Right to statutory interest on delayed VAT refunds exceeding 45-day statutory deadline

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii şi Administraţia Sector 1 a Finanţelor Publice, a solicitat anularea Deciziei nr. 941261A din 13 ianuarie 2015 prin care s-a respins contestaţia administrativ-fiscală formulată împotriva refuzului DGRFP Bucureşti de a soluţiona cererea nr. 62462 din 04 septembrie 2014 prin care se solicita plata dobânzilor fiscale în valoare de 23.491.121 RON, precum şi emiterea actelor administrative care să ateste dreptul reclamantei la plata sumelor anterior menţionate; anularea Deciziei nr. 941261 A din 16 februarie 2015 prin care s-a respins contestaţia administrativ-fiscală împotriva răspunsului de soluţionare a cererii de dobânzi, răspuns transmis de DGRFP Bucureşti prin adresa nr. 948332 din 18 noiembrie 2014 prin care s-a respins cererea de dobânzi fiscale nr. 62462 din 04 septembrie 2014 cerere prin conţinutul căreia s-a solicitat plata dobânzilor fiscale în valoare de 23.491.121 RON; recunoaşterea dreptului A. la dobânzi în sumă de 23.491.121 RON aferente rambursării cu întârziere a TVA identificat în deconturile menţionate în cuprinsul cererii; obligarea DGRFP Bucureşti (sau AFP Sector 1 în măsura în care din dezbateri se va constata că aceasta autoritate fiscală este în culpă) să emită actele administrativ-fiscale ce atestă dreptul A. la plata sumei de 23.491.121 RON cu titlu de dobândă fiscală datorată pentru rambursarea cu întârziere a TVA identificat în deconturile menţionate în cuprinsul prezentei; să efectueze plata dobânzilor fiscale în sumă de 23.491.121 RON în contul bancar al A. ce va fi indicat în acest scop.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 1835 din 23 iunie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta Administraţia sector 1 a Finanţelor Publice Bucureşti - prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti prin întâmpinare şi a respins cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu aceasta, pentru lipsa calităţii procesuale pasive.

A admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice - Bucureşti, Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii şi a anulat Deciziile nr. 941261A din 13 ianuarie 2015 şi nr. 941261 A din 16 februarie 2015 emise de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice - Bucureşti, Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii.

A obligat pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice - Bucureşti, Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii să emită actele administrativ fiscale - proces-verbal privind calcul accesorii şi notă de restituire - prin care să recunoască reclamantei dreptul la dobânzi în cuantum total de 23.491.121 RON şi să achite suma menţionată în favoarea reclamantei.

Totodată, a obligat pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice - Bucureşti, Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii la plata către reclamantă a sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinţei civile nr. 1835 din 23 iunie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate, prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat.

În motivarea căii de atac exercitate, recurenta a arătat, în esenţă, că data notei de compensare nu este şi data stingerii obligaţiilor de plată datorate de către societate, data cu care s-au stins obligaţiile de plată fiind data decontului de TVA, menţionată şi în actele administrativ fiscale.

Autoritatea recurentă a arătat că soluţionarea deconturilor cu sume negative de TVA cu opţiune de rambursare pentru perioada septembrie 2011 - aprilie 2014 s-a efectuat cu respectarea prevederilor OMFP nr. 263/2010, deconturile de TVA cu sume negative cu opţiune de rambursare aferente lunilor aprilie 2013, martie şi aprilie 2014 fiind soluţionate cu control ulterior în timp ce celelalte deconturi depuse au fost soluţionate cu control anticipat, fiind încadrate la grad de risc fiscal mare.

În opinia recurentei, instanţa de fond nu a ţinut seama de dispoziţiile art. 70 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 care reglementează prelungirea termenului de soluţionare cu perioada cuprinsă între data solicitării şi data primirii informaţiilor solicitate, perioadă în care nu pot fi stabilite dobânzi în sarcina organului fiscal.

