Anti-discrimination fine partially upheld: revision quashed annulment regarding Ministry to correct res judicata violation.

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 18 noiembrie 2016, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a solicitat, în contradictoriu cu Academia de Poliţie Alexandru Ioan Cuza, revizuirea Deciziei nr. 2632 din 18 octombrie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, fiind invocat motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (noul C. proc. civ.).

În motivarea cererii, revizuentul a arătat, în esenţă, următoarele:

CNCD a fost sesizat cu privire la fapta de discriminare, constând în (generic) îngrădirea dreptului la educaţie prin limitarea dreptului de a se înscrie la concursul de admitere în cadrul Academiei de Poliţie "Al. I.Cuza" a persoanelor care au beneficiat anterior de o finanţare de la buget pentru licenţă.

Colegiul Director al CNCD, prin Hotărârea nr. 40 din 22 ianuarie 2014, a decis că aspectele sesizate întrunesc elementele constitutive ale unei fapte de discriminare, astfel cum este prevăzută de art. 2 alin. (1), coroborat cu art. 11 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 137/2000 R. În consecinţă, CNCD a dispus sancţionarea contravenţională atât a Academiei de Poliţie Alexandru Ioan Cuza, cât şi a Ministerului Afacerilor Interne.

Ulterior, Hotărârea nr. 40 din 22 ianuarie 2014 a fost contestată, în mod separat şi în perioade diferite, atât de către contravenientul Ministerul Afacerilor Interne, cât şi de contravenientul Academia de Poliţie Alexandru Ioan Cuza.

Contestaţia Academiei de Poliţie Alexandru Ioan Cuza s-a constituit în Dosarul nr. x/2014 (dosarul în speţă), pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, în timp ce contestaţia Ministerului Afacerilor Interne s-a constituit în Dosarul nr. x/2014, pe rolul aceleiaşi instanţe judecătoreşti.

În Dosarul nr. x/2014, Curtea de Apel Bucureşti, prin Sentinţa civilă nr. 1738/2014, a respins contestaţia Academiei de Poliţie Alexandru Ioan Cuza, menţinând ca temeinică şi legală Hotărârea CNCD nr. 40 din 22 ianuarie 2014.

Ulterior, în Dosarul nr. x/2014, Curtea de Apel Bucureşti, prin Sentinţa civilă nr. 2099/2014, s-a respins, de asemenea, contestaţia Ministerului Afacerilor Interne, menţinând ca temeinică şi legală aceeaşi Hotărâre a CNCD nr. 40 din 22 ianuarie 2014.

Atât Ministerul Afacerilor Interne, cât şi Academia de Poliţie Alexandru Ioan Cuza au recurat cele două hotărâri judecătoreşti de fond.

În Dosarul nr. x/2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 2078 din 22 iunie 2016, a respins recursul declarat de către Ministerul Afacerilor Interne împotriva Sentinţei civile nr. 2099/2014, reţinând în consecinţă temeinicia şi legalitatea Hotărârii CNCD nr. 40 din 22 ianuarie 2014.

Ulterior, în Dosarul în speţă nr. x/2014, aceeaşi instanţă supremă, prin Decizia nr. 2632 din 18 octombrie 2016, a admis recursul Academiei de Poliţie Alexandru Ioan Cuza şi, casând Sentinţa civilă nr. 1738/2014, a anulat aceeaşi Hotărâre a CNCD nr. 40 din 22 ianuarie 2014, care, reiterăm, fusese anterior statuată definitiv şi irevocabil, prin Decizia nr. 2078 din 22 iunie 2016, ca temeinică şi legală.

Potrivit dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă:

"există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Deşi CNCD nu a invocat în Dosarul nr. x/2014 excepţia autorităţii de lucru judecat, prin urmare instanţa nu s-a pronunţat cu privire la acest aspect, fiind, deci, îndeplinită această condiţie de admisibilitate a cererii de revizuire, totuşi a fost depusă la dosar Decizia nr. 2078 din 22 iunie 2016, astfel încât instanţa supremă să aibă în vedere pronunţarea unei soluţii concordante celei pronunţate prin decizia anterioară, care statornicea, definitiv şi irevocabil, temeinicia şi legalitatea Hotărârii CNCD nr. 40 din 22 ianuarie 2014, adică aceeaşi hotărâre care făcea şi obiectul controlului judiciar în Dosarului nr. x/2014.

