Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2901/2017 AI generated

Tax assessment annulment for VAT and social security contributions quashed and remanded with mandatory technical accounting expert examination

Case Number Decizia nr. 2901/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the taxpayer's appeal, quashed the appellate court's judgment and the interlocutory order postponing the ruling, and remanded the case to the same instance for retrial, where the lower court was ordered to conduct a technical accounting expert examination. The dispute concerned the annulment of a tax assessment decision and the subsequent complaint resolution regarding supplementary VAT, social security contributions, and salary taxes resulting from a fiscal inspection, with the taxpayer challenging discrepancies in the amounts processed by the tax authorities and the rejection of their request for an expert audit. The Supreme Court found the lower court's decision unlawful under Article 488(1)(5) and (6) of the Code of Civil Procedure, as it failed to effectively examine the merits of the taxpayer's arguments or provide sufficient motivation for rejecting the requested evidence, thereby violating Article 425(1)(b) of the Code of Civil Procedure and the right to a fair trial, rendering the appellate judgment subject to mandatory cassation.

Legislator headnote

AI generated

art. 1615 C. civ, art. 493 alin. (4) din C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ; Tax assessment annulment for VAT and social security contributions quashed and remanded with mandatory technical accounting expert examination: The dispute concerned the annulment of a tax assessment decision and the subsequent complaint resolution regarding supplementary VAT, social security contributions, and salary taxes resulting from a fiscal inspection, with the taxpayer challenging discrepancies in the amounts processed by the tax authorities and the rejection of their request for an expert audit. The Supreme Court found the lower court's decision unlawful under Article 488(1)(5) and (6) of the Code of Civil Procedure, as it failed to effectively examine the merits of the taxpayer's arguments or provide sufficient motivation for rejecting the requested evidence, thereby violating Article 425(1)(b) of the Code of Civil Procedure and the right to a fair trial, rendering the appellate judgment subject to mandatory cassation.

Keywords

AI generated
VAT assessment tax procedure tax authority rights of the taxpayer tax on salaries social audit

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004

Main ground for the verdict, justifying the power of the High Court to decide on the appeal in administrative and fiscal matters.

art. 497 teza I din C. proc. civ., republicat

Procedural rule applied in the dispositive to order the cassation of the sentence and the remittal of the case for re-judgment.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu ANAF - Direcţia Generala de Soluţionare a Contestaţiilor (DGSC) şi cu ANAF - Direcţia Generala de Administrare a Marilor Contribuabili (DGAMC), a solicitat anularea Deciziei nr. 124 din 29 aprilie 2014 privind soluţionarea contestaţiei emisă de către pârâta DGSC - pct. 1 integral, pct. 4 privind desfiinţarea Deciziei de impunere pentru suma de 15.503.390 RON (în loc. de 15.480.999 RON) cu accesoriile aferente, şi privind înlăturarea dispoziţiei de refacere a inspecţiei fiscale, pct. 5 integral şi respingerea implicita a contestaţiei privind 24.496 RON TVA respins la rambursare motivată la pag. 50 din decizie) şi pe cale de consecinţă, anularea Deciziei de impunere nr. F-MC 745 din 31 octombrie 2013 şi Raportul de inspecţie fiscală emise de către pârâta DGAMC pentru: întreaga taxă pe valoare adăugată stabilită suplimentar şi rămasă de plată (18.107.370 RON), cu accesoriile aferente, pentru suma de 16.026 RON contribuţie individuală de asigurări sociale reţinută de la asiguraţi, cu accesoriile aferente, şi pentru suma de 125.710 RON impozit pe veniturile din salarii şi asimilate salariilor, cu accesoriile aferente, şi pentru suma de 96.818 RON contribuţie individuală de asigurări sociale reţinută de la asiguraţi, cu accesoriile aferente, şi pentru suma de 51.363 contribuţie pentru asigurări de sănătate reţinută de la asiguraţi, cu accesoriile aferente.

