Joint and Several Fiscal Liability for Insolvency: Cessation of Administrative Status and Preclusive Effect of Prior Civil Judgment on Personal Liability

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa nr. 239/F din 17 decembrie 2013 Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea în contencios administrativ formulată şi precizată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, având ca obiect anularea Deciziei nr. 8 din 6 aprilie 2012 şi a Deciziei nr. 33619 din 31 ianuarie 2012 privind stabilirea răspunderii solidare, emise de pârâtă.

PENTru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut în esenţă următoarele aspecte:

Reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Finanţelor Publice Braşov anularea Deciziei nr. 8 din 6 aprilie 2012, anularea în parte a Decizie nr. 33619 din 31 ianuarie 2012, precum şi suspendarea executării acestei decizii în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu cheltuieli de judecată.

Prin Decizia nr. 33619 din 31 ianuarie 2012 privind stabilirea răspunderii solidare s-a decis angajarea răspunderii solidare a persoanelor fizice A., B., C. şi D. care cu rea-credinţă au determinat nedeclararea şi neachitarea obligaţiilor fiscale în calitate de administratori/asociaţi pentru obligaţiile fiscale datorate bugetului general consolidat al statului de către debitoarea SC E. SRL în sumă totală de 3.690.314 RON.

Prin Sentinţa civilă nr. 2815/SIND din 12 decembrie 2012 a Tribunalului Braşov s-a atras răspunderea administratorului D. acesta fiind obligat să suporte din averea personală parte din pasivul SC E. SRL în cuantum de 3.771.362 RON.

S-a constatat că autoritatea de lucru judecat de care se bucură hotărârile judecătoreşti pronunţate în procedura insolvenţei nu au nici un efect asupra actelor administrative contestate în cauză.

Totodată, s-a constatat că persoanelor fizice A., B., C. şi D. cu rea-credinţă au determinat nedeclararea şi neachitarea obligaţiilor fiscale în calitate de administratori/asociaţi pentru obligaţiile fiscale datorate bugetului general consolidat al statului de către debitoarea SC E. SRL în sumă totală de 3.690.314 RON în timp ce pentru atragerea răspunderii numitului D., instanţa a constatat existenţa răspunderii civile delictuale speciale prevăzute de Legea nr. 85/2006.

În fine, s-a reţinut că reclamantul nu a dovedit în nici un fel că faptele reţinute în sarcina sa şi a celorlalţi asociaţi de către pârâtă nu au produs prejudiciul invocat de pârâtă,

Împotriva Sentinţei nr. 239/F din 17 decembrie 2013 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

A învederat reclamantul A., prin cererea de recurs, că faţă de dispoziţiile Sentinţei civile nr. 2815/SIND din 12 decembrie 2012 a Tribunalului Braşov, devenită definitivă şi irevocabilă urmare pronunţării Deciziei nr. 519/R din 12 martie 2013 a Curţii de Apel Braşov, prin care s-a dispus atragerea răspunderii în calitate de administrator al SC E. SRL a pârâtului D. şi obligarea acestuia să suporte din averea personală parte din pasivul acestei societăţi, în cuantum de 3.771.362 RON (acesta fiind singurul administrator al SC E. SRL faţă de care instanţa a dispus atragerea răspunderii) se impune anularea parţială a deciziei contestate în litigiu, în sensul înlăturării recurentului de la obligaţia de a răspunde solidar cu celelalte persoane fizice menţionate în decizie, în vederea acoperirii obligaţiilor restante ale debitorului SC E. SRL.

A relevat recurentul că nu pot fi avute în vedere susţinerile primei instanţe în sensul că hotărârea judecătorească mai sus menţionată nu are nici un efect asupra actelor administrative contestate în cauză, bucurându-se de autoritate de lucru judecat în procedura insolvenţei, câtă vreme se poate observa că este vorba de aceeaşi creanţă, stabilită în baza aceluiaşi titlu şi faţă de aceleaşi persoane. Or, în situaţia în care hotărârea recurată ar rămâne definitivă şi irevocabilă în această formă, această sumă ar trebui achitată de două ori către pârâta intimată, ceea ce ar duce la o îmbogăţire fără just temei a acesteia, în condiţiile în care răspunderea pentru prejudiciul cauzat acesteia aparţine unei singure persoane.

În fine, recurentul a menţionat că obligaţiile fiscale stabilite prin deciziile atacate în sarcina sa vizau semestrele I şi II ale anului 2009, pentru care obligaţia de declarare a acestora lua naştere în cursul anului 2010, or reclamantul nu mai avea calitatea de asociat în societate din 23 decembrie 2009, data publicării în Monitorul Oficial a cesiunii de părţi sociale.

