Sanction for non-discriminatory article annulled; CNCD appeal dismissed for lack of class-based offense.

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 25 septembrie 2013 pe rolul la Tribunalului Argeş, reclamanta SC "A." SRL a chemat în judecată pe pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) şi SC "B." SRL, solicitând instanţei să dispună anularea Hotărârii nr. 498 din 28 august 2013 adoptată de primul pârât, cu consecinţa exonerării reclamantei de plata amenzii de 2.000 RON, cu cheltuieli de judecată.

În subsidiar, reclamanta a solicitat înlocuirea respectivei amenzi cu sancţiunea avertismentului, conform O.G. nr. 2/2001.

2. Hotărârea de declinare a competenţei şi hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 1584/2014 din 12 septembrie 2014, Tribunalul Argeş, secţia civilă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Piteşti.

Prin Sentinţa civilă nr. 159/F-CONT din 19 noiembrie 2014, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC "A." SRL, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi SC "B." SRL, şi a dispus anularea în tot a Hotărârii nr. 498/2013 adoptată de Colegiul Director al CNCD.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, menţionată la pct. 1.2, au declarat recurs pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi pârâta SC "B." SRL, fiind invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurentul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a susţinut că posedă funcţia ex officio de garant al respectării şi aplicării principiului nediscriminării, în conformitate cu legislaţia internă în vigoare şi cu documentele internaţionale la care România este parte, aşa cum consacră art. 19 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000 republicată.

PENTru a răspunde pe deplin principiului oficialităţii, CNCD trebuie să privească fenomenul discriminării, in genere, nu doar din perspectiva vătămării individuale a demnităţii şi drepturilor persoanei-victimă/petent, ci şi, extensiv, a demnităţii şi drepturilor tuturor celorlalţi oameni.

Recurentul a mai susţinut că ceea ce a făcut obiectul analizei CNCD, respectiv ceea ce a constatat Consiliul a reprezenta discriminare a fost nu articolul în ansamblul său, care ar viza doar un reprezentant al SC "B." SRL, ci stricto sensu sintagma care compunea titlul articolului.

Fapta faţă de care poartă vină reclamantul constă în producerea şi publicarea unei expresii, în contextul formulării titlului unui articol, respectiv publicării acestuia, care a vizat sau a generat lezarea demnităţii sau crearea unei atmosfere sau a unui cadru de ostilitate, degradare, ofensare la adresa apartenenţilor (români şi in genere) la naţionalitatea germană.

Aşa cum rezultă neechivoc din economia sintagmei împricinate, aceasta are ca mobil determinant apartenenţa adresanţilor expresiei în cauză la naţionalitatea germană, apartenenţă în absenţa căreia comportamentul discriminatoriu constând în expresia care compune titlul articolului în cauză nu s-ar fi produs.

Articolul în cauză, prin intermediul titlului său (componenta cu relevanţă sugestivă şi enunţiativă a unui text), generalizează un (prezumtiv) comportament imoral şi antisocial particular la întreaga naţiune germană.

În speţă, s-a identificat o extindere a efectelor unui caz particular la general, extindere realizată tehnic prin expunerea ideii generalizate în partea emblematică a unui text - "titlul", care poartă perse forţa imanentă a enunţului, a "indicativului exponenţial şi ilustrativ", iar prin asta potenţialitatea generării individuale a unor efecte.

În opinia recurentului, nu poate fi admisă sub nicio formă teza potrivit căreia dreptul la exprimare şi informare, în speţă, se circumscria datoriei presei de a informa publicul, întrucât subiectul descalificării unei naţionalităţi în legătură cu închipuita "dublă morală a nemţilor", fie şi printr-o sintagma, însă redată nu în mod nesemnificativ pentru articol, ci prin chiar titlul acestuia, cel care este sugestiv şi reprezentativ pentru sensul real/nealterat al articolului (sau măcar pentru ideea transmisă fie sibilinic, fie subliminal), nu se subordonează noţiunii de informaţie de interes public. Aceasta cu atât mai mult cu cât ideea generală desprinsă din sintagma sancţionată nu poate fi sprijinită pe relatările particularizate ale articolului, care ar fi răspuns legitimităţii publicului de a fi informat în legătură cu atributele imorale şi antisociale ale "nemţilor" in genere.

A solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, rejudecând cauza, respingerea acţiunii formulată de reclamantă, cu consecinţa menţinerii ca temeinică şi legală a Hotărârii CNCD nr. 498/2013.

În motivarea recursului, recurenta-pârâtă SC "B." SRL a susţinut că soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive nu a fost motivată în drept, instanţa de fond mulţumindu-se să constate faptul că societatea pârâtă a "afirmat drepturi subiective şi interese legitime în procedura administrativ jurisdicţională desfăşurate în faţa C.N.C.D. care nu pot fi analizate în cauza de faţă fără ca partea ce s-a pretins titulară să aibă posibilitatea de a formula apărări".

