Notary exam legality review upheld; candidate’s challenge to answer key and rejection dismissed as unfounded

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată sub nr. x/2/2014 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat - în contradictoriu cu pârâtele Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România şi Camera Notarilor Publici Bucureşti - anularea parţială a Hotărârii nr. 108 din 29 noiembrie 2013 a Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România, în ceea ce priveşte poziţia nr. 15 din Anexa la hotărâre, obligarea Camerei Notarilor Publici din Bucureşti la suplimentarea numărului de posturi destinate dobândirii calităţii de notar stagiar aprobate pentru anul 2013 cu un post şi obligarea pârâtelor la îndeplinirea tuturor formalităţilor necesare pentru admiterea pe postul suplimentat conform capătului 2 de cerere.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 2953 din 28 noiembrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reclamantului ca neîntemeiată.

PENTru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că reclamantul a candidat la concursul pentru dobândirea calităţii de notar stagiar organizat în 21 şi 28 octombrie 2013 de Camera Notarilor Publici Bucureşti, iar în urma susţinerii celor doua probe (orală şi scrisă), a obţinut media 9,40, clasându-se pe poziţia 15 în ordinea mediilor şi fiind declarat respins.

Reclamantul a formulat contestaţie împotriva baremului şi împotriva punctajului acordat, contestând trei dintre răspunsurile indicate în cuprinsul baremului, ca fiind greşite.

Rezultatele contestaţiilor au fost publicate pe pagina de internet şi la sediul pârâtei Camera Notarilor Publici din Bucureşti la data de 07 noiembrie 2013, toate fiind respinse, cu consecinţa menţinerii rezultatelor iniţiale.

Reclamantul a susţinut că decizia respingerii contestaţiilor nu a fost motivată în niciun fel, nici cu ocazia afişării rezultatelor şi nici separat, însă reclamantul nu a indicat nicio dispoziţie din Regulament, prin care să se instituie obligativitatea Comisiei de soluţionare a contestaţiilor de a motiva rezultatul soluţionării contestaţiilor, această împrejurare nepricinuindu-i o vătămare, în condiţiile în care se poate adresa instanţei de contencios administrativ, pentru efectuarea unui control de legalitate asupra tuturor operaţiunilor administrative ale concursului, finalizat cu emiterea hotărârii de validare.

Prin petiţia înregistrată sub nr. 304/1 din 18 noiembrie 2013 al Camerei Notarilor Publici Bucureşti, reclamantul a solicitat comunicarea motivaţiei scrise ce a stat la baza respingerii contestaţiei, la care pârâta Camera Notarilor Publici Bucureşti a răspuns, prin adresa nr. x/1 din 10 decembrie 2013 că solicitarea a fost soluţionată de comisia pentru soluţionarea contestaţiilor în conformitate cu prevederile Regulamentului privind procedura de organizare şi desfăşurarea concursului, excedând competenţei Colegiului director.

Prin Hotărârea nr. 108 din data de 29 noiembrie 2013, a Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România, a fost validat concursului pentru dobândirea calităţii de notar stagiar, sesiunea octombrie 2013, organizat de Camera Notarilor Publici Bucureşti, reclamantul figurând respins la poziţia 15 din anexă.

La data de 30 decembrie 2013, reclamantul a solicitat revocarea acestei hotărâri, cerere respinsă prin adresa nr. x/2014 conexat cu 387 din 28 ianuarie 2014.

Instanţa de fond a arătat că poate efectua un control de legalitate asupra modului de organizare şi desfăşurare a examenului doar prin prisma conformităţii acestuia cu Regulamentul şi cu dispoziţiile legale incidente, în măsura în care eventuala nerespectare a procedurii de concurs a produs o vătămare candidatului reclamant.

Or, în speţă, nu a identificat elemente de nelegalitate, care să-l fi vătămat pe reclamant, acesta neinvocând de altfel asemenea vicii, iar soluţiile date de către comisia de elaborare a subiectelor nu pot forma obiectul controlului de legalitate, fiind apanajul exclusiv al membrilor comisiei, instanţa de contencios administrativ neavând competenţa legală de a cenzura corectitudinea soluţiilor la întrebările ce fac obiectul concursului.