În subsidiar, a solicitat obligarea DGSC sa soluţioneze pe fond contestaţia privind: 22.494 RON TVA, cu accesoriile aferente de 28.758 RON, 16.026 RON contribuţie individuală de asigurări sociale reţinută de la asiguraţi, cu accesoriile aferente în suma de 6780 RON (pct. 1 din Decizia nr. 124/2014), precum şi 2.579.381 (2.579.484) RON, cu accesoriile aferente în suma de 1.299.254 RON (pct. 5 din Decizia nr. 124/2014).

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 511 din 25 februarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins excepţia lipsei de obiect şi lipsei de interes şi s-a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, ca neîntemeiată.

Prin Încheierea de şedinţă din data de 18 februarie 2015 s-a amânat pronunţarea cauzei la data de 25 octombrie 2015. Prin aceeaşi încheiere s-a respins proba cu expertiza contabilă solicitată.

3. Recursul

Împotriva Sentinţei nr. 511 din 25 februarie 2015 şi a Încheierii din data de 18 februarie 2015, prin care a fost amânată pronunţarea în cauză, a declarat recurs reclamanta A. S.A., criticându-le pentru nelegalitate şi netemeinicie.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate, precum şi a încheierii din 18 februarie 2015 şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, rejudecarea cauzei şi admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

Referitor la încheierea din data de 18 februarie 2015, a susţinut recurenta reclamantă că prima instanţa nu a argumentat care au fost considerentele respingerii probei cu expertiza contabilă.

Consideră recurenta că era util a se administra în cauză proba cu expertiza contabilă întrucât contestaţia a fost formulată pentru întreaga sumă de TVA rămasă de plată în cuantum de 18.107.370 RON, reprezentând 18.082.874 stabilită suplimentar de plată şi 24.494 de RON respinsă la rambursare, însă organul de soluţionare a omis a observa că sumele pentru care s-a admis contestaţia şi cele pentru care s-a respins ca neîntemeiată contestaţia sunt eronate.

Referitor la taxa stabilită suplimentar, s-a arătat că a fost contestată suma de 18.082.874 de RON, însă organul de soluţionare a contestaţiei s-a pronunţat pe fond pe suma de 18.060.380 RON, deşi în considerente s-a raportat la întreaga taxă.

Având în vedere discrepanţele contestate, apreciază reclamanta că în lipsa unei expertize, instanţa de judecată nu poate valorifica doar susţinerile intimatei în sensul că sumele au fost corect stabilite.

Un alt motiv al nelegalei respingeri a probei cu expertiza contabilă, îl reprezintă şi lipsa motivării primei instanţe, în condiţiile în care nu se indică în concret care este calculul existent la dosar pe care l-a avut în vedere.

Totodată, s-a arătat de către recurenta - reclamantă că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii.

Astfel, în opinia recurentei, prima instanţă s-a limitat la a prelua susţinerile intimatei din întâmpinare sau din concluziile scrise depuse de aceasta la dosar, fără a răspunde solicitărilor şi argumentelor invocate de către recurenta - reclamantă prin acţiune, ceea ce nu satisface exigenţele articolului nr. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

S-a susţinut, totodată, că motivarea hotărârii este contradictorie, întrucât instanţa recunoaşte că s-a contestat atât suma stabilită suplimentar de 18.082.874 RON, cât şi suma respinsă la rambursare de 24.496 RON, deci întreaga sumă rămasă de plată de 18.107.370 RON.

Referitor la suma de 2.579.381 RON şi accesorii de 1.299.254 RON, TVA ajustat, s-a arătat că prin sentinţa recurată nu au fost cercetate criticile privind greşita ajustare a taxei expuse la paginile 4 - 7 din acţiune.

De asemenea, s-a arătat că sentinţa este nemotivată şi sub aspectul greşitei ajustări a taxei, precum şi sub aspectul greşitei ignorări de către organul de soluţionare a contestaţiei a operaţiunilor rezultate din înscrisurile privind preluarea datoriei privind restituirea avansului şi compensarea acestuia cu încălcarea art. 213 alin. (1) teza a II a din Codul de procedură fiscală.