În raport de cele mai sus arătate, reclamantul a solicitat admiterea căii extraordinare de atac şi modificarea sentinţei atacate în sensul admiterii acţiunii în contencios şi, pe cale de consecinţă, a anulării totale a Deciziei nr. 8 din 6 aprilie 2012 şi anulării parţiale a Deciziei nr. 33619 din 31 ianuarie 2012 în sensul înlăturării angajării răspunderii recurentului pentru obligaţiile restante ale debitorului SC E. SRL.

În cauză a depus întâmpinare intimata Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, prin care s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu consecinţa menţinerii ca legală şi temeinică a Sentinţei civile nr. 239/F din 17 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, cu motivarea, în esenţă, că sunt întrunite în litigiu cerinţele privind atragerea răspunderii solidare a reclamantului, potrivit art. 27 alin. (2) lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, şi că judecătorul fondului a reţinut în mod corect că autoritatea de lucru judecat de care se bucură hotărârile judecătoreşti pronunţate în procedura insolvenţei nu au nici un efect asupra actelor administrative contestate în litigiu.

Recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 239/F din 17 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal este fondat şi va fi admis, cu consecinţa modificării hotărârii atacate în sensul anulării parţiale a Deciziei nr. 33619 din data de 31 ianuarie 2012 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov şi a anulării în tot a Deciziei nr. 8 din data de 6 aprilie 2012 emisă de către aceeaşi autoritate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Prin Decizia nr. 33619 din data de 31 ianuarie 2012 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Braşov s-a decis, în temeiul prevederilor art. 27 alin. (2) lit. d) şi art. 28 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu completările şi modificările ulterioare, angajarea răspunderii solidare a persoanelor fizice A., B., C. şi D. pentru obligaţiile fiscale datorate bugetului general consolidat al statului de către debitoarea SC E. SRL în sumă totală de 3.690.314 RON, reţinându-se că persoanele fizice menţionate cu rea-credinţă au determinat nedeclararea şi neachitarea obligaţiilor fiscale, în calitate de administratori-asociaţi.

La baza emiterii Deciziei nr. 33619 din data de 31 ianuarie 2012 de angajare a răspunderii solidare a stat referatul Administraţiei Finanţelor Publice Braşov nr. 16390A din 30 mai 2011, precum şi faptul că debitoarea SC E. SRL a fost declarat insolvabil conform procesului-verbal de declarare a stării de insolvabilitate emis de Administraţia Finanţelor Publice Braşov sub nr. 33123A din 27 decembrie 2010.

Motivele de fapt pentru care s-a dispus angajarea răspunderii solidare au constat în următoarele:

Debitorul SC E. SRL figurează în evidenţa fiscală, la data de 6 mai 2011, cu obligaţii fiscale de plată în sumă totală de 3.690.314 RON, ce au fost stabilite de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov - Activitatea de Inspecţie Fiscală prin Decizia de impunere nr. 1103 din 9 septembrie 2010.

Administraţia Finanţelor Publice Braşov propune atragerea răspunderii solidare în conformitate cu dispoziţiile art. 27 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, motivat de faptul că administratorii/asociaţii societăţii debitoare cu rea-credinţă au determinat nedeclararea obligaţiilor fiscale, aşa cum reiese din Decizia de impunere nr. 1103 din 9 septembrie 2010, prin care au fost stabilite obligaţii suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală, precum şi neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale.

Persoanele asupra cărora urmează a fi atrasă răspunderea au deţinut calitatea de administratori/asociaţi ai societăţii debitoare, respectiv A., B. şi C. în perioada 1 aprilie 2008 - 9 septembrie 2010, aşa cum reiese din Raportul de inspecţie fiscală nr. x din 9 septembrie 2010, iar D. deţine calitatea de administrator al societăţii şi în prezent, aşa cum rezultă din adresa ORC nr. 61472 din 16 mai 2011.

Din decizia de impunere nr. 1103 din 9 septembrie 2010 rezultă că organele de inspecţie fiscală au constatat că SC E. SRL nu a declarat livrări de bunuri/prestări de servicii pentru semestrul II 2009 în valoare de 72.346 RON şi în semestrul I 2010 în valoare de 8.299 844 RON şi că operatorul economic nu a depus decontul de TVA aferent lunilor ianuarie, martie, aprilie, mai şi iunie 2010.

Totodată, în conformitate cu dispoziţiile art. 6, art, 67 şi art. 97 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003, echipa de inspecţie fiscală a estimat valoarea veniturilor realizate în baza achiziţiilor declarate de partenerul de afaceri SC F. SRL prin declaraţia informativă "privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul României" (394) de la SC E. SRL şi în baza facturilor de aceasta către SC F. SRL, constatând că niciuna dintre facturile emise de SC E. SRL în favoarea SC F. SRL nu are valoare declarată prin decontul de taxă pe valoarea adăugată, aferentă lunii februarie 2010.

