Annulment of property ownership certificate barred by failure to exhaust mandatory pre-notice procedure and lack of judicial jurisdiction over land registry corrections

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii SC C. SRL (fostă SC D. SA), Ministerul Economiei şi Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară - Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară:

- anularea parţială a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M03 nr. 0541 din 25 octombrie 1993 emis de Ministerul Industriilor, precum şi a actelor subsecvente lui;

- rectificarea Cărţii funciare nr. 262167, în sensul radierii înscrisurilor dispuse în baza actelor mai sus menţionate conform art. 907 - 915 C. civ. şi înscrierea dreptului reclamanţilor de proprietate asupra imobilului situat în Bucureşti, sector 1.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 627 din 24 februarie 2014, a admis excepţiile inadmisibilităţii şi, în consecinţă, a respins cererea în anulare parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M03 nr. 0541 din 25 octombrie 1993 şi cererea de rectificare a cărţii funciare nr. 262167, ca inadmisibile.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii A. şi B., precum şi pârâta SC C. SRL.

3.1. În motivarea recursului, recurenţii-reclamanţi au invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., arătând, în esenţă, că în mod greşit a fost respinsă acţiunea, cu încălcarea art. 5 din acelaşi cod.

Astfel, au susţinut, contrar celor reţinute, că plângerea prealabilă a fost efectuată în termen, în calitate de moştenitori ai autorului lor, aceasta fiind formulată la data de 7 iunie 2013, dovadă ce poate fi făcută de către funcţionarul Ministerului Economiei, Industriilor şi Comerţului, dar ignorată de instanţă, aşa încât se impunea soluţionarea fondului pricinii şi nu pronunţarea pe excepţiile invocate de pârâtă.

În concluzie, recurenţii au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, pentru soluţionarea fondului.

3.2. În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta SC C. SRL a formulat critici faţă de considerentele sentinţei atacate, conform art. 461 alin. (2) C. proc. civ., invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod.

În esenţă, recurenta a solicitat înlăturarea considerentelor cu privire la faptul că acţiunea nu ar fi tardivă raportat la data înscrierii Certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M03 nr. 0541 din 25 octombrie 1993 emis de Ministerul Industriilor în vechile registre de transcripţiuni şi inscripţiuni şi nici în raport de data înscrierii dreptului de proprietate al D. în cartea funciară.

Recurenta a susţinut că a invocat, prin întâmpinare, atât societatea, cât şi Ministerul Economiei, printre alte excepţii, excepţia inadmisibilităţii acţiunii în constatare a nulităţii certificatului de atestare pentru lipsa procedurii administrative prealabile, cât şi tardivitatea cererii de constatare a nulităţii certificatului de atestare, iar instanţa a admis excepţiile inadmisibilităţii şi a respins în consecinţă cererea în anularea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate şi cererea de rectificare a cărţii funciare nr. 262167, având în vedere dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004.

Recurenta a susţinut că prima instanţă a apreciat corect că reclamanţii s-au adresat cu cererea în anulare a actului administrativ fără a parcurge procedura plângerii prealabile, iar procedura ce se pretinde a fi fost parcursă este tardivă, reţinând că termenul curge de la momentul la care aceştia aveau cunoştinţă despre existenţa actului, nu de la data la care au luat cunoştinţă de conţinutul acestuia, cum aceştia au încercat să sugereze.

Însă, pe lângă considerentele avute în vedere la pronunţarea soluţiei, a arătat recurenta că prima instanţă s-a pronunţat şi cu privire la efectul înscrierii dreptului C. în cartea funciară, în sensul că acţiunea nu poate fi considerată ca fiind tardivă în raport cu data transcrierii certificatului în vechile registre de transcripţiuni şi inscripţiuni şi nici raportat la data înscrierii dreptului de proprietate al D. în cartea funciară.

Recurenta a arătat că prima instanţă nu a arătat expres momentul de la care a început să curgă termenul de 30 de zile, respectiv de 6 luni, din lege, apreciind că indiferent la care dinte momentele reţinute prin hotărâre se raportează, termenul de prescripţie pentru efectuarea procedurii administrative de contestate a certificatului este depăşit cu prisosinţă faţă de data solicitării nulităţii respectivului act (acţiunea fiind introdusă la 09 octombrie 2013), dar, având în vedere că reclamanţii au calitatea de terţi faţă de certificatul atacat, în cauză sunt incidente prevederile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

În opinia recurentei, cererea de revocare a actului atacat, adresată Ministerului Economiei, ar fi trebuit să fie făcută în 30 de zile de la realizarea formelor de publicitate imobiliară (18 februarie 1994 sau 31 iunie 2000) ca dată a luării la cunoştinţă de actul atacat, devenit opozabil tuturor terţilor, prin realizarea formalităţilor de publicitatea imobiliară.