În cauză, pentru stabilirea situaţiei fiscale a reclamantei au fost necesare verificări asupra unui volum foarte mare de documente, efectuarea unei cercetări la faţa locului şi informaţii suplimentare de la alte instituţii, împrejurări care au justificat suspendarea verificărilor, conform prevederilor Cap. II lit. c) pct. 6.2 din OMFP nr. 263/2010, în perioada 11 martie 2013 - 20 iunie 2013 în vederea efectuării unei cercetări la faţa locului de către organele fiscale competente (Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Tulcea), precum şi în perioada 22 august 2013 - 18 septembrie 2013, conform prevederilor art. 104 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003 şi art. 2 lit. k) din OPANAF nr. 467/2013 în vederea solicitării de informaţii de la terţi.

A arătat, de asemenea, că restituirea sumelor aprobate prin raportul de inspecţie fiscală s-a efectuat în ordinea vechimii deconturilor, respectiv în urma planificării realizate la nivel naţional conform circularei ANAF nr. 804882/2009, sumele aprobate fiind restituite în datele de 15 iulie 2014, respectiv 1 august 2014, în mod greşit fiind dispusă obligarea sa la plata dobânzilor solicitate de către reclamantă.

4. Apărarea intimatei A. SRL

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând coordonatele esenţiale ale cauzei.

În esenţă, a arătat că, deşi normele invocate de recurentă conferă posibilitatea de a continua inspecţia fiscală ulterior termenului de 45 de zile, acestea nu suprimă dreptul contribuabililor de a beneficia de dobânzi fiscale pentru perioada de întârziere, drept recunoscut chiar prin norme juridice cu forţă superioară - art. 124 C. proc. fisc.

De asemenea, a subliniat faptul că, invocarea dispoziţiilor unor acte de organizare internă (circulara ANAF 804882/2009) sau a volumului de muncă nu pot produce efecte cu privire la interesele şi drepturile legitime ale contribuabililor şi nu pot fi contrare jurisprudenţei europene care statuează dreptul contribuabilului de a încasa dobânzi fiscale pentru perioada care depăşeşte termenul legal de 45 de zile.

Referitor la situaţia decontului TVA nr. 32161734 din 20 mai 2013 care, în opinia recurentei ar fi fost compensat şi nu s-ar impune calcularea de dobânzi, a arătat că instanţa de fond a motivat soluţia prin raportare la dispoziţiile art. 122 şi 116 alin. (4) C. proc. fisc. , stabilind în mod corect că creanţele reciproce au devenit lichide şi exigibile la data înregistrării notei de compensare, moment până la care intimata este îndreptăţită să încaseze dobânzi.

5. Procedura derulată în recurs

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în şedinţa completului de filtru, fiind comunicat părţilor prin încheierea de şedinţă din data de 8 decembrie 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 9 martie 2017, completul de filtru, constatând că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, a admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti şi a fixat termen pentru soluţionarea pe fond, în condiţii de contradictorialitate.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei atacate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Intimata-reclamantă a supus controlului instanţei de contencios administrativ şi fiscal refuzul nejustificat al rezolvării cererii sale de acordare a dobânzilor pentru soluţionarea cu întârziere a deconturilor de TVA cu opţiune de rambursare aferente perioadei septembrie 2011 - aprilie 2014.

Aşa cum rezultă din conţinutul deciziilor contestate, în perioada septembrie 2011 - aprilie 2014, societatea reclamantă a depus la registratura organului fiscal competent un număr de 12 deconturi de TVA cu opţiune de rambursare a soldului sumei negative a TVA, în cuantum total de 157.621.961 RON.

