcţionarea pe pieţe adiacente), constatând că în realitate actul a fost motivat pe existenţa aceleiaşi pieţe relevante, Înalta Curte reţine că, în lumina deciziei pronunţate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (C-110/13, hotărârea din 27 februarie 2014, HaTeFo împotriva Finanzamt Haldensleben), atât intimata, cât şi organul fiscal, au făcut o corectă calificare a recurentei ca fiind întreprindere legată cu societatea SC B. SRL.

Astfel, instanţa europeană a decis că art. 3 alin. (3) al patrulea parag. din anexa la Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor şi a întreprinderilor mici şi mijlocii trebuie interpretat în sensul că unele întreprinderi pot fi considerate "afiliate", în sensul acestui articol, atunci când rezultă din analiza unor raporturi atât juridice, cât şi economice stabilite între întreprinderi, că ele constituie, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acţionează în mod concertat, o entitate economica unică, chiar şi atunci când între acestea nu există în mod formal vreuna dintre relaţiile avute în vedere la art. 3 alin. (3) primul parag. din această anexă, şi de asemenea că se consideră că acţionează în mod concertat în sensul art. 3 alin. (3) al patrulea parag. din această anexă persoanele fizice care se coordonează pentru a exercita asupra deciziilor comerciale ale întreprinderilor în cauză o influenţă care exclude ca întreprinderile respective să poată fi considerate ca fiind independente una de cealaltă din punct de vedere economic, iar îndeplinirea acestei condiţii depinde de împrejurările cauzei şi nu poate în mod necesar să fie subordonată existenţei unor relaţii contractuale între aceste persoane şi nici chiar constatării intenţiei lor de a eluda definiţia microîntreprinderilor şi a întreprinderilor mici sau mijlocii în sensul acestei recomandări.

Astfel, în urma acestei hotărâri pronunţată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, poate fi interpretată ca afiliere legătura identificată:

- prin prisma prevederilor art. 3 alin. (3) parag. 1;

- prin prisma unor raporturi atât juridice, cât şi economice stabilite între întreprinderi,

- prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acţionează în mod concertat, chiar şi atunci când între acestea nu există în mod formal vreuna dintre relaţiile avute în vedere la art. 3 alin. (3) primul parag.;

- prin prisma unor persoane fizice care se coordonează pentru a exercita asupra deciziilor comerciale ale întreprinderilor, influenţă care exclude ca întreprinderile respective să poată fi considerate ca fiind independente una de cealaltă din punct de vedere economic chiar şi în condiţiile în care nu există relaţii contractuale între aceste persoane şi nicio constatare a intenţiei lor de a eluda definiţia micro-întreprinderilor şi a întreprinderilor mici sau mijlocii.

În prezenta cauză, la data depunerii cererii de finanţare, Declaraţia privind încadrarea întreprinderii în categoria întreprinderilor mici şi mijlocii a fost întocmita incorect şi incomplet de către solicitant, fără să declare toate întreprinderile în care este implicat sau deţine participaţii şi care îşi desfăşoară activitatea sau o parte din activitate pe aceeaşi piaţă relevantă ori pe pieţe adiacente (aici fiind vorba despre activităţile secundare din domeniul de activitate) şi asupra cărora acţionarul, administratorul şi reprezentantul legal de proiect exercită o influenţă dominantă.

Astfel, atât în raport de prevederile legale naţionale cât şi cele comunitare, se reţine că recurenta este întreprindere legată, motiv pentru care susţinerile acesteia din prezentul recurs apar ca vădit nefondate.

Nu poate fi reţinut nici motivul de casare referitor la faptul că prima instanţă nu ar fi răspuns argumentelor recurentei; Înalta Curte reţine că prima instanţă a răspuns concret argumentelor esenţiale ale recurentei, nefiind necesar, pentru a fi respectate prev. art. 425 C. proc. civ., să fie analizate exhaustiv toate subargumentele aduse de aceasta în sprijinul ideilor principale invocate prin acţiune.

În ceea ce priveşte susţinerea că includerea solicitantului în categoria întreprinderilor legate nu atrage consecinţă imediată şi inevitabilă a respingerii proiectului ca neeligibil, în sensul că intimata ar fi trebuit să procedeze, conform Metodologiei, la verificarea depăşirii pragului privind numărul mediu de salariaţi şi cifra de afaceri, Înalta Curte reţine că o asemenea verificare ar fi putut fi incidentă dacă recurenta ar fi declarat statutul său de întreprindere legată cu cealaltă întreprindere; or, aceasta omiţând a declara acest statut, declarându-se întreprindere autonomă cu ignorarea acestui aspect, nu poate invoca propria culpă în neîndeplinirea condiţiei de eligibilitate constând în statutul solicitantului.

2.2.3. Pentru toate aceste argumente, în temeiul art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă SC A. SRL împotriva Sentinţei nr. 637 din 9 martie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal pronunţate în Dosar nr. x/2014 în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale şi Oficiul Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale Prahova, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 octombrie 2017.

Procesat de GGC - CT