Recurenta a mai precizat că, în ceea ce o priveşte, se aplică art. 31 din Legea nr. 7/1996, modificată prin Legea nr. 247/2005, şi nu cele ale noului C. civ., faţă de dispoziţiile tranzitorii ale art. 76 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a noului C. civ.

Or, prima instanţă a apreciat că momentul înscrierii dreptului în cartea funciară nu poate reprezenta momentul de la care se consideră că reclamanţii, sau autorul lor, au luat cunoştinţă de existenţa actului, făcând astfel o greşită interpretare şi aplicare a normelor legale privind momentul de la care curge termenul pentru formularea recursului graţios, cât şi a normelor referitoare la efectele înscrierii în cartea funciară, respectiv actul a devenit opozabil erga omnes, dată de la care încep să curgă termenele prevăzute de Legea nr. 554/2004.

Aşa fiind, interpretarea primei instanţe creează un prejudiciu nu numai în patrimoniul C., ci şi în patrimoniul tuturor societăţilor privatizate, care sunt în pericol ca terţe persoane să solicite anularea certificatelor de atestare în baza cărora s-a efectuat publicitatea imobiliară, prin a cărei realizare actul a intrat în circuitul civil.

Prin urmare, afirmaţiile primei instanţe privind existenţa unei sarcini excesive în sarcina reclamanţilor în ceea ce priveşte verificarea cărţii funciare sunt în mod evident neîntemeiate.

4. Apărările intimaţilor-pârâţi

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Ministerul Economiei a solicitat respingerea recursului reclamanţilor.

Intimatul-pârât Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară a Municipiului Bucureşti a formulat întâmpinare, prin care a solicitat admiterea excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive, în raportul cu obiectul cauzei, iar în ceea ce priveşte rectificarea cărţii funciare, a invocat prevederile art. 32 şi 33 din Legea nr. 7/1996.

5. Prin întâmpinarea formulată, recurenta-pârâtă a solicitat respingerea recursului reclamanţilor, ca nefondat, recurenţii-reclamanţi formulând răspuns la această întâmpinare.

6. Procedura derulată în recurs

Prin cererea înregistrată la data de 5 ianuarie 2016, intitulată întâmpinare, recurenţii-reclamanţi au solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 din Legea nr. 554/2004 prin raportare la art. 44 alin. (3) şi art. 46 din Constituţie.

În opinia recurenţilor, întrucât solicitările vizează un imobil care face parte din masa succesorială descrisă într-un certificat de moştenitor, care a stat la baza formulării acţiunii, în cauză nu sunt incidente prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004. Introducerea imobilului în litigiu în certificatul de atestare a dreptului de proprietate contestat încalcă art. 1 din Protocolul Adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.

Totodată, au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a recurentei-pârâte SC C. SRL, făcând referire la transferul realizat în 30 iunie 2015 între această societate şi E. SRL şi la actul de subrogare autentificat sub nr. 770 din 10 aprilie 2013.

Prin cererea înregistrată la data de 10 februarie 2016, recurentul-reclamant B. a solicitat suspendarea judecăţii cauzei pentru introducerea în cauză a moştenitorilor recurentei-reclamante F. (A.), decedată la data de 25 ianuarie 2016, potrivit certificatului de deces, anexat în fotocopie cererii, reiterând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Prin încheierea din 16 iunie 2016, s-a dispus suspendarea judecăţii în vederea introducerii în cauză a moştenitorilor recurentei-reclamante decedate, cauza fiind repusă pe rol la data de 16 februarie 2017.

La dosar au fost depuse două cereri de intervenţie accesorie în interesul recurentei-pârâte SC C. SRL, formulate de petenţii G. Sucursala Londra şi H., petenţii solicitând admiterea în principiu a acestora, apreciind că au justificat interesul.

7. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru şi comunicat părţilor în baza Încheierii de şedinţă din data de 29 februarie 2016, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ., cu privire la care s-au depus puncte de vedere.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidenţa în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., pronunţând în acest sens Încheierea de admitere în principiu din data de 21 aprilie 2016.

II.Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând cererile de recurs prin prisma criticilor formulate de recurenţi, a apărărilor intimaţilor şi în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

1.1. Cu privire la recursul formulat de reclamanţi

Recurenţii-reclamanţi au învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune vizând anularea parţială a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M03 nr. 0541 din 25 octombrie 1993, emis de Ministerul Industriilor, şi rectificarea Cărţii Funciare nr. 262167, în sensul înscrierii dreptului de proprietate al reclamanţilor asupra imobilului situat în Bucureşti, sector 1.

