Tax assessment challenge annulled for lack of valid representation; appeals rejected, intervention inadmissible

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Argeş, secţia civilă - Complet specializat contencios administrativ şi fiscal, la data de 10.03.2015, reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, a solicitat anularea Deciziei de impunere din data de 31.07.2014.

Prin Sentinţa nr. 728/29.06.2015, Tribunalul Argeş, secţia civilă - Complet specializat contencios administrativ şi fiscal a dispus declinarea competenţei materiale de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Piteşti, reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi faptul că suma contestată este mai mare de 1.000.000 RON.

La data de 15.07.2015 cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 173/- CONT din 18 noiembrie 2015, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei calităţii de reprezentant, a anulat cererea formulată de reclamanta SC A. SRL prin B., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti şi a respins ca inadmisibilă cererea de intervenţie formulată în nume propriu de B.

Instanţa de fond a reţinut următoarele:

Reclamanta SC A. SRL, prin avocat C., a chemat în judecată pe pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, solicitând anularea Deciziei de impunere din data de 31.07.2014.

La primul termen de judecată din data de 07.10.2015, reclamanta SC A. SRL, prin avocat C., a depus cerere de completare a cererii de chemare în judecată sub aspectul obiectului, solicitând a se dispune şi anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative nr. 162/23.04.2015.

La solicitarea instanţei, la acelaşi termen, avocatul societăţii reclamante a precizat că societatea este reprezentată legal de B., cel care l-a şi împuternicit pe avocat să asigure reprezentarea convenţională a societăţii în instanţă.

La termenul din 18.11.2015, avocat C. a prezentat instanţei cerere formulată pentru numitul D., asociat unic şi administrator al societăţii, prin care acesta declară că îşi însuşeşte atât contestaţia administrativă formulată în faţa pârâtei Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, cât şi cererea de chemare în judecată din cauza de faţă. Avocatul a declarat că mandatul de reprezentare a numitului D. i-a fost dat de mama acestuia, întrucât respectivul, deşi nu este minor, este greu de găsit sau de abordat. Totodată, avocatul a depus cerere de intervenţie principală formulată pentru B. prin care acesta contestă în nume propriu, în contradictoriu cu A. şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, Raportul de inspecţie fiscală x/31.07.2014 şi Decizia de impunere FAG 1129/31.07.2014.

Instanţa de fond a reţinut că nu s-a dovedit în speţă că B. are calitatea de reprezentant legal al societăţii reclamante, deşi s-a acordat un termen în acest sens. Dimpotrivă, în chiar cuprinsul cererii de chemare în judecată s-a afirmat că B. a fost asociat unic şi administrator până la data de 10 octombrie 2013, deci anterior învestirii instanţei şi chiar anterior emiterii actelor fiscale contestate în cauză.

Cât priveşte cererea de ratificare depusă la dosar, de actualul administrator al societăţii reclamante, D., Curtea a constatat că aceasta nu exprimă voinţa respectivei persoane şi nu poate avea valoarea pretinsă. Astfel, cererea a fost depusă şi semnată de d-l avocat C., odată cu delegaţia de reprezentare, despre care afirmă că a fost semnată de mama numitului D., pentru faptul că acesta nu poate fi găsit sau este găsit cu mare greutate. S-a reţinut din declaraţia d-lui avocat că D. nu este reprezentat legal de mama acestuia. În aceste condiţii în care sus-numitul, despre care se prezumă că are capacitate deplină de exerciţiu, nu şi-a exprimat practic consimţământul în sensul însuşirii actelor realizate de predecesorul său, B., în reprezentarea societăţii, declaraţia depusă de d-l avocat nu are valoarea unei ratificări. Mandatul primit de d-l avocat de la mama lui D., persoană terţă faţă de societate şi de prezentul litigiu, nu permite acestuia să facă acte de dispoziţie în numele celui pe care pretinde că îl reprezintă.

Potrivit art. 108 alin. (1) şi (3) din Statutul profesiei de avocat, aprobat de Uniunea Naţională a Barourilor din România prin Hotărârea 64/03.12.2011, "(1) Dreptul avocatului de a asista, a reprezenta ori a exercita orice alte activităţi specifice profesiei se naşte din contractul de asistenţă juridică, încheiat în formă scrisă între avocat şi client ori mandatarul acestuia. (...) (3) Avocatul nu poate acţiona decât în limitele contractului încheiat cu clientul său, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege". Potrivit art. 111 alin. (6) "În cazul în care avocatul şi clientul convin, o terţă persoană poate fi beneficiarul serviciilor avocaţiale stabilite prin contract, dacă terţul acceptă, chiar şi tacit, încheierea contractului în astfel de condiţii.".În speţă, contractul de asistenţă a fost încheiat între avocat şi mama numitului D., aceasta fiind "clientul" la care se referă art. 108 anterior citat. Cum beneficiarul serviciilor avocaţiale s-a convenit a fi D., era necesar ca acesta să accepte încheierea contractului. Această cerinţă nu a fost întrunită în speţă. Drept urmare, d-l avocat C. nu poate pretinde că are mandat valabil pentru a exprima voinţa reală a numitului D. de a ratifica demersurile procesuale realizate de B. pentru SC A. SRL Pe cale de consecinţă, însuşirea acţiunii judiciare din speţă, formulată în cuprinsul cererii depuse de d-l avocat C. la acest termen de judecată din partea lui D., nu exprimă voinţa lui D. şi nu are valoarea unei cereri de ratificare apte să combată excepţia lipsei calităţii de reprezentant a lui B. şi de natură să evite anularea cererii de chemare în judecată.