Operatorul economic nu a pus la dispoziţia echipei de inspecţie fiscală documentele financiar-contabile privind evidenţa stocurilor, veniturile realizate şi, de asemenea, s-a constatat şi faptul că operatorul economic prezintă un comportament fiscal inadecvat, în sensul că nu a declarat în mod real sau deloc operaţiunile economice desfăşurate (în decontul de TVA aferent lunii decembrie 2009 acesta a depus cu valoarea "0" atât la achiziţii cât şi la vânzări).

În fine, s-a avut în vedere faptul că prin procesul-verbal de declarare a stării de insolvabilitate emis de Administraţia Finanţelor Publice Braşov sub nr. 33123A din 27 decembrie 2010 debitorul SC E. SRL a fost declarat insolvabil.

Prin Decizia nr. 8 din 6 aprilie 2012 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Braşov - Serviciul de Coordonare şi Monitorizare a Colectării Veniturilor Bugetare a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia formulată de A. împotriva Deciziei nr. 33619 din data de 31 ianuarie 2012 de angajare a răspunderii solidare, motivându-se că sunt îndeplinite condiţiile de atragere a răspunderii solidare, în conformitate cu dispoziţiile art. 27 alin. (2) lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Înalta Curte constată, în litigiu, că este nelegală şi neîntemeiată Sentinţa nr. 239/F din 17 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A., hotărârea sus menţionată fiind dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii.

Se reţine, astfel, că în mod eronat instanţa de fond, pe de o parte, a statuat că sunt întrunite condiţiile pentru angajarea răspunderii solidare a reclamantului, în condiţiile art. 27 alin. (2) lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi, pe de altă parte, nu a ţinut cont la soluţionarea cauzei de efectele Sentinţei civile nr. 2815/SIND din data de 12 decembrie 2012 a Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, definitivă şi irevocabilă, prin care a obligat pe D., în calitate de administrator al debitoarei SC E. SRL, să suporte din averea personală parte din pasivul acestei societăţi, în cuantum de 3.771.362 RON.

Sub un prim aspect, se constată că potrivit dispoziţiilor art. 27 alin. (2) lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, "Pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, în condiţiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane: (...) d) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credinţă, au determinat nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale: (...)".

Incontestabil, pentru angajarea răspunderii solidare în condiţiile prevăzute de art. 27 alin. (2) lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, organele fiscale trebuie să deţină, în speţă, dovezi şi argumente din care să rezulte că recurentul reclamant A. a acţionat cu rea-credinţă şi procedând în această manieră a declarat nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale.

Or, asemenea dovezi nu au fost administrate în litigiu, recurentului reclamant neputându-i-se imputa nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală prin Raportul de inspecţie fiscală nr. 9130 din data de 9 septembrie 2010 şi prin Decizia de impunere nr. 1103 din data de 9 septembrie 2010, ambele emise de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Braşov - Activitatea de Inspecţie Fiscală.

S-a reţinut, în Decizia nr. 33619 din 31 ianuarie 2012, că motivele pentru care s-a decis atragerea răspunderii solidare a recurentului, alături de alte două persoane, rezidă în împrejurarea că SC E. SRL nu a declarat livrări de bunuri/prestări de servicii pentru semestrul II 2009 în valoare de 72.346 RON şi în semestrul I 2010 în valoare de 8.299 844 RON, că operatorul economic nu a depus decontul de TVA aferent lunilor ianuarie, martie, aprilie, mai şi iunie 2010, şi că acelaşi operator economic nu a pus la dispoziţia echipei de inspecţie fiscală documentele financiar-contabile privind evidenţa stocurilor, veniturile realizate şi, de asemenea, s-a constatat şi faptul că operatorul economic prezintă un comportament fiscal inadecvat, în sensul că nu a declarat în mod real sau deloc operaţiunile economice desfăşurate (în decontul de TVA aferent lunii decembrie 2009 acesta a depus cu valoarea "0" atât la achiziţii cât şi la vânzări).

Or, obligaţia declarării şi/sau achitării la scadenţă a obligaţiilor fiscale aferente semestrului II 2009 şi anului 2010 nu aparţine reclamantului reclamant astfel că nu i se poate imputa reaua-credinţă, întrucât calitatea acestuia de asociat şi administrator al SC E. SRL a încetat la data de 25 noiembrie 2009, potrivit actului adiţional şi contractului de cesiune din 25 noiembrie 2009, încheiat între reclamant în calitate de cedent şi C. în calitate de cesionar, şi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a nr. 6342 din 23 decembrie 2009.