Prin sentinţa recurată, prima instanţă a respins acţiunea, ca inadmisibilă, reţinând că reclamanţii s-au adresat instanţei cu cerere în anularea actului, fără a parcurge procedura obligatorie a plângerii prealabile, precum şi că procedura prealabilă pretins a fi fost parcursă la data de 07 iunie 2013 este tardivă, la fel şi acţiunea introductivă în instanţă, în raport de data la care reclamanţii au cunoscut actul contestat, iar cererea de rectificare a cărţii funciare nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti.

La aceeaşi concluzie ajunge şi instanţa de control judiciar, în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile administrative, reglementată de art. 7 din Legea nr. 554/2004, ca o condiţie de admisibilitate a acţiunii, având ca obiect anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate.

Art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că "înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia."

Potrivit art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, "Este îndreptăţită să introducă plângere prealabilă şi persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, din momentul în care a luat cunoştinţă, pe orice cale, de existenţa acestuia, în limitele termenului de 6 luni prevăzut la alin. (7)".

Conform dispoziţiilor art. 193 alin. (1) C. proc. civ., "sesizarea instanţei se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta. Dovada procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată".

Aceeaşi obligaţie de depunere a dovezii îndeplinirii procedurii prealabile, care incubă reclamanţilor, este prevăzută şi de art. 12 din Legea nr. 554/2004.

Susţinerea reclamanţilor, în sensul că au formulat plângere prealabilă la data de 07 iunie 2013 nu poate fi reţinută, la dosar nefiind depusă o dovadă din care să rezulte îndeplinirea acestei obligaţii, cum corect a observat şi prima instanţă. În plus, această plângere ar fi fost formulată peste termenul prevăzut de lege, în raport cu momentul de la care aceştia aveau cunoştinţă efectiv despre existenţa actului atacat (17 septembrie 2012).

Contrar celor afirmate de recurenţii-reclamanţi, din actele depuse la dosar rezultă că aceştia aveau cunoştinţă de certificatul de atestare contestat încă din data de 01 noiembrie 2011, iar la data de 17 septembrie 2012 au luat cunoştinţă efectiv de act (data Notificării nr. 286N/2012), moment reţinut de judecătorul fondului în sentinţă, unde sunt indicate toate momentele cu ocazia cărora reclamanţii au cunoscut respectivul act, cu toate acestea nu au urmat procedura prealabilă, potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce priveşte soluţia asupra cererii privind rectificarea cărţii funciare, deşi nu s-au identificat critici, instanţa de control judiciar constată că în mod corect a fost respinsă şi această cerere, ca inadmisibilă, procedura de înscriere în cartea funciară ori de rectificare a înscrierilor din cartea funciară fiind una administrativă, de competenţa unor instituţii anume prevăzute de lege, nicidecum a instanţelor judecătoreşti unde poate fi contestat doar refuzul respectivelor instituţii de efectuare a operaţiunilor pretinse.

Referitor la afirmaţiile recurenţilor, din cererea înregistrată la 5 ianuarie 2016, privind lipsa calităţii procesuale active a recurentei-pârâte SC C. SRL, se constată că, în faţa primei instanţe, această societate a figurat în calitate de pârâtă, acţiunea fiind pronunţată în contradictoriu şi cu această parte, aşa încât în calea de atac nu se poate schimba cadrul procesual şi nu a intervenit, în această etapă, vreo modificare, în plus, nu se impune analizarea acestei excepţii în raport cu soluţia pronunţată în primă instanţă.

1.2. Cu privire la recursul formulat de pârâta SC C. SRL

Potrivit art. 461 alin. (1) C. proc. civ. "Calea de atac se îndreaptă împotriva soluţiei cuprinse în dispozitivul hotărârii".

Alin. (2) al aceluiaşi articol prevede:

"Cu toate acestea, în cazul în care calea de atac vizează numai considerentele hotărârii prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greşite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea, instanţa, admiţând calea de atac, va înlătura acele considerente şi le va înlocui cu propriile considerente, menţinând soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate".

În cauză, recurenta-pârâtă a atacat considerentele sentinţei recurate, apreciind că interpretarea primei instanţe, greşită în opinia părţii, în ceea ce priveşte normele legale privind momentul de la care curge termenul pentru formularea recursului graţios, cât şi a normelor referitoare la efectele înscrierii în cartea funciară, îi crează un prejudiciu, întrucât există pericolul ca terţe persoane să solicite anularea certificatelor de atestare în baza cărora s-a efectuat publicitatea imobiliară, prin a cărei realizare actul a intrat în circuitul civil.

Instanţa de control judiciar constată că acţiunea dedusă judecăţii, având ca obiect anularea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate şi rectificarea cărţii funciare a fost respinsă, ca inadmisibilă, soluţie favorabilă societăţii pârâte.

Potrivit art. 430 alin. (2) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.