Mai invocă recurenta - reclamantă că instanţa a omis a indica motivele pentru care a respins cererea cu privire la suma de 24.496 de RON, respinsă la rambursare; cu privire la CAS în sumă de 16.026 RON, cu accesorii, cu privire la suma de 468.194 RON impozit pe veniturile din salarii şi contribuţii, cu accesorii,

S-a apreciat, de asemenea, că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 148 lit. c) Codul fiscal raportat la decizia CJUE din 13 martie 20214 pronunţată în cauza C-107/13 Firin OOd, şi art. 1615 C. civ., precum şi cu aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv art. 145 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) Codul fiscal raporta la art. 213 alin. (1) teza a II-a Codul de procedură fiscală.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1), pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

4. Apărările intimatului

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata - pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca legală şi temeinică.

Totodată, a fost reiterată de către intimată excepţia lipsei de interes privind capătul de cerere prin care reclamanta a solicitat anularea pct. 4 din Decizia nr. 124 din 29 septembrie 2014.

Prin răspunsul la întâmpinarea formulată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală depusă la dosar, recurenta - reclamantă a reluat, în esenţă, susţinerile din cererea de recurs.

5. Procedura în faţa instanţei de recurs

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 8 decembrie 2015, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Prin Încheierea din Camera de Consiliu din data de 18 mai 2017 s-a admis în principiu recursul declarat de S.C. A. S.A. împotriva Sentinţei nr. 511 din 25 februarie 2015 şi a Încheierii din 18 februarie 2015 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

6. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a apărărilor cuprinse în întâmpinarea intimatului la motivele de recurs şi raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării şi la dispoziţiile art. 488 pct. 5 şi 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat în considerarea celor în continuare arătate.

6.1 Argumente relevante

În fapt, reclamanta A. S.A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat a solicitat anularea Deciziei nr. 124 din 29 aprilie 2014 privind soluţionarea contestaţiei emisă de către pârâta DGSC - pct. 1 integral, pct. 4 privind desfiinţarea Deciziei de impunere pentru suma de 15.503.390 RON (în loc. de 15.480.999 RON) cu accesoriile aferente, şi privind înlăturarea dispoziţiei de refacere a inspecţiei fiscale, pct. 5 integral şi respingerea implicita a contestaţiei privind 24.496 RON TVA respins la rambursare motivată la pag. 50 din decizie) şi pe cale de consecinţa, anularea Deciziei de impunere nr. F-MC 745 din 31 octombrie 2013 şi Raportului de inspecţie fiscală emise de către pârâta DGAMC pentru: întreaga taxă pe valoare adăugată stabilită suplimentar şi rămasă de plată (18.107.370 RON), cu accesoriile aferente, pentru suma de 16.026 RON contribuţie individuală de asigurări sociale reţinută de la asiguraţi, cu accesoriile aferente, şi pentru suma de 125.710 RON impozit pe veniturile din salarii şi asimilate salariilor, cu accesoriile aferente, şi pentru suma de 96.818 RON contribuţie individuală de asigurări sociale reţinută de la asiguraţi, cu accesoriile aferente, şi pentru suma de 51.363 contribuţie pentru asigurări de sănătate reţinută de la asiguraţi, cu accesoriile aferente.

În subsidiar, s-a solicitat obligarea DGSC să soluţioneze pe fond contestaţia privind: 22.494 RON TVA, cu accesoriile aferente de 28.758 RON, 16.026 RON contribuţie individuală de asigurări sociale reţinută de la asiguraţi, cu accesoriile aferente în suma de 6780 RON (pct. 1 din Decizia nr. 124/2014), precum şi 2.579.381 (2.579.484) RON, cu accesoriile aferente în suma de 1.299.254 RON (pct. 5 din Decizia nr. 124/2014).

Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească va cuprinde considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

În mod necesar, o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro şi contra care au format, în fapt şi în drept, convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, argumente care trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susţinerile şi apărările părţilor şi la probatoriul administrat în litigiu, iar, pe de altă parte, la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii, în caz contrar fiind lipsită de suport probator şi legal şi pronunţată cu nerespectarea prevederilor legale sus menţionate.

