Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 207/2017 AI generated

Appeal dismissed; administrative decision upholding financial correction for ineligible project expenditures lacking budget annex inclusion and proof of service delivery

Case Number Decizia nr. 207/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the local administrative authority, thereby upholding the lower court's decision to reject the action for annulment and confirming the validity of the administrative decision issued by the Ministry of Regional Development. The dispute concerned the eligibility of specific expenditures—geotechnical studies, site organization costs, and consultancy fees—incurred during a project funded under the 2007–2013 Operational Programme for Regional Development, where the beneficiary had claimed reimbursement despite these items being listed with zero value in the approved project budget annex or lacking proof of service delivery. Relying on Government Order No. 759/2007, Joint Ministerial Order No. 1294/3296/2008, and the specific terms of the financing contract, the court held that while such categories were generally eligible, concrete eligibility required the expenses to be explicitly included in the contractual budget annex; since the beneficiary failed to formally request a budget modification to transfer funds to these lines and could not demonstrate the actual performance of the consultancy services, the disputed sums were correctly deemed ineligible and subject to financial correction.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 pct. 8 C. proc. civ, art. 493 alin. (4) din C. proc. civ, art. 493 alin. (7) din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ; Appeal dismissed; administrative decision upholding financial correction for ineligible project expenditures lacking budget annex inclusion and proof of service delivery: The dispute concerned the eligibility of specific expenditures—geotechnical studies, site organization costs, and consultancy fees—incurred during a project funded under the 2007–2013 Operational Programme for Regional Development, where the beneficiary had claimed reimbursement despite these items being listed with zero value in the approved project budget annex or lacking proof of service delivery. Relying on Government Order No. 759/2007, Joint Ministerial Order No. 1294/3296/2008, and the specific terms of the financing contract, the court held that while such categories were generally eligible, concrete eligibility required the expenses to be explicitly included in the contractual budget annex; since the beneficiary failed to formally request a budget modification to transfer funds to these lines and could not demonstrate the actual performance of the consultancy services, the disputed sums were correctly deemed ineligible and subject to financial correction.

Keywords

AI generated
regional finances action for annulment financial correction reimbursement of costs administrative contract inclusion in the budget

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496, raportat la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Procedural basis cited in the dispositive for dismissing the appeal as unfounded and maintaining the lower court's decision.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul cererii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 06.12.2013, sub nr. x/54/2013, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Băileşti în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, a solicitat anularea Deciziei nr. 289/21.11.2013 emisă de Direcţia Constatare şi Stabilire Nereguli, Serviciul Constatare şi Stabilire Nereguli - Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 79 din data de 19 martie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Băileşti în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, având ca obiect anulare act administrativ.

PENTru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, chiar dacă cheltuielile privind studiile geotehnice sunt incluse în categoriile de cheltuieli eligibile stabilite de Ordinul comun MDLPL/MEF nr. 1294/3296/2008, cheltuielile aferente contractului de prestări servicii nr. 19480/28.07.2010 încheiat cu SC A. SRL nu vor putea fi considerate în concret eligibile atât timp cât astfel de cheltuieli nu sunt incluse Anexa V Bugetul proiectului la contractul de finanţate în cadrul căreia, la capitolul 3, linia 3.1 - studii de teren, este indicată valoarea 0 RON.

În mod similar, nu vor pute fi considerate eligibile cheltuielile pentru organizarea de şantier avansate în baza contractului nr. x/28.04.2011 încheiat cu SC B. SRL pentru suma de 3.410.217 RON, atât timp cât, în Anexa V Bugetul proiectului la contractul de finanţate, la capitolul 5, linia 5.1.- organizarea de şantier, 51.1. - construcţii şi instalaţii aferente organizării de şantier şi 5.1.2. - cheltuieli conexe organizării de şantier, nu este indicată vreo cheltuială în acest sens fiind menţionată valoarea 0 RON.

Neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de dispoziţiile contractuale pentru ca aceste cheltuieli să fie eligibile împiedică decontarea lor, iar aceasta chiar dacă, cum este cazul în speţa de faţă, s-ar încerca încadrarea acestora la alte linii bugetare, respectiv linia 3.3 proiectare şi inginerie pentru cheltuielile cu studii de teren şi linia 4.1 - construcţii şi instalaţii, pentru cheltuielile privind organizarea de şantier. Aceasta cu atât mai puţin cu cât reclamanta nu a înţeles să uzeze de dreptul de a modifica bugetul proiectului în temeiul art. 18 alin. (10) din contractul de finanţare, netransmiţând o notificare scrisă în acest sens OI şi AM POR în legătură cu transferarea unor sume între liniile bugetare.