Prin urmare, prima instanţă - constatând că reclamantul nu a fost vătămat prin modul de organizare şi desfăşurare a examenului de admitere în profesia de notar stagiar, faţă de dispoziţiile art. 1 şi 18 din Legea nr. 554/2004 - a respins acţiunea ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamantul A., pentru următoarele motive de casare:

Problema de drept a cărei dezlegare conduce la soluţionarea prezentei pricini este reprezentată de limitele competenţei instanţei de contencios atunci când controlul de legalitate reclamat vizează organizarea unui concurs.

Pe de o parte, nu există un control de legalitate efectiv în lipsa verificării baremului şi că această verificare nu implică o intruziune în atribuţiile comisiei.

Pe de altă parte, pârâtele susţin că instanţa nu are căderea de a face verificări asupra corectitudinii ştiinţifice a răspunsurilor propuse de comisie, afirmând practic că indiferent de corectitudinea acestora şi de faptul că ele influenţează corectitudinea concursului în ansamblul său, nu pot fi aduse în atenţia instanţei de judecată, fiind excluse oricărui control judecătoresc.

- Sentinţa atacată nu este motivată în mod corespunzător şi aceasta cuprinde motive contradictorii (art. 488 pct. 6 din C. proc. civ.)

Deşi admite că instanţa de contencios administrativ poate efectua un control de legalitate asupra modului în care a fost respectat Regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursului, instanţa fondului refuză a soluţiona cererea reclamantului, plecând de la considerentul că nu are competenţa legală să verifice corectitudinea ştiinţifică a răspunsurilor incluse în baremul de corectare.

Or, potrivit art. 21 din Regulament, baremul de notare poate fi contestat, iar în cazul în care comisia de soluţionare a contestaţiilor constată că aspectele sesizate se susţin, în sensul că, fie anumite întrebări excedează tematicii, fie răspunsurile menţionate în baremul de corectare sunt greşite, respectivele întrebări trebuiau punctate ca fiind corecte.

Prin urmare, pentru a verifica dacă Regulamentul a fost respectat (ceea ce în opinia instanţei de fond intră în atribuţiile instanţei de contencios), instanţa era obligată să verifice şi în ce măsură Comisia de soluţionare a contestaţiilor a verificat susţinerile recurentului cu privire la barem.

Or, comisia nu a dat niciun răspuns cu privire la contestaţia împotriva baremului, iar instanţa fondului nu s-a aplecat asupra acestui aspect, cu toate că fără această verificare nu se poate concluziona dacă a fost sau nu respectat Regulamentul.

Motivarea, expresie a principiului transparenţei, despre a cărei lipsă instanţa fondului apreciază că nu lezează, are o semnificaţie esenţială în ansamblul situaţiei litigioase, deoarece în lipsa motivării instanţa sesizată se află în imposibilitatea de a verifica dacă a fost soluţionată sau nu, conform Regulamentului, contestaţia.

- Sentinţa atacată este dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material (art. 488 pct. 8 C. proc. civ.)

Nu poate fi primit argumentul instanţei de fond în sensul că excedează competenţei acesteia să verifice corectitudinea răspunsurilor, deoarece acţiunea introductivă de instanţă a declanşat un contencios administrativ subiectiv, care prin excelenţă este un contencios de plină jurisdicţie.

Principiul efectivităţii procesului judiciar, desprins din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului reclamă instanţelor adoptarea unui rol decisiv pentru recunoaşterea dreptului legitim al reclamantului, orice ipoteză diferită abătând demersul judiciar de la finalitatea lui firească (cauza Gheorghe c. României).

Tot Curtea de la Strasbourg a statuat că dreptul de a sesiza "un tribunal în materie civilă", componentă a garanţiei desprinse din art. 6 parag. 1 al Convenţiei, "capătă o şi mai mare importanţă în contextul contenciosului administrativ, cu ocazia unui diferend a cărui soluţionare este hotărâtoare pentru drepturile civile ale justiţiabilului [...] deoarece acesta urmăreşte să obţină nu numai dispariţia actului litigios, ci mai ales înlăturarea efectelor acestuia" (cauza Hornsby c. Greciei).

Ipoteza propusă de intimate conform căreia instanţa nu poate exercita un control de contencios asupra actelor emise în cadrul procedurii de accedere într-o profesie ar echivala cu sustragerea unor acte administrative de la dreptul la un proces echitabil.