Concluzionând că D., în calitate de reprezentant legal al reclamantei SC A. SRL, nu a ratificat cererea de chemare în judecată formulată de societate prin B. şi că acesta din urmă nu are calitatea de reprezentant legal al societăţii, în baza art. 82 C. proc. civ. Curtea a admis excepţia invocată din oficiu şi a dispus anularea cererii de chemare în judecată.

Cât priveşte cererea de intervenţie formulată prin acelaşi avocat C., care nu a depus delegaţie de redactare şi semnare cerere/reprezentare a lui B. în nume propriu, Curtea a constatat că, în condiţiile în care nu există "un proces care se judecă între părţile originare", aşa cum impune art. 61 alin. (1) C. proc. civ., o astfel de cerere nu poate fi soluţionată în procedura prevăzută de art. 64 şi art. 66 din acelaşi cod. Conform art. 62 raportat la 61 alin. (2) C. proc. civ., cererea de intervenţie principală este o veritabilă cerere de chemare în judecată, părţile pârâte fiind părţile originare ale procesului, în contradictoriu cu care intervenientul urmăreşte să câştige pentru sine dreptul dedus judecăţii sau un drept strâns legat de acesta. Cererea de intervenţie principală este o cerere incidentală, aşa cum este aceasta definită de art. 30 alin. (6) C. proc. civ., şi trebuie formulată în cursul unui proces aflat în curs de desfăşurare.

În condiţiile în care cererea principală este anulată, excepţia lipsei calităţii de reprezentant impunându-se a fi soluţionată cu prioritate faţă de admisibilitatea în principiu a cererii de intervenţie, în mod evident procesul nu ajunge în etapa în care cererea de intervenţie să poată fi comunicată părţilor originare (cu atât mai mult cu cât nu există o parte principală reclamantă, iar în lipsa unui reclamant nu există nici pârât), după care să se dezbată admiterea în principiu. De altfel, admiterea în principiu evaluează, printre altele, interesul intervenientului de a interveni în cauza pendinte; or, în ipoteza în care cererea de chemare în judecată este anulată, nu există un proces pendinte în care să se dezbată dreptul terţului de a interveni.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond, au declarat recurs reclamanta SC A. SRL - prin reprezentant legal D. şi B. şi petentul B., în nume propriu, invocând aceleaşi motive de nelegalitate.

Astfel, recurentul B. a arătat că a fost asociat unic şi administrator al A. SRL, cu sediul în jud. Neamţ.

La data de 10.10.2013 a cesionat părţile sociale către D.

La data de 31 iulie 2014 ANAF a efectuat un control, finalizat prin întocmirea unui raport de inspecţie fiscală şi emiterea Deciziei contestate, prin care a constatat evidenţierea eronată a contului 394.

D., nefiind notificat de organele fiscale şi neavând cunoştinţă de control, nu a prezentat, nu a depus/predat documentaţia contabilă pe care B., la 10.10.2013, data cesiunii, i-a predat-o în integralitatea sa.

Precizează faptul că a aflat în jurul datei de 13.11.2015, prin mama sa, E., atât despre controlul efectuat cât şi despre deciziile de impunere contestate în numele societăţii de către fostul asociat unic şi administrator, B., prin avocat, contestaţii pe care şi le însuşeşte întru totul.

De altfel, la termenul de judecată din 18.11.2015, a arătat în faţa instanţei de fond că îşi însuşeşte în totalitate contestaţia formulată de A. SRL, atât în faţa ANAF - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, în calitate de contestatoare a plângerii prealabile, cât şi în faţa Curţii de Apel Piteşti, în Dosarul nr. x/2015.

Până în prezent, nici A. SRL şi nici D., nu au primit nicio notificare din partea inspecţiei fiscale şi nu li s-au comunicat nici Raportul de inspecţie fiscală FAG 874 încheiat la data de 31.07.2014, şi nici Decizia de impunere FAG 1129 din 31.7.2014.

