Negative jurisdiction conflict resolved: annulment of arbitral award assigned to civil section

1. Circumstanţele cauzei

Prin acţiunea înregistrată pe rolul secţiei a VI-a civilă a Curţii de Apel Bucureşti la data de 23 ianuarie 2017, sub numărul de Dosar nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a Judeţului Bacău, a solicitat anularea hotărârii arbitrale nr. 36 din 22 octombrie 2015, emisă de Comisia Centrală de Arbitraj de pe lângă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, prin care s-a respins cererea de arbitrare, formulată de aceeaşi reclamantă, motivat de faptul că, în esenţă, raportul de control nr. 35 din 31 martie 2015 încheiat de Compartimentul de control din cadrul CAS Bacău, prin care s-a constatat faptul că furnizorul de servicii medicale nu a respectat clauzele contractului de furnizare a serviciilor medicale, a fost corect întocmit.

În motivarea acţiunii în anulare, reclamanta a criticat nelegala compunere a Comisiei centrale de arbitraj, ca o consecinţă a faptului că preşedintele acesteia a suferit o condamnare penală, arătând totodată că hotărârea arbitrală a fost semnată de persoane neidentificate pentru doi dintre arbitri, respectiv pentru arbitrul B., reprezentanta Colegiului Farmaciştilor, precum şi pentru arbitrul Profesor dr. C., reprezentantul Colegiului Medicilor Dentişti. De asemenea, reclamanta a criticat soluţia pronunţată pe fond. În drept, a invocat dispoziţiile art. 608 C. proc. civ., H.G. nr. 650/2014 şi Ordinul M.J. nr. 2366/c/2015.

2. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Prin Sentinţa civilă nr. 121 din 31 mai 2017 a fost admisă excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei a VI-a civilă a Curţii de Apel Bucureşti în soluţionarea acţiunii în anulare formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva Sentinţei arbitrale nr. 36 din 22 octombrie 2015 pronunţată de Comisia Centrală de Arbitraj de pe lângă CNAS, în Dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a Judeţului Bacău şi s-a declinat competenţa în favoarea secţiei a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti.

PENTru a hotărî astfel, Curtea a reţinut următoarele:

Art. 610 C. proc. civ., potrivit căruia competenţa de soluţionare a acţiunii în anulare revine curţii de apel în circumscripţia căreia a avut loc. arbitrajul, se limitează la indicarea instanţei competente. Între secţiile acesteia, în lipsa unor norme speciale referitoare la repartizarea cauzelor având ca obiect acţiunea în anularea hotărârilor arbitrale, se impune a se delimita competenţa prin raportare la natura raporturilor juridice deduse arbitrajului, având în vedere că, drept consecinţă a unei eventuale admiteri a cererii în anulare, curtea de apel va examina chiar fondul raporturilor juridice dintre părţi.

În speţă, obiectul cererii de arbitraj l-a constituit raportul de control nr. 35 din 31 martie 2015, încheiat de Compartimentul de Control al CASJ Bacău în temeiul Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, titlul VIII, cap. VII, secţiunea a doua, art. 295 alin. (1), Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului asigurărilor sociale de sănătate pentru anii 2011 - 2012 (H.G. nr. 1389/2010), 2013-2014 (H.G. nr. 117/2013), 2014 - 2015 (H.G. nr. 400/2014), normelor metodologice de aplicare a acestui contract-cadru şi Ordinului CNAS nr. 1012/2013 privind aprobarea Normelor Metodologice privind activitatea structurilor de control din cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, "orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată".

Art. 2 alin. (1) lit. c) din acelaşi act normativ defineşte actul administrativ ca fiind actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice; teza a doua din acelaşi act normativ prevede că sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice. În această ultimă categorie se înscrie şi contractul din speţă, ce are ca obiect furnizarea de dispozitive medicale în cadrul sistemului asigurărilor sociale de sănătate. Prin urmare, în temeiul prevederilor legale menţionate, revine instanţei de contencios administrativ competenţa de soluţionare a prezentului litigiu.

În plus, a constatat că, în speţă, ceea ce s-a dedus arbitrajului nu reprezintă, în mod nemijlocit, aspecte contractuale. Reclamanta a supus controlului comisiei arbitrale un act juridic distinct de contractul încheiat între părţi, respectiv raportul de control, act ce se încadrează în definiţia actului administrativ tipic, reglementată de art. 2 alin. (1) lit. c) teza I din Legea nr. 554/2004.

3. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Prin încheierea din data de 27 iunie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia propriei necompetenţe funcţionale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a VI-a civilă a Curţii de Apel, constatând ivit conflictul negativ de competenţă.

PENTru a pronunţa această hotărâre, a avut în vedere următoarele:

Competenţa de soluţionare a cereri de faţă, se raportează la prevederile art. 610 din C. proc. civ., atrăgând competenţa în favoarea curţii de apel în circumscripţia căreia a avut loc arbitrajul.

Contrar celor reţinute de secţia a-VI-a Civilă a Curţii de Apel Bucureşti, în sensul că nu există norme speciale în această materie, Curtea a reţinut că, dimpotrivă, aceste norme există, fiind reprezentate de prevederile art. 52 din Legea nr. 95/2006, potrivit cărora:

"(1) Implementarea programelor naţionale de sănătate se realizează prin unităţi de specialitate selectate în baza criteriilor aprobate în normele tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate.

(2) În înţelesul prezentei legi, unităţile de specialitate sunt:

a) instituţii publice;

b) furnizori publici de servicii medicale;

c) furnizori privaţi de servicii medicale pentru serviciile medicale care excedează capacităţii furnizorilor publici de servicii medicale;

d) furnizori privaţi de medicamente şi dispozitive medicale.

(3) Unităţile de specialitate prevăzute la alin. (2) pot angaja personal pentru implementarea programelor naţionale de sănătate ca acţiuni multianuale pe toată perioada de implementare a acestora, cu respectarea prevederilor legale în domeniu.

(4) Pentru realizarea atribuţiilor şi activităţilor prevăzute în cadrul programelor naţionale de sănătate, unităţile de specialitate prevăzute la alin. (2) pot încheia contracte de prestări de servicii cu medici, asistenţi medicali şi alte categorii de personal, după caz, precum şi cu persoane juridice, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare, şi în condiţiile stabilite prin Normele tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate.

(5) Contractele de prestări de servicii/Convenţiile civile încheiate în condiţiile alin. (4) de către unităţile de specialitate stabilite la alin. (2) prevăd acţiuni multianuale, sunt de natură civilă şi se încheie pentru toată perioada de implementare a programelor naţionale de sănătate.

(6) Sumele necesare pentru derularea contractelor prevăzute la alin. (3) şi (4) sunt cuprinse în fondurile alocate programelor naţionale de sănătate".

Raportând aceste prevederile legale la contractul din litigiu, instanţa observă că obiectul Contractului de Furnizare de dispozitive medicale nr. 0073 din 30 iunie 2014, depus la dosarul ataşat, este prevăzut la art. 1 şi că acesta îl constituie: " Furnizarea de dispozitive medicale destinate unor recuperări unor deficienţe organice sau funcţionale în ambulatoriu, conform H.G. nr. 400/2014 pentru aprobarea de servicii medicale şi a Contractului - cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2014 - 2015 şi Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui CNAS nr. 619/360/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare în anul 2014 a H.G. nr. 400/2014".

Având în vedere obiectul contractului şi dispoziţiile exprese ale art. 52 din Legea nr. 95/2006 anterior menţionate, a constatat că litigiul privind executarea acestui contract este de natură civilă, existând norme speciale în acest sens, nefiind aplicabile prevederile Legii nr. 554/2004 şi, eventual, nici cele prevăzute de O.G. nr. 34/2006.

În considerarea celor de mai sus, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a VI-a civilă a Curţii de Apel Bucureşti şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă între secţiile aceleiaşi instanţe, a suspendat din oficiu judecata cauzei şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru soluţionarea conflictului.

4. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 135 alin. (1) şi art. 136 C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii.

Înalta Curte constată că obiectul acţiunii constă în anularea hotărârii arbitrale nr. 36 din data de 22 octombrie 2015, pronunţată de către Comisia Centrală de Arbitraj de pe lângă CNAS în Dosarul nr. x/2015, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 698 C. proc. civ., ale Hotărârii Guvernului nr. 650/2014 şi ale Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 2366/c/2015.