Cât priveşte contractul de finanţare încheiat cu SC C. SRL, a reţinut că argumentele reclamantei sunt întemeiate, în principal, pe prevederea acestor cheltuieli în Anexa V Bugetul proiectului pe linia bugetară 3.4. " consultanţă", condiţie necesară, apreciază reclamanta, pentru ca suma să fie eligibilă.

Ori, Curtea a constatat că, deşi din acest punct de vedere cheltuielile în discuţie ar îndeplini condiţiile de eligibilitate anterior analizate, în speţă nu s-a făcut dovada efectivei prestări a serviciilor de consultanţă pentru care contractul a fost încheiat.

Recursul

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Băileşti, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi admiterea acţiunii, pentru motivele prevăzute de dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a susţinut că instanţa de fond în mod greşit a reţinut caracterul neeligibil al sumelor cuprinse în decizia contestată, cu excepţia sumei aferente contractului de consultanţă cu SC C. SRL, şi nu a luat în considerare prevederile contractului de finanţare potrivit cărora:

"(1) Cheltuielile sunt considerate eligibile dacă sunt în conformitate cu prevederile H.G. nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin programele operaţionale, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu Ordinul comun al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi locuinţelor nr. 1294/2008 şi al ministrului economiei şi finanţelor nr. 3296/2008 pentru aprobarea categoriilor de cheltuieli eligibile pentru domeniul major de intervenţie "Planuri integrate de dezvoltare urbana" în cadrul axei prioritare "Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor - poli urbani de creştere" din cadrul Programului Operaţional Regional 2007 - 2013. (2) Cheltuielile prevăzute la alin. (1) al prezentului articol, sunt eligibile cu condiţia ca acestea sa fie cuprinse în Anexa V Bugetul proiectului a prezentului contract şi să fie efectuate în conformitate cu termenii şi condiţiile prezentului contract valabile la data depunerii Cererii de rambursare."

De asemenea, instanţa de fond nu a avut în vedere faptul că înainte de aplicarea corecţiilor, fiecare cerere de rambursare este verificată de OI, ale cărei obligaţii sunt stipulate în contractul de finanţare la art. 9 lit. B).

Cu referire la contractul de consultanţă cu SC C. SRL, având în vedere prevederile legale menţionate, precum şi faptul că această cheltuială a fost cuprinsă în Anexa V Bugetul proiectului, recurenta consideră că plata efectuată către firma de consultanţă este eligibilă.

Apărările intimatului

Intimatul-pârât Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea recursului reclamantului, ca nefondat şi menţinerea soluţiei pronunţate de instanţa de fond ca fiind legală şi temeinică.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 16 iunie 2015, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Părţile nu au depus puncte de vedere referitoare la concluziile raportului întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin Încheierea din data de 7 octombrie 2015 completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat.

Înalta Curte reţine că potrivit art. 3 alin. (2) şi (4) din Ordinul MDLPL/MEF nr. 1294/3296 din 7 octombrie 2008 privind aprobarea categoriilor de cheltuieli eligibile pentru domeniul major de intervenţie "Planuri integrate de dezvoltare urbană", axa prioritară "Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor - poli urbani de creştere" din cadrul Programului operaţional regional 2007 - 2013,

"(2) Pentru efectuarea studiilor de teren, cheltuielile eligibile cuprind cheltuielile pentru studii geotehnice, geologice, hidrologice, hidrogeotehnice, fotogrammetrice, topografice şi de stabilitate a terenului pe care se amplasează obiectivul de investiţie. Pentru proiectele vizând reabilitarea siturilor poluate şi neutilizate şi pregătirea acestora pentru noi tipuri de activităţi economice şi/sau sociale sunt eligibile şi cheltuielile pentru analiza solului în scopul determinării gradului de poluare;

(4) În categoria cheltuielilor eligibile privind proiectarea şi ingineria se includ, cu respectarea prevederilor art. 9 din Hotărârea Guvernului nr. 759/2007, cu modificările şi completările ulterioare, cheltuielile efectuate pentru:

a) elaborarea tuturor fazelor de proiectare (studiu de fezabilitate, proiect tehnic, detalii de execuţie);

b) plata verificării tehnice a proiectării şi a elaborării certificatului de performanţă energetică a clădirii;

c) elaborarea documentaţiilor necesare obţinerii acordurilor, avizelor şi autorizaţiilor aferente obiectivului de investiţie, documentaţii ce stau la baza emiterii avizelor şi acordurilor impuse prin certificatul de urbanism, documentaţii urbanistice, studii de impact, studii de trafic, studii/expertize de amplasament;

d) expertizarea tehnică în cazul lucrărilor de modernizare sau consolidare la construcţii existente ori pentru continuarea lucrărilor de construcţii începute şi neterminate;

e) efectuarea auditului energetic pentru lucrări de creştere a performanţei energetice a clădirilor ca urmare a modernizării/reabilitării."