Cu toate acestea, instanţa supremă, nesocotind în mod bizar soluţia dispusă prin Decizia nr. 2078 din 22 iunie 2016, pronunţată prin Decizia nr. 2632 din 18 octombrie 2016, a pronunţat o soluţie antitetică, anulând aceeaşi Hotărâre a CNCD nr. 40 din 22 ianuarie 2014.

Astfel cum rezultă din soluţia afişată pe portalul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 2632 din 18 octombrie 2016 s-a anulat "pe fond" şi integral Hotărârea CNCD nr. 40 din 22 ianuarie 2014, ergo din perspectiva soluţiei de constatare a faptei de discriminare, cât şi a soluţiei de angajare a răspunderii juridice contravenţionale faţă contravenienţii cauzei.

În atare context, în măsura în care soluţia Deciziei nr. 2632 din 18 octombrie 2016 nu se rezumă stricto sensu la anularea punctului din dispozitivul Hotărârii CNCD nr. 40 din 22 ianuarie 2014 prin care se sancţionează contravenţional Academia de Poliţie Alexandru Ioan Cuza, reţinându-se că acest contravenient nu se face vinovat de săvârşirea faptei de discriminare constatate, ci anulează integral actul administrativ-jurisdicţional în speţă, implicit sub aspectul fondului său (existenţa faptei de discriminare), în cauză, se întrunesc exigenţele dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul în care, prin pronunţarea Deciziei nr. 2632 din 18 octombrie 2016 (prin care se anulează Hotărârea CNCD nr. 40 din 22 ianuarie 2014), instanţa supremă încalcă autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 2078 din 22 iunie 2016, prin care s-a decis definitiv şi irevocabil temeinicia şi legalitatea Hotărârii CNCD nr. 40 din 22 ianuarie 2014.

Sub acest aspect, se învederează că principiul autorităţii lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi purtat între aceleaşi părţi, ci şi contrazicerile dintre două hotărâri judecătoreşti, în sensul că drepturile recunoscute printr-o hotărâre definitivă să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre ulterioară, dată într-un alt proces.

Ştiut fiind că instituţia autorităţii de lucru judecat posedă per se o dublă însuşire: una procesuală şi alta materială, în cauză, a fost tăgăduită nu valenţa procesuală (cea care împiedică desfăşurarea unui nou proces cu privire la acelaşi drept), ci aceea materială, ca prezumţie legală apodictică de adevăr judiciar în sensul judecăţii irevocabile.

Cele două noţiuni constitutive ale instituţiei autorităţii de lucru judecat se deosebesc în funcţie de efectele hotărârii definitive, respectiv: efectul pozitiv (temeiul juridic al executării dispozitivului hotărârii, sintetizat tehnico-juridic prin "puterea lucrului judecat", putere ce conferă persoanelor în favoarea cărora au fost pronunţate dispoziţiile hotărârii dreptul de a folosi mijloacele legale pentru executarea acelor dispoziţii); efectul negativ, materializat prin împiedicarea unei noi judecăţi sub tripla condiţie de identitate (identitate de cauză, obiect şi părţi).

Prin urmare, în cauză, a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 2078 din 22 iunie 2016, prin care s-a decis definitiv şi irevocabil temeinicia şi legalitatea Hotărârii CNCD nr. 40 din 22 ianuarie 2014, nu sub aspectul efectului negativ al autorităţii de lucru judecat (constând în împiedicarea unei a doua judecăţi între aceleaşi părţi, cu acelaşi obiect şi cu aceeaşi cauză), prevăzut de art. 431 alin. (1) noul C. proc. civ. ca excepţia autorităţii de lucru judecat, ci al efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, desprins din dispoziţiile art. 431 alin. (2) noul C. proc. civ., concordant căruia oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă. Dispoziţiile art. 431 alin. (2) noul C. proc. civ. reglementează prezumţia legală de lucru judecat, care reprezintă manifestarea pozitivă a autorităţii de lucru judecat, aceasta fiind la îndemâna oricăreia dintre părţile unui litigiu, în sensul că fiecare dintre ele are posibilitatea de a opune lucrul anterior judecat, într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.