Faptul că a fost convocată pentru clarificări în procedura administrativă prealabilă, că s-a prezentat pentru a susţine motivele pentru care a apreciat că, articolul în cauză are caracter discriminatoriu, reprezintă doar unul din elementele care, probabil au condus la soluţia dată de către C.N.C.D., iar poziţia exprimată de către contestator cu ocazia soluţionării prezentului dosar ar fi fost utilă şi cu ocazia desfăşurării acestei proceduri. Însă, participarea societăţii recurente la această procedură nu conferă dreptul părţii sau al instanţei de a da naştere vreunui raport juridic care ar necesită soluţionarea pe calea instanţei între societatea pârâtă şi contestatoare.

Pe fondul cauzei, a susţinut că soluţia instanţei de fond este nelegală, fiind dată cu greşita aplicare a normelor art. 19 din O.G. nr. 137/2000.

Potrivit dispoziţiilor art. 19 alin. ultim din O.G. nr. 137/2000, orice persoană poate sesiza Consiliul cu privire la o posibilă faptă de discriminare, ba mai mult, Consiliul însuşi se poate autosesiza cu privire la o atare faptă.

Pe cale de consecinţă, este irelevantă persoana care a formulat sesizarea, cum irelevante sunt şi eventualele prejudicii pe care o atare discriminare le-ar avea sau nu asupra celui ce a sesizat instituţia abilitată.

A mai susţinut recurenta că instanţa fondului a constatat că nu au fost încălcate dispoziţiile art. 15, 70 şi 75 C. civ.

În opinia recurentei, aceste dispoziţii nu sunt aplicabile în speţă, deoarece ele se aplică raportat la dispoziţiile art. 1357 şi 1373 C. civ., respectiv cele ale răspunderii civile delictuale, invocate de contestatoare însăşi.

Cu privire la conţinutul actului atacat, recurenta a arătat că din economia sintagmei invocate rezultă fără echivoc că aceasta are ca factor esenţial apartenenţa adresanţilor expresiei în cauză la naţionalitatea germană, apartenenţă în absenţa căreia comportamentul discriminatoriu constând în expresia care compune titlul articolului în cauză nu s-ar fi produs.

A solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate, admiterea excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, iar pe fond respingerea contestaţiei formulată ca neîntemeiată.

4. Procedura derulată în recurs

Prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului s-a apreciat că recursul este admisibil, actul procedural fiind comunicat părţilor în baza încheierii din data de 8 decembrie 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea completului de filtru din data de 23 februarie 2017 a fost admis în principiu recursul declarat de reclamantă, stabilindu-se că soluţionarea acestuia se realizează în condiţiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând sentinţa atacată, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.

Potrivit dispoziţiilor art. 2 din O.G. nr. 137/2000, "prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice" [alin. (1)] şi "Sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanţe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), faţă de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate şi necesare" [alin. (3)]; de asemenea, conform alin. (4) al aceluiaşi articol din actul normativ în discuţie "Orice comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate faţă de alte persoane, grupuri de persoane sau comunităţi atrage răspunderea contravenţională conform prezentei ordonanţe, dacă nu intră sub incidenţa legii penale".

Din cuprinsul acestor dispoziţii legale citate, rezultă că pentru a fi în prezenţa unei discriminări, orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe baza criteriilor enunţate de legiuitor, inclusiv etnie, trebuie să aibă ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege.

Potrivit art. 15 din O.G. nr. 137/2000 "Constituie contravenţie, conform prezentei ordonanţe, dacă fapta nu intra sub incidenţa legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naţionalist-şovină, de instigare la ură rasială sau naţională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidat, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunităţi şi legat de apartenenţa acestora la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia."

Totodată, art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului prevede că "Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie."

Din analiza textului art. 2 din O.G. nr. 137/2000, precum şi a acestei ordonanţe în ansamblul său, dar şi a art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte reţine că noţiunea de discriminare cuprinde cazurile în care un individ sau un grup de indivizi este, fără justificare adecvată, mai bine sau mai rău tratat decât altul.

Principiul nediscriminării presupune un tratament egal pentru toate persoanele egale în drepturi, fără deosebire bazată pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere, orientare sexuală, vârstă.

Însă, aşa cum s-a arătat şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care împreună cu Convenţia Europeană a Drepturilor Omului formează blocul de convenţionalitate, direct aplicabil în sistemul de drept naţional, a distinge nu înseamnă a discrimina, deoarece există situaţii ale căror particularităţi impun a fi tratate diferenţiat.