Prin actul adiţional şi contractul de cesiune nr. 1/25 noiembrie - care a fost urmat de depunerea textului actualizat al actului constitutiv al SC E. SRL, sub nr. 107218 din 27 noiembrie 2009, la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Braşov - C. a dobândit de la A. 100% din capitalul social al societăţii debitoare precum şi calitatea de administrator cu puteri depline al acesteia, cedentul declarând totodată că la data semnării actului a preluat însemnele societăţii, toate documentele contabile şi toată arhiva societăţii, stocurile şi întreaga gestiune a societăţii, întreg activul şi pasivul societăţii întocmai cum este exemplificat în situaţiile financiare ale societăţii la data de 25 noiembrie 2009, şi că a luat la cunoştinţă despre datoriile societăţii către furnizori şi bugetul statului, datorii pe care le-a preluat odată cu semnarea înscrisului.

Sub cel de-al doilea aspect, se constată că autoritatea de lucru judecat, privită ca excepţie procesuală, întemeiată pe dispoziţiile art. 1201 din C. civ. şi art. 163 şi art. 166 din C. proc. civ. din anul 1865, dedusă din pronunţarea Sentinţei civile nr. 2815/SIND din data de 12 decembrie 2012 a Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 519/R din 12 marie 2013 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, nu poate opera în litigiu, nefiind îndeplinită cerinţa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză juridică.

Însă, autoritatea de lucru judecat se manifestă nu numai ca excepţie procesuală, în condiţiile art. 1201 din C. civ. şi art. 163 şi art. 166 din C. proc. civ. din anul 1865, ci şi ca prezumţie, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părţi, conform art. 1200 punctul 4 şi şi art. 1202 alin. (2) din C. civ.

În mod evident, dacă în manifestarea sa de excepţie procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevăzute de art. 1201 din C. civ. (obiect, părţi, cauză), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase, fără posibilitatea de a se statua diferit. Această reglementare a autorităţii de lucru judecat, cu efect pozitiv, în forma prezumţiei, presupune identitate de chestiuni litigioase tranşate prin hotărâre şi prin urmare, din raţiuni de ordine şi stabilitate juridică, nu se poate concepe ca într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior să se statueze în mod diferit.

De aceea, se impune, în litigiu, a se da eficienţă efectului pozitiv al lucrului judecat, neputându-se statua, cu privire la obiectul acţiunii reclamantului, în sensul menţinerii actelor administrative atacate în partea privitoare la angajarea răspunderii solidare a recurentului, în condiţiile în care prin sentinţa civilă nr. 2815/SIND din data de 12 decembrie 2012 a Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 519/R din 12 marie 2013 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-a stabilit răspunderea personală exclusivă a numitului D., în calitate de administrator al debitoarei insolvabile SC E. SRL, pentru plata sumei de 3.771.362 RON reprezentând pasivul societăţii insolvabile (incluzând în principal suma avută în vedere la emiterea Deciziei nr. 33619 din 31 ianuarie 2012 de angajare a răspunderii solidare), şi s-a statuat că persoana menţionată a fost cea care a cauzat starea de insolvenţă a debitoarei, prin faptele prevăzute de art. 138 alin. (1) lit. a), d) şi e) din Legea nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin urmare, în raport de cele mai sus arătate, constatând că sunt întemeiate motivele de recurs invocate în cauză, şi că în mod neîntemeiat prin hotărârea atacată a fost respinsă acţiunea reclamantului, urmează a se dispune, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) din C. proc. civ. din anul 1865, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în baza art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, admiterea recursului declarat de A. împotriva Sentinţei nr. 239/F din 17 decembrie 2013 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, şi modificarea sentinţei atacate în sensul admiterii acţiunii reclamantului, cu consecinţa anulării parţiale a Deciziei nr. 33619 din 31 ianuarie 2012 emisă de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov, în ceea ce priveşte angajarea răspunderii solidare a reclamantului, şi a anulării în tot a Deciziei nr. 8 din 6 aprilie 2012 emisă de aceeaşi pârâtă, prin care a fost soluţionată contestaţia administrativă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. împotriva Sentinţei nr. 239/F din 17 decembrie 2013 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Modifică sentinţa atacată în sensul că admite acţiunea reclamantului.

Anulează parţial Decizia nr. 33619 din 31 ianuarie 2012 emisă de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov, în ceea ce priveşte angajarea răspunderii solidare a reclamantului şi în tot Decizia nr. 8 din 6 aprilie 2012 emisă de aceeaşi pârâtă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 aprilie 2015.

Procesat de GGC - CL