Withdrawal of claim for public utility recognition in administrative proceedings: withdrawal at the supreme court level under Arts. 408–410 Civil Procedure Code

Asupra cererii de renunţare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată, reclamanta Asociaţia Institutul Naţional de Control Intern din România (în continuare "I.N.C.I.R.") a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Secretariatul General al Guvernului - Direcţia de Control Intern Managerial şi Relaţii Inter-instituţionale, obligarea acestuia la efectuarea operaţiunii administrative prevăzute de art. 40 alin. (1) din O.G. nr. 26/2000, constând în emiterea propunerii de recunoaştere a statutului de utilitate publică al Asociaţiei Institutul Naţional de Control Intern din România, ca urmare a cererii reclamantei din data de 7 iunie 2016, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii, se arăta că, Asociaţia Institutul Naţional de Control Intern din România este o organizaţie profesională, independentă şi autonomă, cu personalitate juridică de drept privat, cu caracter nepatrimonial, apolitică, neguvernamentală, cu beneficiu şi interes public, organizată potrivit O.G. nr. 26/2000.

Prin încheierea pronunţată în data de 20 septembrie 2012 de către Judecătoria Piteşti în Dosarul nr. x/2012, reclamanta a dobândit personalitate juridică prin înscrierea în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor aflat la Grefa Judecătoriei Piteşti - poziţia nr. 77/RA/2012.

Prin Sentinţa civilă nr. 755 din 7 martie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea introductivă de instanţă formulată de reclamanta Asociaţia Institutul Naţional de Control Intern din România în contradictoriu cu pârâtul Secretariatul General al Guvernului - Direcţia de Control Intern Managerial şi Relaţii Inter-instituţionale.

A admis cererile de intervenţie accesorie formulate în sprijinul pârâtului de intervenienţii Ministerul Finanţelor Publice, Camera Auditorilor Financiari din România şi Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Asociaţia Institutul Naţional de Control Intern din România, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte, sesizată cu soluţionarea recursului, constată că la dosarul cauzei a fost depusă la data de 14 septembrie 2017, de către recurenta-reclamantă Asociaţia Institutul Naţional de Control Intern din România, cerere de renunţare la însuşi dreptul dedus judecăţii, întemeiată pe dispoziţiile art. 408 C. proc. civ., recurenta solicitând instanţei să ia act de aceasta renunţare, conform art. 409 C. proc. civ.

Potrivit art. 408 - 410 din C. proc. civ.:

"Art. 408. - Renunţarea în prima instanţă

(1) Reclamantul poate, în tot cursul procesului, să renunţe la însuşi dreptul pretins, dacă poate dispune de acesta, fără a fi necesar acordul pârâtului.

(2) În caz de renunţare la dreptul pretins, instanţa pronunţă o hotărâre prin care va respinge cererea în fond, dispunând şi asupra cheltuielilor de judecată.

(3) Renunţarea se poate face atât verbal în şedinţă, consemnându-se în încheiere, cât şi prin înscris autentic.

Art. 409. - Renunţarea în căile de atac

(1) Când renunţarea este făcută în instanţa de apel, hotărârea primei instanţe va fi anulată în tot sau în parte, în măsura renunţării, dispoziţiile art. 408 aplicându-se în mod corespunzător.

(2) Când renunţarea este făcută în căile extraordinare de atac, vor fi anulate hotărârile pronunţate în cauză, dispoziţiile art. 408 aplicându-se în mod corespunzător.

Art. 410. - Căi de atac

Hotărârea este supusă recursului, care se judecă de instanţa ierarhic superioară celei care a luat act de renunţarea la dreptul pretins. Când renunţarea are loc. în faţa unei secţii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recursul se judecă de Completul de 5 judecători."

Înalta Curte constată că cererea de renunţare la dreptul pretins a fost formulată de reprezentantul legal al recurentei-reclamante, consemnată în Declaraţia autentificată sub nr. 3442 din 31 august 2017 de notarul public A. din cadrul Societate Profesională Notarială-Biroul Notarilor Publici Asociaţi "Costescu, Stroe şi Asociaţii", iar manifestarea de voinţă este expresă şi neechivocă şi vizează un drept subiectiv de care reclamanta poate dispune.

Văzând dispoziţiile legale prevăzute de art. 409 alin. (2) din C. proc. civ., coroborate cu dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, se reţine că renunţarea la însuşi dreptul pretins se poate face şi în faţa instanţei de contencios administrativ, în recurs.

Asupra cererii de recurs, în condiţiile manifestării procesuale exprimate de către recurenta-reclamantă în sensul renunţării la însuşi dreptul pretins prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul litigiului de faţă, Înalta Curte reţine aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 9 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, cu privire la dreptul de dispoziţie al părţilor, dispoziţii în conformitate cu care obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor, iar partea poate oricând renunţa la judecată sau la însuşi dreptul pretins, în condiţiile legii.

Instanţa de control judiciar are în vedere şi dispoziţiile art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., republicat, care prevăd următoarele:

"Judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel".

Astfel, manifestarea de voinţă, în sensul de a se renunţa la însuşi dreptul pretins prin cererea de chemare în judecată, reprezintă o desistare, un act de dispoziţie al reclamantei care nu este supus cenzurii instanţei, conform principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil, prevăzut de art. 9 C. proc. civ.

Având în vedere cererea de renunţare la însuşi dreptul pretins, de a solicita emiterea propunerii de recunoaşterii a statutului de utilitate publică al Asociaţiei Institutul Naţional de Control Intern din România, în baza cererii înregistrate sub nr. x din 7 iunie 2016 la Secretariatul General al Guvernului, astfel cum a fost formulată de recurenta-reclamantă, cerere care se înscrie în limitele disponibilităţii procesului civil, a actelor de dispoziţie permise părţilor pe parcursul judecării unei cauze, având în vedere deopotrivă şi stadiul în care se află procesul, în temeiul dispoziţiilor art. 408 alin. (1) şi (3) şi art. 409 alin. (2) şi art. 410 teza a II-a C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va lua act de renunţarea recurentei-reclamante la însuşi dreptul dedus judecăţii şi, în consecinţă, va anula hotărârea pronunţată de instanţa de fond.

Astfel fiind, pentru considerentele arătate, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune examinarea motivelor de recurs formulate, urmând ca, în temeiul art. 408 şi art. 409 alin. (2) C. proc. civ., să ia act de renunţarea reclamantei la dreptul dedus judecăţii, să anuleze hotărârea recurată şi să respingă acţiunea reclamantei ca efect al renunţării acesteia la dreptul pretins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunţarea reclamantei Asociaţia Institutul Naţional de Control Intern din România INCIR la dreptul dedus judecăţii.

Anulează Sentinţa civilă nr. 755 din 7 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Respinge cererea reclamantei având ca obiect emiterea propunerii de recunoaştere a statutului de utilitate publică, solicitată în baza cererii din 7 iunie 2016.

Cu recurs la completul de 5 judecători a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 octombrie 2017.

Procesat de GGC - MM