În cadrul prevederilor art. 4 alin. (2) şi art. 5 din aceIaşi Ordin sunt stipulate tipurile de cheltuieli eligibile, astfel: art. 4 alin. (2) "Cheltuielile eligibile efectuate pentru construcţii şi instalaţii cuprind cheltuielile aferente execuţiei obiectivului investiţiei (...)" şi art. 5 alin. (2) "Cheltuielile eligibile efectuate pentru organizarea de şantier cuprind cheltuielile estimate ca fiind necesare contractantului în vederea creării condiţiilor de desfăşurare a activităţii de construcţii-montaj."

Potrivit art. 9 din H.G. nr. 759/2007, cu modificările şi completările ulterioare,

"(1) Cheltuielile realizate de către beneficiar care intervin în proiectarea, monitorizarea şi managementul operaţiunii sunt eligibile dacă îndeplinesc prevederile art. 2 şi se pot încadra în una dintre următoarele categorii:

a) sunt prevăzute sau rezultă din aplicarea legislaţiei naţionale, în vederea obţinerii de avize, acorduri şi autorizaţii necesare implementării activităţilor eligibile ale operaţiunii sau rezultă din aplicarea legislaţiei comunitare specifică instrumentelor structurale;

b) sunt aferente unor studii şi/sau analize solicitate de autoritatea de management sau de organismul intermediar, în numele şi pentru autoritatea de management, în scopul acordării asistenţei financiare nerambursabile;

c) sunt necesare în procesul de achiziţii publice pentru activităţile eligibile ale operaţiunii;

d) sunt efectuate pentru managementul şi/sau monitorizarea operaţiunii pe parcursul perioadei de implementare.

(2) În cazul contractării managementului proiectului, contractorul trebuie să furnizeze organelor de audit şi control toate informaţiile necesare legate de activităţile subcontractate."

De asemenea, dispoziţiile art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 759/2007 prevăd următoarele:

"(1) Pentru a fi eligibilă, o cheltuială trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii cu caracter general, fără a încălca prevederile alin. (3), art. 3, art. 4 şi art. 5 alin. (2):

a) să fie efectiv plătită de către beneficiar, între 1 ianuarie 2007 şi 31 decembrie 2015, dacă autoritatea de management sau organismul intermediar, pentru şi în numele acesteia, nu decide altfel prin contractul de finanţare/decizia/ordinul de finanţare;

b) să fie însoţită de facturi, în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale, sau de alte documente contabile cu valoare probatorie, echivalentă facturilor, pe baza cărora cheltuielile să poată fi auditate şi identificate;

c) să fie în conformitate cu prevederile deciziei/ordinului de finanţare sau ale contractului de finanţare, încheiat de către autoritatea de management sau organismul intermediar, pentru şi în numele acesteia, pentru aprobarea operaţiunii, cu respectarea art. 54 alin. (5) şi art. 60 din Regulamentul Consiliului nr. 1.083/2006;

d) să fie conformă cu prevederile legislaţiei naţionale şi comunitare."

Totodată, în conformitate cu art. 5 alin. (1) din Contractul de finanţare nr. 1082/30.11.2010 "cheltuielile sunt considerate eligibile dacă sunt în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin programele operaţionale, cu modificările şi completările ulterioare şi cu Ordinul comun MDLPL/MEF nr. 1294/3296/2008 pentru aprobarea categoriilor de cheltuieli eligibile pentru domeniul major de investiţie "Planuri integrate de dezvoltare urbană din cadrul Programului Operaţional Regional 2007 - 2013", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol " cheltuielile prevăzute la alin. (1) al prezentului articol sunt eligibile cu condiţia ca acestea să fie cuprinse în Anexa V Bugetul proiectului al prezentului contract şi să fie efectuate în conformitate cu termenii şi condiţiile prezentului contract".

Înalta Curte constată că, în raport de dispoziţiile anterior menţionate, prima instanţă, analizând actele dosarului şi aspectele invocate de reclamantă, în mod corect a apreciat legalitatea şi temeinicia actelor administrative contestate.

