Transfer order annulled; police officer’s challenge remanded to tribunal on jurisdiction.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 13.02.2012 formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne a solicitat anularea Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 11/3.061 din 29.06.2011 prin care s-a dispus mutarea sa în interesul serviciului la Direcţia Generală Logistică din cadrul M.A.I. şi numirea sa în funcţia de director adjunct al acestei direcţii generale; pe cale de consecinţă, obligarea pârâtului la emiterea unui ordin corespunzător solicitării sale făcute în cuprinsul adresei înregistrate la M.A.I. - S.G. sub nr. x/28.06.2011, potrivit dispoziţiilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor prilejuite de prezentul demers judiciar.

1. Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 788 din 7 martie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR ca nefondată.

PENTru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că potrivit legii, în cazul în care împotriva poliţistului s-a început urmărirea penală sau acesta a fost trimis în judecată, menţinerea sa în activitate se hotărăşte după soluţionarea definitivă a cauzei, cu excepţia situaţiei în care a comis şi alte abateri disciplinare, când operează procedura disciplinară obişnuită. Poliţistul faţă de care s-a pus în mişcare acţiunea penală sau care este judecat în stare de libertate ori liberat provizoriu pe cauţiune este pus la dispoziţie. Poliţistul arestat preventiv se suspendă din funcţie. Poliţistul pus la dispoziţie îndeplineşte numai acele sarcini şi atribuţii de serviciu stabilite în scris de şeful unităţii de poliţie şi beneficiază de drepturile băneşti corespunzătoare gradului profesional pe care îl are, la nivelul de bază, precum şi de celelalte drepturi prevăzute în prezenta lege.

Curtea de apel a constatat că în data de 13.05.2013 petentul a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu un termen de încercare de 6 ani, astfel că mutarea sa în interes de serviciu prin actul atacat apare ca o măsură justificată şi legală, atâta timp cât în perioada anterioară emiterii ordinului atacat, petentul a semnat în numele Ministerului Administraţiei şi Internelor un ordin individual ce aproba o derogare de la organizarea unor noi examene/concursuri pentru posturi vacante cu recrutarea personalului din sursă externă organizate prin act normativ.

În fine, s-a constatat că mutarea în interes de serviciu apare justificată atâta timp cât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a confirmat existenţa unor nereguli cu privire la organizarea unor examene şi concursuri de către petent şi l-a condamnat pe acesta în legătură cu acestea.

2. Recursul exercitat în cauză

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea recursului s-a arătat că hotărârea pronunţată a fost dată cu aplicarea greşită a legii, fiind astfel incident motivul de modificare a hotărârii prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.

În esenţă, recurentul a susţinut că în mod greşit instanţa de fond mutarea sa reprezintă o sancţiune sau o măsură de protecţie a autorităţii publice, întrucât mutarea în interes de serviciu, astfel cum rezultă din coroborarea dispoziţiilor art. 46 din Legea nr. 360/2002 cu cele ale art. 90 din Legea nr. 188/1999, reprezintă o măsură prin care poliţistul este transferat datorită nevoilor imperioase ale autorităţii publice şi nu ca o măsură disciplinară.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa atacată, în raport cu motivul de casare de ordine publică privind necompetenţa materială a curţii de apel de a soluţiona în primă instanţă cauza, prevăzut de art. 304 pct. 3 din C. proc. civ., invocat de instanţă din oficiu, Înalta Curte va admite recursul formulat, pentru considerentele care vor fi arătate în continuare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind sesizată cu recursul declarat, a constatat faptul că pricina dedusă judecăţii a fost soluţionată de o instanţă necompetentă material.

Conform celor expuse anterior, litigiul are ca obiect anularea Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 11/3061 din 29.06.2011 prin care s-a dispus mutarea sa în interesul serviciului la Direcţia Generală Logistică din cadrul M.A.I. şi numirea sa în funcţia de director adjunct al acestei direcţii generale şi pe cale de consecinţă, obligarea pârâtului la emiterea unui ordin corespunzător solicitării sale făcute în cuprinsul adresei înregistrate la M.A.I. - S.G. sub nr. x/28.06.2011, potrivit dispoziţiilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte constată că prezentul demers judiciar vizează o situaţie intervenită în privinţa raporturilor de serviciu ale reclamantului, funcţionar public cu statut special, cu angajatorul lor, instituţie publică aflată în subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Având în vedere că Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului nu cuprinde dispoziţii speciale privind competenţa, dispoziţiile legale aplicabile în cauză în ceea ce priveşte stabilirea instanţei competente sunt prevederile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, astfel cum acest text a fost modificat prin art. IV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999, modificată prin Legea nr. 2/2013, "cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe".

Prin urmare, competenţa materială de soluţionare a cauzei se stabileşte în raport cu dispoziţiile legii speciale, respectiv Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 2/2013 şi nu în raport cu dispoziţiile legii generale, respectiv Legea nr. 554/2004.

În ceea ce priveşte competenţa teritorială, aceasta se stabileşte în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, reclamantul optând pentru instanţa de la domiciliul acestuia.

Astfel fiind, rezultă că în cauza de faţă, aşa cum Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a pronunţat în mod constant, competenţa materială aparţine secţiei de specialitate a tribunalului.

Soluţia adoptată în recurs

În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 304 pct. 3 şi art. 312 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi, pe cale de consecinţă, va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. împotriva Sentinţei civile nr. 788 din 7 martie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 aprilie 2015.

Procesat de GGC - CL