Deconturile cu sume negative de TVA aferente lunii aprilie 2013 (decont nr. 32161734 din 20 mai 2013), lunii martie 2014 (decont nr. 49330708 din 15 aprilie 2014) şi lunii aprilie 2014 (decont nr. 52033026 din 23 mai 2014) au fost încadrate, conform prevederilor OMFP nr. 263/2010, la risc fiscal mic, fiind soluţionate cu control ulterior, plata sumelor admise prin deciziile de rambursare nr. 32466 şi 32464 din 24 iunie 2014 şi nr. 25604 din 3 iulie 2013 realizându-se conform prevederilor circularei ANAF nr. 804882/2009 la 29 iulie 2013, respectiv 4 august 2014.

Referitor la decontul nr. 32161737 din 20 mai 2013 se impune precizarea că TVA aprobată spre rambursare pentru luna aprilie 2013 în sumă de 6.872.098 RON a fost compensată parţial cu obligaţii de plată datorate de către societate în sumă de 262.335 RON, diferenţa de 6.609.763 RON fiind restituită societăţii reclamante la data de 29 iulie 2013.

Deconturile cu sume negative de TVA cu opţiune de rambursare aferente lunilor septembrie 2011 (decont nr. 457237391 din 25 octombrie 2011), decembrie 2011 (decont nr. 6381611 din 19 ianuarie 2012), martie 2012 (decont nr. 10735305 din 23 aprilie 2012), iunie 2012 (decont nr. 15678996 din 23 iulie 2012), septembrie 2012 (decont nr. 20151642 din 22 octombrie 2012), iunie 2013 (decont nr. 36462148 din 25 iulie 2013), septembrie 2013 (decont nr. 39972746 din 22 octombrie 2013), decembrie 2013 (decont nr. 44383796 din 22 ianuarie 2014) şi februarie 2014 (decont nr. 4806031 din 21 martie 2014) au fost încadrate de autoritatea fiscală la gradul de risc mare şi au fost soluţionate prin control anticipat, perioada inspecţiei fiscale fiind situată între 12 februarie 2013 - 19 septembrie 2013 (perioadă în care au fost dispuse două suspendări), respectiv 23 aprilie 2014 - 28 mai 2014.

Inspecţia fiscală privind deconturile negative de TVA cu opţiune de rambursare aferente lunilor septembrie 2011, decembrie 2011, martie, iunie şi septembrie 2012 s-a încheiat cu emiterea raportului de inspecţie fiscală nr. F S1 121 din 20 septembrie 2013 prin care s-a aprobat în parte restituirea sumelor solicitate, plata realizându-se la 10 octombrie 2013.

PENTru soluţionarea deconturilor cu sume negative de TVA cu opţiune de rambursare aferente lunilor iunie, septembrie, decembrie 2013 şi februarie 2014, inspecţia fiscală s-a desfăşurat în perioada 23 aprilie 2014 - 28 mai 2014 iar restituirea sumelor aprobate prin raportul de inspecţie fiscală nr. F-S1 150 din 28 mai 2014 s-a efectuat în ordinea vechimii deconturilor, plata realizându-se pentru deconturile aferente lunilor iunie şi septembrie 2013 la data de 15 iulie 2014, iar pentru lunile decembrie 2013, februarie 2014 la data de 1 august 2014.

La data de 4 septembrie 2014, intimata-reclamantă a înregistrat la organul fiscal o cerere având ca obiect plata dobânzilor fiscale. Împotriva refuzului de soluţionare a cererii, intimata-reclamantă a formulat contestaţia administrativă respinsă prin Decizia nr. 941261A din 13 ianuarie 2015.

În ciuda răspunsului negativ, intimata-reclamantă a formulat o nouă contestaţie administrativ fiscală înregistrată sub nr. 91311 din 16 decembrie 2014 care a fost respinsă prin Decizia nr. 941261A din 16 ianuarie 2015, refuzul acordării dobânzilor solicitate fiind motivat de autoritatea emitentă prin considerente legate de complexitatea procedurii de soluţionare a deconturilor de TVA, care a necesitat un volum mare de lucrări şi informaţii.