Potrivit art. 1 din Codul Deontologic al Ziaristului "Ziaristul are datoria primordială de a relata adevărul, indiferent de consecinţele ce le-ar putea avea asupra sa, obligaţie ce decurge din dreptul constituţional al publicului de a fi corect informat", iar potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale "Orice persoană are dreptul la libertate de exprimare. Acest drept include libertatea de opinie şi de a primi sau comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică Statele să impună societăţilor de radiodifuziune, cinematografie sau televiziune un regim de autorizare". Conform alin. (2) al aceluiaşi articol "exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege care, într-o societate democratică, constituie măsuri necesare pentru securitatea naţională, integritate teritorială sau siguranţă publică, apărarea ordinii şi prevenirii infracţiunilor, protecţia sănătăţii, a moralei, a reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea informaţiilor confidenţiale sau a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti".

Într-adevăr, dispoziţiile art. 10 din Convenţie nu garantează o libertate de exprimare nelimitată chiar şi în ceea ce priveşte relatările presei cu privire la chestiuni de interes public deosebit, iar conform termenelor din parag. 2 al articolului, exercitarea acestei libertăţi presupune "obligaţii şi responsabilităţi" care în cazul jurnaliştilor impun condiţia acţionării cu bună-credinţă, pentru a oferi informaţii corecte şi credibile, în conformitate cu etica jurnalistică.

Analizând Hotărârea nr. 498 din 28 august 2013 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării prin care s-a decis că aspectele sesizate de petenta SC B. SRL constituie discriminare potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) coroborat cu art. 15 din O.G. nr. 137/2000 republicată, instanţa de control judiciar constată că, în mod corect, s-a reţinut prin sentinţa atacată că în cauză nu sunt întrunite condiţiile legale prevăzute de dispoziţiile art. 2 alin. (1), coroborate cu prevederile art. 15 din O.G. nr. 137/2000, republicată, pentru a se reţine existenţa unei fapte de discriminare.

În fapt, titlul articolului din ziar şi afirmaţiile din cuprinsul articolului nu sunt ofensatoare, nu sunt îndreptate împotriva comunităţii germane şi nu aduc atingere demnităţii acestei categorii, fiind evident că se referă doar "nemţii" de la compania SC B. SRL şi, mai exact, la o persoană concretă din conducerea acesteia, care ar fi săvârşit fapte ilegale şi imorale în cadrul societăţii.

A aduce la cunoştinţa publică comportamentul public al unei persoane, care ocupă o anumită funcţie în cadrul societăţii reclamante este fără îndoială un drept legitim al jurnalistului ca formator de opinie în lumina dreptului libertăţii de exprimare consacrat de art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În acord cu aprecierile instanţei de fond, Înalta Curte reţine că articolul nu vizează întreaga etnie germană şi nici societatea în sine, deoarece prin expunerea informaţiilor, relatarea, enumerarea faptelor antisociale săvârşite, o anumită persoană din această comunitate a fost menţionată, şi anume o persoană din conducerea/acţionariatul firmei.

În fine, în ceea ce priveşte legitimarea procesuală pasivă a pârâtei SC B. SRL, se constată că aceasta este justificată în raport cu dispoziţiile art. 20 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000, republicată şi art. 38 din procedura internă de soluţionare a petiţiilor şi sesizărilor, aprobată prin Ordinul nr. 144/2008 emis de Preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, care reglementează pentru soluţionarea litigiului o procedură transparentă, cu respectarea principiilor contradictorialităţii şi asigurării dreptului la apărare al tuturor părţilor.

În cauză, actul administrativ-jurisdicţional supus controlului de legalitate şi temeinicie pe calea contenciosului administrativ în condiţiile art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 şi ale Legii nr. 554/2004 a fost adoptat de CNCD în cadrul procedurii administrativ-jurisdicţionale în care societatea a avut calitatea de parte reclamantă, fiind citată în cadrul acestei proceduri speciale.

Astfel cum s-a reţinut prin Decizia nr. 444/2009 pronunţată de Curtea Constituţională în exercitarea controlului de constituţionalitate al prevederilor O.G. nr. 137/2000, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării este organ administrativ cu atribuţii jurisdicţionale, având independenţa necesară îndeplinirii actului administrativ-jurisdicţional, iar procedura judiciară pentru contestarea acestuia impune citarea tuturor celor interesaţi, inclusiv a celor care, fiind părţi în procedura administrativă, au dobândit în mod implicit legitimarea procesuală în litigiul dedus spre soluţionare instanţei de judecată.

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte, reţinând că hotărârea pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică, în cauză nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, va respinge recursurile formulate în cauză, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi SC B. SRL împotriva Sentinţei nr. 159/F - CONT din 19 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 ianuarie 2017.

Procesat de GGC - CT