În acest caz, nu este necesar a fi întrunită tripla identitate, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuţie o chestiune litigioasă în legătură cu ceea ce s-a soluţionat anterior fie prin dispozitiv, fie prin considerente, fie prin dispozitiv şi considerente (această judecată fiind deja făcută, ea nu mai poate fi contrazisă). Or, ceea ce s-a judecat definitiv prin Decizia nr. 2078 din 22 iunie 2016, anume temeinicia şi legalitatea Hotărârii CNCD nr. 40 din 22 ianuarie 2014, nu mai putea fi contrazis în cursul judecăţii din cadrul Dosarului nr. x/2014, care avea ca obiect temeinicia şi legalitatea aceleiaşi Hotărârii CNCD nr. 40 din 22 ianuarie 2014 (diferind cauza, circumscrisă interesului celui de-al doilea contravenient sancţionat).

Astfel, în mod judicios şi legitim, se poate clama beneficiul efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat prin Decizia nr. 2078 din 22 iunie 2016, opunând în dosarul ulterior statuarea temeiniciei şi legalităţii Hotărârii CNCD nr. 40 din 22 ianuarie 2014, în principal sub aspectul soluţiei de constatare a discriminării, iar în subsidiar al celei de sancţionare a contravenientului Ministerul Afacerilor Interne, această statuare în urma judecăţii definitive anterioare având indubitabil, sub aspectul fondului (existenţa faptei de discriminare constatată prin aceeaşi Hotărâre CNCD nr. 40 din 22 ianuarie 2014), legătură cu soluţionarea cauzei ce făcea obiectul Dosarului nr. x/2014.

Arată revizuentul că în cazul respingerii tezei sale procesuale ar fi pus în faţa unei situaţii vădit inadmisibile, contrară oricărei idei de coerenţă juridică sau de rânduire operativ-juridică, anume aceea ca jurisprudenţa instanţei supreme să statueze, simultan (prin decizii diferite), atât temeinicia şi legalitatea actului, cât şi contrariul, sub consecinţa (iraţională şi intolerabilă juridic) a menţinerii şi, concomitent, anulării aceluiaşi act administrativ.

În atare situaţie, având în vedere aspectul că cele două decizii nu se anulează una pe cealaltă, ambele fiind valabile în circuitul civil, vor fi utilizate alternativ corelativ intereselor subiective ale părţilor litigante, neputând fi negată niciodată temeinicia şi legalitatea Hotărârii CNCD nr. 40 din 22 ianuarie 2014 statuată definitiv şi irevocabil prin Decizia nr. 2078 din 22 iunie 2016 (cel mult, putându-se susţine, pentru a da eficienţă şi o oarecare coerenţă logico-juridică Deciziei nr. 2632 din 13 octombrie 2016, dezvinovăţirea contravenientului Academia de Poliţie).

În cauză, instanţa supremă trebuia să valorifice jurisprudenţa anterioară, fie şi din perspectiva conformării noţiunii de proces echitabil, care presupune că dezlegările definitive şi irevocabile date problemelor de fapt şi de drept în litigii anterioare, dar identice sau analoage sub aspectul problemelor de fapt şi de drept soluţionate (precum în cauză), trebuie să poarte facultatea, dacă nu a puterii de lucru judecat ca efect pozitiv al hotărârii definitive, măcar a "precedentului judiciar pozitiv" în litigiile ulterioare, deoarece, per a contrario, s-ar ignora principiul securităţii raporturilor juridice, sub repercusiunea generării incertitudinii jurisprudenţiale şi a reducerii încrederii justiţiabililor în sistemul judiciar.

Sub această optică juridică, afirmăm că dezlegarea unei probleme de fapt şi de drept, date printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă, sub aspectul temeiniciei şi legalităţii Hotărârii CNCD nr. 40 din 22 ianuarie 2014, era de natură să fi clarificat, de la momentul definitivării problema temeiniciei şi legalităţii acestui act administrativ-jurisdicţional, creându-se speranţa legitimă că ca nu va mai fi negată de aceeaşi instanţă printr-o hotărâre ulterioară (cu atât mai puţin de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care ar trebuie să fie un veritabil model de coerenţă juridico-procesuală).

În concluzie, se apreciază că, pentru evitarea unei judecăţi per incuriam, implicit în sensul producerii unei reprobabile divergenţe jurisprudenţiale, ca urmare a neglijării nu doar a precedentului judiciar, dar, în cauză, chiar a instituţiei autorităţii de lucru judecat sub aspectul efectului său pozitiv, se impunea (şi se impune în continuare) conformarea soluţiei deciziei revizuite cu Decizia nr. 2078 din 22 iunie 2016, prin care s-a statuat temeinicia şi legalitatea Hotărârii CNCD nr. 40 din 22 ianuarie 2014. Altminteri, o eventuală ignorare a necesităţii valorificării precedentului judiciar, a fortiori a puterii de lucru judecat ca efect pozitiv al Deciziei nr. 2078 din 22 iunie 2016, va conduce de plano la caracterizarea acestuia/eia ca redundantă, împrejurare care, simultan, condamnă preeminenţa dreptului la o sempiternă fază incipientă.