În acest context factual, prima instanţă a admis cererea, considerând că reclamantei i se cuvin dobânzi pentru întârzierea în soluţionarea cererilor de rambursare a TVA, în condiţiile art. 124 din O.G. nr. 92/2003, numărul de zile de întârziere în soluţionarea celor 12 deconturi de TVA cu opţiune de rambursare a soldului sumei negative a TVA situându-se între 665 de zile întârziere şi 23 de zile întârziere.

Concluzia instanţei de fond în sensul aprecierii ca întemeiate a pretenţiilor deduse din rambursarea cu întârziere a TVA în raport de prevederile art. 70 şi art. 124 C. proc. fisc. , în condiţiile în care prin actele administrativ-fiscale contestate s-a exprimat un refuz, apreciat ca nejustificat, de emitere a unui act administrativ pentru plata dobânzilor conform art. 124 C. proc. fisc. este însuşită şi de instanţa de control judiciar, întrucât reflectă o abordare corectă a cauzei, pe baza situaţiei de fapt fiscală reţinută, care nu a fost contestată de părţi.

Răspunzând criticilor formulate în recurs, Înalta Curte reţine următoarele:

Cu privire la existenţa dreptului contribuabilului la dobânzi pentru soluţionarea cu întârziere a cererilor de rambursare TVA, instanţa de control judiciar constată că acest drept este reglementat expres în C. proc. fisc.

Astfel, potrivit art. 124 alin. (1) C. proc. fisc. "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) şi (21) sau la art. 70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalităţile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor."

Prin urmare, acordarea dobânzii fiscale reprezintă echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat creditorului, asigurând punerea acestuia în situaţia patrimonială în care s-ar fi aflat dacă obligaţia debitorului ar fi fost executată întocmai. Fiind reglementat expres în C. proc. fisc. , dreptul la dobânzi nu poate fi înlăturat ca efect al inexistenţei unei reglementări corespunzătoare în metodologia de soluţionare a decontului cu sume negative de TVA cu opţiune de rambursare, cum în mod greşit susţine recurenta-pârâtă.

Necesitatea acordării de dobânzi de către stat în cazul rambursării cu întârziere a sumelor TVA solicitate de contribuabil se impune şi din perspectiva jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene care, prin mai multe hotărâri preliminare dar, mai ales, în cea pronunţată la data de 24 octombrie 2013 în cauza C-143/12 (Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva SC Rafinăria Steaua Română SA) a subliniat că din punctul de vedere al persoanei impozabile, motivul pentru care rambursarea excedentului de TVA a intervenit cu întârziere este lipsit de importanţă (§ 25), respectiv faptul că atunci când rambursarea în favoarea persoanei impozabile a excedentului de TVA intervine după trecerea unui termen rezonabil, principiul neutralităţii sistemului fiscal al TVA‑ului impune ca pierderile financiare astfel generate, în detrimentul persoanei impozabile, prin indisponibilizarea sumelor de bani în cauză să fie compensate prin plata unor dobânzi de întârziere(§ 23).

Referitor la perioada pentru care se datorează dobânzi, Înalta Curte reţine că potrivit art. 70 alin. (1) C. proc. fisc. "Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluţionează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare".

Este adevărat că prin dispoziţiile alin. (2) al aceluiaşi articol, termenul de 45 de zile de soluţionare a cererilor contribuabililor, se prelungeşte cu perioada cuprinsă între data solicitării şi data primirii informaţiilor solicitate, în situaţiile în care pentru soluţionarea cererii sunt necesare informaţii suplimentare relevante pentru luarea deciziei, însă se impune ca aceste prevederi să fie interpretate şi aplicate într-un sens care să concorde jurisprudenţei în materie a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Astfel, din dreptul Uniunii Europene în materie, aşa cum a fost interpretat de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, se degajă principiului potrivit căruia, deşi statele membre dispun de o anumită libertate în stabilirea condiţiilor de rambursare a excedentului de TVA, aceste condiţii nu pot aduce atingere principiului neutralităţii fiscale, făcând ca persoana impozabilă să suporte, în tot sau în parte, sarcina acestei taxe.

