Jurisdictional conflict over review of local immigration refusal: Material competence under Law 554/2004 determined by authority hierarchy rather than immigration-specific appeal channels.

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 6 decembrie 2016, sub Dosar nr. x/2016, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General Pentru Imigrări - Direcţia Migraţiune, Direcţia pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti, anularea refuzului privind prelungirea dreptului de şedere temporară pe teritoriul României nr. 3314327/DIMB/SCST/C1/BA din 25 august 2016 şi obligarea pârâtului să-i prelungească acest drept, în condiţiile legii. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios contencios administrativ şi fiscal.

Prin Sentinţa civilă nr. 1321 din 11 aprilie 2017, Curtea de Apel Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, unde a fost înregistrată sub nr. 17664/3/2017.

PENTru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut că actul administrativ contestat în speţă este decizia de respingere a cererii de prelungire a dreptului de şedere pentru reîntregirea familiei, comunicată reclamantei prin adresa din 25 august 2016.

În raport de obiectul cererii de chemare în judecată, a apreciat că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 74 alin. (3) din O.U.G. nr. 194/2002, care stabilesc competenţa Curţii de Apel Bucureşti în soluţionarea cauzei în cazul refuzului acordării dreptului de şedere pe termen lung, actul administrativ contestat vizând dreptul de şedere temporară, şi nici prevederile legale care stabilesc competenţa curţilor de apel în soluţionarea contestaţiei la decizia de returnare (art. 84 din O.U.G. nr. 194/2002), refuzul de prelungire a dreptului de şedere nefiind comunicat prin decizia de returnare.

Curtea a apreciat că, în cauză, sunt aplicabile dispoziţiile legale de drept comun în materia contenciosului administrativ, art. 10 alin. (1) din legea nr. 554/2004, conform cărora litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale.

În final, Curtea a constatat că emitentul actului administrativ este o autoritate publică cu competenţe la nivel local, Direcţia pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti - a cărei competenţă teritorială este limitată la nivelul municipiului Bucureşti, structură care funcţionează în subordinea Inspectoratului General pentru Imigrări.

2. Hotărârea Tribunalului Bucureşti, secţia a II - a contencios administrativ şi fiscal.

Prin Sentinţa civilă nr. 4151 din 28 iunie 2017, tribunalul a admis excepţia propriei necompetenţe materiale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, constatând ivit conflictul negativ de competenţă.

PENTru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a evocat dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

Tribunalul a reţinut că, în cauză, reclamanta a contestat o decizie emisă în baza O.U.G. nr. 194/2002, de către Inspectoratului General pentru Imigrări, instituţie inclusă în categoria autorităţilor şi instituţiilor centrale, deci cererile împotriva acesteia se soluţionează în primă instanţă de curtea de apel.

De asemenea, tribunalul a amintit că, potrivit art. 52 alin. (2) din O.U.G nr. 194/2002, decizia de refuz al prelungirii dreptului de şedere, precum şi motivele care au stat la baza acesteia se comunică solicitantului prin decizia de returnare.

În final, tribunalul a arătat că, în temeiul art. 85 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002, decizia de returnare poate fi contestată în termen de 10 zile de la data comunicării la curtea de apel în a cărei rază de competenţă teritorială se află structura Inspectoratului General pentru Imigrări care a emis decizia de returnare.

4. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii.

Înalta Curte constată că reclamanta a solicitat anularea refuzului de a prelungi dreptul de şedere temporară pe teritoriul României nr. 3314327/DIMB/SCST/C1/BA din data de 25 august 2016, emis de pârâtul Inspectoratul General Pentru Imigrări, Direcţia pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti, precum şi obligarea pârâtului să-i prelungească acest drept, în condiţiile legii, cu cheltuieli de judecată.

Înalta Curte reţine că obiectul acţiunii constă în anularea unui act prin care se comunică reclamantei refuzul prelungirii dreptului de şedere temporară, nefiind aplicabile în cauză dispoziţiile art. 74 alin. (3) din O.U.G. nr. 194/2002 (refuzul acordării dreptului de şedere pe termen lung), şi nici dispoziţiile art. 85 din acelaşi act normativ (contestaţia la decizia de returnare), care stabilesc competenţa materială în favoarea curţii de apel.

Dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza I-a din Legea nr. 554/2004 stabilesc că litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale.

În interpretarea şi aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut, cu caracter unitar, că aceste dispoziţii instituie două criterii de determinare a competenţei materiale a instanţei de fond, după cum urmează:

- criteriul poziţionării în cadrul sistemului administraţiei publice (rangul autorităţii centrale sau locale) a autorităţii publice emitente a actului atacat;

- criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuţiei sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat.

Având în vedere cadrul procesual fixat de reclamantă cu referire la părţi şi obiectul cauzei, care priveşte un act emis de autoritatea publică a cărei competenţă teritorială este limitată la nivelul municipiului Bucureşti - Direcţia pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti, structură situată în subordinea Inspectoratului General pentru Imigrări, competenţa de soluţionare a cauzei este stabilită exclusiv pe criteriul poziţionării autorităţii emitente în cadrul sistemului administraţiei publice.

PENTru considerentele expuse, având în vedere dispoziţiile legale aplicabile cauzei de faţă, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General Pentru Imigrări în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 octombrie 2017.

Procesat de GGC - MM