În fine, în ultimă instanţă, în măsura în care s-ar reţine că cererea în cauză nu ar răspunde integral exigenţelor cerute, revizuentul chibzuieşte că s-ar impune sacrificarea rigorilor exhaustive ale instituţiei autorităţii de lucru judecat (instituţie juridică administrată în contextul iniţierii unui atare demers de revizuire a unei hotărâri judecătoreşti pronunţate per incuriam), în favoarea facultăţii corectării măcar a reprehensibilului diferend jurisprudenţial generat în cauză, prin aceasta instanţa supremă conservând principiului siguranţei juridice şi readucând încrederea justiţiabilului în sistemul judiciar.

2. Apărările intimaţilor

Prin întâmpinare, intimata Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" a solicitat respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă, arătând următoarele:

Fundamentul motivului de revizuire invocat îl constituie instituţia autorităţii de lucru judecat, fiind necesar să fie îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiţii:

- să fie vorba de hotărâri definitive potrivnice, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul, întrucât acest motiv de revizuire poate privi şi hotărâri care nu evocă fondul cauzei;

- hotărârile să fie pronunţate în aceeaşi pricină, deci să existe triplă identitate (acelaşi părţi, acelaşi obiect, aceeaşi cauză);

- hotărârile să fie pronunţate în dosare diferite;

- în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau dacă a fost invocată să nu se fi judecat excepţia;

- să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, care s-a pronunţat cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.

Pe caz concret, prin raportare la obiectul prezentului dosar, nu este îndeplinită condiţia de la lit. b), deoarece în procesul soluţionat prin Decizia nr. 2632 din 18 octombrie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au figurat ca părţi Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" (în calitate de recurent) şi, respectiv, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (în calitate de intimat), în timp ce în dosarul soluţionat prin Decizia nr. 2078 din 22 iunie 2016, pronunţată de aceeaşi instanţă, au figurat ca părţi Ministerul Afacerilor Interne (recurent) şi, respectiv, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (în calitate de intimat).

În aceeaşi ordine de idei, revizuirea nu este admisibilă, atunci când nu este vorba de aceeaşi pricină şi diferă toate cele trei elemente (părţi, obiect, cauză) sau atunci când este diferit unul sau două elemente (fie părţile, fie obiectul, fie cauza).

Faţă de considerentul amintit în cererea de revizuire, înaintată de CNCD, conform căruia acesta nu a invocat, în dosarul soluţionat cu decizia a cărei revizuire se cere, autoritatea de lucru judecat, se apreciază că, şi în ipoteza în care ar fi fost invocată această excepţie, ar fi fost respinsă ca inadmisibilă, deoarece nu există identitate de părţi, obiect şi cauză.

3. Extinderea cadrului procesual

La data de 24 martie 2017, petentul A. a formulat cerere de intervenţie accesorie în sprijinul revizuentului.

În motivarea cererii, petentul a arătat că în Dosarul nr. x/2014 nu a fost parte şi nu a putut face apărări, în pofida faptului că reprezenta chiar persoana vizată de discriminarea a cărei existenţă constituia obiectul cauzei, astfel fiind încălcat dreptul subsemnatului la apărare, şi principiul contradictorialităţii, ce stau la baza procesului civil.

Reclamantul din Dosarul nr. x/2014, nu a procedat la chemarea sa în judecată, nefiind citat în cauză, astfel că nu a avut cunoştinţă despre existenţa acestei cauze şi nu a putut formula apărări şi propune probe în susţinerea intereselor sale.

Concret, în prezent, există cu privire la acelaşi act administrativ jurisdicţional, respectiva Hotărâre nr. 40 din 22 ianuarie 2014, două decizii pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu acelaşi obiect, respectiv anularea Hotărârii nr. 40 din 22 ianuarie 2014 a C.N.C.D., în cadrul cărora au fost analizate condiţiile de fond ale existenţei discriminării reţinute de către Consiliul de Combatere a Discriminării, diferite fiind doar partea care a promovat cererea, respectiv reclamantul, precum şi prezenţa sau absenţa sa din cadrul procesual.