Astfel, prin hotărârea preliminară pronunţată la data de 12 mai 2011 în cauza C-107/10, Enel Maritsa Iztok 3 AD, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a stabilit că în lumina principiului neutralităţii fiscale, art. 183 din Directiva 2006/112, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2006/138, trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naţionale potrivit căreia termenul normal de rambursare a excedentului de taxă pe valoarea adăugată, la expirarea căruia sunt datorate dobânzi de întârziere aferente sumei care trebuie restituită, este prelungit în cazul iniţierii unui control fiscal, această prelungire având drept consecinţă faptul că dobânzile sunt datorate doar de la data finalizării controlului, cu toate că excedentul menţionat a făcut deja obiectul unei reportări pe durata celor trei perioade fiscale care urmează perioadei în care acesta a apărut. În schimb, faptul că termenul normal amintit este stabilit la 45 de zile nu încalcă această prevedere.

În motivarea hotărârii, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a reţinut, printre altele, că, potrivit jurisprudenţei Curţii, calculul dobânzilor datorate de Trezoreria statului care nu ia în considerare ca punct de plecare ziua în care excedentul de TVA trebuia în mod normal să fie restituit conform Directivei privind TVA-ul este, în principiu, contrar art. 183 din această directivă (a se vedea în acest sens Hotărârea Molenheide şi alţii, pct. 63 şi 64). Fiecare stat membru are obligaţia să adopte toate măsurile cu caracter legislativ şi administrativ corespunzătoare pentru a asigura colectarea în integralitate a TVA-ului datorat pe teritoriul său, iar în această privinţă, statele membre sunt obligate să verifice declaraţiile persoanelor impozabile, conturile acestora şi celelalte documente pertinente, precum şi să calculeze şi să colecteze taxele datorate (Hotărârea din 29 iulie 2010, Profaktor Kulesza, Frankowski, Jozwiak, Ortowski, C-188/09). Termenul de rambursare a excedentului de TVA poate fi, în principiu, prelungit în vederea efectuării unui control fiscal, fără ca o astfel de prelungire să trebuiască să fie considerată nerezonabilă, în măsura în care această prelungire nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru îndeplinirea controlului (a se vedea prin analogie Hotărârea Sosnowska). Cu toate acestea, dacă persoana impozabilă nu poate dispune temporar de sume echivalente cu excedentul de TVA, aceasta suportă un dezavantaj economic care poate fi compensat prin plata dobânzilor, garantându-se astfel respectarea principiului neutralităţii fiscale (par. 51 - 53).

Mai recent, în hotărârea preliminară pronunţată la data de 24 octombrie 2013 în cauza C-431/12 (Steaua Română) Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a făcut ample referiri la Hotărârea Enel Maritsa Iztok 3 şi a subliniat că, din punctul de vedere al persoanei impozabile, motivul pentru care rambursarea excedentului de TVA a intervenit cu întârziere este lipsit de importanţă, atunci când rambursarea excedentului de TVA intervine după trecerea unui termen rezonabil, principiul neutralităţii sistemului fiscal al TVA impunând ca pierderile financiare astfel generate persoanei impozabile prin indisponibilizarea sumelor de bani în cauză să fie compensate prin plata unor dobânzi de întârziere.

În acest context, instanţa de control judiciar constată că, în mod corect, judecătorul fondului a concluzionat că organului fiscal îi incumbă obligaţia de a proceda la soluţionarea decontului negativ de TVA cu opţiune de rambursare în cel mult 45 de zile de la data înregistrării cererii.