Astfel, având în vedere faptul că în Cererea de finanţare aprobată, document care constituie Anexa IV la contract, în listele prezentate la cap. 3.4. cuprinzând achiziţiile publice demarate/efectuate până la depunerea cererii de finanţare sau preconizate a fi efectuate după depunerea cererii de finanţare, nu a fost prevăzut nici un fel de studiu geotehnic sau de studiu privind terenul şi, mai mult, cheltuiala cu studiul geotehnic nu a fost inclusă în Bugetul proiectului - Anexa V la contractul de finanţare, pe linia 3.1. - Studii de teren, în mod eronat reclamanta a decontat factura aferentă acestui studiu din linia bugetară 3.3., constatându-se astfel o neregulă, suma aferentă devenind neeligibilă.

Tot astfel, reclamanta a decontat în mod eronat şi întreaga sumă aferentă organizării de şantier, deşi în Anexa V Bugetul proiectului la contractul de finanţate, la capitolul 5, linia 5.1.- organizarea de şantier, 5.1.1. - construcţii şi instalaţii aferente organizării de şantier şi 5.1.2. - cheltuieli conexe organizării de şantier, nu a fost indicată vreo cheltuială în acest sens, fiind menţionată valoarea 0 RON.

Prin urmare, deşi ambele cheltuieli erau în principiu eligibile potrivit prevederilor legale, atât timp cât clauzele contractului de finanţare menţionează în mod expres alte două condiţii ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru ca o cheltuială să capete eligibilitate concretă, se constată legalitatea actelor administrative emise de autoritatea pârâtă.

De asemenea, în mod corect s-a reţinut şi neeligibilitatea cheltuielii aferente contractului de consultanţă încheiat cu SC C. SRL, câtă vreme nu au fost depuse documente justificative care să ateste realizarea serviciilor de consultanţă.

În acest sens, în cuprinsul actelor contestate s-a reţinut că "În Contractul de consultanta, la art. 3.2, se prevede ca Plata serviciului consultantului se va face în baza Rapoartelor întocmite, acceptate de beneficiar cu ocazia prestării serviciului pe faze de execuţie a lucrării pentru care se prestează serviciul de consultanta, iar la art. 4.1, lit. g), Consultantul se obligă:

"să prezinte lunar, beneficiarului, rapoarte care să prevadă stadiul activităţii desfăşurate. Printre documentele depuse la cele două cereri de rambursare, nu se regăseşte niciun raport al firmei de consultanţă din care să rezulte serviciile prestate efectiv de aceasta. La cererea de rambursare, beneficiarul a depus un Raport privind activitatea de consultanţă în cadrul proiectului "Modernizare şi extindere Parcul Tineretului în Municipiul Băileşti jud. Dolj", care este avizat de beneficiar, dar nu este înregistrat. Raportul respectiv nu prezintă activităţile desfăşurate de firma de consultanţă, ci doar o sinteză a situaţiei existente la data semnării contractului şi măsurile/activităţile pe care le va întreprinde pe viitor firma de consultanţă.

În cererea de finanţare, la paragraful 2.4 "Managementul proiectului" se menţionează că Numărul persoanelor care vor fi implicate în managementul proiectului este 3, toate cele 3 persoane fiind angajate ale beneficiarului. La acest paragraf nu se menţionează faptul că se vor achiziţiona servicii de consultanţă pentru managementul proiectului."

Nedepunerea documentelor care să valideze faptul că emiterea facturii de către prestator s-a făcut în conformitate cu prevederile contractuale, ca urmare a serviciilor efectuate şi consemnate în cadrul rapoartelor întocmite şi prezentate anterior beneficiarului, potrivit clauzelor contractuale constituie o încălcare a prevederilor art. 5 alin. (1) din contractul de finanţare şi a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. b) din H.G. nr. 759/2007, anterior citate.

De observat este şi faptul că reclamanta nu a înţeles să uzeze de dreptul de a modifica bugetul proiectului în temeiul art. 18 alin. (10) din contractul de finanţare, netransmiţând o notificare scrisă în acest sens OI şi AM POR în legătură cu transferarea unor sume între liniile bugetare.

În concluzie, faţă de considerentele expuse, se reţine că este corectă sentinţa recurată, Înalta Curte urmând ca, în temeiul art. 496, raportat la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Băileşti prin Primar D. împotriva Sentinţei nr. 79 din 19 martie 2015 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, pe care o va menţine ca legală şi temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Unitatea Administrativ Teritorială Băileşti prin Primar D. împotriva Sentinţei nr. 79 din 19 martie 2015 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 ianuarie 2017.

Procesat de GGC - GV