Secţia civilă a reţinut că delimitarea competenţei funcţionale între secţiile curţii de apel, în soluţionarea acţiunii în anulare a hotărârii arbitrale, trebuie efectuată prin raportare la natura raporturilor juridice deduse judecăţii. În acest context, a apreciat că raportul juridic supus arbitrajului s-a născut în legătură cu un contract de furnizare, care are natura unui act administrativ asimilat, conform art. 2 alin. (1) lit. c) teza II din Legea nr. 554/2004, respectiv că reclamanta a supus controlului comisiei arbitrale nu doar un raport contractual, ci şi un raport de control, ce se încadrează în definiţia actului administrativ tipic reglementată de art. 2 alin. (1) lit. c) teza I din Legea nr. 554/2004, prin urmare, litigiul este de competenţa instanţei de contencios administrativ.

Curtea aminteşte că, prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, contenciosul administrativ este definit ca fiind activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acţiunii judiciare.

Ipoteza normei sus-menţionate, şi care ar fi atras competenţa materială a instanţei de contencios administrativ, nu este îndeplinită în prezenta cauză, întrucât, chiar dacă pârâtul are calitate de autoritate publică centrală, prezentul litigiu s-a născut în legătură raporturi juridice civile de natură contractuală.

Actele normative invocate de reclamantă în fundamentarea cererii în anulare, respectiv Hotărârea de Guvern nr. 650 din 31 iulie 2014 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Comisiei centrale de arbitraj şi Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 2366/C din 21 iulie 2015 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura arbitrală de soluţionare a litigiilor dintre furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale şi casele de asigurări de sănătate, nu conţin nicio dispoziţie cu referire la competenţa instanţelor de contencios administrativ în soluţionarea acţiunii în anulare formulate împotriva hotărârii arbitrale pronunţate de Comisia Centrală de Arbitraj de pe lângă CNAS.

În conformitate cu prevederile art. 27 din Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 2366/c/2015, dispoziţiile acestuia se completează cu dispoziţiile C. proc. civ.

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 5.2.3.6. - 5.2.4.4. din Normele metodologice privind activitatea structurilor de control din cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, aprobate prin Ordinul nr. 1012/2013, modificat prin Ordinul nr. 692/2014, emise de Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, raportul de control întocmit în conformitate cu prevederile normelor metodologice poate fi contestat în condiţiile legii. Contestaţia se depune la sediul entităţii care a dispus efectuarea controlului şi se soluţionează de către o comisie constituită prin ordin/decizie a preşedintelui CNAS/preşedintelui - director general al casei de asigurări de sănătate.

Posibilitatea contestării raportului, ca o etapă intermediară a procedurii de control, nu conferă, prin ea însăşi, natura de act administrativ în sensul definit de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004. Aptitudinea acestui raport, de a produce efecte juridice de natura civilă sau administrativă, trebuie analizată în funcţie de efectele pe care le produc măsurile dispuse.

Raportul de control nr. x din 31 martie 2015, întocmit de Casa de Asigurări de Sănătate a Judeţului Bacău, la capitolul concluzii, a stabilit sancţionarea S.C. A. S.R.L. cu avertisment scris, ca sancţiune contractuală (prevăzută de art. 6 lit. a)-e), g)-m) şi o)-q) din contractul de furnizare), iar pentru iregularităţile constatate a propus recuperarea, prin plată, a sumei de 101.100,78 RON, reprezentând sumă încasată necuvenit şi a sumei de 32.275,17 RON, reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere.

Înalta Curte împărtăşeşte considerentele reţinute de secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, potrivit cărora litigiul născut în legătură cu executarea Contractului de Furnizare de dispozitive medicale nr. 0073 din 30 iunie 2014, în temeiul dispoziţiilor exprese ale art. 52 alin. (5) din Legea nr. 95/2006, are natură civilă, iar măsurile cuprinse în raportul de control, chiar dacă au fost luate de către o autoritate publică, sunt măsuri de natură contractuală, întrucât nu constituie o manifestare de voinţă care creează, modifică sau stinge raporturi juridice, efecte specifice actului administrativ.

Ca o consecinţă, cererea de desfiinţare a hotărârii arbitrale care tranşează litigiul în temeiul unui contract civil şi implică verificarea legalităţii unui raport de control care nu are aptitudinea de a produce efecte specifice actului administrativ, nu constituie un demers procedural ce se circumscrie sferei noţiunii de contencios administrativ, aşa cum este definită de art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004.

PENTru considerentele expuse, având în vedere dispoziţiile art. 610 C. proc. civ., în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa funcţională în soluţionarea acţiunii în anulare a hotărârii arbitrale, în primă instanţă, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a judeţului Bacău, în favoarea Curţii de Apel, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 octombrie 2017.

Procesat de GGC - MM