Motivarea reprezintă un element esenţial al unei hotărâri judecătoreşti, o puternică garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie, precum şi o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanţa superioară a atribuţiilor de control judiciar de legalitate şi temeinicie.

Orice parte în cadrul unei proceduri are dreptul, în mod evident, să prezinte judecătorului observaţiile şi argumentele sale şi să pretindă organului judiciar să le examineze pe acestea în mod efectiv. Dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă observaţiile părţilor sunt corect examinate de către instanţă - care are în mod necesar obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa - astfel că nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti, total sau parţial, echivalează practic cu soluţionarea procesului fără a intra în fondul acţiunii, de natură să justifice casarea cu trimitere spre rejudecare.

Or, în prezenta cauză prima instanţă nu a procedat la analizarea legalităţii actelor administrative contestate, prin raportare la reglementarea din legislaţia fiscală, ci s-a limitat la redarea concluziilor autorităţii pârâte.

Este evident că, prin omisiunea instanţei de fond de a examina şi cerceta, în mod efectiv, prin considerentele hotărârii recurate, în integralitate motivele de fapt şi de drept invocate de reclamantă în susţinerea cererii de chemare în judecată (motive ce necesitau un răspuns specific şi explicit şi prin solicitarea părerii unui expert contabil), au fost nesocotite dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. şi a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, Înalta Curte fiind astfel în imposibilitatea de a-şi exercita în mod corespunzător atribuţiile de control judiciar.

În aceste condiţii, recurentei pârâte i s-a cauzat o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, pentru a se asigura părţilor accesul la dublul grad de jurisdicţie, ca garanţie a legalităţii hotărârii judecătoreşti ce va fi dată în cauză, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Aşa cum se desprinde din acţiunea formulată şi din motivele de recurs redate la punctul 3 al prezentei hotărâri, recurenta reclamantă a contestat, în principal, împrejurarea că sumele de TVA care au fost soluţionate pe fond de către organul de soluţionare a contestaţiei sunt eronate, ceea ce a condus la apariţia unei diferenţe de 22.494 RON.

Instanţa de fond s-a limitat să reia susţinerile pârâtei cu privire la suma de 18.107.370 de RON, invocând inadmisibilitatea completării contestaţiei, deşi ulterior se referă şi la suma respinsă la rambursare. Or fără a se argumenta expres motivele pentru care se respinge acţiunea, mai ales în condiiţile în care, astfel cum s-a arătat anterior, reclamanta critică sumele la care s-a oprit organul fiscal şi organul de soluţionare a contestaţiei, hotărârea judecătorească devine o dispoziţie arbitrară, care anulează principiile care guvernează procesul civil, aceasta fiind şi raţiunea pentru care a fost reglementat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În egală măsură, instanţa de control judiciar, consideră că nici simpla afirmaţie că sumele se regăsesc la dosar, nu poate constitui un motiv suficient pentru respingerea probei cu expertiza contabilă solicitată de reclamantă, situaţie în care este întemeiat şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Constatând că soluţia nu este rezultatul cercetării motivelor de nelegalitate invocate de reclamantă în raport cu toate circumstanţele concrete ale cauzei şi cu prevederile legale incidente faţă de obiectul pricinii, Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea şi încheierea de amânare a pronunţării şi va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

La rejudecare, pe lângă examinarea motivelor de nelegalitate, instanţa de fond va dispune şi administrarea raportului de expertiză tehnică.

Totodată, în raport de soluţia preconizată, Înalta Curte reţine că analiza celorlalte motive de recurs (care vizează fondul cauzei) a devenit de prisos.

6.2 Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

PENTru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 497 teza I din C. proc. civ., republicat Înalta Curte va dispune admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de S.C. A. S.A. împotriva Sentinţei nr. 511 din 25 februarie 2015 şi a Încheierii din 18 februarie 2015 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 octombrie 2017.

Procesat de GGC - MM