Art. 5 din Legea nr. 554/2004 prevede în mod limitativ actele sustrase controlului administrativ, iar aceste excepţii - instituite din considerente de ordine publică - nu pot fi extinse prin analogie.

Într-o altă decizie care a dezlegat aceeaşi problemă de drept, respectiv limitele controlului de contencios exercitat de judecător, se arată elocvent că "instanţa are îndatorirea [...] de a verifica actul juridic inclusiv sub aspectele temeiniciei susţinerilor emitentului, fără ca aceasta să constituie o substituire a instanţei în rolul organelor de evaluare [...]".

Dacă legea permite instanţei obligarea autorităţii la emiterea unui anumit act, cu un anumit conţinut, apare ca evident că regula este aceea că instanţa de contencios poate analiza dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru emiterea acelui act şi doar excepţia este aceea că instanţa de contencios nu poate comite o imixtiune în atribuţiile exclusive ale unei autorităţi.

Contrar susţinerilor intimatelor din faţa instanţei de fond, obiectul acţiunii nu îl reprezintă o reevaluare generală a cunoştinţelor recurentului, instanţei nefiindu-i solicitat mai mult decât să constate că organizarea concursului contestat a fost viciată, iar rezultatul acestuia denaturat prin oferirea unor repere de comparaţie eronate.

Astfel, nu excedează competenţelor instanţei de judecată a verifica, prin comparare cu elemente tehnico-ştiinţifice concrete, respectiv texte de lege şi extrase din lucrări ştiinţifice de specialitate, că acele criterii de departajare ale candidaţilor la proba scrisă propuse de pârâta Camera Notarilor Publici Bucureşti au fost ele însele alterate.

Constatând că procedura de selecţie organizată de Camera Notarilor Publici Bucureşti a fost coruptă prin fixarea unor criterii de selecţie eronate, judecătorul trebuie să dea eficienţă art. 18 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ, care prevede ca instanţa de contencios se poate pronunţa "şi asupra legalităţii actelor sau operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecăţii".

În doctrină s-a arătat că această verificare este făcută de instanţă în cadrul probei cu înscrisuri, înlăturând actele care constată operaţiuni nelegale ca neavând nicio forţă probantă.

O dată ce se observă că organizarea concursului a fost una distorsionată, ar trebui constatate, în consecinţă, două aspecte: că toate celelalte operaţiuni administrative subsecvente, finalizate cu emiterea hotărârii Uniunii Naţionale a Notarilor din România de validare a concursului, au fost compromise şi că era obligatorie aplicarea art. 18 alin. (5) şi art. 22 alin. (3) din Regulamentul privind procedura de organizare şi desfăşurare a examenului sau concursului pentru dobândirea calităţii de notar, respectiv notarea răspunsurilor corecte ale recurentului, ceea ce ar fi condus la obţinerea unei note la proba scrisă de 9.40 şi a unei note finale de 9,70, în condiţiile în care ultimul candidat declarat admis a obţinut nota 9,50.

Autorităţile intimate au trecut sub tăcere administrativă răspunsurile corecte la întrebările adresate concurenţilor, nefăcând nicio referire la acestea nici în cadrul etapei prealabile şi nici în faţa instanţei de judecată, recurentul fiind privat de o motivare corespunzătoare a refuzului de primire în profesie.

II. Procedura în faţa instanţei de recurs

Intimatele pârâte au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Prin Încheierea de şedinţă din 25 aprilie 2017, pronunţată în condiţiile art. 493 C. proc. civ., recursul a fost admis în principiu.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

În ceea ce priveşte invocarea art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., acest motiv de casare nu este incident în cauză, faţă de aspectele dezvoltate de recurentul-reclamant în susţinerea lui.

Astfel, dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., impun cerinţa ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia şi cele pentru care s-au admis şi, respectiv, s-au înlăturat cererile părţilor.

Or, hotărârea recurată, cuprinde în mod evident argumentele pe care s-a întemeiat soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă acestea îl nemulţumesc pe recurent, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reţine incidenţa motivului de casare invocat.

Recurentul apreciază că hotărârea pronunţată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, pentru că judecătorul fondului nu a intrat în analizarea corectitudinii baremului de concurs, însă înlăturarea solicitării recurentului este explicată tocmai de raţionamentul expus de instanţă în sensul că, potrivit legii, revine exclusiv Comisiei de soluţionare a contestaţiilor competenţa de analizare a baremului.