Statuările instanţelor de recurs sunt diametral opuse, asupra aceloraşi considerente care ţin de existenţa sau inexistenţa discriminării.

Din această perspectivă, solicită a se reţine lipsa efectelor faţă de sine a dispoziţiilor Deciziei civile nr. 2362 din 18 octombrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2014, faţă de împrejurarea că nu a avut calitatea de parte în respectiva cauză, urmând ca în virtutea principiului relativităţii lucrului judecat hotărârea respectivă să producă efecte juridice exclusiv între părţile respectivului litigiu.

Potrivit principiului "relativităţii hotărârii judecătoreşti", astfel cum acesta este explicitat în literatura de specialitate, "atât sub aspectul efectelor obligatorii, cât şi al lucrului judecat, presupune, astfel cum am menţionat că ceea ce a fost judecat nu poate folosi sau, în principiu, nu poate fi opus decât de către părţile din proces (res inter alios iudicata, aliis neque nocet neque prodest".

Prin încheierea de şedinţă din data de 16 iunie 2017, Înalta Curte a admis în principiu cererea de intervenţie accesorie formulată de petentul A.

Ulterior, prin încheierea de şedinţă din data de 10 iulie 2017, s-a dispus introducerea în cauză, în calitate de intimat, a Ministerului Afacerilor Interne.

Prin întâmpinarea depusă, acest intimat a solicitat respingerea cererii de revizuire ca nefondată, pentru următoarele considerente:

În fapt, în Dosarul nr. x/2014, având ca obiect cererea de anulare a hotărârii CNCD nr. 40 din 22 ianuarie 2014, în care au fost părţi Ministerul Afacerilor Interne (reclamant) şi C.N.C.D. (pârât), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat Decizia nr. 2078 din 22 iunie 2016 prin care a respins recursul M.A.I., reţinând temeinicia actului în discuţie.

În Dosarul nr. x/2014, având acelaşi obiect, în care părţi au fost Academia de Poliţie "Al. I. Cuza" Bucureşti (reclamant) şi C.N.C.D. (pârât), înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat Decizia nr. 2632 din 18 octombrie 2016 prin care a admis recursul Academiei de Poliţie, a casat sentinţa recurată, a admis acţiunea şi a anulat hotărârea C.N.C.D. nr. 40 din 22 ianuarie 2014.

Potrivit art. 431 alin. (1) C. proc. civ. este lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcută de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate.

Astfel, se arată că între cele două dosare nu există identitate de părţi, în Dosarul nr. x/2014 Ministerul Afacerilor Interne neavând calitatea de parte.

Revizuentul îşi întemeiază întregul demers pe prezumţia de lucru judecat, or, aşa cum a statuat constant instanţa supremă în jurisprudenţa sa (spre exemplu Decizia nr. 1777 din 25 iunie 2015) între excepţia autorităţii de lucru judecat şi puterea de lucru judecat, există o distincţie clară.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Examinând actele dosarului, Înalta Curte reţine că prin Hotărârea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) nr. 40 din 22 ianuarie 2014, s-a dispus aplicarea câte unei amenzi contravenţionale în valoare de 1000 RON faţă de Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" şi faţă de Ministerul Afacerilor Interne pentru săvârşirea unei fapte de discriminare constând în refuzul înscrierii petentului A. (intervenientul accesoriu din prezenta cauză) la concursul de admitere în cadrul instituţiei de învăţământ superior menţionate din motivul că a beneficiat anterior de o finanţare de la buget pentru licenţă.

Autorităţile publice sancţionate au contestat separat hotărârea Consiliului la instanţa de contencios administrativ competentă, formându-se Dosarul nr. x/2014 (pentru acţiunea formulată de Ministerul Afacerilor Interne), respectiv Dosarul nr. x/2014 (pentru acţiunea formulată de Academia de Poliţie).