A arătat că este de acord cu toate actele şi faptele, cererile, înscrisurile şi probele formulate de A. SRL.

A solicitat Curţii de Apel Piteşti să ia act că este reprezentat de Cabinet de Avocat "C." cu sediul în mun. Iaşi, jud. Iaşi, conform Contractului de asistenţă juridică nr. IS/456439/13.11.2015 şi a împuternicirii avocaţiale seria IS/457022/13.11.2015, încheiate cu mama sa, şi pe care şi le-a însuşit, el fiind la distanţă şi în imposibilitate de a încheia nemijlocit aceste acte.

Aceste înscrisuri exprimă voinţa lui D. şi au valoarea unei cereri de ratificare în măsură să combată excepţia lipsei calităţii de reprezentant a lui B., invocată de instanţa de fond din oficiu, validând astfel cererea de chemare în judecată.

B. a fost Asociat unic şi Administrator al firmei şi este răspunzător pentru pagubele aduse societăţii A. SRL.

În cursul verificărilor fiscale, echipa de control l-a notificat cu privire la această stare, deci a considerat că este implicat în această operaţiune şi că interesele sale trebuie apărate.

Argumentul că B. are calitate procesuală activă, ca persoană implicată direct în afacerile A. SRL, este acela că are interes în această cauză.

Potrivit art. 32 noul C. proc. civ. - Condiţiile de exercitare a acţiunii civile

(1) Orice cerere poate fi formulată şi susţinută numai dacă autorul acesteia:

a) are capacitate procesuală, în condiţiile legii;

b) are calitate procesuală;

c) formulează o pretenţie;

d) justifică un interes.

Potrivit art. 33 noul C. proc. civ. - Interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Cu toate acestea, chiar dacă interesul nu este născut şi actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv ameninţat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara.

Astfel, prin interes se înţelege folosul practic, material sau moral, urmărit de cel care a formulat o cerere de chemare în judecată, o cererea reconvenţională, o cerere de intervenţie voluntară sau forţată, o cale de atac sau orice altă formă de exercitare a acţiunii civile.

PENTru a stabili dacă o parte are interes în exercitarea acţiunii civile, instanţa trebuie să prefigureze folosul efectiv pe care aceasta l-ar obţine în ipoteza admiterii formei procedurale exercitate.

Solicită a se constata că B. îndeplineşte toate cerinţele de valabilitate pe care trebuie să le îndeplinească pentru exercitarea acţiunii civile:

Prin Raportul de inspecţie fiscală FAG 874 încheiat la data de 31.07.2014, şi prin Decizia de impunere FAG 1129 din 31.7.2014, i s-a atribuit calitatea de parte interesată în prezenta cauză

Atâta vreme cât şi Raportul de inspecţie fiscală FAG 874 încheiat la data de 31.07.2014, şi Decizia de impunere FAG 1129 din 31.7.2014 îi atrag această răspundere, nu poate fi înlăturat de la întreaga procedură de contestare şi de la judecarea prezentei cauze.

Recurentul B. este responsabil cu obligaţia solidară a sumelor imputate de ANAF - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, ce formează obiectul prezentei contestaţii, respectiv a dosarului nr. x/2015 al Curţii de Apel Piteşti.

În conformitate cu art. 212 din C. proc. fisc. , referitor la introducerea altor persoane în procedura de soluţionare: "(1) Organul de soluţionare competent poate introduce, din oficiu sau la cerere, în soluţionarea contestaţiei, după caz, alte persoane ale căror interese juridice de natură fiscală sunt afectate în urma emiterii deciziei de soluţionare a contestaţiei. (...)

(3) Persoanei introduse în procedura de contestaţie i se vor comunica toate cererile şi declaraţiile celorlalte părţi. Această persoană are drepturile şi obligaţiile părţilor rezultate din raportul de drept fiscal ce formează obiectul contestaţiei şi are dreptul să înainteze propriile sale cereri.

(4) Dispoziţiile C. proc. civ. referitoare la intervenţia forţată şi voluntară sunt aplicabile."

Potrivit art. 213 din C. proc. fisc. privitor la soluţionarea contestaţiei, contestatorul, intervenienţii sau împuterniciţii acestora pot să depună probe noi în susţinerea cauzei. în această situaţie, organului fiscal emitent al actului administrativ fiscal atacat sau organului care a efectuat activitatea de control, după caz, i se va oferi posibilitatea să se pronunţe asupra acestora.

Art. 218 din C. proc. fisc. privitor la comunicarea deciziei şi calea de atac, arată că:

(...) (2) Deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluţionare a contestaţiei potrivit art. 212, la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii.

Faţă de toate aceste considerente, recurenţii au solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.

5. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru şi comunicat părţilor în baza Încheierii de şedinţă din data de 9.10.2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin Încheierea de şedinţă din data de 4.12.2017, Completul de filtru, apreciind incidenţa în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., a admis în principiu recursurile şi a fixat termen pentru judecata cauzei pe fond.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

A. SRL, reclamantă în prezenta cauză, a fost supusă unei inspecţii fiscale având ca obiective verificarea ansamblului declaraţiilor fiscale şi/sau operaţiunilor relevante, modul de determinare, evidenţiere şi virare al impozitului pe profit şi al TVA, datorate bugetului general consolidat, pentru perioada 2008 - 2013.

La data controlului, administrarea societăţii era asigurată de numitul D., care nu s-a prezentat la solicitarea consilierilor fiscali şi nici nu a putut fi contactat la sediul firmei, invitaţia întorcându-se în 30.04.2014 cu menţiunea "avizat/reavizat- expirat termenul de păstrare"

Mai mult, invitaţii au fost transmise şi pe adresa de domiciliu a fostului şi actualului administrator, cerându-li-se acestora să se prezinte, în 22.05.2014, la sediul organului de control, în vederea punerii la dispoziţie a documentelor contabile şi a altor elemente justificative pentru stabilirea situaţiei fiscale.

Apar astfel ca nefondate susţinerile din recurs potrivit cărora actualul administrator, D., nu a fost notificat şi nu a avut cunoştinţă de iniţierea controlului fiscal, acesta desfăşurându-se potrivit dispoziţiilor art. 102 alin. (7) din O.G. nr. 92/2003.

Actele administrativ fiscale întocmite de către inspectorii fiscali au fost contestate în instanţă, în cadrul prezentului dosar, reprezentarea societăţii fiind asigurată de d-nul avocat C.

În faţa instanţei de fond, avocatul societăţii reclamante a precizat că societatea este reprezentată legal de B., cel care l-a şi împuternicit pe avocat să asigure reprezentarea convenţională a societăţii în instanţă, cu precizarea că domnul Eva a deţinut calitatea de asociat unic şi administrator al acesteia până la data de 10.10.2013, când a cesionat părţile sociale domnului D..

Prin urmare, se impune a se sublinia faptul că, atât la momentul controlului fiscal cât şi la data emiterii şi contestării în instanţă a actelor administrativ -fiscale, reprezentarea legală a societăţii era asigurată de către domnul D.

La termenul din 18.11.2015, avocat C. a prezentat instanţei de fond o cerere formulată pentru numitul D., asociat unic şi administrator al societăţii, prin care acesta declară că îşi însuşeşte atât contestaţia administrativă formulată în faţa pârâtei Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, cât şi cererea de chemare în judecată din cauza de faţă, cu menţiunea că mandatul pentru domnul D. a fost dat de mama acestuia, din motive ce ţin de dificultatea de abordare a acestuia din urmă, fără însă să existe dovada unui mandat în acest sens.

Corect s-a reţinut de către instanţa de fond că nu s-a dovedit în speţă că B. are calitatea de reprezentant legal al societăţii reclamante iar cât priveşte cererea de ratificare, depusă la dosar de actualul administrator al societăţii reclamante, D., Curtea a constatat că aceasta nu exprimă voinţa respectivei persoane şi nu poate avea valoarea pretinsă.

Concluzionând că D., în calitate de reprezentant legal al reclamantei SC A. SRL, nu a ratificat cererea de chemare în judecată formulată de societate prin B. şi că acesta din urmă nu are calitatea de reprezentant legal al societăţii, în baza art. 82 C. proc. civ., în mod întemeiat Curtea a admis excepţia invocată din oficiu şi a dispus anularea cererii de chemare în judecată.

Cât priveşte cererea de intervenţie formulată prin acelaşi domn avocat C., independent de pretinsa existenţă a unui interes din partea fostului administrator al societăţii, în condiţiile în care cererea principală este anulată, în mod evident procesul nu ajunge în etapa în care cererea de intervenţie să poată fi comunicată părţilor originare astfel că, soluţia de respingere ca inadmisibilă apare ca fiind judicioasă. Trimiterea făcută de către recurenţi la dispoziţiile art. 213 din C. proc. fisc. privind soluţionarea contestaţiei, prin care se prevede că atât contestatorul cât şi intervenienţii sau împuterniciţii acestora pot să depună probe noi în susţinerea cauzei nu are relevanţă în cauză, intervenţia fiind depusă în faţa instanţei şi nu a organului fiscal.

În consecinţă, neputându-se reţine incidenţa motivelor de casare invocate de către recurenţi, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1) din Noul C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursurile declarate ca nefondate, menţinându-se sentinţa atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de reclamanta SC A. SRL şi intervenientul B. împotriva Sentinţei nr. 173 din 18 noiembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 ianuarie 2018.

Procesat de GGC - GV