În plus, Înalta Curte a arătat constant în jurisprudenţa sa faptul că instanţa nu este obligată să răspundă fiecărui argument invocat de părţi, aceste argumente putând fi grupate în funcţie de problema de fapt sau de drept vizată, primind un răspuns colectiv sau implicit, ceea ce este valabil şi în sentinţa recurată

Cât priveşte criticile subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recurentul reclamant reiterează motivele de nelegalitate a actului administrativ contestat în cauză, considerând că în mod greşit prima instanţă nu a reţinut temeinicia susţinerilor sale.

Se constată însă că susţinerea recurentului privind greşita interpretare şi aplicare a legii de către judecătorul fondului nu se confirmă.

În acest context, Înalta Curte reţine, în primul rând, incidenţa în cauză a prevederilor Legii nr. 36/1995 şi ale Regulamentului privind procedura de organizare şi desfăşurare a examenului sau concursului pentru dobândirea calităţii de notar stagiar aprobat prin Hotărârea nr. 72 din 6 august 2013 a Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România (publicată în M. Of. nr. 506/12.08.2013), în forma în vigoare la data declanşării procedurii de concurs, acte ce constituie cadrul legal al desfăşurării concursului în cadrul căruia s-a emis Hotărârea nr. 108 din 29 noiembrie 2013 a Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România, contestată în prezenta cauză.

Potrivit art. 17 din Regulament "(1) După comunicarea subiectelor, comisia de examinare stabileşte care sunt răspunsurile corecte la întrebări, sens în care va întocmi baremul prevăzut în anexa nr. 16. (...)".

De asemenea, art. 21 prevede că "(1) După afişarea listei cu rezultatele concursului sau examenului, candidaţii nemulţumiţi de media obţinută la proba scrisă pot face contestaţie cu privire la această probă, în termen de 5 zile lucrătoare de la data afişării rezultatelor, sub sancţiunea decăderii din acest drept.

(2) Candidaţii vor putea contesta notele finale obţinute la proba scrisă, testul-grilă, baremul de notare, precum şi aspecte privind modul de organizare şi desfăşurare a examenului sau concursului. În cazul în care cele contestate cu privire la modul de organizare şi desfăşurare a examenului sau concursului se susţin, comisia de soluţionare a contestaţiilor împotriva notării lucrărilor va sesiza, după soluţionarea contestaţiilor, Colegiul director al Camerei, în vederea formulării, dacă se impune, a propunerii de invalidare a concursului sau examenului."

Totodată, în conformitate cu art. 22 "(3) Comisia de soluţionare a contestaţiilor împotriva notării lucrărilor va analiza şi va soluţiona contestaţiile în termen de 5 zile de la expirarea termenului prevăzut la alin. (1), pe baza baremului de notare a probei scrise. La soluţionarea contestaţiilor cu privire la notele obţinute, comisia nu se va limita doar la nota acordată, putând extinde verificarea şi asupra modului în care a fost stabilit baremul de notare de către comisia de examinare. În cazul în care, cu ocazia corectării, se constată de către membrii comisiei de soluţionare a contestaţiilor împotriva notării lucrărilor fie că anumite întrebări excedează tematicii, fie că răspunsurile menţionate în baremul de corectare sunt greşite, respectivele întrebări vor fi punctate ca răspuns corect pentru toţi candidaţii, indiferent dacă aceştia au depus sau nu contestaţii."

Prin urmare, în acord cu instanţa de fond, Înalta Curte arată că nu poate fi analizată de către judecător existenţa unor răspunsuri greşite în baremul de notare, revenind comisiei anume constituite în cadrul autorităţii intimate competenţa de soluţionare a contestaţiilor, atât în ceea ce priveşte aprecierea valabilităţii răspunsurilor din barem, cât şi în ceea ce priveşte punctajele acordate pe baza acestui barem, în activitatea sa comisia bucurându-se de o largă marjă de apreciere şi pronunţându-se definitiv, potrivit alin. (3) şi, respectiv, alin. (10) ale art. 22 din Regulament.

În speţă, recurentul reclamant şi-a exercitat dreptul de contestaţie, susţinând că baremul de notare este parţial greşit, iar Comisia a respins contestaţia sa, exercitându-şi prerogativele acordate de lege.