Prin Sentinţa civilă nr. 2099 din 1 iulie 2014, pronunţată în Dosarul nr. x/2014, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a Curţii de Apel Bucureşti a respins ca neîntemeiată acţiunea în anularea hotărârii CNCD formulată de Ministerul Afacerilor Interne. Recursul declarat de reclamant împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 2078 din 22 iunie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Totodată, prin Sentinţa civilă nr. 1738 din 2 iunie 2014, pronunţată în Dosarul nr. x/2014, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti a respins ca neîntemeiată acţiunea în anulare formulată împotriva aceleiaşi hotărâri CNCD de Academia de Poliţie. Însă, prin Decizia nr. 2632 din 18 octombrie 2016 (decizie ce face obiectul prezentei cereri de revizuire), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis recursul Academiei de Poliţie împotriva acestei sentinţe, pe care a casat-o şi, rejudecând, a admis acţiunea şi a anulat Hotărârea CNCD nr. 40 din 22 ianuarie 2014.

În raport cu situaţia de fapt prezentată, Înalta Curte constată că Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, nr. 2632 din 18 octombrie 2016 încalcă autoritatea de lucru judecat a Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, nr. 2078 din 22 iunie 2016 prin care, respingându-se recursul împotriva Sentinţei civile nr. 2099 din 1 iulie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a consfinţit în mod definitiv legalitatea hotărârii CNCD atacate în privinţa sancţiunii aplicate Ministerului Afacerilor Interne. Ca urmare, sunt aplicabile dispoziţiile art. 430 alin. (1) noul C. proc. civ. potrivit cărora hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată, precum şi cele ale art. 431 alin. (1) din acelaşi act normativ, care statuează că "nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect.", fiind incident motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ. Contrar susţinerilor intimaţilor, Înalta Curte apreciază că în cauză este îndeplinită şi cerinţa identităţii de părţi, atâta timp cât prin decizia atacată, instanţa s-a pronunţat asupra legalităţii hotărârii CNCD şi în partea referitoare la Ministerul Afacerilor Interne, chiar dacă acesta nu a fost citat în cauză.

În opinia Înaltei Curţi, nu se poate reţine însă că prin anularea Hotărârii CNCD nr. 40 din 22 ianuarie 2014 în partea care priveşte sancţiunea contravenţională aplicată Academiei de Poliţie, Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, nr. 2632 din 18 octombrie 2016 ar încălca puterea de lucru judecat a Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, nr. 2078 din 22 iunie 2016. Înalta Curte are în vedere că Academia de Poliţie nu a fost parte în Dosarul nr. x/2014 soluţionat definitiv prin această din urmă decizie. Or, a accepta puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti faţă de o persoană ce nu a avut calitatea de parte în litigiul soluţionat prin respectiva hotărâre echivalează, în mod evident, cu o încălcare a dreptului la apărare şi la un proces echitabil, precum şi a dreptului de acces la justiţie al acestei persoane, care nu şi-a putut susţine efectiv în faţa unei instanţe punctul de vedere asupra problemei dezlegate prin hotărârea pronunţată în litigiul în care nu a fost parte.

Mai mult, dată fiind relativitatea efectelor lucrului judecat, pentru existenţa efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat este necesară existenţa identităţii de părţi, pentru ca ceea ce s-a stabilit jurisdicţional anterior, să se impună cu efect obligatoriu într-un nou proces.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Faţă de considerentele mai sus expuse şi văzând prevederile art. 513 alin. (4), precum şi cele ale art. 67 alin. (1) noul C. proc. civ., Înalta Curte va admite cererea de revizuire formulată de revizuentul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, precum şi cererea de intervenţie accesorie formulată de petentul A. şi va anula Decizia nr. 2632 din 18 octombrie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2014, în ceea ce priveşte dispoziţia de anulare a Hotărârii Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării nr. 40 din 22 ianuarie 2014 în partea referitoare la sancţiunea aplicată Ministerului Afacerilor Interne. Va fi menţinută decizia atacată în ceea ce priveşte dispoziţia de anulare a Hotărârii Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării nr. 40 din 22 ianuarie 2014 referitor la sancţiunea aplicată Academiei de Poliţie Alexandru Ioan Cuza.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite cererea de revizuire formulată de revizuentul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi cererea de intervenţie accesorie formulată de petentul A.

Anulează Decizia nr. 2632 din 18 octombrie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2014, în ceea ce priveşte dispoziţia de anulare a Hotărârii Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării nr. 40 din 22 ianuarie 2014 în partea referitoare la sancţiunea aplicată Ministerului Afacerilor Interne.

Menţine decizia atacată în ceea ce priveşte dispoziţia de anulare a Hotărârii Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării nr. 40 din 22 ianuarie 2014 referitor la sancţiunea aplicată Academiei de Poliţie Alexandru Ioan Cuza.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 octombrie 2017.

Procesat de GGC - CT