Susţinerile recurentei în sensul lipsei culpei în întârzierea de soluţionare ca efect al suspendării determinate de necesitatea realizării unor verificări suplimentare, durata inspecţiei fiscale încadrându-se în termenul prevăzut de art. 104 C. proc. fisc. nu pot fi primite întrucât, faţă de reglementarea expresă a pct. 5 din Secţiunea C a Cap. 2 din Anexa 1 la Ordin ANAF nr. 263/2010, în maximum 35 de zile calendaristice de la data depunerii decontului de TVA, compartimentul cu atribuţii de inspecţie fiscală transmite compartimentului de specialitate dosarul solicitării, împreună cu raportul de inspecţie fiscală, astfel că, din coroborarea acestui text cu cel de la art. 70 din O.G. nr. 92/2003, rezultă că în cazul unei astfel de inspecţii fiscale durata de 45 de zile nu este prelungită cu intervalul de 3 luni prevăzut de 104 alin. (1) din acelaşi act normativ.

Mai mult, în ceea ce priveşte soluţionarea deconturilor cu sume negative de TVA aferente lunilor aprilie 2013, martie 2014 şi aprilie 2014, încadrate chiar de către autoritatea fiscală în categoria risc fiscal mic, rambursarea soldului negativ al TVA se realiza cu control ulterior, aşa încât apărarea recurentei în sensul că soluţionarea decontului necesita determinarea stării de fapt fiscale prin analiza completă a situaţiei fiscale a contribuabilului nu poate fi reţinută.

Referitor la situaţia decontului TVA aferent lunii aprilie 2013 (decont nr. 31261734 din 20 mai 2013), în acord cu instanţa de fond, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 122 C. proc. fisc. "În cazul creanţelor fiscale stinse prin compensare, dobânzile şi penalităţile de întârziere sau majorările de întârziere, după caz, se calculează până la data prevăzută la art. 116 alin. (4)", iar conform art. 116 alin. (4) "Dacă legea nu prevede altfel, compensarea operează de drept la data la care creanţele există deodată, fiind deopotrivă certe, lichide şi exigibile."

În speţă, TVA aprobată la rambursare pentru luna aprilie 2013 a fost compensată parţial cu obligaţii de plată datorate de societate, fără a se putea susţine existenţa concomitentă a celor două creanţe deopotrivă certe, lichide şi exigibile la momentul înregistrării decontului, stingerea obligaţiei realizându-se la momentul înregistrării notei de compensare, astfel că până la momentul înregistrării notei de compensare, societatea reclamantă era îndreptăţită să încaseze dobânzi.

Concluzionând asupra aspectelor analizate, Înalta Curte constată că instanţa de fond a aplicat corect dispoziţiile art. 124 alin. (1) şi art. 70 C. proc. fisc. , în forma în vigoare în perioada supusă, analizei, potrivit cărora pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobânzi din ziua următoare expirării termenului de rezolvare a cererilor (45 de zile de la data înregistrării cererii).

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a sentinţei potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ce priveşte cheltuielile de judecată solicitate de către intimata SC A. SRL se constată că este îndreptăţită la recuperarea acestora, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., dată fiind respingerea recursului autorităţii fiscale.

Ţinând seama însă de durata, complexitatea şi miza litigiului, Înalta Curte apreciază că, în raport de dispoziţiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., se impune reducerea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat.

Această apreciere nu reprezintă o cenzurare a onorariului de avocat convenit de părţile contractului de asistenţă juridică, ci reflectă evaluarea cuantumului cheltuielilor de judecată care trebuie să ţină seama de proporţia rezonabilă între suma de bani solicitată cu titlu de onorariu de avocat şi munca prestată de către acesta în raport de circumstanţele cauzei, criterii expres prevăzute de art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti împotriva Sentinţei civile nr. 1835 din 23 iunie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă pe recurenta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 20.000 RON, reprezentând onorariu de avocat, cu aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (1) C. proc. civ., către intimata SC A. SRL.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 septembrie 2017.

Procesat de GGC - CT