Deşi invocă insistent lipsa motivării soluţiei date contestaţiei la barem, recurentul critică de fapt însăşi soluţia dată acestei contestaţii, în condiţiile în care, aşa cum rezultă din Regulament, această soluţie este de competenţa comisiei de contestaţii, a cărei hotărâre este definitivă, în faţa instanţei de contencios putându-se contesta doar legalitatea desfăşurării procedurii de concurs.

Recurentul pârât a invocat hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din Cauza Van Marle şi alţii contra Olandei prin care s-a statuat că "aspectele care pot fi cenzurate pe cale jurisdicţională sunt: arbitrariul, deturnarea de putere şi viciile de procedură", precum şi Decizia nr. 599/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (cu titlu de practică judiciară), dar din actele dosarului nu rezultă indicii privind arbitrariul/excesul de putere al autorităţii şi nici vicierea procedurii, aceasta fiind egal administrată tuturor participanţilor la concurs, inclusiv în ceea ce priveşte raportarea la acelaşi barem.

Exercitând controlul de legalitate asupra hotărârii contestate şi a operaţiunilor administrative pe baza cărora a fost adoptată, în mod temeinic şi legal prima instanţă a constatat că nu se poate reţine în cauză o încălcare a prevederilor legale şi regulamentare referitoare la procedura de concurs şi la atribuţiile comisiei de soluţionare a contestaţiilor.

Şi Înalta Curte a statuat în jurisprudenţa sa, în acest context, faptul că instanţa de contencios administrativ nu poate verifica aspecte privind conţinutul subiectelor şi al baremului de notare sau soluţiile date contestaţiilor la barem ori la punctajul acordat pe baza baremului definitiv.

Judecătorul nu se poate substitui comisiei de concurs [alcătuite, potrivit art. 8 lit. d) din Regulament, dintr-un cadru didactic universitar în specialitatea drept civil şi 4 notari publici desemnaţi de Colegiul director al Camerei] în aprecierea din punct de vedere ştiinţific, de specialitate, a corectitudinii răspunsurilor considerate valabile prin baremul stabilit, acest aspect excedând controlului privind legalitatea actului administrativ.

Pe de altă parte, nu lipsa motivării soluţiei date contestaţiei, invocată de recurent ca motiv de nelegalitate a hotărârii de validare a concursului este cea aptă să producă vătămări, iar în speţă, o astfel de vătămare nici nu ar putea fi considerată dovedită.

Astfel, chiar dacă s-ar fi constatat de către Comisie unele răspunsuri ca fiind greşite, consecinţa ar fi fost anularea acestora, cu acordarea punctajului tuturor concurenţilor, conform prevederilor exprese ale art. 22 alin. (3) din Regulament, deci inclusiv celor care erau plasaţi înaintea recurentului, cu un punctaj superior, nefiind, prin urmare, certă poziţionarea acestuia în clasamentul final pe un loc, care să-i asigure statutul de admis în profesie.

Cât priveşte critica de nemotivare a respingerii contestaţiei, Înalta Curte constată că forma şi conţinutul actului prin care se materializează soluţia dată contestaţiilor sunt expres prevăzute de art. 22 din Regulament, astfel:

"(12) Pe baza centralizatorului nominal prevăzut la anexa nr. 12 se completează lista cu rezultatele contestaţiilor (admis/respins contestaţie) prevăzută în anexa nr. 13 ce va fi semnată de către toţi corectorii şi preşedintele comisiei de soluţionare a contestaţiilor împotriva notării lucrărilor", iar în cauză nu s-a invocat nelegalitatea prevederilor Regulamentului, de care recurentul a luat cunoştinţă, cel mai târziu la data de 3 septembrie 2013 (declaraţie).

În consecinţă, Înalta Curte constată că, făcând o corectă aplicare a dispoziţiilor legale incidente la situaţia de fapt rezultată din probele administrate, instanţa de fond a reţinut că procedura de concurs a fost respectată, toate etapele acesteia înscriindu-se în limitele impuse de lege, astfel că recursul reclamantului apare ca fiind nefondat.

IV. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6, 8 C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantul A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 2953 din 28 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 septembrie 2017.

Procesat de GGC - CT