Aşadar, beneficiază de putere de lucru judecat şi considerentele, atunci când sunt avute în vedere acele considerente în lipsa cărora nu ar fi posibilă înţelegerea dispozitivului hotărârii şi cele prin care s-a rezolvat o problemă de drept.

Altfel spus, beneficiază de putere de lucru judecat şi considerentele unei hotărâri judecătoreşti care constituie susţinerea necesară a dispozitivului, făcând corp comun cu acesta.

Acest tip de considerente, potrivit doctrinei şi practicii judiciare, sunt considerentele decizorii de natură a fundamenta soluţia dată cererii.

În cauză, se reţine că lipsa plângerii prealabile a determinat respingerea respectivei cereri, ca inadmisibilă, reţinându-se incidenţa art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, iar solicitarea referitoare la rectificarea cărţii funciare, nefiind de competenţa instanţelor judecătoreşti, a condus la aceeaşi soluţie, considerente decizorii suficiente şi necesare respingerii cererii reclamanţilor.

Totodată, în mod corect s-a reţinut tardivitatea formulării acţiunii în raport cu momentul de la care aceştia aveau cunoştinţă despre existenţa actului contestat (17 septembrie 2012) fiind depăşit astfel şi termenul de un an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Cât priveşte critica recurentei-pârâte, referitoare la faptul că prima instanţă s-a pronunţat şi cu privire la efectul înscrierii dreptului său în cartea funciară, se reţine că prima instanţă a răspuns susţinerilor părţii privind tardivitatea acţiunii, arătând că nu este tardivă în raport cu momentele invocate de societate.

De altfel, prima instanţă a menţionat, în mod clar, că momentul de la care curge termenul de contestare a certificatului de atestare a dreptului de proprietate îl reprezintă data când reclamanţii au luat cunoştinţă de existenţa acestui act, practica în materie fiind cristalizată în acest sens.

Cât priveşte afirmaţiile primei instanţe privind existenţa unei sarcini excesive în sarcina reclamanţilor în ceea ce priveşte verificarea cărţii funciare, se reţine că aceasta s-a raportat la calitatea acestora de terţi, reclamanţii invocând un drept în calitate de moştenitori testamentari de pe urma autorului lor, decedat la data de 20 august 2009.

În speţă, recurenta-pârâtă invocă de fapt un posibil prejudiciu, într-o eventuală altă cauză, or, simpla nemulţumire legată de modul în care au fost redactate anumite considerente ori de conţinutul acestora nu deschide părţii dreptul la calea de atac în condiţiile art. 461 alin. (2) C. proc. civ., dacă nu se face dovada că, într-un proces ulterior - chiar eventual la data la care sunt criticate considerentele - hotărârea poate fi opusă cu autoritate de lucru judecat de către partea care intenţionează să beneficieze de un anume temei de drept.

Înalta Curte reţine că, în cauză, în mod corect, prima instanţă a analizat cu prioritate excepţia inadmisibilităţii atât în privinţa cererii în anulare, pentru lipsa plângerii prealabile, dat fiind faptul că parcurgerea acestei proceduri reprezintă o condiţie de admisibilitate a acţiunii, deci de învestire legală a instanţei (art. 193 C. proc. civ.), cât şi referitor la solicitarea rectificării cărţii funciare, care nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti, referindu-se, în acelaşi timp, şi la tardivitatea formulării acţiunii.

Or, în speţă, recursul pârâtei vizează doar considerentele, nu şi soluţia pronunţată, iar considerentele susţin respectiva soluţie.

1.4. În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, invocată, prin întâmpinare, de intimatul-pârât Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară a Municipiului Bucureşti, se reţine că nu se impunea analizarea acesteia, în raport cu soluţia primei instanţe.

1.5. În ceea ce priveşte cererea de intervenţie accesorie formulată de petentul H. în sprijinul recurentei-pârâte, instanţa de control judiciar reţine că hotărârea este opozabilă de drept, având în vedere că petentul este administratorul special al societăţii recurente, iar respectiva cerere este inadmisibilă în raport cu soluţia primei instanţe, nefiind justificat interesul.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

PENTru considerentele expuse, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile formulate.

De asemenea, va respinge cererea de intervenţie formulată de H., în interesul recurentei-pârâte, ca inadmisibilă.

Totodată, în temeiul art. 29 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 47/1992, prin încheiere, va sesiza Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, invocată de recurenţii-reclamanţi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta F. şi continuat de I. şi J., în calitate de moştenitori ai acesteia, şi de reclamantul B. împotriva Sentinţei nr. 627 din 24 februarie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul formulat de pârâta SC C. SRL, prin lichidator judiciar K. Filiala Bucureşti SPRL împotriva aceleiaşi sentinţe.

Respinge cererea de intervenţie formulată de H., în interesul recurentei-pârâte, ca inadmisibilă.

Sesizează Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 septembrie 2017.

Procesat de GGC - CT